miercuri, 1 aprilie 2020

Maria Magdalena Oosthuizen, South Africa - Jesus Christ

Artiștii își pun sufletul pe tavă în creațiile lor. Și poate nimeni nu o face cu atâta grație și căldură precum această artistă din Africa de Sud, Maria Magdalena Oosthuizen. Am ales pentru voi câteva tablouri religioase, precum și unele cu luna plină.

 1. Call me by my name
2. Take my hand
3. Walk with me
 4. I will carry you
5. Follow the sound of my voice
 6. Jesus my Savior
7. My child, fear nothing, for I am with you always!
 8. Unfailing love
9. Way maker
10. You are moving in my midst
11. In His Presence
 12. Just be held
13. I get my validation from the cross
14. Alabaster
15. Woman at water well (Good Samaritean)
 16. Voetewas (Foot Wash)

 17.  Forgiven
18. My comforter
19. God is my strength
20. My Protector

Și acum câteva imagini diafane cu femei sub lună plină











marți, 31 martie 2020

Jurnal de Corona Virus 19 - Salată de Cartofi

Dacă ajung să trăiesc ziua când vom fi din nou liberi să zburdăm pe străzi și în parcuri am toate șansele să nu pot ieși din casă pentru că nu mai încap pe ușă.

Citiți ce am preparat ieri și dacă aveți altă părere spuneți, că nu mă supăr. 


Deci după ce m-am uitat câți cartofi au rămas în oala în care i-a fiert soțul meu (erau șase de mărime mijlocie) am decis să prepar o salată. Zis și făcut. I-am curățat (adică mai mult el). tăiat în felii potrivite, am tăiat felii subțiri și cei doi castraveți murați rătăciți într-un borcan în frigider, tot de acolo am scos o cutie cu salată de ardei și vinete cumpărată gata preparată și am aruncat conținutul în castronul cu cartofi, am mai pus o lingură  de muștar iute și vreo două de maioneză, am amestecat totul și gata! A ieșit ceva tare bun și gustos.


Așa, ca bonus, vă mai ofer și câteva fotografii făcute înainte de apariția Ordonanțelor de Urgență, când tropăiam veselă pe străzi, în ciuda amenințării cu Corona Virus.














duminică, 29 martie 2020

O secundă astrală.

Are Stephan Zweig o carte intitulată ”Secundele Astrale ale Omenirii”. Cred că acum omenirea trece printr-o asemenea secundă, care va schimba total fața lumii. Mai cred că în viața fiecărui om există asemenea secunde în care decizia pe care o ia face diferența dintre viață și moarte.

Am să vă povestesc o întâmplare în care am trecut printr-o astfel de experiență, o întâmplare pe care o recapitulez uneori ca și cum mi-ar fi povestită de altcineva, care a văzut totul dinafară și a privit ca la un spectacol.

Era într-o vară, când Diana avea 7 ani. Am mers cu toții pentru prima (și ultima dată, dar atunci nu știam că așa va fi) la Ștrandul Izvor. Ștrandul nu mai există, cum nu mai există nimic din ce era atunci pe locul unde se află acum Palatul Parlamentului.

Am intrat cu Diana, ținând-o de mână, în bazin. Nu m-am mirat că nu era prea multă apă, mai ales că spre partea opusă direcției în care mergeam era un grup vesel de adolescenți care înota și se hârjonea. Am auzit la un moment dat pe cineva spunând ”bazinul de 4 metri” dar nu am dat atenție. Și cum mergeam noi agale deodată ne-am trezit că suntem în apă, cu apa trecându-ne mult peste cap.

În acea secundă m-am gândit ”dacă Diana se sperie, se zbate și se agață de gâtul meu ne înecăm și murim” și imediat am ridicat în sus brațul cu care o țineam iar cu mâna cealaltă și picioarele am început să bat apa ca să ne ridicăm la suprafață.

În următoarea secundă brațe vânjoase de tineri m-au tras peste marginea acelei porțiuni de bazin. Diana era și ea acolo, în siguranță. O fată care stătea chiar pe marginea acelei porțiuni mi-a spus că în momentul când a văzut cum cădem și dispărem sub apă a început să strige după ajutor.


Am ieșit tremurând din bazin, tot cu Diana de mână. Soțul meu, care nu văzuse nimic, mi-a spus ”liniștește-te, doar nu s-a întâmplat mare lucru”.

Și acum mă minunez că am avut atâta sânge rece, că am acționat exact cum trebuia, că am avut noroc cu fata și tinerii aceia. Bazinul era în curs de golire, era de fapt interzis să se intre în bazin dar nu ne-a atenționat nimeni și cum era prima dată când mergeam acolo habar nu aveam că bazinul avea două nivele, în unul din ele apa având 4 metri adâncime.


Mi se părea că e ca la mare, la Mamaia, unde mergeam mult în apa mică până să ajungem la o zonă cu apă mai adâncă, unde să putem înota. Bine eu nu prea știu nici acum să înot cum trebuie, dau și eu din mâini și din picioare cât să nu mă scufund cu totul în apă.

Am învățat singură să mă mențin la suprafața apei, cu un pic de ajutor din partea Mamiței, când mergeam la băi la Fundata, înainte de marele cutremur din 1977, când apa lacului era la fel de sărată ca apa mării și când teoretic ne ținea ea la suprafață. După cutremur izvorul de apă sărată a fost astupat și lacul a devenit unul obișnuit, de câmpie, încât numai Amara mai are un lac sărat în zonă.

De atunci am momente când mi se par că sunt în acel bazin, cu apa care mă acoperă. și trebuie să fac ceva să ies din acea situație. Mă rog la bunul Iisus ca de fiecare dată să mă ajute să iau cea mai potrivită soluție. Nu am fost dintotdeauna așa de credincioasă, dar am avut mereu convingerea că există o forță supremă, de care depinde totul
.


sâmbătă, 28 martie 2020

Jurnal de Corona Virus 19 - Cumpărături

Am scris în postarea anterioară că am fost la cumpărături, acum vreau să detaliez un pic.

Întâi o observație: pentru prima dată de când stau aici mă bucur că suntem mai la marginea orașului. Încă dinainte de criza datorată virusului îmi alegeam pentru plimbare un traseu mai puțin circulat, deci mai puțin poluat.

Am făcut o declarație pe propria răspundere scrisă de mână și o listă în minte:  salată verde, lapte, roșii, ceva fructe, eventual telemea, salată de vinete și avocado. Pentru că aveam treabă și la farmacie am ales în primă instanță să merg până la Bulevardul Uverturii.

Am mers în mare viteză pentru că am plecat pe la 11:10 și mă temeam că vor fi cozi mari, cu timp mult de așteptare, și mă va prinde ora 13:00 pe drum. 


Chiar la prima prăvălioară, despre care știam că are marfă bună la prețuri acceptabile am văzut niște salăți ca din Grădina Ursului. La ușă aștepta o singură persoană, înnăuntru mai era una. Mi s-a părut o veșnicie până a ieșit cea din magazin, a doua a rezolvat mai repede.

În afară de avocado și salată de vinete avea de toate. Am pus marfa în sacoșă și am ieșit. Afară deja era mai multă lume, majoritatea persoane în vârstă. Am mers la prima farmacie, Max+, sâmbătă închis. M-am uitat în direcția celeilalte farmacii, plin de moși și babe. Probabil era și aceea închisă. am decis să renunț pe moment la avocado și salată de vinete gândind că sigur la Mega Image e coadă și mai mare ca la prăvălie.

M-am uitat la ceas când am ajuns acasă, ora 12:00. Timp berechet pentru o fugă la Mega Image de pe malul Lacului Morii. La ușă o coadă foarte răsfirată, întinsă chiar și pe cele câteva trepte, până jos. Erau și câțiva tineri. Am fost un pic frustrată, noi avem doar două ore la dispoziție, ei mai multe.

În magazin se intra abia după ce ieșeau clienții aflați deja înăuntru. Plin de marfă cel puțin în zona unde am mers eu. Totul a mers foarte repede și am ajuns în apartament mai devreme decât credeam. Am avut oarece dificultăți cu respirația, am crezut că de la lipsa de antrenament. Ulterior am aflat că iar e poluat orașul, cu ceva praf de prin Asia și gaze de la arderile...știți povestea.

Am observat că cei pe care i-am întâlnit, puțini în zona din apropierea blocului, nu prea poartă măști, fie pentru că nu au, fie pentru că au încredere că nu sunt necesare.

Am citit acum un articol tradus de buna mea prietenă de pe Facebook, pe care o știu de mititică, Smaranda Bedrosian. CDC (centrul pentru controlul și prevenirea bolilor din SUA) recomandă să nu purtăm măști pentru că nu sunt neapărat necesare. Eu am avut,  dar e atât de incomodă încât mă gândesc să renunț data viitoare... pentru că va mai fi o dată viitoare, sper.




Jurnal de Corona Virus 19 - Orele 11 - 13

Astăzi am constatat că statul în casă mi-a epuizat rezervele de salată verde. Și dacă unii nu pot funcționa fără cafea eu nu pot fără salata cea de toate zilele. Este piesa de rezistență a micului dejun, combinată cu ceva proteine, în special furnizate de capre, adică de laptele lor transformat în telemea.

Deasemenea azi noapte am avut oarece probleme de respirație, rezolvate ca prin minune cu ACC 200. M-au trecut desigur gânduri negre întrebându-mă dacă nu cumva... m-am liniștit în cursul zilei aflând despre poluarea, smogul sau ce o fi la care sunt mai sensibilă decât alții încă de când lucram în laborator. Numai că rezerva de minune se subțiază văzând cu ochii

Deci m-am înarmat cu declarația pe proprie răspundere completată de mână și am pornit în mare viteză, pentru că deja trecuseră câteva minute peste ora 11, spre bulivar, unde sunt farmaciile.

M-am oprit la o prăvălie de unde am cumpărat tot ce aveam nevoie, sau aproape tot. Am avut în față numai vreo două persoane. Când am ieșit coada de afară era sensibil mai mare. M-am dus la Max+ dar fiind sâmbătă, era închis. Bulevardul de acum era plin de moși și babe, așa că am renunțat la orice altă cumpărătură și am plecat, tot în pas vioi, spre casă. 


Era abia ora 12, așa că am plecat să mai iau una-alta și de la Mega Image de pe malul lacului. Nici acolo nu era coadă mare, a mers totul foarte repede, am găsit tot ce îmi trebuia.

Acum mă gândesc că înainte de toată nebunia asta cu virusul eram supărată pe mine că nu pot rezista, odată ieșită să-mi număr pașii pe aplicația Samsung Health, să nu intru în magazinele de pe traseu și mai ales să nu las acolo măcar olecuță din pensia atât de binemeritată. În fiecare zi îmi spuneam că trebuie să lupt contra acestei adicții și eram dezamăgită că nu reușeam.

Eh, știți cum e ”trebuie să fii foarte atent ce îți dorești, că s-ar putea să se împlinească”. No, uite că s-a împlinit, e drept că nu de tot, dar - am oftat adânc - vine ea faza patra a epidemiei naționale când mai mult ca sigur va fi o crimă să ies din casă, și atunci se rezolvă problema de ”compulsing spending”.


Bineînțeles că mi-am luat și aparatul foto iar pozele le-am făcut tot pe lângă casă, cum ar fi fost și dacă scriam la scopul deplasării mișcare...