marți, 21 februarie 2017

Viața la Țară. În Japonia.

Am citit ceva foarte interesant despre Japonia și diferit de situația din Coreea, dar mai ales din România. 

Prietenul meu Lee Yang Hun a vizitat Japonia de mai multe ori și a observat că satele lor sunt departe de a fi părăsite sau într-o stare deplorabilă. El face comparații cu Coreea de Sud dar comparația e valabilă și pentru România.

Iată traducerea eseului lui pe care o fac după traducerea lui Google în engleză a textului original în coreeană

”De nu sunt case părăsite în Japonia?

Când am mers la țară înJaponia nu era nici o casă ruinată.

Iatăconcluziile la care  am ajuns după observațiile făcute de mai multe ori timp de câteva zile.

1. E OK să trăiești la țară în Japonia. Nu e o nenorocire ca în Coreea.

2. Condițiile în care se face educație în zona rurală nu sunt rele.
Intervin în mod activ conducerea școlii și guvernul. Sunt profesori excelenți la țară. De aceea există examene la liceu.

3. Rețeaua feroviară este conectată la fiecare colț al țării și nu există disconfort în trafic ca în Coreea. Mulți nici nu au mașină. (nu au nevoie)

4. Fetele japoneze nu evită să se căsătorească la țară.

5. Companiile importante sunt distribuite în mod aproape egal în țară, fiind afiliate între ele. 

6. Administrația locală și tot ce ține de ea e angajată în activități care să îmbunătățească toate condițiile în mediul rural. 
În special șefii administrativi nu văd provinciile ca pe trepte pentru avansarea în politica centrală.

7. Condițțile de locuit în orașele japoneze sunt precare și de aceea se preferă să se locuiască la țară.

8. În ariile rurale au avut succes metodele de avangardă, turism, cultivarea de produse agricole curate (ecologice, aș zice eu)

9. Absolvenții de liceu merg la colegiu și moștenesc afacerile în cumpărarea de case, magazine locale, sau electronice pentru locuințe.
Rata de admisie în colegiile de patru ani este de o treime față de cea din Coreea. 

10. Funcționarii publici sunt competenți și curați (necorupți)

11. Chiar și întreprinderile mici și mijlocii garantează sevriciu stabil și pensie pe viață. 
Administrația monitorizează cu grijă asta.

12. Pe cât posibil nu permit muncitori străini. Nici scurtături.  

Why is there no empty house in Japan

When I went to the Japanese countryside, there was no house just before the collapse like we did.
This is the conclusion I have gained from observing many times over several days.

1. It's ok to live in the countryside. It is not completely devastated like Korea.

2. Educational conditions in rural areas are not bad.
The school board and the government actively intervene. There are many excellent teachers in the countryside. This is why there are still high school examinations.

3. The railroad is connected to every corner of the country and is not a traffic discomfort like Korea. I do not even have a car.

4. Japanese girls do not avoid marrying in the countryside.

5. The chaebol enterprises are almost evenly distributed in the countryside, one company affiliated to each other.

6. Branches, markets, and formalities of the prefectural municipal government, the head of the administrative agency, actively engage in activities to improve conditions in rural areas.

Particularly, regional leaders do not regard the provinces as a stepping stone to advance into the central politics

7. Housing in Japan is poor and the country house is preferred

8. Pioneering in rural areas, tourism, and cultivating clean agricultural products, has been successful in rural areas.

9. Young Japanese high school graduates go to college and inherit their own businesses in homebuyers, local shops, or home appliances.
The rate of admission to regular four-year colleges is one-third of that in Korea

10. Public officials are clean and competent.

11. Even small and medium-sized enterprises in rural areas are guaranteed lifetime retirement with stable employment. The administration thoroughly monitors this.

12. Do not allow foreign workers as much as possible. Dismiss a shortcut

Translated by Google.”

Ce ziceți ne mutăm în Japonia? Ups, punctul 12 e descurajant. Eh, de am putea întroduce mentalitatea japoneză la noi (cea despre condițiile de trai, coeziunea, modestia și respectul) ce bine ar fi. Un vis frumos, o utopie.

Iată și textul original în coreeană. 

일본에 왜 빈집이 없는가?

일본 시골에 다녀 보니 우리처럼 완전히 붕괴 직전의 집은 없습니다.
제가 여러 번에 걸쳐 여러 날 다니면서 유심히 관찰하여 얻은 결론은 이렇습니다.

1. 시골이 살기 괜챦다. 한국처럼 완전 황폐화되어 있지 않다.

2. 시골의 교육 여건이 나쁘지 않다.
교육청과 정부가 적극 개입한다. 우수교사들이 시골에도 많다. 이는 고교시험이 남아 있는 까닭도 있다.

3. 철도가 시골 구석구석까지 연결되어 한국처럼 교통 불편이 아니다. 자가용 없어도 산다

4. 일본 처녀들이 시골에 시집 가기를 기피하지 않는다.

5. 재벌 기업들이 전국 시골에 정(면) 단위로 산하 기업 1사씩 거의 골고루 배치되어 있다.

6. 행정기관의 장인 현시정(縣市町)의 지사, 시장, 정장이 시골 거주 여건 개선을 위해 적극적으로 활동 개입한다.
특히 시장 등 지역지도쟈들이 지방을 중앙정계로 진출하는 징검다리로 여기지 않는다

7. 일본의 주택공급 여건이 나빠 시골집도 선호된다

8. 시골툭산품, 관광, 청정농산물 재배 등 다양한 활로 개척이 농촌에서 성공을 겨두고 있다.

9. 일본 고졸 청년 처녀들은 대학에 가지 얺고 내고장 기업이나 지역 상점 취업 또 가전의 자영업을 계승한다.
정규 4년제 대학 진학율은 우리나라의 1/3 수준이다

10. 공무원들이 깨끗하고 유능하다.

11. 비록 시골 중소기업이라도 취업의 안정과 함께 평생 정년이 보장된다. 행정이 이를 철저히 감시한다.

12. 외국근로자들을 가능한한 들이지 않는다. 편법을 배격한다

Am preluat și pozele puse de el





miercuri, 8 februarie 2017

Sondaj

O prietenă dragă de pe facebook m-a rugat să răspund la niște întrebări pe care le va folosi într-un articol viitor. Ea are talent la scris și sunt sigură că va ieși un articol bun. M-am gândit că nu ar fi rău să extrag de pe postarea ei răspunsurile mele la întrebări și să le public aici. Am să subliniez întrebările.

1.Am trecut prin comunism şi am înţeles că democrația se câștigă greu și se pierde foarte ușor. Unii nu știu ce să facă cu ea, alții se lipsesc bucuros pentru ca să aibă mațul plin.

2. Pentru mine e important să fie dreptate, dar e atât de greu! De zeci de mii de ani, de când din hoarda preistorică s-au ridicat unii mai presus decât ceilalți dreptatea a început să fie apanajul lor, al celor care conduc.

3. Nu pun botul la demagogia PSD pentru că am încă vie în minte propaganda comunistă și nu sunt în stare să găsesc mari deosebiri între cele două feluri de propagandă. Sigur, orice fel de propagandă, chiar și cea ecologistă, e în stare să ocolească adevărul, dar cea comunistă cu urmașa ei, cea pesedistă, ocolește atât de mult încât adevărul uneori nu se mai zărește nici măcar undeva, în depărtare.

4. Sper ca cei care vin după generația mea să nu se mai preocupe așa de mult de satisfacerea nevilor materiale cum am fost noi obligați de comuniști, să nu mai arunce vina pentru derapările de la democrație spre străini, și să dea dovadă că sunt în stare să se ocupe și de principii. Cu o floare nu se face primăvară dar cu câteva sute de mii da, chiar dacă afară e ger, vânt, zăpadă și primăvara pare extrem de departe.

În ce îi privește pe cei de la Cotroceni, să nu uităm că unii au avut privilegii până în 89 (sau li s-a părut că le au) și cred, pesemne sincer, că PSDului chiar îi pasă de ei...Nevrând să fie informați preiau, poate și din lene intelectuală (sau lipsa capacității de a face analize) pe nemestecate tot ceea ce zice propaganda partidului care se vrea și deja se crede partid-stat, precum partidul comunist. Nu degeaba se plâng ei că au copiii în Piața Victoriei.

Imagini de pe net cu lanternele mobilelor aprinse în Piața Victoriei în 5 Februarie 2017 la cea mai mare manifestație de la Revoluție până acum. Mi-e tare teamă că cei de la PSD vor face o mărșăvie astfel încât toate protestele să fie zadarnice. Sunt în stare.







miercuri, 1 februarie 2017

Andrea Del Castagno San Giuliano e il Redentore (St Julian and the Redeemer)


Caut de mult tabloul acesta dar uitasem numele pictorului precum și numele tabloului. Am căutat de multe ori St Julian and Jesus dar nu îl găseam. Abia astă seară, când am văzut tabloul postat de David Woogon Jung cu ”Tânărul David și capul lui Goliath” de Andrea Del Castagno mi-am dat seama că el e autorul pe care-l uitasem, deși îmi plac foarte mult puținele tablouri pe care le-am găsit pe net.

ANDREA DEL CASTAGNO The Youthful David c. 1450
Văzusem o poză alb-negru în cartea lui George Oprescu despre Renaștere dar nici cartea nu am mai găsit-o în bibliotecă. E adevărat că cele mai bune cărți le-am împrumutat de la Biblioteci publice sau, mai rar, de la prieteni, dar cărțile de artă le-am purtat după mine la toate gazdele pe unde am stat de la sfârșitul facultății până când m-am căsătorit.

Până am avut acces la internet nici vorbă să aflu ce povestește Andrea Del Castagno în acest tablou. Chiar și așa, până nu mi-a dat prin cap să caut în italiană nu am găsit nimic despre conținutul tabloului. Am găsit în schimb că există mulți sfinți numiți St Julian (Santo Giuliano) 


Am să copiez din wikipedia povestea în italiană după ce o să vă spun că acest sfânt a trebuit să facă o grea penitență până să vină Iisus să îi răscumpere greul păcat de a-și fi ucis proprii părinți în somn, fiind îndemnat la această atrocitate de un diavol travestit. 

Andrea  Del Castagno ne arată cum după multele rugăciuni de iertare făcute în pustnicie Iisus se îndură de el și, trimitând un nor de fum din gura lui către păcătos îi răscumpără marea și greaua greșeală. 

”Il tema dell'opera è il pentimento di Giuliano, dopo il tragico errore di aver ucciso i propri genitori nel sonno, per colpa di un equivoco suggerito da un diavolo travestito. La redenzione è evidenziata anche dalle iscrizioni, che sottolineano la preghiera e l'eremitaggio di Giuliano (rispettivamente a destra e sinistra) e il perdono di Cristo, con una specie di fumetto che parte dalla sua bocca e discende verso il santo. L'iconografia è inconsueta e non se ne conoscono le ragioni della scelta. La studiosa Horster la mise in relazione con un codice già all'Annunziata, datato 1373-1390, dove si trova la stessa frase sul pentimento di Giuliano.

Lo sfondo montagnoso è stato messo in relazione con l'Appennino nei pressi del Monte Falterona, da dove era originario Andrea.”

Mărturisesc că inițial am crezut că Impăratul Iulian Apostatul, cel care a prigonit groaznic creștinii după ce a răposat Împăratul Constantin s-a pocăit și a căpătat iertarea de la Iisus, dar nu a fost așa. 

Am fost foarte impresionată de blândețea feței lui Iisus, mai ales în poza alb-negru.

Ei, dar cine caută, găsește. Căutând o poză alb-negru a tabloului lui Andrea Del Castagno am găsit altă poveste despre Sfântul Iulian, de data asta în engleză. E încă mai frumoasă decât cea atașată tabloului. Am găsit-o într-un blog publicată cu ocazia zilei St Julian din Belgia.

Zice povestea ca St Julian s-a  născut în Belgia și era vânător, vânând mai ales cerbi. Într-o zi un cerb mare i-a spus ”te rog să nu mă împuști, să știi că într-o zi îți vei ucide părinții” Speriat de această profeție a plecat de acasă și a hoinărit prin Belgia, fără să mai ia legătura cu părinții. 

S-a însurat cu o tânără numită Margerita (Margareta) și au trăit fericiți. Dar părinții erau neconsolați că nu știu nimic de el și au început să-l caute. Până la urmă au găsit casa și nevasta și, pentru că erau foarte obosiți, le-a propus să doarmă în patul conjugal.

Un om gelos pe fericirea celor doi i-a ținut calea lui Iulian când venea de la vânătoare și i-a spus că nevasta îl înșeală. Furios a intrat în casă și când a văzut că sunt două persoane în pat a scos sabia și hârști, le-a tăiat capul. Dar nu mică i-a fost mirarea când și-a văzut nevasta afară, bucuroasă nevoie mare că i-au venit părinții.


Realizând ce a făcut a plâns și a tot plâns. Atunci pe loc a decis să-și dedice viața ajutând pe cei săraci și bolnavi și chiar a construit un spital. Știa că nu e el de vină pentru păcatul pe care l-a comis dar voia să-și răscumpere fapta.

Într-o noapte a auzit un om bolnav plângând afară. La dus la spital dar deodată fața bolnavului a devenit foarte strălucitoare și a auzit ”Păcatul tău a fost iertat”

Sfântul Iulian este patronul vânătorilor, al administratorilor de spitale, surorilor medicale (asistente și asistenți) doctorilor și a tuturor celor ce au grijă de bolnavi.

Iată textul în engleză:

Born in Belgium, St Julian was a hunter, mostly hunting deer. One day he saw a big deer who spoke to him, and told him ‘Please do not shoot me – remember that one day you will kill your own parents.’ Fearing this terrible fate of his, Julian left home and wandered around Belgium, not informing his parents of his whereabouts. He got married to his wife Margerita and lived happily in a small town.

Distraught and heart-broken, his parents started searching for him, and eventually reached the town where he was living. They found his house and his wife greeted them kindly and since they were tired, she let them sleep in her own bed. Another man, jealous of Julian and his wife, met Julian on his way back from hunting and told him that his wife was sleeping with another man.

Furious and disappointed, Julian went inside his house and found the two people sleeping in his bed, and without any thought, took his sword and decapitated them. A bigger surprise greeted him when he went outside and met his wife coming towards home with a big smile to tell him of the good news that his parents were home. Realizing what he had done, Julian cried and cried and was inconsolable.

He decided there and then to dedicate his life to help the poor and the sick, and even built a hospital to care for the sick in the area where he and his wife lived. He had to redeem himself of the sin of parricide that he had committed. He knew it wasn’t his fault, but still wanted to amend of his mistake and devoted his entire life to help the sick.

One day he heard the cry of a sick man, and went out in the middle of the night to save him. He cared for him in his hospital, but all of a sudden the man’s countenance turned very bright and told Julian “your sin has been forgiven.” St Julian is known as the patron saint of hunters and hospitaliers, as well as doctors and nurses and those who care for the sick.


Jesus and St Julian, the Redeemer and the Redeemed

sâmbătă, 28 ianuarie 2017

Oamenii suficienți

Oamenii suficienți, indiferent dacă au sau nu școală sunt convinși că știu tot ce este pe lumea asta.

Oamenii suficienți se cred singurii deștepți de pe terra.

Oamenii suficienți disprețuiesc pe toți semenii lor, care, cred ei, sunt toți proști dar mai ales pe cei care au alte păreri decât ei.

Oamenii suficienți nu se sfiesc să jignească și să batjocorească pei care îndrăznesc să le spună unde greșesc.

Oamenii suficienți nu se clintesc niciodată de pe poziția adoptată, chiar dacă astfel se iau de mână cu cei imorali și mincinoși...

Pentru oamenii suficieți nu există nuanțe, doar alb și negru. Ei sunt totdeauna albi și imaculați în proprii ochi, toți ceilalți, indiferent ce opinii au, sunt negri ca smoala.

Oamenii suficienți sunt răspândiți peste tot, fără deosebire de gen, rasă sau naționalitate. Nu uitați că în ultima vreme au câmp larg de acțiune pe tot globul.

Cam astea sunt concluziile la care am ajuns citind timp de câteva zile comentarii politice pe facebook.

Pentru cei care nu știu definiția oamenilor suficienți am apelat la DEX online:

SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, adj

1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene.
2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente.

SUFICIÉNT, -Ă adj. 1. (adesea adv.) Destul, de ajuns. 2. (Despre oameni) Încrezut, prea mulțumit de sine; înfumurat. [Pron. -ci-ent. / cf. it. sufficiente, fr. suffisant, lat. sufficiens].
adjectiv suficient


sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Plante care alungă țânțarii

Știu că mai e muuult până la vară dar poate n-o să uităm până atunci de plantele astea care alungă țânțarii. Am găsit lista lor într-un articol pe net și o să vă spun pe scurt care sunt ele, iar pentru cei care știu engleză voi copia articolul.

Întâi trebuie să știți că puteți ține frunzele zdrobite într-un vas undeva în grădină și țânțarii vor pleca, scârbiți. Cel puțin așa susține autoarea articolului, Tammie Painter. Nu specifică dacă frunzele trebuie să fie uscate sau proaspete. Pentru că autoarea recomandă să avem plantele în grădină sau ghivece presupun că frunzele ar trebui să fie proaspete și se zdrobesc ca să pună în libertate uleiurile volatile care sunt de fapt anti-țânțari.

1. Valeriana (Nepeta cataria) . Cică e de zece ori mai puternică decât DEET (N,N-Diethyl-meta-toluamide), un puternic repelent ( românește ar fi care îndepărtează) pentru insecte. Atenție, pisicile înnebunesc dacă le dați picături de valeriană, am citit asta într-o carte de Agata Christie și am verificat pe motanul uneia din gazdele la care am stat după ce am terminat facultatea.


2.Crăițele (Tagetes spp.) Cică respinge și afidele care într-un an au invadat și distrus grădinile vecinilor. Mirosul lor specific m-a făcut de mult să cred că sunt bune insecticide, iată că nu m-am înșelat. Nu vă frecați pe piele cu ele pentru că sunt iritante.

3. Rozmarinul (Rosmarinus officinalis). Pe cât de mult ne place nouă aroma lui pe atât de mult li se apleacă țânțarilor de ea.

4. Lemongrass (Cymbopogon citratus) ai greu de găsit la noi pentru că e o plantă de climă caldă.

5, Pelinul (Artemisia absinthium) Nu e bine să o frecați pe piele, e iritantă. Spun asta pentru că autoarea recomandă să ne frecăm cu plantele pe piele dar ne atrage atenția care sunt iritante.

6. Menta (Mentha spp.) Menta e o plantă invazivă, de aceea e bine să fie cultivată în ghivece. 

Mosquitoes can ruin the enjoyment of your summer garden. Ordinary insect repellents slather you and your family in sticky chemicals; bug zappers are annoying and leave you sitting amongst charred insect parts; and sometimes you aren’t in the mood for the smoke of incense or candles in lieu of fresh summer air (but if you are, check out our favorite product).

So what’s left? Mosquitoes don’t like a few familiar herbs that you can use to stay bite-free this season. Keep the crushed leaves of these six plants in a small container at intervals on your patio to repel mosquitoes. Except for marigold and wormwood, which can cause contact dermatitis, you can rub the crushed leaves on your skin for added protection.

• Catnip (Nepeta cataria). A perennial for some gardeners and an annual for others, catnip has been found to be 10 times more effective than DEET at keeping mosquitoes away. Cats will crush this plant if it is in a garden bed and it has a tendency to become invasive, but keeping a couple of plants in hanging containers helps avoid both problems.

• Marigold (Tagetes spp.). This sun-loving annual also repels aphids and is an excellent companion plant for your vegetable garden. Marigolds are an easy-to-care-for border plant and the simplicity of collecting seeds for next year’s planting makes this plant an affordable addition. Note: Do not rub on skin.

• Rosemary (Rosmarinus officinalis). The oil of this shrub is heavenly to most humans, but disgusting to mosquitoes. It’s an attractive plant for container or herb gardens that requires little water and also is delicious when used for cooking meat, soups and egg dishes.

• Lemongrass (Cymbopogon citratus). This plant has a lemony scent that mosquitoes hate. With a little patience, it can be grown from stalks sold in the market. It prefers full sun and good drainage. Keep in mind that this tropical plant won’t tolerate freezing temperatures.

• Wormwood (Artemisia absinthium). This perennial has silvery foliage and can be grown in full sun in most zones. Makes a unique border plant and the pungent odor keeps mosquitoes at bay. Note: Do not rub on skin.

• Mint (Mentha spp.). Many mints’ oils are unpleasant to mosquitoes, so keep a pot or two of these hardy and aromatic plants around. Since they spread easily, mints are best cultivated in containers.

joi, 19 ianuarie 2017

2017 European Figure Skating Championships
Date: 25–29 January 2017
Season: 2016–17
Location: Ostrava, Czech Republic
Defending champions
Men's singles:
Spain Javier Fernández
Ladies' singles:
Russia Evgenia Medvedeva
Pair skating:
Russia Tatiana Volosozhar / Maxim Trankov
Ice dancing:
France Gabriella Papadakis / Guillaume Cizeron

Din Wikipedia

Jocul cu tablourile

În ultimele ore m-am jucat cu ajutorul memoriei vizuale și a lui Google Search și sunt foarte încântată de rezultat. Am observat pe o poză a unui tablou de Pierre-Auguste Renoir publicată de bunul meu prieten de pe face book David Woogon Jung că pe peretele din tablou sunt înfățișate alte două tablouri. Unul am știut sigur că e de Degas dar nu eram sigură de al doilea, credeam că e de Derain.
Google m-a ajutat (e drept că am folosit cuvinte-cheie potrivite) și am găsit pe net ambele tablouri, pe care le vedeți în această postare.
1. Pierre-Auguste RENOIR, Yvonne and Christine Lerolle at the Piano, 1897
2. Edgar Degas, Before the races
3, Edgar Degas, Dancers in pink.

1. Pierre-Auguste RENOIR, Yvonne and Christine Lerolle at the Piano, 1897
2. Edgar Degas, Before the races
3, Edgar Degas, Dancers in pink.

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Scandalul Anului.

Vin și eu cu cei doi bani ai mei să-mi dau cu părerea despre scandalul anului, bazată exclusiv pe informații publice.

Întâi m-am întrebat ”cui prodest”, adică cine ar profita cel mai mult de situație. Pe fanii și membrii PSD îi sfătuiesc să se oprească aici, s-ar putea să se enerveze.

Deci, să recapitulăm. Se observă cu ochiul liber, din conferințele de presă, că șeful PSD, Liviu Dragnea, are partidul la degetul lui mic. Câștigând alegerile are majoritate în Parlament, deține deci controlul, deci puterea legislativă e în mîinile sale.


Despre puterea executivă, numai de bine...numai cine e orb deadreptul nu știe cine e adevăratul Prim Ministru.

Despre puterea juridică am citit undeva, cred că la Marian Ban, (prieten de pe face book) că Parlamentul intenționează să depolitizeze Justiția, oricât de absurd sună ideea de a da ca sarcină politicienilor să DE-POLITIZEZE.

Deci, LD va avea curând și Justiția sub control.

Despre puterea administativă ce să mai discutăm, iarna asta grea a venit taman la timp ca să se justifice obișnuitele înlocuiri ale ”oamenilor lor” cu ”oamenii noștri”

După cum am citit în diverse surse singurul tronson de putere pe care nu îl controlează PSD implicit Liviu Dragnea a rămas cel al serviciilor. După umila mea părere Sebastian Ghiță lucrează de zor la asta, după metode știute de sute, dacă nu chiar de mii de ani, prin crearea unui curent de ură populară împotriva celor indezirabili, manipulări prin amestecarea unor mici adevăruri cu mari minciuni încât populația nu numai să nu mai știe care e adevărul, dar să se înfricoșeze de ticăloșiile ce i se bagă adânc în creier, etc, etc, etc

Îmi doresc din tot sufletul să nu am dreptate și să căpătăm în curând, prin marea milă a partidului de guvernământ (era să scriu partidul-stat) o țară curată ca lacrima, populată doar de îngerași cu sau fără steluțe pe umeri.

Ce verde era valea mea -- Cozi la filme

În zilele de azi, când industria cinematografică se confuntă cu concurența acerbă a netului, este greu de imaginat ce a însemnat pentru generația noastră rețeaua de săli de cinema. Mai ales în anii 60 și chiar începutul anilor 70 cînd a avut loc o dezghețare culturală și o întredeschidere spre vest.

Au fost anii în care industria noastră cinematografică a colaborat cu industrii vestice, s-au produs multe capodopere în vestul dar și estul Europei, iar în sălile noastre de cinema rulau filme abia lansate în țările de origine.

Normal că în asemenea atmosferă culturală cozile la filmele bune erau uneori atât de mari, încât era o problemă să prinzi un bilet chiar la suprapreț. Nu odată în timpul studenției, pentru că Universitatea era pe ”Bulevardul Cinematografelor”, nu mai ajungeam la cursuri ci ne opream la câte un film, de cele mai multe ori foarte bun.

Sigur, erau și filme de artă precum filmul mut al lui Kaneto Shindo de la care lumea pleca din sală pentru că nu avea răbdare să urmărească filonul emoțional al filmului, dar în compensație cinematografia japoneză era reprezentată de filmele lui Akira Kurosawa, și nu numai.

Foarte apreciate erau filmele italiene, cum ar fi cele ale lui Michelangelo Antonioni sau Vittorio de Sica, dar și cele franțuzești. Pentru ”Dacii” al  lui Sergiu Nicolaescu s-au folosit în roluri principale actori francezi ca Marie Jose Nat.

Nu știu dacă la Dacii au fost cele mai mari cozi la bilete pe care le-am văzut în viața mea dar știu că numărul celor care voiau să îl vadă depășea sensibil numărul celor așezați la cozile pentru alimente din anii de groază cînd Ceaușescu a înfometat țara pentru a plăti datoriile externe, datorii folosite pentru industrializare și pentru achiziții de alimente care îi fac și acum pe nostalgici să regrete sistemul comunist.

Știu doar că, după multele minute petrecute la coadă am ieșit victotioasă cu râvnitul bilet în mână, și zău că a meritat efortul. Și acum îmi amintesc că prima scenă a fost una de cruzime, o decimare a armatei romane după o bătălie pierdută. Era modul de a se menține celebra ordine și ascultare necesare pentru războaiele de cucerire duse de Imperiul Roman, printre care și cele daco-romane.

Nu același lucru pot să-l spun despre coada la ”Un bărbat și o femeie” al lui Claude Lelouch. Eram proaspătă absolventă de facultate și am mers cu o colegă de serviciu, Voichița, care ulterior a plecat în RFG. Mi-a spus revoltată că așa ceva nu i s-a întâmplat niciodată, să nu găsească bilet nici mâcar la suprapreț.

Mie mi se mai întâmplase dar am perseverat până am reușit să văd acele filme. Filmul lui Claude Lelouch l-am văzut ulterior de patru ori, deși nici în ziua de azi nu-mi face mare plăcere să revăd chiar filme pe care le-am savurat la vremea lor.

În vremea aceea erau în plină floare filmele cu Alain Delon, dar și filme engleze care totdeauna mi s-au părut cele mai bune pe plan mondial. Erau și multe filme de entertainment, dintre care excelau revistele austriece pe gheață, adevărate regaluri.

Filmele sovietice, foarte apreciate de criticul Suchianu, ale cărui prelegeri le-am ascultat la cursul de ”Arta Filmului” de la Universitatea Populară București, au dat și ele capodopere dintre care aș aminti ”Zboară cocorii” sau ”Alba Regia” (în colaborare cu ungurii) dar și ”Război și Pace”, un film mamut în patru serii al lui Serghei Bondarciuc.

La ”Arta Filmului” am văzut multe filme de Cinematecă. Suchianu nu putea suferi versiunea lui Zefirelli cu ”Romeo și Julieta”, deși aceasta s-a impus ca film de referință. Pentru pudicul critic de film era mult prea senzual, prea multe săruturi reale. Cred că dacă ar vedea filmele de azi bietul om s-ar sufoca de indignare.

Filmele sovietice, ca și cele coreene din ziua de azi erau foarte puritane, ajungeai să te întrebi cum fac ăștia copii dacă nici măcar nu se pupă.

Am să amintesc în încheiere de o altă coadă, de data asta prin anii 70, la un film căruia i s-a făcut foarte multă reclamă la TV, dar care nu a rulat decât câteva zile la Sala Palatului. Este vorba de ”Întâlnire de gradul III” de Spielberg, despre care se spunea că e făcut după cartea lui Josef Allen Hynek (1910-1988) Close Encounters

Hynek a fost inițial sceptic în ce privește acuratețea observațiilor făcute asupra aparițiilor UFO, considerând că pentru fiecare există explicații naturale, dar cu timpul studiind mai aprofundat problema a devenit un fervent critic al rapoartelor oficiale care negau existența UFO și chiar a întocmit o clasificare a întâlnirilor de diverse grade dintre pământeni și civilizațiile extraterestre care au încercat să intre în contact cu noi prin intermediul UFO.

Deși era greu de găsit totuși am împrumutat de undeva cartea și am citit-o. Curiozitatea de a vedea cum a fost ecranizată cartea m-a făcut să stau cu stoicism ore întregi la coadă ca să prind un bilet la film (sau poate mai multe, nu-mi amintesc exact). Mărturisesc că am fost foarte dezamăgită de film, dar nu-mi pare rău nici de statul la coadă, nici de așteptările înșelate.

Au mai fost multe cozi la filme interesante dar mă opresc aici. Mulțumesc lui Dumnezeu că am avut (și am) o viață atât de plină de bucurii și întâmplări mai mult sau mai puțin benefice pentru dezvoltarea mea intelectuală.

duminică, 1 ianuarie 2017

La Mulți Ani! Happy New Year!

Am adunat de pe net mai multe felicitări. Vi le dăruiesc cu toată dragostea.