Căutând date despre actorul sud coreean Cha Eun Woo am găsit următorul text oferit de Google ca răspuns la întrebarea: ”What is the IQ level of Cha Eun Woo?”
”Cha Eunwoo's IQ is 142, making him one of the smartest idols in the K-pop industry. According to Healthline, only 2% of the world's population have an IQ score above 130”
Ia te uită, mi-am zis, din ce minoritate extraordinară fac parte eu, care am avut în 2006 IQ = 133.
Nu știu dacă a rămas tot atât.
În acel an eram fericita posesoare a unui computer procurat de soțul meu cam la mâna șaptea, cu RAM de câteva sute de KB. Precum iapa din jocul copilăriei mele numit Armașul care, chioară, oarbă cum era, îmi făceam treaba cu ea, la fel și eu îmi făceam treaba cu acel computer, novice fiind în ale ITului.
M-am apucat să răspund la cele 40 de întrebări, care de care mai complicate, în limba engleză, ale unei firme numită Tickle, care se ocupa cu măsurarea inteligenței. Am trimis răspunsurile și firma mi-a comunicat că pentru a afla rezultatul trebuie să îi trimit o sumă, nu mai știu cât, în dolari.
Pe vremea aceea și să fi vrut nu aveam cum să trimit ceva pentru că nu aveam nici un cont în bancă iar pensia mea era modestă. Nu mică mi-a fost bucuria când am primit rezultatul GRATIS pentru că cineva, văzând acea cifră de 133 mi-a plătit acel test.
Am copiat frumos pe un doc testul și certificatul și, pentru că aveam imprimantă, l-am printat. Am să vă ofer câteva fragmente din acel document, dar mai întâi certificatul care arată cât de inteligentă eram atunci. Dată fiind vârsta mea înaintată e posibil ca inteligența mea să se fi mai redus.
Ultima imagine este cu cea de a 40-a și ultima întrebare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu