Palatul Romanit - Muzeul Colecțiilor de Artă.

Luni am făcut o plimbare pe Calea Victoriei. În ciuda faptului că temperatura a scăzut brusc de la 33 grade Celsius la vreo 16 nu am fost afectată fizic și am rezistat la efort dar odată ajunsă acasă am cam avut dificultăți la ridicarea de pe scaun din cauza febrei musculare.

Am profitat de faptul că Muzeul Colecțiilor de Artă se putea vizita și am făcut o tură a imensei clădiri, delectându-mi ochii și sufletul cu picturi, sculpturi, mobilă de lux, obiecte decorative excepționale. Acolo costa 100 de lei să fac poze. Ce m-a împiedecat însă să fac efortul financiar a fost faptul că am realizat că nu voi avea timpul necesar să trec în revistă toate colecțiile. Și-așa nu sunt sigură că nu am ratat câteva, pe cea a lui Iosif Iser sigur, pentru că se apropia ora închiderii și deja ușa era închisă...am intrat puțin după ora 16:00 și am ieșit aproape de ora 19:00.

Este foarte bine reprezentată arta picturală românească, sunt o mulțime de tablouri de pictori consacrați cum ar Nicolae și Lucian Grigorescu, Tonitza, Petrașcu, Pallady, Ciucurencu (ale cărui nuduri le-am confundat mereu cu cele ale lui Pallady), Corneliu Baba, Luchian, ș. a. Am fost încântată să vad căteva ukyi-o splendide de Utamaro, Hokusai, Hiroshige, Kunisada, Kunyioshi...dar și două vitrine cu intarsii de sidef, una la etajul 1, alta la 2...m-am desprins cu greu de ele. Am văzut cahle de Iran, covoare cu noduri (cărora noi le zicem persane), unele din mătase, Câteva statuete de Francisc Storck...mi-e greu să pomenesc toate comorile care se află acolo...

M-a impresionat foarte tare o colecție a unei artiste depre care nici nu știam că există, Șerbana Drăgoescu pe numele său...cu o pregnantă încărcătură spirituală.

Am primit un pliant foarte interesant care vorbește atât depre clădire, Palatul Romanit, cât și despre muzeu dar am preferat să copiez o scurtă descriere de aici:

http://amfostacolo.ro/romania-pareri,15/bucuresti,424,1174/la-pas-prin-bucuresti,3511/impresii-sejur-si-fotografii-vacanta__57397.htm

”Palatul Romanit (nr. 111) găzduieşte Muzeul Colecţiilor de Artă. Este o clădire foarte bine întreţinută amplasată pe colţul dintre Calea Victoriei şi Calea Griviţei. A fost construită de boier Falcă (În toate celelalte surse consultate boierul se numește Faca) de la care a ajuns la vistiernicul grec Romanit, un om foarte bogat şi cu simţ artistic. Scriitorul Ion Ghica a descris interioarele cu marmură şi stucaturi, tavanele pictate cu scene mitologice, sobele înalte de faianţă albă, covoarele orientale, mobilierul încrustat cu sidef şi canapelele îmbrăcate în piele de Cordoba. Clădirea a fost cumpărată de stat în 1836 pentru birouri administrative. În 1881 arhitectul N. Cerchez supraetajează clădirea, construieşte încă două corpuri, astfel încât se obţine forma unui U. După consolidarea de după cutremurul din 1977, clădirea a intrat în subordinea Ministerului Culturii care a deschis în 1978 Muzeul Colecţiilor de Artă.”

Am făcut câteva fotografii ale statuilor expuse în grădina din fața palatului. Am recunoscut imediat mâna lui Cornel Medrea în sculptura intitulată Maternitate

Corneliu Virgiliu Medrea (1888-1964) ”Maternitate”

Fântâna din parc.

 Joseph-Michel-Ange Pollet (1814-1870) ”Noaptea”

 Joseph-Michel-Ange Pollet (1814-1870) ”Noaptea”

 Johann Christian Hirt (1836-1897) ”Andromeda”

August Sommer (1839-1921) ”Bacant”

”Palatul Romanit, sediul Muzeului Colecțiilor de Artă, situat pe Calea Victoriei la numărul 111, este clădire reprezentativă Bucureștiului din secolul al XIX-lea, înălțată de boierul C. Faca, la colțul format de Calea Victoriei (pe atunci Podul Mogoșoaiei) cu Calea Griviței (Podul Târgoviștei).

Faca a murit înainte de a o termina și moștenitorii lui au vândut-o vistiernicului grec Romanit. Acesta a desăvârșit construcția amenajând interioare luxoase........”(Wikipedia)

Despre cum arăta acest palat în secolul 19 a scris Ion Ghica într-o scrisoare către Vasile Alecsandri

„Casa lui Romanit fusese concepută şi ieşită din temelii de Faca, şpeţ care, murind fără a apuca s-o isprăvească, epitropia copiilor a vândut-o boierului Romanit, un grec îmbogăţit. Domnul ştie cum. Acesta a isprăvit-o şi a împodobit-o cu cel mai mare lux: pereţii odăilor toţi cu mermer (stuc), imitând marmorele cele mai rare şi mai frumoase, tavanurile de o bogăţie rară şi de bun gust lucrate în relief de meşterii cei mai buni aduşi din Ţarigrad. Odăile toate aşternute iarna cu covoare scumpe de Uşak şi Agem, iar vara cu rogojini fine de Indii; macaturile şi perdelele de mătăsarie groasă de Damasc şi de Alep. Scaunele şi canapelele, toate de lemn de mahon şi abanos, încrustate cu sidefuri şi cu figuri de bronz poleit, erau îmbracate cu piele de Cordova. În toate odaile, policandre atârnate de tavanuri cu ghirlandele între uşi şi ferestre, toate de cristal de Veneţia, tăiate cu diamanturi, în care se oglindeau seara aceea mii de lumânări de spermanțet... ”

”Seara aceea” pomenită în scrisoarea lui Ion Ghica este parte dintr-un soi de telenovelă românească, o tumultuoasă și dramatică poveste de dragoste între frumoasa Elenchi Caragea și Scarlat Bărcănescu. Este o poveste cu răpiri, duel, morți și o căsătorie oficiată de un preot care se pare că a cedat unor presiuni. Povestea e descrisă în cartea Glorii și păcate Bucureștene de Șenchea Corneliu, din care am citit un fragment aici.

”Domnitorul Tarii Romanesti, Alexandru Dimitrie Ghica, profita de faptul ca aceasta cladire este oferita spre inchiriere dupa moartea lui Romanit si isi instaleaza aici, in anul 1834, Cancelaria Domneasca. Cativa ani mai tarziu, in 1836, statul cumpara cladirea si aici incepe sa isi desfasoare activitatea Curtea Administrativa pina in anul 1859 cand Ministerul de Finante isi muta birourile in incinta Casei Romanit.

Arhitectul Nicolae Cerchez este însărcinat începând cu anul 1881 să aducă îmbunătățiri cladirii si sa ii adauge inca alte doua corpuri dispuse in forma de U. Lucrarile radicale au transformat in totalitate cladirea care a fost si supraetajata in totalitate pentru a crea spatiul necesar pentru birourile ministerului. Chiar daca fatada corespundea acum noilor cerinte estetice, interioarele au pierdut decoratiunile inestimabile si arhitectura initiala. Cutremurul din anul 1977 a adus pagube serioase celor trei noi corpuri ale cladirii care din acel an intra in subordinea Ministerului Culturii care consolideaza intr-un timp record interioarele (fara a se face insa investitii majore asa cum ar fi fost cazul) pentru a deschide acolo, pe 21 august 1978, Muzeul Colectiilor de Arta, o sectie a Muzeului National de Arta al Romaniei.

Daca pina in anul 1986 s-au putut vizita partial colectiile, incepind cu anul 2009 muzeul a fost inchis in totalitate pentru ca timp de aproape 4 ani cladirile sa fie supuse unui amplu proces de renovare cu ajutorul fondurilor oferite Romaniei de catre Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. In anul 2013 Muzeul Colectiilor de Arta a fost redeschis detinand 34 de colectii – donatii facute de-a lungul anilor de catre diversi colectionari.

Adresa: Calea Victoriei, nr. 111

Program de vizitare: sambata - miercuri (inchis joi, vineri) 11.00 - 19.00 (mai - septembrie), 10.00 - 18.00 (octombrie - aprilie).

Tarif Bilet intreg - 15 ron; bilet combinat (Muzeul Colectiilor de Arta + Galeria Nationala si Galeria de Arta Europeana): 20 ron. In prima miercuri a fiecarei luni intrarea este gratuita. Fiind pensionară eu am plătit 7,50 lei.

Taxa de fotografiere: 100 ron – si va sfatuiesc sa o achitati daca doriti neaparat sa faceti fotografii deoarece in muzeu sunt foarte multi supraveghetori si nu aveti nici o sansa sa nu fiti surprinsi si evident poftiti afara din muzeu.” Sursa

http://amfostacolo.ro/impresii9.php?iid=46477&d=alte-muzee-ale-bucurestiului--bucuresti

Vă recomand insistent să citiți, chiar dacă aveți de gând să mergeți la muzeu, articolul acesta pentru că descrie cu destule amănunte cam ce conține fiecare colecție. Mărturisesc că am citit doar câteva rânduri dar bănuiesc că și celelate sunt la fel de interesante

”Muzeul Colecțiilor de Artă este o filială a Muzeului Național de Artă al României, cu sediul in Calea Victoriei nr.111, București, in fostul Palat Romanit.

Muzeul conține 44 de colecții donate statului român incepând cu 1927 de către familiile: Hurmuz Aznavorian, Dumitru și Maria Ștefănescu, Josefina și Eugen Taru, Emanoil Romulus Anca și Ortansa Dinulescu Anca, Mircea Petrescu și Artemiza Petrescu, Sică Alexandrescu, Clara și Anatol E. Baconsky, Sorin Schachter, Céline Emilian Marcu Beza - Hortensia și Vasile Beza, Alexandra și Barbu Slătineanu ș.a. ^[1]

Muzeul găzduiește colecții in cele trei corpuri ale clădirii: lucrări de artă românească modernă, artă românească populară, lucrări de pictură, grafică, sculptură și artă decorativă de proveniență occidentală sau orientală. ^[2]

Din 1986 până în 2009, muzeul a fost deschis parțial pentru public. După ample lucrări de restaurare, Muzeul Colecțiilor de Artă a fost redeschis in iunie 2013.^[3]”

Pelerinaj la Muntele Fuji

De trei zile imi tot propun sa scriu cum am ajuns sa fac "pelerinajul" asta dar ma tot iau cu altele si se face tarziu, tarziu de tot. Nu mai stiu unde am vazut prima data ca exista o expozitie Hokusai la Muzeul de Arta al Romaniei insa Impricinatul a fost cel care a creat imboldul necesar (a se citi "un sut in fund") pt a ma determina sa ma si duc sa o vad, anuntand ca se inchide pe 4 Septembrie.

Imi aminteam ca de mult, pe cand eram mai supla si colindam mai des muzeele si salile de expozitii am retinut, la etajul 3 al Palatului Regal, un nume japonez: Hokusai. Cred ca motivul pt care mi-a intrat in memorie era faptul ca citisem undeva ca acest pictor a influientat destul de mult lumea artistica, in special cea pariziana, pe la sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului trecut, cand acesta lume a intrat intr-o efervescenta innoitoare.

Odata cu inceputul hoinarelii subsemnatei pe valurile agitate ale oceanului informatic internautic am reusit sa am acces la reproduceri din pictori cunoscuti si necunoscuti. Obiceiul de a vizita muzee si de a achizitiona albume de arta ( nu spun la cate frustrari l-am supus din cauza asta pe sotul meu, convins ca dupa ce mi-a dat voie sa-mi cumpar un album cu picturra occidentala voi renunta definitiv la asemenea cheltuieli) mi-a permis sa-mi formez ochiul si sa pot recunoaste destul de usor daca in imaginile furnizate de Google sau Yahoo pt un anumit pictor se strecoara si tablouri care nu-i apartin.

Cu timpul pasiunea de a colectiona reproduceri (pt tablouri autentice ar fi trebuit sa am alte venituri) mi-a permis sa am cateva colectii de tablouri virtuale, printre ele si cele ale lui Hokusai (aviz hackerilor, nu le pastrez in calculator, ci inafara lui). Incat tablurile din expozitie nu erau deloc noi pt mine. La alcatuirea expozitiei s-au folosit gravuri ( pt ca Hokusai e un prolific producator de Ukyi-o, gravuri pe blocuri de lemn, folosind o tehnica destul de complicata) originale, aflate in posesia muzeului.

Acum, una e sa vezi niste poze pe un ecran de calculator, nu prea mare, si alta sa le vezi in marime naturala. Pt ca, spre deosebire de gravurile lui Hiroshige din Muzeul National de Arta al Irlandei, care erau cam de marimea unei coli A3 cel mult, cele ale lui Hokusai sunt ceva mai mari. Dar ceea ce m-a incantat cu adevarat la acesta expozitie au fost explicatiile de langa fiecare tablou, concise dar subliniind unde era cazul detalii semnificative, atragand intr-un limbaj elegant atentia asupra unor elemente interesante sau oferind explicatii asupra subiectelor acolo unde era cazul.

M-am interesat cine a compus aceste comentarii si am aflat ca e vorba de "specialista noastra in arte orientale, Doamna Carmen Brad" cum mi-a raspuns cu mandrie una din custodele expozitiei. La intrare se ofereau spre vanzare si albume de reproduceri, mi-au atras atentia doua, unul de Kunisada (cam scump pt o pensionara, 85 de lei, dar dupa ce l-am rasfoit mi-am dat seama ca merita) si unul de Chicanobu, mai accesibil, la numai 20 de lei.

Entuziasmul pt acest pictor a fost impartasit si de fiica mea mai mare, care m-a insotit in acest "pelerinaj', ba chiar a si achitat "cheltuielile de transport".

Am ales din arhiva cu care tocmai m-am laudat cateva din cele "36 de vederi ale Muntelui Fuji" (Hiroshige are si el un album intitulat la fel) care de fapt sunt 46, pt ca li s-au mai adaugat apoi inca 10.

Aceasta este, se pare, cea mai populara pictura a lui Catsushika Hokusai

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Noaptea Muzeelor

Anul acesta nu eram prea decisa daca sa merg sau nu, pt ca ma simteam cam obosita. De aceea nici nu m-am documentat f serios. Am mers insa pe un site unde erau trecute vreo 16 obiective, toate cu program 18-2:00. Mi s-a parut cam ciudat, mai ales ca stiam ca Muzeul Satului nu sta deschis noaptea. Nici pe alte situri nu s-a potrivit "socoteala de acasa", adica de pe net, cu cea de la fata locului. In schimb am aflat ca exista niste propuneri noi, care mi s-au parut interesante. Una din ele era Fundatia Lowendal, alta Centrul Cultural ArtSociety. 

Despre Lowendal am invatat la scoala, ba chiar in manuale erau adesea reproduse tablourile sale cu tarani romani. Centrul Cultural suna asa, cool, adica ce mai, cultura, frate!, nu jucarie. Bine, cultura se rezuma in prezentare doar la tablouri, dar era bun si-asa. As fi vrut sa revad si Muzeul Cotroceni, erau acolo niste expozitii, si la Muzeul Satului se pomenea ceva de o expozitie de costume populare. Muzeul Labirintului suna a ceva nemaivazut, nemaipomenit, dar mi-am zis ca daca e deschis si duminica poate fi amanat. Iar finalul ar fi trebuit sa fie Arhivele Statului, cu expozitia sa de meniuri si retete.

Deci oscilam intre a-mi incepe periplul de la Cotroceni sau de la Soseaua Kiseleff via Institutul Geologic. Tot clatinandu-ma s-a facut tarziu si am plecat de acasa dupa ora 18, dar am zis sa ma duc totusi spre nord, spre satul din care am "amintiriri din copilarie" si sa-mi incerc norocul, poate mai prind cateva costume de pozat. Satul l-am vazut pe dinafara, pt ca am ajuns aproape de ora 19 si "nu se mai dadeau bilete", cum m-au informat inca de departe alti doritori de cultura rurala. Intr-adevar, bodyguarzii pazeau cu strasnicie portile. M-am gandit ca ar fi o idee buna sa merg la Piata Victoriei cu metroul, dand o tura rapida prin Herastrau pana in Piata Aviatorilor=Piata Charles de Gaulle.

Am pornit deci  dealungul gardului Muzeului, observand la un moment dat ca spre sosea aleea era marginita de un alt gard, f inalt, nici vorba de escaladat daca tunelul se dovedea a fi o fundatura si nu as fi dorit sa ma intorc de unde am plecat. M-am linistit vazand ca in capatul dinspre Arcul de Triumf se circula pe o poarta in ambele sensuri. Linistea s-a cam evaporat cand am observat ca poarta era prevazuta cu un lacat solid in partea de sus, noroc ca era inalta si astfel doritorii reuseau sa  o intredeschida si sa se strecoare prin fanta astfel obtinuta. 

Am incercat si eu sa ma strecor, dar erau mari sanse sa raman precum un dop de pluta intr-o sticla inchisa ermetic, fara posibilitatea de a ma retrage la nevoie. Insa baiatul insotit de o fata care se afla in urma mea a fost tare amabil, m-a intrebat daca vreau sa trec (intre timp ma retrasesem spre Muzeu) si m-a ajutat. Adevarul e ca am facut un efort considerabil sa-mi introduc silueta supradimensionata prin fanta inca ingusta pt dimensiunile mele si odata ajunsa pe partea cealalta inca nu-mi venea a crede ca incapusem pe acolo. Ei s-au dus la autobuz, eu m-am indreptat spre statia de metrou, respirand aerul curat purificat de noxele orasului de catre copacii imensi ai Herastraului. Intre timp am vazut ca pe skatedrom au reaparut grafittiurile iar la iesirea din parc era organizata o expozitie floricola cu vanzare.

Daca la Muzeul Satului am ajuns prea tarziu, la IG am ajuns prea devreme. Pe trepte canta o orhestra ceva care suna cam a manele dar personalul IG oferea doritorilor pliante cu obiectivele oferite pt vizionare, adresa la care puteau fi gasite, orele cand sunt deschise si o harta orientativa. Era cam 19:40, IG se deschidea la 20:30, mi-am zis ca nu are rost sa urmez exemplul celorlalti vizitatori si sa astept, sa pierd timpul si m-am urcat din nou in metrou. As fi putut sa cobor ca sa vad "Muzeul Bellu" dar mi-am zis ca e prea devreme sa ajung la cimitir. asa ca am coborat in Piata Romana pt Fundatia Lowendal, care se afla langa Parcul Ioanid. Stiam cam pe unde e parcul asta, am intrat in Piata Lahovary si am intrebat tigancusa care isi facea de lucru prin parcare iar ea m-a intrebat daca vorbesc romaneste. Poate ar fi trebuit sa ma simt flatata ca arat ca o turista, numai ca respectiva se pare ca nu auzise de acest parc.

Nici bodyguradul aflat in fata unei curti in care se afla un Cathalpa mov splendid pe care l-am pozat nu stia. In schimb un jandarm de la intersectia cu o intrare pe care o stiam din studentie ca are niste case f frumoase m-a putut indruma  cu multa competenta, desi se pare ca dupa opinia lui nu aveam voie sa pozez o anumita casa, obiectiv diplomatic, pana la urma n-a fost nici o problema.

Fundatia Lowendal se afla intr-o vila frumoasa, intre Gradina Icoanei si Parcul despre care jandarmul stia ca s-ar chema acum Ion Voicu. Tablourile erau exact asa cum mi le aminteam, mai erau expuse si schite de scenografii si costume pt piese de teatru, portrete de actori si alti oameni celebri, nu era f multa lume dar destula ca sa asculte un f sensibil recital de pian sustinut de o eleva de la Liceul Lipatti, din pacate nu i-am retinut numele. Am trecut prin Gradina Icoanei ca sa vad si "Casa Pictata" pe care mi-a aratat-o fiica mea intr-o noapte de iarna, va trebuit sa merg intr-o zi pe lumina solara si sa reglez camera foto cum trebuie ca sa fac poze reusite. 

Mai multe fotografii aici sau aici. Nu mi s-a parut mult de mers de la Cinema Patria pana la Cinema Scala (daca nu gasiti aceste firme sa stiti ca e vorba de reminiscente antedecembriste) de unde am intrat pe strada Maria Rosetti unde, la nr 5, vis-a-vis de Muzeul Simu se afla Centru Cultural ArtSociety. Cladirea este un palat numit Cesianu-Racovita, cu o impozanta scara dubla si uin hol frumos decorat, cu fresce ce amintesc de Boucher, scrie in prezentare, din care am vizitat cateva sali cu tablouri unul mai frumos ca altul, desi de unii dintre pictori nu mai auzisem, dar am vazut acolo un tablou de Iser, cateva de Theodor Pallady, de Stefan Popescu, Marius Bunescu sau Stefan Dimitrescu. Le-am pozat pe toate (lipsesc doar doua care au iesit miscate, deh, mai da si Sony rateuri), le puteti vedea aici si aici.

Stiam ca exista si Expozitia de afise Victor Brauner dar tabloul care m-a impresionat pe mine la Muzeul de la Palatul Regal (un corp uman alcatuit din segmente decupate) nu era destinat sa-mi provoace dorinta de a mai vedea si altceva din opera lui. Dar pt ca sala este chiar vis-a vis de CCArtS am intrat si mi s-a schimbat oarecum optica. E suprarealist dar viziunea nu e chiar asa sumbra cum am perceput-o eu. Puteti vedea afisele aici sau pe facebook in continuarea celor de la Fundatia Lowendal. 

Piata Revolutiei era ticsita de lume iar cozi atat de lungi (pana si la usa Bbilotecii Centrale Universitare, in care n-am mai pasit de aproape o jumatate de veac, era coada) nu ma vazut nici macar pe vremuri la carne, si credeti-ma ca acele cozi nu pot fi uitate prea usor. Nici vorba sa ma apropiu de Muzeul Labirintului sau de Muzeul de Arta, mi-am pierdut de mult rabdarea si abilitatea de a sta la coada. Asa ca am pornit-o in jos pe Calea Victoriei pana la CCA, am mers pe Sarindar (Edgar Quinet, strada paralela cu bulevardul) fara sa zaresc, moncher, o brisca (e vorba de un cantec licentios din vremea studentiei mele) dar cam strambandu-mi-se nasul din cauza duhorii, am indrumat doi tineri spre Muzeul Enescu si am ajuns pe Brezoianu, unde am privit cu nostalgie la restaurantul care a luat locul centrului de unde cumparam vesela de laborator (cilindri gradati, pipete, pahare Erlenmeyer sau Berzelius, etc, dar nu si retorte, desi multi necunoscatori asociaza chimia cu retortele, in timpul studentiei am lucrat cu o retorta, cred, dar nu mai mult)

N-am mai intrat in Cismigiu ci am traversat spre Arhivele Statului, aflate langa PMB. Nici acolo nu era multa lume, dar tinerii pareau destul de interesati de cele vazute. Cineva spunea ceva la un difuzor, dar s-a oprit curand dupa ce am intrat. Am pozat cu Olympus setat absolut aiurea si imi pare tare rau, multe meniuri pareau adevarate inmvitatii la nunta, cu desene frumoase, retetele erau vechi, unele scrise cu litere chirilice, altele cu grafia din secolul 19, erau si poze cu mese mai mult sau mai putin simandicoase (dar nu tovarasesti), reclame din care cel mai mare succes au avut cele cu berea sau conservele Bragadiru, etc. Era aproape ora 23, facusem un adevarat maraton, incepuse sa ma ajunga oboseala dar tot as f ivrut sa merg si la Cotroceni.  Pozele, atatea cate sunt cat de cat acceptabile, pot fi vazute aici

Puteam sa iau metroul de la Izvor sau sa merg in statia lui 336. Am ales a doua varianta (si azi ma mai dor picioarele de atat mers pe jos) si m-am imbarcat in autobuz dupa ce i-am facut o vizita statuii lui Kogalniceanu. Cand am ajuns in apropiere de Gradina Botanica era 23:20, ma bateau gandurile sa ma dau jos sa merg la Muzeul Cotroceni, dar durerea de picioare m-a facut sa le alung. Cand autobuzul a ajuns aproape de intrare multi dintre calatori s-au amuzat vazand cat de mare era coada. Am coborat la Piata Veteranilor si in drum spre casa (o adevarat excursie de peste un km) mi-am adus aminte ca nu mai am oua pt omleta traditionala de dumninica. 

O pravalioara era inca deschisa (era aproape miezul noptii, va reamintesc) si pt a ajunge acolo trebuia sa urc o scara si sa trec de un catel. Ca sa fiu sigura ca nu fac degeraba ascensiunea m-am gandit ca e bine sa intreb de jos daca are ce-mi trebuie. Problema era cum sa-l intreb eu pe vanzator "aveti oua?" la ora aia...Pana la urma l-am intrebat "vindeti oua?'". raspunsul a fost afirmativ asa ca am ajuns cu bine acasa tinand bine in mana punguta cu oua, deja cu gandul la salata si omleta de a doua zi. Mamita ma astepta stand in fund pe canapea, inima ei de mama era cat un purice vazand ca nu mai vin de la magazin, unde a crezut ea ca am plecat, pt ca uitase deja ce i-am spus la plecare. I-am facut patul si m-am asezat in fata calculatorului ca sa vad ce isprava am facut cand am apasat pe butoanele camerelor de pozat.