duminică, 27 ianuarie 2019

The major signs of a slow metabolism

Nu e nici un secret că proasta funcționare a tiroidei e responsabilă de încetinirea metabolismului. Eu sunt convinsă că tiroida mea a fost leneșă din copilărie dar din fericire nu mi-a afectat inteligența. Sau poate a afectat-o dar nu o să știu niciodată ce geniu eram sortită să fiu.

Am găsit astă seară un articol foarte interesant în engleză pe Microsoft News. Am să copiez fragmente din el dar nu o să traduc decât foarte puțin, pentru că mă simt prea obosită.


Cel mai adesea metabolismul leneș se datorează unei funcționări deficitare a tiroidei.

Unul este creșterea în greutate, la care se adaugă oboseală excesivă, mâini și picioare reci, mișcări, gândire și vorbire încetinite (când eram mică toată famiia îmi spunea că sunt încetinică, pentru că într-adevăr mă mișcam încet) împreună cu senzația de înțepături de ac (celebrele atacuri ”vrăjitorești” când se înțeapă o păpușă cu ace pentru ca dușmanca să sufere)

Senzația de oprire a respirației, amețeala și palpitațiile sunt alte semne des întâlnite, ca și crampe și slăbiciune a mușchilor, temperatură bazală scăzută, voce aspră (răgușită) precum și ochi uscați și cu senzații neplăcute de mâncărime, lipsa libidoului.

Alte simptome includ dificultate la înghițire, căderea părului (în special treimea exterioară a sprâncenelor) piele uscată, dureri de cap, mâini și picioare dureroase, vedere ca prin ceață, lipsa poftei de mâncare, constipație, sindromul abdomenului iritat și imunitate scăzută.”

Source: Rebecca Miller, Clinical Nutritionist, and Founder and Director of Health with Bec

”În afară de alimentele recomandate în mod obișnuit ca sănătoase se pot lua și alte măsuri pentru a impulsiona și iuți metabolismul.

1. Mișcarea. Trebuie să facem mișcare zilnic.

2. Mănâncă mai multe alimente pe bază de plante, care conțin excelente probiotice (cunoscute ca fibre) care hrănesc celulelelintestinului și păstrează corpul sănătos.

3. Redu consumul de carbohidrați albi procesați pentru că aduc prea mult zahăr și prea puțini nutrienți pentru corp.

4. Mănâncă ce ai nevoie, ascultă-ți organismul. Asigură-te că în fiecare zi te simți flămând și apoi sătul. Fă ce-ți spune organismul să facite va ghida și în legătură cu cantitatea de alimente pe care trebuie să o mănânci.

5. Bea destulă apă, deshidratarea te face să te simți moale ca un melc. Asigură-te că bei destulă apă, poți bea și o cană de ceai.”

Source: Karina Savage, Paediatric Dietitian from Smartbite

”Metabolism is a complex chemical process relating to the body's ability to produce energy from fat, sugar and protein.
A fast metabolism sees the body efficiently processing energy, whereas a slow metabolism sees the body 'hanging' onto unwanted calories.

Signs of a slow metabolism can include weight gain, insomnia, cold hands and feet.”

”According to Australian clinical nutritionist Rebecca Miller, the effects can be reversed - provided you follow a few key pointers.
So what should you do? ”

”What is your thyroid and how is it connected to your metabolism? 

'The thyroid gland's main responsibility is to convert calories into energy, to power the cells and organs in your body, and your metabolism is the rate at which this happens,'

If your thyroid function is below par, your metabolism will slow as a result.

'This is an extremely common issue, with 1.6 billion people worldwide thought to be at risk for thyroid dysfunction,' Rebecca said.

'The World Health Organisation estimates that 750 million people are living with thyroid condition right now.'

What are the key signs of a slow metabolism? ”

”Weight gain is just one of the many signs of a slow metabolism.
According to Rebecca, other signs include excessive tiredness, cold hands and feet, insomnia, slow movements, thought and speech, along with the sensation of pins and needles.

Breathlessness, dizziness and palpitations are also common, as well as muscle cramps and weakness, low basal temperature, loss of libido, dry or gritty eyes and a hoarse voice.

Other symptoms include difficulty swallowing, hair loss (especially the outer third of eyebrows), dry skin, headaches, muscle and joint pain, blurred vision, loss of appetite, constipation, irritable bowel syndrome and weakened immunity. ”

”How can you boost your metabolism?

Luckily, there are many things you can do to help speed up your metabolism.
'Minimising stress, prioritising sleep, drinking lots of water, exercising regularly, increasing muscle mass and visiting your GP for check-ups can definitely assist.

Alongside this, maintaining your well-being and enjoying a diet rich in micro-nutrients will also result in optimal thyroid function.”

What are the best foods to boost your metabolism?

'You need to load up on vegetables, fruit, lean protein, healthy fats and nuts'

Iodine: Kelp, spirulina, chlorella and other sea vegetables.
Selenium: Brazil nuts, sardines and pasture-raised chicken, turkey and eggs.
Zinc: Organic eggs, wild caught salmon, grass fed beef and organic meat, pumpkin, chia seeds, spinach and almonds.
Vitamin A: Orange vegetables and dark leafy greens.
Vitamin D: Wild caught salmon, sardines, egg yolk, fermented dairy and mushrooms.
Vitamin E: Raw almonds, dark leafy greens, mustard greens, avocado and olives.
Vitamin K: Fermented dairy, grass-fed beef, butter and cheese from grass-fed animals, organic eggs.
Iron: Grass-fed beef and organic meat, chicken, duck, turkey, fish, quinoa, lentils, nuts and leafy greens.
B-complex: Grass-fed beef, poultry and fish, organic eggs and dairy products.
Tyrosine: Soybeans, beef, lamb, pork, fish, chicken, nuts, seeds, eggs, dairy, avocado.
Vitamin C: Most fruits and vegetables. Richest sources include all types of berries, citrus fruits. Watermelon, capsicum, leafy greens, broccoli, Brussels sprouts and cauliflower
Omega 3 fatty acids: Wild caught fish (especially fatty fish including salmon, tuna and mackeral), flaxseed, chia seeds and walnuts

Source: Rebecca Miller, Clinical Nutritionist, and Founder and Director of Health with Bec

What are easy ways to boost your metabolism?

Assuming there are no medical issues, ways to boost our metabolism include:
1. Get moving – exercise plays a huge role in our metabolic health. Our bodies need to be moving daily!
2. Eat more plant foods – plant foods provide amazing prebiotics (otherwise known as fibre) which nourish the gut cells and keep our gut (and body) healthy
3. Reduce your intake of white processed carbohydrates - as they overload our blood with sugar and provide very little nutrition for the body
4. Eat what you need – listen to your body. Make sure that every day you are experiencing feelings of hunger and fullness. Really tune in to what your body is telling you – it will guide you as to how much food you really need.
5. Drink enough water – being dehydrated can also make us feel sluggish. Make sure you regularly sip on water throughout the day. Cups of tea can also count towards your fluid intake

Source: Karina Savage, Paediatric Dietitian from Smartbite Nutrition

joi, 24 ianuarie 2019

Pacient în România: Criza de hipoglicemie.

Vreți să știți cum e o criză de hipoglicemie care trezește din somn? Mi s-a întâmplat ieri. Azi glicemia a fost 78.

M-am trezit pe la 1:30 AM lac de transpirație. Mi-am îndepărtat așternuturile ca să mă răcoresc dar mi-am dat seama imediat că transpirația era rece. Știam bine că e un simptom de hipoglicemie deci am luat imediat aparatul de măsurat. Treizeci și opt!

M-am repezit la cutia cu bomboane de ciocolată și până să calculez câte trebuie să mănânc deja 8 dispăruseră din cutie. Mult prea multe pentru corectarea hipoglicemiei, destule pentru ridicarea tensiunii de la 11,7 cu 5,5, cât arăta aparatul de vreo 3 zile. Acum am 11,1 cu 5,2, deci bomboanele nu sunt o soluție. Probabil am o infecție undeva, și bănuiesc unde. Nu vă neglijați dantura sau gingivita!

Toată ziua am fost cam amețită, și obosită. Imaginați-vă ca am adormit la TV, la transmisia concursului fetelor (program scurt) de la Campionatul European de Patinaj Artistic, cu care încep marile competiții pe an. Totuși le-am văzut pe ultimele șase care au intrat în concurs, precum și pe Zagitova. Azi începând de la 12:30 se transmite pe Eurosport 2 programul scurt la perechi.

Și așa a mai trecut o zi din viața mea agitată

Sper să apuc să vă povestesc despre istoria mea de diabetică. 

 

vineri, 26 octombrie 2018

Triumful Flotei Ruse de Vasily Nesterenko

Atunci Rusia tocmai se moderniza sub conducerea Țarului Petru I, mare admirator al civilizației vestice. Nu aveau treabă cu noi. Ceva mai târziu, din cauza (sau mai degrabă datorită) războiului cu Imperiul Otoman ne-au ajutat pe noi să ne cucerim, prin mari jertfe de sânge, Independența.

Apoi a urmat Revoluția din Februarie 1917, urmată de cea Bolșevică (cică socialisto-comunistă) dar noi devenisem România Mare și pentru că în Rusia după Războiul Mondial a urmat războiul dintre Armata Roșie și Armata Albă am avut parte de o perioadă de dezvoltare și prosperitate, până în tragicul 1940.

După al doilea Război Mondial am intrat în sfera de influență a URSS până în 1989. Și până acum doi ani în ciuda intențiilor din ce în ce mai evidente de extindere a Rusiei eram liniștiți că avem parte de pace. 

Din nefericire situația s-a tensionat din ce în ce după alegerile din SUA și România. Cred că e clar pentru toată lumea că actualul guvern vrea să cucerească toată puterea ca să predea România rușilor care, iată, se agită și ne amenință direct,Trump având o mare contribuție la crearea acestei situații.








marți, 23 octombrie 2018

Preparate din pește pescuit în Dunăre.

Soțul meu a fost 6 zile pe Dunăre și a adus acasă pești frumoși, șalăi, plătici, știuci. De fapt m-a întrebat ce să aducă și eu mi-am exprimat preferințele. N-am avut prezența de spirit să fac poze înainte de a-i tranșa. 







O parte din pești au fost sărați pentru că...nu cred că e nevoie de explicații. Puteți vedea șalăii în poza 1. înainte de a fi puși la desărat și poza 2 toți peștii sărați (șalăi, plătică, știuci) în timp ce se desărau.

Peștii proaspeți, mult mai multi, i-am repartizat așa: unii pentru rasol (știuci) , alții pentru borș de pește și pentru prăjit: șalăii precum și plăticile plus un bibănaș 

Pentru rasol am pus ulterior știucile desărate iar pentru borș capetele și cozile peștilor desărați. A ieșit un borș foarte gustos, zic eu cu modestie. O parte din pești i-am pus la congelator.

În poza treia șunt șalăii proaspeți tranșați, în poza patra știucile, capetele și cozile peștilor proaspeți. În fine, în poza cincea am mai adăugat pentru borș și niște bucăți de șalău care nu prea mergeau la prăjit.

Borșul l-am făcut după o rețetă proprie, cu multe legume (ardei verzi, morcovi, rădăcină de pătrunjel  și păstârnac, ceapă, usturoi, roșii cuburi din cutie, cartofi, bețe de leuștean fragede tăiate mărunt și păstrate în congelator, precum și frunze de leuștean puse la urmă. La servit soțul meu a mai adăugat lămâie, se pare că borșul a fost prea puțin pentru atâta amar de pește.

Pentru că sunt pensionară și am timp am bibilit borșul destul de mult. Am pus rădăcinoasele, ardeiul, ceapa în care am înfipt cuișoare și usturoiul la fiert timp de un sfert de oră. Am calculat timpul din momentul în care apa, în care am mai pus foi de dafin, boabe de piper, turmeric, piper negru măcinat și niște boabe roșii de curry măcinate, aduse de peste mări și țări din magazine transoceanice speciale pentru chestii orientale, a început să clocotească, apoi am dat focul mic.

Am tras oala deoparte, am pus știucile și am pus din nou pe foc până când aripioarele știucilor s-au desprins foarte ușor de trunchi. Am scos separat știucile și zarvatul și le-am pus la răcit. În zeamă am pus niște cartofi tăiați în bucăți mai mărișoare și am pus capetele și cozile de pește. Le-am fiert până au fost gata, le-am scos, le-am dezosat în timp ce fierbeau bucățile de șalău pentru borș. 

Am pus toată carnea de pește să mai fiarbă cu roșiile și bețele de leuștean, am adăugat borșul și frunzele de leuștean și borșul a fost gata. Știucile răcite le-am curățat de oase, dar au mai rămas unele mai fine, le-am amestecat cu maioneză (Atenție mărită, mi s-a înfipt cândva un os de pește în omușor și a fost o problemă scoaterea lui) și le-am pus pe o tavă de servit. Acum mi-am amintit că am și una ovală. Ciu lei, ciu lei (too late). Le-am ornat cum se vede.






O parte din legume le-am amestecat cu un pic de murături de vară și maioneză, restul le-am tocat mărunt și le-am pus în borș.

Bucățile de șalău, plăticile și bibănașul le-am asezonat din belșug cu Cajun Mix. Când le voi prăji le voi da prin făină. Numai șalăii, restul peștilor crestați și condimentați sunt deja în congelator.




În poze vedeți bucățile de șalău pentru prăjit, două din cele trei plătici  (cele proaspete) și bibănașul, ultimii pești crestați ca să nu ne rămână oase în gît (dar tot e nevoie de atenție) toți peștii asezonați cu Cajun Mix adus de fata mea mai mică din Irlanda. Cajunul Mix e un condiment picant folosit în special în America Centrală dar și în sudul Americi de Nord, cu ardei iute de mai multe soiuri măcinate fin, piper alb și negru, usturoi și altele.

Bănuiala mea e că, deși pe borcănel scrie că e Taste from Louisiana e făcut de fapt în Europa. 

duminică, 21 octombrie 2018

Fire and Ice


Fire and Ice, Abstract Painting by Anthony Steffes, Canada

Fire and Ice by Robert Frost

Some say the world will end in fire,
Some say in ice.
From what I’ve tasted of desire
I hold with those who favor fire.
But if it had to perish twice,
I think I know enough of hate
To say that for destruction ice
Is also great
And would suffice.

Foc și Gheață de Robert Frost

Unii spun că lumea va sfârși în foc,
Alții în gheață.
Din dorințele ce am gustat
Aș înclina spre cei cu focul.
Dar dacă-ar fi să pierim de două ori
Cred că știu destulă ură
Să spun că pentru a distruge, gheața
E deasemenea grozavă
Și-i de-ajuns.


”In an anecdote he recounted in 1960 in a "Science and the Arts" presentation, prominent astronomer Harlow Shapley claims to have inspired "Fire and Ice".[2] Shapley describes an encounter he had with Robert Frost a year before the poem was published in which Frost, noting that Shapley was the astronomer of his day, asked him how the world will end. Shapley responded that either the sun will explode and incinerate the Earth, or the Earth will somehow escape this fate only to end up slowly freezing in deep space. Shapley was surprised at seeing "Fire and Ice" in print a year later, and referred to it as an example of how science can influence the creation of art, or clarify its meaning.”

https://en.wikipedia.org/wiki/Fire_and_Ice_(poem)

Tema de deschidere din Games of Thrones (Urzeala Tronurilor), serialul inspirat din romanele lui George R. R. Martin sonf of Ice and Fire inspirate la rândul lor din poemul lui Robert Frost, serial care a rulat pe HBO.

https://www.youtube.com/watch?v=s7L2PVdrb_8

sâmbătă, 13 octombrie 2018

Albrecht Durer (1471~1528) The Seven Sorrows of the Virgin 1494-1497

Albrecht Durer (1471~1528)

Cele Șapte Necazuri (Dureri) ale Sfintei Fecioare.

Deși cea mai apropiată sărbătoare creștină este Nașterea Domnului azi m-am ocupat de documentarea despre marele pictor german al renașterii, Albrecht Durer. Și am găsit pe net acest album despre durerile îndurate de Maica Domnului atunci când, de Paștele evreiesc, a fost condamnat la crucificare. Sunt doar câteva scene din viața lui Iisus, dar nu cred că există cineva dintre cititorii mei creștini care să nu știe toate amănuntele.

Vă invit să admirați măreția și minuțiozitatea specifică germanilor cu care a fost pictată fiecare părticică din aceste paneluri care alcătuiesc ceea ce se numește Cele Șapte Necazuri (Dureri) ale Sfintei Fecioare.

 The Seven Sorrows of the Virgin 1494-1497
 1 Our Lady of Sorrows 
2 Circumcision of Christ. 
3 The flight into Egypt 
 4 The twelve year-old Jesus in the temple
 5 The Cross 
 6 The Cross Nailing
7 Christ on the cross.
8 The Lamentation of Christ

vineri, 12 octombrie 2018

Corbul - Raven by Edgar Alan Poe

Facebook obișnuiește să ofere Memories (care nu știu exact de ce, la mine se opresc la 5 ani în loc de 7) și acolo am găsit o poză cu trei corbi într-un peisaj cam sinistru unde am fost etichetată de un prieten coreean, profesor universitar de arhitectură. Mi-am adus aminte de poezia Corbul a lui Edgar Alan Poe și am început să caut traduceri și în final originalul poeziei.

Am găsit chiar și un pdf cu ilustrațiile lui Gustave Dore din care am făcut, printr-un procedeu complicat, un album în laptop. A fost ca rezolvarea unui puzzle greu, care mi-a oferit la final o mare satisfacție.

Dacă rezolvarea unor probleme dificile (dar nu exagerat de dificile) îmi place operele lui Poe nu-mi plac, oricât de mult ar fi lăudate și oricât de mare ar fi contribuția lui la literatura modernă (de exemplu a scris prima carte polițistă, ”Crimele din Rue Morgue” și primul roman SF din care s-a inspirat Jules Verne pentru ”Sfinxul Ghețarilor”, opera lui Poe numindu-se ”Aventurile lui Arthur Gordon Pym”).

Totuși trebuie să admit că poeziile lui sunt geniale, așa gotice, întunecate și deznădăjduite cum sunt, și poate cea mai bună din ele este Corbul (Raven)

O foarte reușită traducere făcută de poetul uitat (dar readus la lumină cu ajutorul internetului) Iuliu Cezar Săvescu (1866-1903)

Sunase miezul nopții, pierdut în cugetare,
Mai răsfoiam volume, uitate și bizare,
Când cineva la ușe bătu ușor, ușor.
Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre
Fantastice pe ziduri, svârlea contururi sumbre,
Iar eu cătam, zădarnic, în cărți vreun ajutor.
La chinurile mele, la vechiul meu amor
La dânsa, tot la dânsa zbura a mea gândire, 
La palida Lenora, a cărei strălucire
În lume n-are seamăn, și căreia, în cer,
Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister,
Căci totul, chiar mișcarea perdelei de mătase, 
O strașnică teroare în nervii mei băgase, 
Și ca să-mi țin curajul, în mine singur zic:
“O fi vr’o cunoștință și altceva nimic!”
Și fără-a pierde vreme, strigai: “Vă cer iertare,
“Aproape adormisem când ați bătut,
Și-n stare n-am fost s-aud și ápoi băteați încet de tot!”
Deschid, mă uit, dar nimeni, și să pătrund nu pot
A nopții întunecime. Ce vis ciudat mă-nșeală?
Strigai încet: Lenora!” Ecoul, cu sfială
Repetă scumpul nume, și altceva nimic!
Am reintrat în casă, dar făr’ a pierde vreme
Același sunet vine, din nou să mă recheme.
Bătaia era clară. De astă dată-mi zic:
“S-aude la fereastră, acuma, deci, urmează
“Să luminăm misterul ce-atât mă torturează,
“Și să vedem, nu-i vântul?…” Deschid, un corb măreț,
Bătând frumos din aripi, se năpusti în casă,
Și fără plecăciune, ca un baron se lasă
Pe bustul divei Pallas, privindu-mă-ndrăzneț.

În fața unui oaspe cu mutră de cucernic,
Și negru ca ebenul, cercasem în zadar
Să stăpânesc un zâmbet, apoi, cu glas puternic,
Strigai: “Pe țărmii nopții ce nume prințiar
Ai tu?” El, la-ntrebare, răspunse: “Niciodată!”

Răspunsul, pentru mine, era fără-nțeles,
Și cine-avu prilejul a întâlni vreodată
O pasăre lugubră, și noaptea mai ales
Când este în putere, să șadă cocoțată
Pe bustul divei Pallas, s-o cheme “Niciodată!”

Dar corbul numai două cuvinte-avu de zis
Și parcă-ntregu-i suflet în ele și-a închis!
Atunci șoptii: “Mulți alții s-au dus de lângă mine,
“Din cei iubiți; ca mâine și dânsul va zbura.
“Și dânsul se va prinde în tristele ruine,
 “Ca stolul de iluzii ce-atât mă-nconjura!”
Iar pasărea sinistră răspunse: “Niciodată!”

Desigur, aste vorbe le-a învățat vreodată
De la un om de soartă și ceruri prigonit,
Un om fără iluzii și-atâta de zdrobit
Încât, văzându-și viața de soartă blestemată,
Nu mai putea să spere în lume: “Niciodată!”
Trăsei, în a lui față, un scaun și-ncercai
Să aflu ce-nțelege o pasăre ciudată
Și slabă, și stingheră, și tristă, fără grai,
Printr-un refren ce vecinic răsună: “Niciodată!”

Nu-i mai vorbii, căci ochii ca flacăra-i ardeau
Și cu săgeți nestinse în suflet mă izbeau.
Și ca să-i aflu gândul, am stat în nemișcare 
Pe scaunul de plisă, albastru-violet,
Pe care se răsfrânge lumina-ncet încet,
Lumina sepulcrală din lampa suspendată,
Ce n-o va mai aprinde Lenora: “Niciodată!”

Atunci oftai mai liber, părea că prin văzduh
Plutește ca parfumul, al îngerilor duh;
“Oh! Crud și mizerabil! – strigai atuncia – Domnul
Din toată omenirea pe mine m-a ales?
Oh! Bea, fără nesațiu, divinul Nephemés
Și uită pe Lenora, pe scumpa răposată!”
Iar corbul, grav și rece, răspunse: “Niciodată!”

“Profete sau mai bine tu pasăre-a pieirii,
“Tu pasăre sau demon, în numele iubirii,
“Fiindcă Satan te mână în casa-mi dezolată,
“Răspunde-mi se mai află balsamuri la Gadei?”
Dar pasărea lugubră răspunse: “Niciodată!”

“Tu pasăre sau demon, profet, te jur pe zei,
“Pe zeii-n care credem și eu și tu cu mine,
“Oh, spune, al meu suflet așteaptă de la tine.
“Voi mai vedea în ceruri pe tânăra curată,
“Lenora?” Însă corbul răspunse: “Niciodată!”
“Te du, răcnii atuncea, și lasă-mă, te du
“Acolo unde Pluton, azilul îți dădu.
“Un fulg să nu rămână din carnea-ți blestemată,
“Să-mi mai aducă-aminte minciuna ce mi-ai spus.
“Mă lasă-n pustnicie, atâta am de spus.”
Dar corbul și acuma răspunde: “Niciodată!”

Și corbul, mut și rece, cu aripile grele,
Pe bustul divei Pallas, deasupra ușii mele,
Încremenit rămase, iar ochii lui de foc
Lucesc ca ai Satanei și al luminii joc,
Pe scânduri îi răsfrânge lumina blestemată,
Ce nu se va mai șterge acum și “Niciodată!”

1855

https://ro.wikisource.org/wiki/Corbul_din_Edgar_Poe

Vezi și: https://condeier.ro/corbul-poe-traducere-secolul-xix/

Am păstrat, în traducerea următoare, grafia lui ”î” din ”i”, grafie impusă de comuniști ca să pară mai aproape de alfabetul Chirilic care are semnul ”î”, spre deosebire de cel latin, unde ”î” provine din ”a” și se scrie ”â”. În școala primară am învățat cu ”â” din ”a”

Corbul 
de Edgar Allan Poe 

Traducere de Mihu Dragomir (din volumul Poezii şi poeme, Ed. Tineretului, Buc., 1963) 

Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte 
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător, 
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate, 
Cineva părea că bate, bate-n uşa mea uşor. 
,,E vreun trecător, gîndit-am, şi-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător." 

O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată, 
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor, 
Beznele-mi dădeau tîrcoale şi niciunde-n cărţi vreo cale 
Să-mi aline greaua jale, jalea grea pentru Lenore  
Fata fără-asemuire, îngerii îi spun Lenore 
Nume-n lume trecător. 

În perdele învinse roşul veşted de mătase 
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor; 
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă: 
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor  
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor  
Nu-i decît un trecător." 

Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l 
,,Domnule, am spus, sau doamnă, cer iertare, vă implor; 
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială, 
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător; 
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător, 
Beznă, nici un trecător. 

Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme, 
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor; 
Noapte numai, nesfîrşită, bezna-n sinea-i adîncită, 
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: Lenore! 
Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!'' 
Doar ecoul trecător. 

Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie, 
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor. 
,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate... 
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor. 
Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!'' 
Vînt şi nici un trecător. 

Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă, 
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor. 
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune, 
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor, 
Chiar pe bustul albei Palas, ca un Domn stăpînitor, 
Sus, pe bust, se-opri din zbor. 

Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese, 
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător. 
Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală, 
Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adînc sobor! 
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?'' 
Spuse Corbul: ,,Nevermore!'' 

Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte 
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător; 
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume 
Pasăre ce-şi spune-un nume sus, pe bust, oprită-n zbor  
Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor- 
Corb ce-şi spune: ,,Nevermore''. 

Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie, 
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîşietor. 
Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană, 
Pînă-am spus: ,,S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor  
Va pleca şi el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''. 
Spuse Corbul: ,,Nevermore''. 

Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă, 
M-am gîndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor. 
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare 
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor  
Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor, 
Doar cuvîntul: ”Nevermore''. 

Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă, 
Jilţul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor; 
Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise, 
Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor  
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor  
Vorba Never,  Nevermore. 

Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică, 
Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător, 
Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşeala 
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor  
Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, uşor, 
Ea, pierduta mea Lenore. 

Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare, 
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor; 
,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri''  
Eu mi-am spus ,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore. 
Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !'' 
Spuse Corbul : ,,Nevermore''. 

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană, 
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor, 
În noroasa mea ruină, lîngă-un ţărm fără lumină, 
Unde spaima e regină, spune-mi, spune-mi te implor, 
Oare-n Galaad găsi-voi un balsam alinător?'' 
Spuse Corbul: ,,Nevermore''. 

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană, 
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător, 
Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare, 
Cea mai pură-ntre fecioare, îngerii îi spun Lenore 
Fata căreia şi-n ceruri îngeri îi spun Lenore?'' 
Spuse Corbul: ,,Nevermore''. 

,,Fie-ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul, 
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor! 
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă! 
Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor! 
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!'' 
Spuse Corbul: ,,Nevermore''. 

Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una, 
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor, 
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează, 
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor; 
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor. 
Niciodată, Nevermore. 

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/161478/index.html

”Poet, prozator și critic literar, Edgar Allan Poe (1809-1849) a scris lirică romantică și cu accente elegiace și viziuni halucinante, de desăvârsită rigoare formală: Tamerlan și alte poeme, Corbul și alte poeme, Ulalume, Anabell Lee, Clopotele etc. A scris și proza fantastică, așa-numitele “povestiri extraordinare”, reunite în volumul ”Povestiri ale grotescului si arabescului.”

Traducerea de mai jos am editat-o în sensul că am pus diacritice, care lipseau, cu excepția lui î și â, din textul de pe net.

Corbul - Edgar Allan Poe
Traducere  Emil Gulian 

Odata, într-un îndepărtat miez de noapte, pe când ascultam truditele șoapte
Ale unor tomuri vechi si uitate, ce-mi spuneau că totul e trecător,
Pe când piroteam aproape dormind, deodată mă îndreptai auzind
O foarte înceată bătaie lovind în ușa camerei mele ușor,
“E vrun călător”, zisei bombănind, “poate că el se trezi ciocănind în ușa camerei mele ușor.
E numai atât, un călător.”

Ah, lămurit îmi aduc aminte, era în decembrie cu reci morminte;
Fiece cărbune, murind cuminte, și-arunca spectrul albăstrui pe covor,
Cu nerăbdare-așteptam dimineața; în zadar încercasem, împărtășind viața
Cărților mele, să mai sfâșii ceața tristeții pentru pierduta Lenore,
Pentru rara, zglobia fată, pe care îngerii o numesc Lenore,
Dar al carui nume fu aici trecător.

Și mătăsosul, tristul foșnet slab al perdelelor purpurii,
Mă sfredeli, cu o nemaisimțită groază mă cuprinse într-un fior,
Că trebui, ca să bată mai încet inima mea, să mă opresc si să repet
“E vreun călător, ce, voind să intre, bate la ușa mea rugător,
Întârziat călător, ce, voind sa intre, bate la ușa mea rugător,
Întârziat călător care bănuiește, la ușa mea, adăpost primitor,
E numai atât, un călător”.

Și-atunci trezindu-mă din piroteli și nemaistând mult la indoieli,
"Domnule" spusei "sau Doamnă, iertarea voastră implor;
Dar faptul e că dormitam și-așa de slab v-auzeam,
Așa incet v-auzeam bătând, băteați așa de ușor,
Că nu auzeam bine ce auzeam". Deschisei atunci ușa cu mult zor:
Beznă era, nici un călător,

Adânc tenebrele pătrunzând, mult stătui locului cutremurându-mă, cercetând,
Minunându-mă și visând visuri pe care n-a-ndrăznit, încă să le viseze nici un muritor;
Dar tăcerea n-avu îndemn, și întunericul nu dădu nici un semn
Și singurul cuvânt acolo șoptit fu murmuratul cuvânt "Lenore!"
Pe care eu il șoptii, și un ecou, care-mi întoarse ușor "Lenore!"
Atât auzii, nici un călător.

Pierdut ân camera tristă intrând, cu sufletul tot in mine arzând,
Curând auzii din nou bătând, bătând ceva mai stăruitor.
Spusei din nou: "Desigur că este acum la oblonul ferestrei o veste;
Să mă uit să vad și acolo ce este, taina aceasta să o măsor;
S-aștept până inima se potolește, și apoi taina să o măsor:
Poate-i doar vântul, nici un alt călător"

Aruncai oblonul și, cu mult tapaj, scuturând năzuros bizaru-i penaj
Pătrunse-năuntru un negru Corb, al prea-sfântului timp trecut slujitor;
Nici un fel de atenție nu-mi dete, nu șovăi ci, pe îndelete, ca în temeiul unui vechi acord,
Cu o nobila mână de lady sau lord, deasupra ușii camerei mele se cățără disprețuitor
Sus, pe bustul palidei Pallas, așezat chiar deasupra ușii camerei mele, se sui fără zor,
Se sui și stătu, sumbrul călător.

Și-atunci zburătoarea de eben așa hâdă, visarea mea tristă mai făcu să surâdă
Prin gravul, funebrul alai, cu care-și purta ifosul ocrotitor
“Creasta ți-e smulsă și rasă” zisei, “dar nu vii, desigur dintre mișei,
Stafie ursuză, corb bătrân, ce-ai trecut de țărmul Nopții în zbor,
Spune-mi numele de prinț cu care tărmurile Nopții te strigă în cor!”
Răspunde Corbul: “Nevermore”.

Mult mă minuna la așa urâcioasă pasăre de rând vorbirea frumoasă,
Deși răspunsul nu avea tâlc, și nu-mi fu de mare-ajutor,
Dar nu se poate să tăgăduim că nici un muritor dintre câți auzim
Nu fu de soarta ursit, pe cât știm, deasupra ușii camerei sale să vadă cum stă, disprețuitor
O jivină, o pasăre, ce pe bustul cioplit de sus, de pe ușa camerei sale, s-a cocoțat coborâta din zbor,
Cu un astfel de nume: Nevermore.

Dar Corbul hidos si singur stând pe palidul bust si proferând
Doar o vorbă, ca și cum întreg sufletu-i prin ea ar fi fost vestitor,
Croncăni numai ce aflai, și nu mișca nici o pană, vai!
Până ce eu abia murmurai: "Și alti prieteni plecară in zbor,
In zori și el tot așa se va duce, ca si speranțele ce plecară in zbor"
Răspunse Corbul: "Nevermore".

Mirat că tăcerea fu curmată de-o replică așa de bine dată,
"Sigur" spusei, "ceea ce el rostește e toata învățătura luată
De la un trist, obidit stăpân, pe care Nenorocul păgân
Îl gonea repede, gonea hapsân, până ce cântecu-i rămase doar cu refrenul acesta intristător,
Jalnicul bocet al Speranțelor lui, cu refrenul groaznic sfâșietor:
Niciodată ... Nevermore"

Dar fiindcă numai pasărea hâda sufletu-mi trist mai făcu sa surâda,
Îmi trasei jiltul în fata ușii, bustului și Corbului atotștiutor
Și adânci în velurul ceresc, mă apucai sa înlănțuiesc
Gânduri de alte gânduri triste, ca doar așa să lămuresc ce această cobe, pasăre venită din trecutul înșelător,
Ce, această posomorâtă, neînvățată si spectrală pasăre cobe, pasăre fatală, venită din trecutul chinuitor,
Voi sa spună prin croncănitul “Nevermore”.

Asta voiam să lămuresc, fără să mă destăinuiesc
Lighioanei a cărei privire de jar îmi ardea pieptul, mistuitor;
De astea și altele-asteptam din vecie, cu capul lăsat fără silnicie
Pe fața de catifea viorie a pernelor pe care
străluminarea razelor lămpii se cernea mângâitor,
Pe fața de catifea viorie a pernelor pe care
străluminarea razelor lămpii luneca dezmierdător,
Dar pe care ea n-o va mai mângâia niciodată visător!

Atunci îmi păru într-o clipă pierdută, aerul mai dens parfumat de-o nevăzută
Cădelnită legănata de serafimii al caror clinchet de pași pe stofa moale se bănui că trece ușor.
“Netrebnice”, strigai, “Dumnezeu ți-a dat, prin acesti îngeri fără păcat,
Răgaz, răgaz si leac de uitare, balsam pentru rana pierdutei Lenore!
Bea, o bea și, în alinare, uită de pierduta Lenore!”
Raspunde Corbul: “Nevermore”.

“Profetule!” strigai, “vestitor posac, totuși profet, de ești pasăre sau drac,
Fie Satana te-a ndemnat, fie că furtuna te-a aruncat pe acest țărm neprimitor,
Așa jumulit si sălbaticit, în ținutul acesta deșert si vrăjit,
În căminul meu de spaimă bântuit, spune-mi cel puțin tu, te implor!”
Răspunde Corbul. « Nevermore ».

« Profetule ! » strigai, crainic posac, totuși, profet, de ești pasăre sau drac,
Pe cerul ce peste-amândoi se-ncovoaie, pe Domnul
pe care-l iubim amândoi, te implor,
Spune-mi dacă în Edenul depărtat, sufletul meu de tristeți încărcat
Va mai îmbrățisa pe sfânta fată pe care îngerii o numesc Lenore,
Va mai îmbrățisa zglobia fată pe care îngerii o numesc Lenore?”
Răspunde Corbul: “Nevermore”.

Să-ți fie cuvântul semn de plecare, pasăe sau demon, el să ne separe!
Du-te-ndărăt spre uraganul si țărmurile Nopții lui Pluton, în zbor!
Nu lăsa neagra pană ca urmă-a minciunii care în sufletu-ți scurmă !
Lasă-mi sihăstria neprihănită! De pe ușa mea pleacă-n zbor!
Din inima mea pliscul ți-l trage, de pe ușa mea ia-ți chipul în zbor!”
Răspunde Corbul: “Nevermore”.

Și de-atunci o pană nu-și mai flutură, a stat mereu si înca stă
Pe placidul bust al palidei Pallas, sus pe ușa mea ne-ndurător;
Și ochii lui galeși scânteiază ca ai unui demon care visează,
Lumina lampii lunecând, proiecteaza umbra-i întreaga jos, pe covor,
Si sufletul meu din această umbră, pâlpâitoare pe covor,
N-o mai fâlfâi niciodată în zbor!

https://poetii-nostri.ro/edgar-allan-poe-corbul---tr-emil-gulian-poezie-id-26907/
Și: https://acum.tv/articol/6276/  (fragmente)

”V-ați întrebat vreodată, citind Corbul lui Edgar Allan Poe, de unde s-a inspirat poetul pentru cea mai frumoasă creație a sa? Ei bine, poemul are o întreagă poveste.

Pe la începutul anilor 1840, Charles Dickens a compus romanul istoric Barnaby Rudge, pe care l-a publicat în serie, fiind un fel de preludiu pentru Povestea despre două orașe. Pe vremea aceea, Edgar Allan Poe își ducea zilele în Baltimore, câștigându-și pâinea din cronici de carte. Citind Barnaby Rudge, Poe a fost tare impresionat de un corb din carte pe nume Grip, care era tovarășul unui băiat, Barnaby.

Pentru crearea personajului păsării, Dickens a fost inspirat de propriul său corb, pe care-l avea ca animal de companie și pe care-l chema tot Grip. Avea un vocabular impresionant, iar Dickens a mărturisit unui prieten într-o scrisoare că, pentru a-l crea pe corbul Grip, cel din roman, a trebuit să-l urmărească foarte atent pe Grip cel din viața reală.

După ce Poe a scris o recenzie favorabilă despre romanul lui Dickens, cei doi au rămas în legătură prin scrisorile pe care și le-au scris. În 1842, Dickens a pornit într-un turneu de carte în SUA, în compania soției sale și a corbului său, iar Poe, foarte bucuros de această întâmplare, abia a așteptat să-i întâlnească și să vadă cu ochii lui pasărea pe care o găsea foarte amuzantă și trufașă.”

Mai mult: https://hyperliteratura.ro/dickens-poe-corbul/

Și acum originalul în engleză:

The Raven
BY EDGAR ALLAN POE

Once upon a midnight dreary, while I pondered, weak and weary,
Over many a quaint and curious volume of forgotten lore—
    While I nodded, nearly napping, suddenly there came a tapping,
As of some one gently rapping, rapping at my chamber door.
“’Tis some visitor,” I muttered, “tapping at my chamber door—
            Only this and nothing more.”

    Ah, distinctly I remember it was in the bleak December;
And each separate dying ember wrought its ghost upon the floor.
    Eagerly I wished the morrow;—vainly I had sought to borrow
    From my books surcease of sorrow—sorrow for the lost Lenore—
For the rare and radiant maiden whom the angels name Lenore—
            Nameless here for evermore.

    And the silken, sad, uncertain rustling of each purple curtain
Thrilled me—filled me with fantastic terrors never felt before;
    So that now, to still the beating of my heart, I stood repeating
    “’Tis some visitor entreating entrance at my chamber door—
Some late visitor entreating entrance at my chamber door;—
            This it is and nothing more.”

    Presently my soul grew stronger; hesitating then no longer,
“Sir,” said I, “or Madam, truly your forgiveness I implore;
    But the fact is I was napping, and so gently you came rapping,
    And so faintly you came tapping, tapping at my chamber door,
That I scarce was sure I heard you”—here I opened wide the door;—
            Darkness there and nothing more.

    Deep into that darkness peering, long I stood there wondering, fearing,
Doubting, dreaming dreams no mortal ever dared to dream before;
    But the silence was unbroken, and the stillness gave no token,
    And the only word there spoken was the whispered word, “Lenore?”
This I whispered, and an echo murmured back the word, “Lenore!”—
            Merely this and nothing more.

    Back into the chamber turning, all my soul within me burning,
Soon again I heard a tapping somewhat louder than before.
    “Surely,” said I, “surely that is something at my window lattice;
      Let me see, then, what thereat is, and this mystery explore—
Let my heart be still a moment and this mystery explore;—
            ’Tis the wind and nothing more!”

    Open here I flung the shutter, when, with many a flirt and flutter,
In there stepped a stately Raven of the saintly days of yore;
    Not the least obeisance made he; not a minute stopped or stayed he;
    But, with mien of lord or lady, perched above my chamber door—
Perched upon a bust of Pallas just above my chamber door—
            Perched, and sat, and nothing more.

Then this ebony bird beguiling my sad fancy into smiling,
By the grave and stern decorum of the countenance it wore,
“Though thy crest be shorn and shaven, thou,” I said, “art sure no craven,
Ghastly grim and ancient Raven wandering from the Nightly shore—
Tell me what thy lordly name is on the Night’s Plutonian shore!”
            Quoth the Raven “Nevermore.”

    Much I marvelled this ungainly fowl to hear discourse so plainly,
Though its answer little meaning—little relevancy bore;
    For we cannot help agreeing that no living human being
    Ever yet was blessed with seeing bird above his chamber door—
Bird or beast upon the sculptured bust above his chamber door,
            With such name as “Nevermore.”

    But the Raven, sitting lonely on the placid bust, spoke only
That one word, as if his soul in that one word he did outpour.
    Nothing farther then he uttered—not a feather then he fluttered—
    Till I scarcely more than muttered “Other friends have flown before—
On the morrow he will leave me, as my Hopes have flown before.”
            Then the bird said “Nevermore.”

    Startled at the stillness broken by reply so aptly spoken,
“Doubtless,” said I, “what it utters is its only stock and store
    Caught from some unhappy master whom unmerciful Disaster
    Followed fast and followed faster till his songs one burden bore—
Till the dirges of his Hope that melancholy burden bore
            Of ‘Never—nevermore’.”

    But the Raven still beguiling all my fancy into smiling,
Straight I wheeled a cushioned seat in front of bird, and bust and door;
    Then, upon the velvet sinking, I betook myself to linking
    Fancy unto fancy, thinking what this ominous bird of yore—
What this grim, ungainly, ghastly, gaunt, and ominous bird of yore
            Meant in croaking “Nevermore.”

    This I sat engaged in guessing, but no syllable expressing
To the fowl whose fiery eyes now burned into my bosom’s core;
    This and more I sat divining, with my head at ease reclining
    On the cushion’s velvet lining that the lamp-light gloated o’er,
But whose velvet-violet lining with the lamp-light gloating o’er,
            She shall press, ah, nevermore!

    Then, methought, the air grew denser, perfumed from an unseen censer
Swung by Seraphim whose foot-falls tinkled on the tufted floor.
    “Wretch,” I cried, “thy God hath lent thee—by these angels he hath sent thee
    Respite—respite and nepenthe from thy memories of Lenore;
Quaff, oh quaff this kind nepenthe and forget this lost Lenore!”
            Quoth the Raven “Nevermore.”

    “Prophet!” said I, “thing of evil!—prophet still, if bird or devil!—
Whether Tempter sent, or whether tempest tossed thee here ashore,
    Desolate yet all undaunted, on this desert land enchanted—
    On this home by Horror haunted—tell me truly, I implore—
Is there—is there balm in Gilead?—tell me—tell me, I implore!”
            Quoth the Raven “Nevermore.”

    “Prophet!” said I, “thing of evil!—prophet still, if bird or devil!
By that Heaven that bends above us—by that God we both adore—
    Tell this soul with sorrow laden if, within the distant Aidenn,
    It shall clasp a sainted maiden whom the angels name Lenore—
Clasp a rare and radiant maiden whom the angels name Lenore.”
            Quoth the Raven “Nevermore.”

    “Be that word our sign of parting, bird or fiend!” I shrieked, upstarting—
“Get thee back into the tempest and the Night’s Plutonian shore!
    Leave no black plume as a token of that lie thy soul hath spoken!
    Leave my loneliness unbroken!—quit the bust above my door!
Take thy beak from out my heart, and take thy form from off my door!”
            Quoth the Raven “Nevermore.”

    And the Raven, never flitting, still is sitting, still is sitting
On the pallid bust of Pallas just above my chamber door;
    And his eyes have all the seeming of a demon’s that is dreaming,
    And the lamp-light o’er him streaming throws his shadow on the floor;
And my soul from out that shadow that lies floating on the floor
            Shall be lifted—nevermore!

https://www.poetryfoundation.org/poems/48860/the-raven

Poze din Wikipedia și unele adunate de pe net de 

https://medium.com/@spencerbaum/the-raven-by-edgar-allan-poe-ee5f0c614a4a

Illustrations by Gustave Dore





Alte Ilustrate: 

 American illustrator James Carling made a series of illustrations for the Raven in 1882
 An illustration by Édouard Manet, from Mallarmé's translation, depicting the first two lines of the poem.
By These Angels He Hath Sent Thee by artist Pete Katz
illustrated by John Tenniel (1858)
 Illustration by Édouard Manet for Stéphane Mallarmé's translation, Le Corbeau (1875)
John Rea Neill, from a series in 1910
 Nevermore T-shirt by Litshirts.
 Poe Art Card by Kevin Bolk
 Quilt square by Nancy Bekofske inspired by the purple curtain in The Raven
Quoth the Raven Nevermore  by artist Kyle Grech
 Raven and Bust of Pallas oil painting by Karl Eric Leitzel.
Sorrow For the Lost Lenore - a digital illustration by Adam Dove.
 Statue of Poe and the Raven on Boyleston Street in Boston
The Raven by Spanish artist David Garcia Fores
The Whispered Word, Lenore - by artist Jasmine Ann Becket-Griffith