Fii atent ce îți dorești!

 Nu degeaba se spune să fii foarte atent ce îți dorești că s-ar putea să se împlinească. Tocmai era cât pe ce să mi se îndeplinească cea mai arzătoare dorință și anume să am o moarte fulgerătoare, fără să mă chinuiesc și fără să fiu o povară pentru ai mei. Ba chiar, trecând pe lângă biserică mi-am făcut cruci rugându-mă în acest sens da se pare că Dumnezeu a zic ÎNCĂ NU!

Și cred și eu că nu era momentul, pentru că mă aștepta Lizuca și în plus le stricam vacanța copiilor. Ca să nu vă mai întrebați ce s-a întâmplat era sfârșitul unei săptămâni cam stresante și o zi în care mi-am planificat o mulțime de cumpărături pentru copiii mei.

Deja intrasem în patru magazine și mă gândeam ce mai am de bifat de pe lista alcătuită doar în cap, nu și pe hârtie sau telefon și am pornit cât am putut de repede spre stația de tramvai. Bine era dacă mă uitam și în jos, nu doar înainte, tot înainte! și observam acea denivelare din parcarea pe care o traversam.

Și așa m-am trezit câzând fulgerător cu fața în jos, cum mi s-a mai întâmplat de câteva ori înainte de a descoperi că am adenom de paratiroidă. Bineînțeles că m-am speriat și dacă nu era soțul meu în spate nu aș fi știut că de fapt m-am împiedicat de denivelarea pe care tocmai am amintit-o. Ne-au sărit în ajutor și doi tineri care întrebau dacă am leșinat. Or fi crezut că vorbesc în dodii când spuneam că m-am speriat că iar am un adenom de paratiroidă.

M-am lovit la arcadă , la distanță de cel mult un cm de tâmplă. Deci un cm m-a salvat de împlinirea dorunței mele arzătoare. Treptat m-am învinețit în jurul ochiului și acum arăt leit imaginea standard a femeilor vasluiene. Poze nu pun pentru că știți și voi cum este acea imagine. Simțul meu estetic este însă satisfăcut pentru că sub ochi, chiar pe punga datorată insuficienței renale strălucește o frumoasă inimioară albă.

Am pus în schimb o poză cu Lizuca.

Când semafoarele fac grevă

 Astăzi l-am aplaudat pe soțul meu cum aplaudă unii în avion la aterizare după ce au stat cu inima în gât gândindu-se dacă mai ajung în viață până jos.

S-a întâmplat când a reușit să facă la stânga din Lujerului în Iuliu Maniu în marea de mașini care voia să meargă fie pe direcția dinspre Păcii spre Apaca și invers, fie din strada Virtuții spre Lujerului și invers, fie dinspre Iuliu Maniu spre Lujerului sau din Lujerului spre Iuliu Maniu.

Nu știu să vă fac un grafic, apelez la imaginația voastră... Destul să spun că intersecția de la lujerului are reputația de a fi una dintre cele mai aglomerate din București, indiferent de oră.

Nu funcționa nici un semafor, se trecea la mica înțelegere... care culmea, chiar a existat, am văzut un taxi care a dat înapoi ca să elibereze una din direcțiile de mers.

Nu am văzut nici un polițist care să dirijeze circulația, era o mașină parcată în față la Cora care putea fi de poliție sau jandarmerie.

Asta după apusul soarelui. Deci ploaie, întuneric, nici un semafor funcțional, nu dirija nimeni circulația și o mare de mașini.

Nu-i așa că soțul meu este un șofer excepțional?

Jurnal de Corona Virus 19 - De la piață

N-am mai fost la piață de două luni. Plin de căpșuni și cireșe. Unele cică erau românești. Cele din poze nu știu de unde sunt dar sunt foarte gustoase. Căpșunile au fost 11,99 lei kilogramul iar cireșele 23.

Gustul căpșunilor m-a purtat în lumea amintirilor când am mâncat într-o toamnă cele mai parfumate căpșuni din viața mea. A fost o experiență unică, prăvălia de unde le-am cumpărat s-a închis aproape imediat după aceea.

Dar doamna care le vindea le și producea și ea mi-a spus că sunt un soi special, inimă de porumbel. Era recolta doua pe acel an, le acoperișe cu paie după prima recoltă și așa le-a păcălit să înflorească și să rodească iar.

Ani de zile am căutat în piețe și apoi magazine acel soi de căpșuni fără să le găsesc. Astea seamănă bine cu acelea dar sunt mult mai mari și, pentru că nu sunt chiar coapte perfect nici nu sunt atât de parfumate dar gustul este foarte aproape.

Mi s-a întâmplat asta și cu niște pere cu aromă de zambile, mi s-a spus că se cheamă Iosefina. Și pe ele le-am căutat fără succes până acum câțiva ani când am găsit unele asemănătoare, numite Williams. Dar știți cum se zice ”seamănă dar nu răsare” Oare cum de-mi rămân în memorie gusturi și arome ce le credeam uitate, sau cum de apar exact când nu mă aștept rezolvări la probleme care par insurmontabile? Cine știe...

Jurnal de Corona Virus 19.

Stau în casă de aproape o săptămână. Tocmai când începusem să simt că nu poate trece o zi fără o plimbare în pas vioi prin cartier viața mi-a mai dat o palmă obligându-mă să-mi regândesc rutina. Asta dacă nu vreau să mor în chinuri, cum se povestește că se întâmplă cu cei care sunt atacați de virus și fac pneumonie și alte alea.

Deci, m-am distanțat social. Am avut un pic de emoții la început pentru că soțul meu, care a lucrat până l-au trimis acasă, îmi ține companie. Și după cum scria George Simenon într-unul din romanele sale sau Mircea Ștefănescu în ”Micul Infern” nu e ușor pentru cei care și-au creat deja obișnuințe bine înrădăcinate în ani să conviețuiască într-un spațiu închis.

Ca toți cei de vârstă mai înaintată, fiind cea mai mare parte a timpului singură, mi-am creat niște tabieturi. Din fericire soțul meu  este destul de adaptabil și, cel puțin deocamdată, ne înțelegem bine.

Azi am spălat rufe. Bine, le-a spălat mașina automată dar nici eu nu am stat cu mâna în fund. Am sortat rufele pe culori, le-am făcut grămezi și am început operația. Introdus rufe în cuvă, pus detergent și balsam de rufe, ales temperatura necesară (pentru cele mai multe 40 grade Celsius) și apăsat buton pornire.

Când s-a terminat prima rundă am scos rufele într-un lighean și, ca să fac mișcare, le-am dus la întins pe balcon una câte una. Aștept cu emoție să mă cântăresc mâine. Până acum în fiecare zi am luat aproape un kg în greutate. Nu e de la mâncare, nu. Sigur e de la tiroidă, de care am scăpat pe 2 Octombrie, anul trecut... Ce frumos știm să ne mințim pe noi înșine ca să ne păstrăm respectul de sine...

Ca să nu sufăr totuși prea tare văzând că este iar o zi frumoasă cu soare și nu mai pot face zilnic câte o descoperire am pus mâna pe camera foto și am pozat cam tot ce am văzut interesant înafara locuinței. A înflorit magnolia de la scara vecină, la geamurile blocului de vis-a-vis râd mușcate și alte flori în geamuri, gutuii japonezi și forsythia de sub fereastră încă mai sunt plini de flori iar porumbeii își fac siesta.

Magnolia

Florile de la fereastră

Florile de sub fereastră

Porumbeii

Cu mască...

În vremea asta de pandemie volens-nolens tot globul adoptă obiceiul tuaregilor de a se apăra de vicisitudinile deșertului acoperindu-și gura și nasul.

Dar înainte de a găsi imagini cu tuaregi (prototipul fremenilor din ”Dune” a lui Frank Herbert) am căutat, și am găsit, tablouri cu frumoase femei islamice purtând vălul cerut de această religie.

Acum, vreau să vă ofer și vouă câteva din imaginile care mi-au plăcut cel mai mult.

Întâi veți vedea o listă cu numele autorilor și, unde s-a putut, și numele tablourilor. Am avut ceva dificultăți în a-i găsi pentru că, imaginile fiind frumoase circulă pe net așa cum, din nefericire, s-a creat obiceiul, ca anonime.

1.  By Rafael Angelot
2.  By Marie Lapin Lemeunier Darchis
3. Desert Princess by Jonathon Earl Bowser
4. Eyes of the Desert by Irina Belyakova
5. L'esprit du Tuareg by Natalie Armand
6. The au Sahara by Monique Gillet
7. The Market Place by Denton Lund
8. One Thousand And One Nights by Vadim Prikota
9. Touareg, photo by Andre Jabali
10. Tuareg, ”Seigneurs du Sahara” by Djelloul Merhab
11. Woman Of The Gulf by Mark Alexander
12.Tribal Dancer by Mahnoor Shah
13. By Ekaterina Zakhvatkina
14. By Olga Izraileva
15, 16. By Shepard Fairey 
17. By Anita Klingefors
18. Mariam by Rachel Emmett

1.  By Rafael Angelot

2.  By Marie Lapin Lemeunier Darchis

3. Desert Princess by Jonathon Earl Bowser

4. Eyes of the Desert by Irina Belyakova

5. L'esprit du Tuareg by Natalie Armand

6. The au Sahara by Monique Gillet

7. The Market Place by Denton Lund

8. One Thousand And One Nights by Vadim Prikota

9. Touareg, photo by Andre Jabali

10. Tuareg, ”Seigneurs du Sahara” by Djelloul Merhab

11. Woman Of The Gulf by Mark Alexander

12.Tribal Dancer by Mahnoor Shah

17. By Anita Klingefors

13. By Ekaterina Zakhvatkina

14. By Olga Izraileva

15. By Shepard Fairey

16. By Shepard Fairey

18. Mariam by Rachel Emmett

Sfântul Nicolae și legenda bucureșteană a răpirii de copii

Chiar acum am urmărit la B1 un reportaj despre ”ambulanța care fură copii”. S-a creat o adevărată psihoză în masă care, conform reporterei, s-a lămurit la poliție, ambulanța aparținea unei scriitoare, Doina Popescu care face turnee prin țară pentru a-și vinde cărțile. O formă de marketing care a mers foarte bine până acum.

Și astfel am făcut iar o călătorie în trecut, de data asta prin anii 50 și apoi 80. În anii 50 circula zvonul că există ticăloși care fură copii din carnea cărora să facă plăcintă. Acum, după atâția ani și după multe cărți citite și cântece franțuzești ascultate îmi dau seama că totul a pornit de la legendă despre Sfântul Nicolaie care a salvat trei copii pe care un măcelar voia să îi tranșeze și să le vândă carnea.

Legenda am aflat-o din surse franceze dar după 90 îmi amintesc că s-a publicat și la noi. La baza legendei stă o faptă a Sfântului Nicolie pe care o știe orice credincios care merge la biserică (eu merg mai rar) și anume aflând sfântul că o familie foarte săracă și care avea trei fete ajunsese la disperare iar tatăl hotărâse să vândă cele trei fete unui bordel.

Sfântul a aruncat în camera fetelor trei pungi cu galbeni și așa fetele au fost salvate. Numai Cel rău putea să distorsioneze în așa hal legenda încât să se ajungă la orori cu copii răpiți pentru carne.

A doua alertă cu copii răpiți a avut loc prin anii 80 când isteria a ajuns la semenea grad încât doi ofițeri de Securitate aflați în misiune au fost la un pas de a fi linșați de populația isterizată, scăpând numai cu o bătaie soră cu moartea.

Atunci organele de partid și de stat și-au dat seama că au mers prea departe cu zvonistica și au luat măsuri pentru prelucrarea populației la locul de muncă (de aceea era esențial să aibă fiecare un loc de muncă pentru a fi ușor de controlat și manipulat) și dezamorsarea furiei.

De fapt zvonul fusese lansat pentru a îndrepta atenția populației spre un domeniu diferit de cel al gravelor neajunsuri de fiecare zi încât să se creeze o suspiciune generală risipindu-se astfel orice încercare de coagulare a unei ”mămăligi care să explodeze”. Dar...unde dai și unde crapă.

Faptul că acum s-au acutizat disensiunile între cei puțini aflați la conducerea efectivă a țării și cei care doresc legi drepte, care să descurajeze infractorii și nu să-i promoveze în posturi înalte și reînvierea acestei legende a copiilor răpiți mă face să cred că se aplică lecțiile din anii 50 și 80, arătând deasemenea că nu s-a învățat nimic din acele lecții, în special cea din 80.

Desigur că țiganii din cartierul unde s-a petrecut incidentul nu au nici cel mai mic habar că au fost folosiți pentru a induce frica și groaza în populație de oameni special antrenați pentru așa ceva.

Am ascultat cântecul pe care l-am pomenit în interpretarea lui Serge Kerval. Am primit o casetă cu cântece vechi franțuzești interpretate de el și am ascultat-o fascinată de nenumărate ori. Din cântec rezultă că nevasta măcelarului era ființa ticăloasă, o dovadă că misoginismul are rădăcini adânci.

Cântecul poate fi ascultat aici.

Cântecul ale cărui versuri le-am copiat în limbile franceză și engleză se cântă și azi, după 400 de ani, de către copiii francezi Saint NICOLAS (La Légende de Saint Nicolas) Il était trois petits enfants, Qui s'en allaient glaner aux champs. Ils sont tant allés et venus Que le soleil on n'a plus vu. S'en sont allés chez un boucher, "Boucher, voudrais-tu nous loger?" —"Allez, allez, mes beaux enfants, Nous avons trop d'empêchement." Sa femme, qu'était derrière lui, Bien vitement le conseillit, "Ils ont, dit-elle, de l'argent, Nous en serons riches marchands." Entrez, entrez, mes beaux enfants! Y a de la place assurément. Nous vous ferons fort bien souper, Aussi bien blanchement coucher." Ils n'étaient pas sitôt entrés, Que le boucher les a tués, Les a coupés tout par morceaux, Mis au saloir comme pourceaux. Quand ce fut au bout de sept ans, Saint Nicolas vint dans ce champ. Il s'en alla chez le boucher, "Boucher, voudrais-tu me loger?" Quand ce fut au bout de sept ans, Saint Nicolas vint dans ce champ. Il s'en alla chez le boucher, "Boucher, voudrais-tu me loger?" Voul'ous un morceau de jambon?" —"Je n'en veux pas, il n'est pas bon." —"Voulez-vous un morceau de veau?" —"Je n'en veux pas, il n'est pas beau." "De ce salé je veux avoir, Qu'y a sept ans qu'est dans le saloir." Quand le boucher entendit ça, Hors de sa porte il s'enfuya. "Boucher, boucher, ne t'enfuis pas! Repens-toi, Dieu te pardonn'ra." Saint Nicolas posa trois doigts Dessus le bord de ce saloir. Le premier dit, "J'ai bien dormi! " Le second dit, "Et moi aussi!" A ajouté le plus petit, "Je croyais être en paradis!" Translated in English by Daniel Police, La Flèche, France Three little children they were, In the fields three little gleaners. They gleaned and gleaned Until the sun disappeared. They knocked at the door of a butcher. "Butcher, will you give us shelter?" "Not here, my little darlings, We offer no lodging." His wife, standing behind him, Slyly whispered in his ear, "They have," she said, "gold and silver, You will become a rich merchant." "Do come in, my little darlings, For sure you can have lodgings. You can have a good supper, And sleep under a warm cover." No sooner did they enter, then They were slaughtered by the butcher, Who cut them up and threw their parts Into a salting tub, just as pork pieces. Seven long years had passed, When St. Nicholas visited here. As he was tired, he went to the butcher, "Butcher, would you have shelter?" "D'you want a slice of ham?" "I won't eat ham, no matter how hungry I am." "D'you want a nice piece of veal? ""I do not want, it is not real."

 Aici e ilustrată legenda celor trei fete sărace salvate de la necinstire de Sfântul Nicolaie

Aici sunt copiii care cântă colindul de mai sus.