Acest articol a pornit de la o postare într-un grup de pe Facebook postare care spunea: ”Anul trecut Lucian și Pelicanul Roz, anul acesta Zmeul și Iapa Zmeoaica”.
Cum copiii mei au terminat cam de multișor gimnaziul ba mai mult, nepoata a terminat și colegiul nu mai știu ce se dă la simulări și la examene. Eu am dat examene de absolvire clasa IV-a, a V-a, a VI-a și în clasa VII-a, pentru că se făceau numai 7 clase am dat examene de absolvire a ciclului doi. Pentru mine erau floare la ureche, nu erau un capăt de țară nici pentru cei care aveau rezultate mai slabe în timpul anului.
Am căutat pe Google Lucian și Pelicanul Roz întrebându-mă din ce clasic al literaturii române au selectat autorii textul dat la simulare. Înțelesesem eu din comentarii că nu ar fi vorba de vreun clasic pe care să-l fi studiat eu.
Am găsit textul pe edupedu.ro. L-am copiat dar cerințele nu le mai copiez, o să vă dau link să le studiați dacă vreți. Eu una n-am înțeles mare lucru din acele cerințe și nici nu e nevoie pentru că, după multe alte examene date mai știu ceva chimie și fizică învățate în facultate, Literatură am citit (multă și în mai multe limbi) doar de plăcere, și nu numai beletristică.
Textul 1 „Examenele de sfârşit de an fuseseră fixate mai devreme […]. Orele de studiu se înmulţiră. Deşi în copilărie timpul e de zece ori mai dens decât la maturitate, programul a trebuit totuşi să fie mai intensiv. O zi de vară, când ai între doisprezece şi cincisprezece ani cum aveau Silvia şi cei doi băieţi, poate să înceapă la ora şase dimineaţa şi să se sfârşească abia la nouă sau zece seara. E adevărat că seara picau de somn şi de oboseală. Dar, în răstimpul acestei lungi zile, aveau timp pentru tot şi toate: călăreau patru ore, studiau (singuri sau cu domnişoara Stela) alte patru sau cinci ore şi tot le mai rămânea timp pentru o baie în lac, o goană prin pădure, o trântă pe iarbă sau o vizită în parc. […]
Ultimul eveniment dinainte de examene fu apariţia acelei păsări miraculoase. Lucian o descoperi într-o seară. […] Se întoarse în fugă, ca să-i cheme pe Silvia şi pe Roland.
— Veniţi, le spuse, aşa ceva nu s-a mai văzut: o imensă pasăre roz. Roz ca un trandafir, roz ca o tartă de fragi şi zmeură, roz ca obrazul Silviei când scrie scrisori…
Merseră cu toţii. Şi văzură. Într-un luminiş, sub sălcii, foarte aproape de păpuriş şi apă, aproape vertical, cu ciocul său imens pe piept, obosit şi nemişcat… un pelican. Părea că doarme. Era un pelican adevărat, asta o spunea chiar şi baci Simion, care ştia mai totul despre păsările de apă. „Dar ce caută aici?” se întrebară copiii. Doar toată lumea ştie că pelicanii sunt păsări ale Deltei. Şi Delta e foarte departe… […]
Peste trei zile, într-o seară, în sfârşit, se ridică iar în sus. Cu greu, foarte cu greu. În locul de unde decolase, rămaseră ca amintire câteva pene pe care Silvia le adună şi le făcu buchet. […]
Cu cele câteva pene roz se termină şi visul roz de pe marginea lacului. […]
În timpul examenelor, copiii au fost găzduiţi la familia Eneea şi Lili Giurcă, întrucât lucrau aproape de colegiu. Totul a decurs conform aşteptărilor. Profesorii de la colegiu avură răbdarea de a-i examina îndelung pe cei doi băieţi care erau în clasa a patra. Au strălucit la română şi latină […]. La matematici „a mers” – nu grozav, totuşi, destul de onorabil. Restul materiilor li s-a părut o simplă formalitate: copiii ştiau carte, scriau corect […].
Silvia îşi trecu examenele de clasa întâi de liceu la „Domniţa Ileana”. Povesti la română despre lacul codrilor albaştri şi nuferii galbeni, povesti la istorie despre bătălia de la Thermopile, povesti la matematici despre aducerea la acelaşi numitor şi despre calculul suprafeţelor trapezului, povesti la geografie, cu zeci de exemple din vasta ei experienţă, care e deosebirea dintre un pârâu, un râu şi un fluviu, dintre o baltă, un iezer şi un lac, dintre o insulă, o peninsulă şi un istm. Se terminase examenul, ea continua să le povestească doamnelor profesoare cine este Tama, cum de e măgarul Gary un mare filosof şi actor şi cât e de deştept dacă ştii să-l întrebi în limba lui. Le explică de ce nu le place cailor mirosul de usturoi, ce a păţit vidra care a dorit să aibă ochi albaştri, cum e în pădure când plouă şi care e adevărul despre puii de cuc. […] A primit nota zece pe linie.
Ar fi urmat vacanţa. Divina vacanţă în pădure, cu cai, nu departe de un lac fermecat. Ce putea fi mai frumos? Cărţile de aventuri îi aşteptau: trecuseră de vârsta şi problemele lui Huckleberry Finn, acum urmau cele ale lui Ionuţ Jder, d’Artagnan, David Copperfield. Îi aşteptau romanul-fluviu „Tarzan” (scris de un lord englez al cărui nume nu se putea pronunţa nicicum), „Omul invizibil”, „Gulliver în Ţara Uriaşilor”. Dar şi „Baltagul”, „La Medeleni”, „Fram, ursul polar”.
Ion D. Sîrbu, Dansul ursului
https://www.edupedu.ro/breaking-subiecte-simulare-evaluarea-nationala-limba-si-literatura-romana-2023-elevii-au-avut-itemi-pe-baza-a-doua-texte-la-prima-vedere-iar-la-subiectul-al-ii-lea-un-rezumat-al-primului-text/
Dar nu m-am mulțumit cu atât și am continuat căutarea găsind o poezie mult mai interesantă decât textul de mai sus. La prima vedere pare a fi alcătuită din cuvinte fără sens dar privind mai atent și trecând dincolo de sarcasm mie mi-a amintit de o poezie de Ion Barbu (pseudonimul m-a trimis acolo) Riga Crypto și Lapona Enigel, din care de asemenea nu am înțeles mare lucru când am citit-o prima dată, fără să o analizez în profunzime. Dacă nu-mi place ceva nu mai zăbovesc mult acolo, trec mai departe căutând lucruri care mi se par mai interesante. De aceea pesemne nu înțeleg adorația pentru poeziile lui Nichita Stănescu. Eu prefer cuvintele necuvintelor.
pelicanul roz avea un pleonasm cronic între virgulă și punct
poezie [ ]
teză antiliterară
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Ioan Barb [lucianpalia ]
2010-08-24 | |
strada mea era cea mai liniștită din oraș
dar de ieri bordurile au început o polemică
o chestiune de viață și de moarte
s-au format două grupuri puternice
cele de pe partea dreaptă
marca beton armat din epoca de aur
erau din tabăra suprarealistă
cele de pe partea stângă
de ultimă generație
cu marginile deja tocite de școală
aveau veleități postmoderniste
disputa a început de la o virgulă
cu coada stufoasă de cometă
sau vulpe argintie mă rog
o virgulă ce fusese exclusă
din conținutul unui poem SF în vogă
de supărare respectiva virgulă
și-a pus cv-ul la un concurs
tocmai o remarcase o editură
virgula avea volumul sub tipar
când a fost convocat pelicanul roz
pentru a media acest conflict
dar totul a eșuat
cînd bordurile din intersecția
de la capătul tunelului jungin
prin care trec în partea cosmică
a orașului galacticii cultivați
zoopați în grădinile semiramorfe
au protestat în plină revoluție
literară într-un glas
pelicanul roz nu poate media
are un pleonasm între virgulă și punct
https://www.pasaridinromania.com/.../pelican-pelecanus...
Recitind poezia am înțeles că e întreaga istorie postdecembristă în ea, cu borduriada lui Videanu care a continuat și după ce n-a mai fost primar, cu nesfârșitele dispute din CPUN în 90 despre rolul unei virgule în textul a ce produceau ei acolo (am avut ocazia să urmăresc ceva asemănător în 2000, când a fost ales W Bush președintele Americii), despre tunelurile de sub Bucegi (apare chiar și Carl Jung acolo) ba chiar și despre dacopați...
Nu pot încheia articolul fără să vă prezint și pe ”Riga Crypto și Lapona Enigel
Riga Crypto si Lapona Enigel. Menestrel trist, mai aburit
Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,
De cuscrul mare dăruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,.
Mult îndărătnic menestrel,
Un cântec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Şi Crypto, regele-ciupearcă!.
- Nuntaş fruntaş!
Ospăţul tău limba mi-a fript-o,
Dar, cântecul, tot zice-l-aş,
Cu Enigel şi riga Crypto.
- Zi-l menestrel!
Cu foc l-ai zis acum o vară;
Azi zi-mi-l strâns, încetinel,
La spartul nunţii, în cămară.
Des cercetat de pădureţi
În pat de râu şi-n humă unsă,
Împărăţea peste bureţi
Crai Crypto, inimă ascunsă,.
La vecinic tron, de rouă parcă!
Dar printre ei bârfeau bureţii
De-o vrăjitoare mânătarcă,
De la fântâna tinereţii.
Şi răi ghioci şi toporaşi
Din gropi ieşeau să-l ocărască,
Sterp îl făceau şi nărăvaş,
Că nu voia să înflorească.
În ţări de gheaţă urgisită,
Pe-acelaşi timp trăia cu el,
Laponă mică, liniştită,
Cu piei, pre nume Enigel.
De la iernat, la păşunat,
În noul an, să-şi ducă renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muşchiul crud
La Crypto, mirele poienii.
Pe trei covoare de răcoare
Lin adormi, torcând verdeaţă:
Când lângă sân, un rigă spân,
Cu eunucul lui bătrân,
Veni s-o-mbie, cu dulceaţă:.
- Enigel, Enigel,
Ţi-am adus dulceaţă, iacă.
Uite fragi, ţie dragi,
Ia-i şi toarnă-i în puiacă.
- Rigă spân, de la sân,
Mulţumesc Dumitale.
Eu mă duc să culeg
Fragii fragezi, mai la vale.
-Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dacă pleci să culegi,
Începi, rogu-te, cu mine.
-Te-aş culege, rigă blând..
Zorile încep să joace
Şi eşti umed şi plăpând:
Teamă mi-e, te frângi curând,
Lasă. - Aşteaptă de te coace.
-Să mă coc, Enigel,
Mult aş vrea, dar vezi, de soare,
Visuri sute, de măcel,
Mă despart. E roşu, mare,
Pete are fel de fel;
Lasă-l, uită-l, Enigel,
În somn fraged şi răcoare.
- Rigă Crypto, rigă Crypto,
Ca o lamă de blestem
Vorba-n inimă-ai înfipt-o!
Eu de umbră mult mă tem,.
Că dacă-n iarnă sunt făcută,
Şi ursul alb mi-e vărul drept,
Din umbra deasă, desfăcută,
Mă-nchin la soarele-nţelept.
La lămpi de gheaţă, supt zăpezi,
Tot polul meu un vis visează.
Greu taler scump cu margini verzi
De aur, visu-i cercetează.
Mă-nchin la soarele-nţelept,
Că sufletu-i fântână-n piept,
Şi roata albă mi-e stăpână,
Ce zace-n sufletul-fântână.
La soare, roata se măreşte;
La umbră, numai carnea creşte
Şi somn e carnea, se dezumflă,
Dar vânt şi umbră iar o umflă..
Frumos vorbi şi subţirel
Lapona dreaptă, Enigel,
Dar timpul, vezi, nu adăsta,
Iar soarele acuma sta
Svârlit în sus, ca un inel.
- Plângi, preacuminte Enigel!
Lui Crypto, regele-ciupearcă.
Lumina iute cum să-i placă?
El se desface uşurel
De Enigel,
De partea umbrei moi, să treacă..
Dar soarele, aprins inel,
Se oglindi adânc în el;
De zece ori, fără sfială,
Se oglindi în pielea-i cheală.
Şi sucul dulce înăcreşte!
Ascunsa-i inimă plesneşte,
Spre zece vii peceţi de semn,
Venin şi roşu untdelemn
Mustesc din funduri de blestem;.
Că-i greu mult soare să îndure
Ciupearcă crudă de pădure,
Că sufletul nu e fântână
Decât la om, fiară bătrână,
Iar la făptură mai firavă
Pahar e gândul, cu otravă,.
Ca la nebunul rigă Crypto,
Ce focul inima i-a fript-o,
De a rămas să rătăcească
Cu altă faţă, mai crăiască:.
Cu Laurul-Balaurul,
Să toarne-n lume aurul,
Să-l toace, gol la drum să iasă,
Cu măsălariţa-mireasă,
Să-i ţie de împărăteasă.
Tablouri de Josephine Wall.
1. The Funny Guys
2. The Calling
3. The Fairy Nest
4. After The Fairy Ball
5 Dancing Dragons
6. Never Tickle A Sleeping Dragon
Și dacă tot am căutat poezia am găsit pe un blog și o analiză scrisă într-un stil care m-a încântat prin calitatea lui. Autorul trece cu dezinvoltură prin religie și psihologie, are citate din Biblie, vorbește despre Osoris, Isis, Freud și Jung (în prima poezie, care mi se pare o parodie după Ion Barbu, Lucian scrie ”tunelul jungin”). Deși era târziu în noapte și eram obosită, citind articolul cam pe sărite, cred că în sfârșit am înțeles de ce cineva a comentat la postarea mea de pe Facebook că poezia lui Ion Barbu reia tema din ”Luceafărul”
Ca exemplificare vă dau un citat din articol:
”Trebuie sa recunosc ca balada e reusita, cu toate ca, initial, nu am inteles mai nimic din ea. E o reinterpretare contemporana a adevarurilor cunoscute inca din cele mai vechi timpuri, ce se manifesta si in prezent. Nu cred ca opera este o expunere a superioritatii spiritului fata de materie, cred ca este un strigat prin care suntem anuntati ca spiritul nu poate exista fara materie, nici materia fara spirit.”
https://viatamilenara.wordpress.com/2020/02/09/enigel-in-inconstientul-colectiv/
