Modelul Putin

Dragi fani de seriale sud-coreene, va mai amintiti ce zicea Hong-guk despre putere? "Cel care are puterea nu va renunta niciodata de buna voie la ea". A dovedit-o asta cu varf si indesat Vladimir Putin, Tzarul neincoronat al Rusiei, atunci cand si-a format un partid prezidential cu scopul de a impune alegatorilor o singura optiune, acela de a-l vota ca presedinte dupa incheierea mandatului sau pe cel care urma a fi cel mai maleabil si mai dispus sa joace un rol secundar in stat, el urmand sa ocupe functia de primministru si de pe aceasta pozitie sa continuie sa conduca tara.

Dovada ca i-a reusit manevra a fost chiar balbaiala de azi noapte a Alinei Alexoi (despre programul liber al fetelor si despre gala am sa scriu ceva mai tarziu, am fost ocupata zilele acestea si n-am avut nici timp, nici conditii si nici putere s-o fac la timp) cand, vorbind despre faptul ca aceasta editie a JO de iarna a fost deadreptul catastrofala pt Rusia in ce priveste nr de medalii de aur castigate, anume doar 3 (intr-o tara cu permafrost pe teritorii intinse) a zis intai ca presedintele, apoi s-a corectat, premierul Putin a fost f suparat.

Si are si de ce doar aproape toti sportivii de frunte ai Maretzei Rusii ( am scris asta amintindu-mi de felul in care era tradusa in romana prima strofa din Imnul URSS: "Republice libere-n stransa unire/ Mareatza Rusie pe veci a-nchegat/ Traiasca zidita din zeci de popoare/ Uniunea Sovietica, marele stat") colinda globul in special continentul nord-american, antrenand pe cei care urmeaza sa seintreaca cu reprezentantii rusi in diverse competitii.

Si pt ca am amintit si de America ma amuz (adica rad ca proasta) cand imi aduc aminte de o sceneta umoristica prezentata de televiziunea rusa prin anii 90 la o emisiune de varietati. Erau doua grupuri de tineri, unul canta de zor "America, America" iar celalalt "Shiraca strana maia radnaia" (Intinsa e patria mea draga). Continau cu primul grup cantand de zor "America, America", dar deja acestr grup se imbogatise cu cativa din memebrii grupului "patriotic" care a cantat "Mnovo b nei polei, lesa^ y rek" (In ea sunt multe campii, paduri si rauri) dar chiar in timpul cantecului a continuat hemoragia de "patrioti". La al treilea vers "Ia drugoi strana^ takoi ne znaiu" (Eu nu stiu alta tara asemenea) "hemoragia", ca sa zic asa :)) s-a sfarsit incat la al patrulea vers cele doua grupuri s-au contopit cantand o parte "Gde tak volno da^shit celavek" (Unde omul respira atat de liber) iar cealalta "America, America"

Cat de liber respirau unii oameni in Rusia lui Putin se poate vedea din acest fragment scris de ziarista Anna Politkovskaya cu putin timp inainte ca moartea pe care o prevedea sa i se si intample (a fost asasinata in liftul din blocul in care locuia, impuscata in cap si in piept, in 7 octombrie 2006):


I loathe the Kremlin's line, elaborated by Surkov, dividing people into those who are "on our side," "not on our side," or even "on the other side." If a journalist is "on our side," he or she will get awards, respect, perhaps be invited to become a deputy in the Duma.

Urasc linia Kremlinului, elaborata de Surkov, care imparte oamenii in "cei care sunt de partea noastra" , "cei care nu sunt de partea noastra" si chiar "cei care sunt de partea cealalta". Daca un ziarist este "de partea noastra" el sau ea va primi premii, respect, poate chiar sa fie invitat sa devina deputat in Duma (Parlamentul Rusiei)

If a journalist is "not on our side," however, he or she will be deemed a supporter of the European democracies, of European values, and automatically become a pariah. That is the fate of all who oppose our "sovereign democracy," our "traditional Russian democracy." (What on Earth that is supposed to be, nobody knows; but they swear allegiance to it nevertheless: "We are for sovereign democracy!") I am not really a political animal. I have never joined any party and would consider it a mistake for a journalist, in Russia at least, to do so. I have never felt the urge to stand for the Duma, although there were years when I was invited to.

Totusi, daca un ziarist "nu este de partea noastra" ea sau el va fi etichetat ca un suporter al democratiei Europene, al valorilor Europene, si va deveni automat paria. Aceasta este soarta tuturor celor care se opun "democratiei suverane" , democratiei noastre trraditionale Ruse (nimeni nu are habar ce o fi insemnand asta, dar totusi ei ii jura loialitate: "Noi suntem pt democratia suverana") De fapt eu nu sunt un animal politic. Niciodata nu am facut parte din vreun partid si consider ca asta ar fi o greseala din partea unui ziarist (se aude, Sever Voinescu sau Traian Ungureanu?) in Rusia cel putin. Nicodata nu am simtit dorinta de a candida pt Duma, desi au fost ani cand am fost invitata sa fac asta.

So what is the crime that has earned me this label of not being "one of us"? I have merely reported what I have witnessed, no more than that. I have written and, less frequently, I have spoken. I am even reluctant to comment, because it reminds me too much of the imposed opinions of my Soviet childhood and youth. It seems to me that our readers are capable of interpreting what they read for themselves. That is why my principal genre is reportage, sometimes, admittedly, with my own interjections. I am not an investigating magistrate but somebody who describes the life around us for those who cannot see it for themselves, because what is shown on television and written about in the overwhelming majority of newspapers is emasculated and doused with ideology. People know very little about life in other parts of their own country, and sometimes even in their own region.

Atunci care este crima care mi-a lipit mie eticheta de a nu fi "una de-a noastra"? Eu doar am raportat ce am vazut, nimic mai mult. Am scris, si ceva mai rar, am spus. Chiar evit sa comentez, pt ca imi aduce prea mult aminte de opiniile impuse in timpul copilariei si tineretii mele sovietice. Mi se pare ca cititorii nostri sunt capabili sa interpreteze singuri ceeea ce citesc. De aceea m-am dedicat in special reportajului, uneori, admit, cu propriile mele interjectii. Eu nu sunt un magistrat de investigatii ci sunt cineva care desrie viata din jurul nostru pt cei care nu o pot vedea cu ochii lor, deoarece ceea ce se arata la TV sau se scrie in majoritatea covarsitoare a ziarelor este emasculat si incarcat de ideologie. Oamenii stiu prea putine despre viata in alte parti ale patriei lor si uneori despre cea din propria lor regiune.

The Kremlin responds by trying to block my access to information, its ideologists supposing that this is the best way to make my writing ineffectual. It is impossible, however, to stop someone fanatically dedicated to this profession of reporting the world around us. My life can be difficult; more often, humiliating. I am not, after all, that young at 47 to keep encountering rejection and having my own pariah status rubbed in my face. But I can live with it.

Kremlinul raspunde incercand sa-mi blocheze accesul la informatii, ideologii sai presupunand ca aceasta este calea cea mai buna de a face ca scrisul meu sa devina ineficace. Este imposibil totusi sa opresti pe cineva care este dedicat fanatic profesiei sa raporteze lumii ceea ce vede. Viata mea poate fi dificila si,cel mai adesea, umilitoare. La urma urmei nu mai sunt asa de tanara la 47 de ani sa tot fiu respinsa si sa mi se arunce in fata statusul meu de paria. Dar pot sa trec peste asta.

I will not go into the other joys of the path I have chosen, the poisoning, the arrests, the threats in letters and over the Internet, the telephoned death threats, the weekly summons to the prosecutor general's office to sign statements about practically every article I write (the first question being, "How and where did you obtain this information?"). Of course I don't like the constant derisive articles about me that appear in other newspapers and on Internet sites presenting me as the madwoman of Moscow. I find it disgusting to live this way. I would like a bit more understanding.

N-am sa pomenesc de alte bucurii ale caii pe care am ales-o, otravirea, arestarile, amenintarile prin scrisori si pe internet, amenintarile telefonice cu moartea, citarea saptamanala la biroul procurorului general sa dau declaratii despre practic fiecare articol pe care il scriu, (prima intrebare fiind " Cum si deunde ai capatat aceasta informatie?"). Desigur, nu-mi plac articolele care ma iau in deradere si care apar constant in alte ziare si pe situri de Internet si care ma prezinta ca pe nebuna aia din Moscova. Mi se pare dezgustator sa traiesc asa. Mi-ar placea un pic mai multa intelegere. Mai multe despre cele ce le-a indurat aici si mai ales aici.

The main thing, however, is to get on with my job, to describe the life I see, to receive visitors every day in our editorial office who have nowhere else to bring their troubles, because the Kremlin finds their stories off-message, so that the only place they can be aired is in our newspaper, Novaya Gazeta.

Principalul lucru totusi e sa-mi continui treaba, sa descriu viata asa cum o vad, sa primesc vizitatori in fiecare zi in biroul nostru editorial ale celor care nu au nicaieri unde sa-si spuna necazurile, pt ca la Kremlin nu li se da atentie, asa ca singurul loc unde se pot exprima este ziarul nostru, Novaya Gazeta.

Bun, si acum va intrebati pt ce tot pomenesc eu de acest model atat de apropiat noua incat sunt unii care situeaza Rusia printre vecinii nostri nemijlociti. Pai ce se tot zvoneste de ceva vreme prin targ? Nu faptul ca iubitul nostru conducator (de catre slugile domniei sale) tine cu tot dinadinsul sa creeze un partid prezidential al carui scop sa fie alegerea peste nici cinci ani a unei marionete drept presedinte incat cel ce detine acum puterea sa nu fie nevoit sa renunte la ea de buna voie? Si ce declara din ce in ce mai vehement " idepedetii" (n-am gresit, asa pronuntau cei care si-au gasit sfarsitul in fata unui pluton de executie de Craciunul pe care ni-l amintim inca, cei care in ruptul capului nu ar fi renuntat de buna voie la putere)?

Ca intentioneaza sa creeze un nou partid. Si cine o sa fie tatucul lor? Stiu ca intrebarea este retorica. Dar mi se pare semnificativ ce a declarat unul din ei, Valeriu Steriu, si anume ca el recunoaste ca s-a alipit puterii pt a aduce foloase celor care l-au votat, pt ca il intreaba primarul de comuna care nu e membru PDL; "ce ma fac domnu' Steriu ca am nevoie urgenta de bani si guvernul nu-mi da nimic mie, in schimb primarul pedelist din comuna vecina primeste tot ce vrea".

Vi se pare cunoscut? Nu-i asa ca "cine nu e cu noi" nu primeste nimic, spre deosebire de "ai nostri"? Ei, dar ce o sa se faca "ai nostri" cand toti, volens-nolens vor fi "ai nostri"? Cum o sa imparta ciolanul? Zambesc amar. Cum pot sa fiu atat de naiva incat sa nu inteleg ca se vor fabrica repede niste "dusmani" care nu merita sa primeasca nimic?