vineri, 15 decembrie 2017

Coroanele Regale ale României.

Muzeul Național de Istorie al României.
Fotografii din 18 Decembrie 2015

1. Coroana de oțel originală (dreapta);  Coroana Reginei Elisabeta a României (stânga)
2. Coroana de oțel originală (etichetă)
3. Coroana purtată de Regina Maria la încoronarea sa din data de 15 octombrie 1922
4. Coroana purtată de Regina Maria (etichetă)





”Coroana de oţel a fost făurită de elevii şi soldaţii meseriaşi de la Arsenalul Armatei din Bucureşti. S-au făcut trei modele aproape identice. Unul dintre ele a rămas la Muzeul Arsenalului - neterminat, cercul frontal fiind diferit de acela al celorlalte două modele. Al doilea a fost modificat şi amplasat pe globul purtat de acvila din vârful unei coloane de piatră de pe b-dul Carol, Piaţa C.A. Rosetti. Al treilea model este, în fine, cel primit de către regele Carol I în ziua încoronării sale din anul 1881. 

Data aleasă, 10 mai, a avut în vedere trei aspecte importante: proclamarea regatului urma să se facă concomitent cu alte două evenimente importante, respectiv sosirea domnitorului în ţară în 1866 şi, respectiv, câştigarea independenţei în anul 1877. ”Coroana regală a fost oferită lui Carol I pe 10/22 mai 1881, la Palatul regal, cu prilejul serbărilor încoronării sale ca rege şi a proclamării Regatului României.” 

”Coroana regală se compune dintr-un cerc frontal de oţel cu opt fleuroane (frunze, n.r.) şi tot atâtea mărgăritare, împodobit cu modele de pietre preţioase, toate stilizate din oţel. Acestea alternează prin alte opt figuri mai mici, având în partea superioară perle. Cele opt fleuroane sunt unite, în vârful coroanei, de Crucea ”Trecerea Dunării”. Toate elementele coroanei sunt din oţel, chiar şi perlele, numai căptuşeala interioară este din catifea purpurie. Coroana cântăreşte 1.115 grame şi este realizată din zburătura unui tun (partea din faţă a ţevii, n.r.) de calibru 90 mm., fabricat la F. Wöhlert din Berlin la cunoscutele uzine Krupp. Pentru a comemora faptele de arme şi sacrificiile românilor a fost inscripţionată pe tun, sub turaua otomană care poartă semnătura sultanului Abd Al-Hamid, următoarea inscripţie: ”DIN ACEST TVN LVAT DE OASTEA ROMÂNEASCĂ LA PLEVNA ÎN XXVIII NOEMVRIE MDCCCLXXVII S'A LUCRAT ÎN ARSENAL COROANA DE OCEL A REGELUI ROMÂNIEI CAROL I - X MAI MDCCCLXXXI”. Tunul a fost păstrat ani buni în Muzeul Arsenalului până la desfiinţarea instituţiei, apoi a fost mutat în actualul Muzeu Militar Naţional din Capitală.”

Citeste mai mult: adev.ro/nozf3w

”În prezent, Coroana de Oțel este o piesă reprezentativă a patrimoniului cultural național și este expusă la Tezaurul istoric al Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti. O copie fidelă a coroanei se găsește și la Castelul Peleş.”

”coroana de aur a Reginei Maria.” ”A fost făcută în 1922, special pentru încoronarea care a avut loc pe 15 octombrie, aici la Alba Iulia. Proiectul coroanei a fost realizat de pictorul Costin Petrescu, dar se ştie că un rol important în design-ul coroanei l-a avut chiar Regina Maria, care a dorit să aibă o coroană cu totul specială, deosebită, faţă de ce se purtase până atunci în spaţiul european. Ea a dorit să aibă o coroană care să aducă o amintire a acelor coroane din epoca medievală. Această coroană este inspirată de cea a Doamnei Despina Miliţia, soţia lui Neagoe Basarab, coroană care poate fi văzută pe fresca de la mânăstirea Curtea de Argeş. Coroana are aproape 2 kilograme greutate, este făcută din aur transilvănean.

Are pietre preţioase şi semi-preţioase şi o serie de simboluri alese de Regina Maria, cum ar fi boabele de grâu sau acele cruci gamate.”

”Pe pandantivele laterale ale coroanei sunt inscripţionare simboluri, mai exact în partea dreaptă simbolul heraldic al României iar în partea stângă simbolul heraldic al casei ei din Borough. De menţionat este faptul că regina Maria era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii şi a Ţarului Alexandru al II-lea.”

https://alba24.ro/foto-coroanele-si-mantiile-regilor-ferdinand-si-maria-au-ajuns-la-muzeul-unirii-din-alba-iulia-vezi-povestea-simbolurilor-regale-133791.html

”Coroană care a aparţinut Reginei Elisabeta. Are bază circulară cu muchiile marcate prin nervuri. Zona centrală este decorată cu aplicaţii de flori, frunze şi perle de aur prinse cu nituri. Deasupra acesteia se află 8 scuturi care au în centru aplicaţii florale cu câte o perlă de aur în mijloc. Scuturile alternează cu fleuroni surmontaţi de câte o sferă cu perlă din aur. Din spatele fiecărui scut porneşte câte o rază curbată care are pe mijloc o nervură pe care sunt lipite sfere din aur, prinse din loc în loc de raze cu nituri. Razele sunt adunate sub o şaibă distanţatoare cu marginile decorate peste care se află o sferă timbrată de o cruce de aur în forma decoraţiei "Trecerea Dunării". Coroana este căptuşită în interior cu catifea purpurie. Coroana a fost executată la Arsenalul Armatei (?). Aurul a fost expertizat de către Banca Naţională prin buletinul nr. 28463/1977.”

http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?k=16E5DC8067C14087994E2375E3710176

Pe 12 Decembrie am mers și eu la Palatul Regal să-i aduc un omagiu Regelui Mihai I, atât de iubit de foarte mulți români, nu neapărat regaliști.














miercuri, 6 decembrie 2017

Osul de pește fermecat. Amintiri din copilăria fetelor mele.

Urmărind filmul vieții regelui Mihai (Dumnezeu să îl odihnească), în special partea despre exil, mi-am amintit de povestea lui Charles Dickens ”Osul de pește fermecat” (ilustrată de Iacob Desideriu). Povestea le-a plăcut foarte mult fetelor mele, ba chiar una din păpușile Dianei a primit numele de Alicia, eroina principală a poveștii.

Ce deosebește această poveste de altele este faptul că regele e sărac, cu o droaie de copii, e angajat la stat și spre sfârșitul poveștii regele recunoaște că e sărac lipit pământului, că nu mai are nici un ban și nu știe ce să mai facă. 

Abia atunci Alicia, care primise de la zâna Grandmarina un os de pește fermecat pe care avea voie să îl folosească o singură dată, atunci când nimeni și nimic nu o mai putea ajuta, hotărăște că e timpul să apeleze la ajutor dinafară.

Până atunci familia trecuse prin câteva cumpene, dar fetița a reușit să le treacă cu bine. 

Aici este povestea, în engleză, a doua dintr-o serie de patru

http://www.gutenberg.org/files/809/809-h/809-h.htm

Iar aici e o recenzie a poveștii, foarte bine scrisă, care m-a ajutat să rememorez cartea, pe care cred că am dăruit-o cuiva, cum am făcut cu multe cărți frumoase cumpărate pentru copilele mele.

http://catecevadesprecartilecopilariei.blogspot.ro/2014/05/osul-de-peste-fermecat.html

Dacă vreți să citiți povestea în limba română iată un link unde e scanată în formă de ilustrate.

https://anemones-blog.blogspot.ro/2012/09/iacob-desideriu-osul-fermecat-de-peste.html