marți, 31 martie 2026

De ce important să citești mult

“It’s not that reading a lot makes you smart. Reading helps you understand principles, increases your knowledge, teaches you when to advance and retreat, and broadens your perspective. That’s enough for dealing with people and situations in life.”
Zhu Yu (逐玉, also known as Chasing Jade or The Marquise and the Butcher's Knife) by author Tuanzi Laixi (团子来袭).

”„Nu e vorba că cititul mult te face inteligent. Cititul te ajută să înțelegi principiile, îți sporește cunoștințele, te învață când să avansezi și să te retragi și îți lărgește perspectiva. Asta e suficient pentru a te descurca cu oamenii și situațiile din viață.” 



duminică, 29 martie 2026

2026, Aniversare zile de naștere, eu și Diana.

 Azi am decis, eu și Diana, să organizăm tradiționala masă festivă cu ocazia aniversării zilelor noastre de naștere, deși au trecut cam multe zile.

Am așezat frumos pe farfurioare diverse produse și după ce le-am atacat am mâncat storceag gătit de mine (cu nisetru cumpărat de Florin), calcan cu mămăligă și sos de usturoi de la ”Victorița Pescărița” (târgul de la Institutul Agronomic), bomboane fondante și panacotta cu zmeură producție proprie. Am făcut poze numai la aperitive.
Storceagul e un borș de pește și legume, eu am folosit ceapă, usturoi, țelină de pețiol (Apio) cartofi și roșii cuburi din cutie. Peștele a fost de lux, sturion (din Piața Gorjului) adică nisetru (odată e ziua noastră!): Am dres cu smântână de la ”Gusturi Românești” (Mega Imaje) și ouă de la Stela.
Pentru calcan (deja tradițional de câțiva ani) Florin a înfruntat ploaia și a făcut o excursie la Institutul Agronomic.

Aperitivele de pe masa festivă
Mozarella (biluțele de sus) măsline verzi umplute cu migdale, labneh preparat de mine din kefir foarte bine stors, modelat ca biluțe și păstrat în ulei, ouă de prepeliță fierte și conservate în sos de soia și zeamă de lămâie, ardei roșii grecești umpluți cu cremă de brânză.
Farfurioara din stânga: macrou afumat, icre de crap, măsline negre și verzi (umplute cu migdale)

Farfuria din dreapta: pastă de pește (sardine din conservă, unt, zeamă de lămâie și sos iute), măsline negre și somon fume.
Andive, ciupercuțe Home Garden, maioneză și zeamă de lămâie.
De la stânga la dreapta: brânză Aperifrais cu verdețuri, brânză Cammembert, mușchi file, brânză Gorgonzola și brânză Brie. La mijloc brânză de capră tartinabilă Coline, roșii cherry, salată verde.
Cum am spus, nu am poze cu Panacotta cu zmeură în schimb vă pot oferi rețeta:
1litru (o cutie) smântână pentru frișcă (35% grăsime) 
1 kg zmeură (eu am avut congelată încă de astă vară) Se poate folosi mai puțină, cu mai puține plicuri de gelatină.
6 plicuri gelatină a 10g fiecare
6 linguri cu vârf stevia (sau zahăr)
Esență vanilie și rom.

Am dizolvat trei plicuri gelatină în 300ml apă rece 
Am încălzit smântâna cât a suferit degetul.
Am adăugat aromele, stevia și gelatina amestecând bine, am stins focul și am pus compoziția în vasul de prezentare.

După ce s-a închegat m-am ocupat de zmeură. Întâi am dizolvat trei plicuri de gelatină în 300ml apă rece.
Am incălzit zmeura până s-a transformat într-un fel de gem, am adăugat stevia și aromele și am lăsat să se răcorească atât cât suferă vârful degetului (60°C) adăugând gelatina și am adăugat peste composita cu smântână. 

ATENȚIE gelatina nu are voie să fiarbă, că nu se mai încheagă.

vineri, 27 martie 2026

Paradoxul posesiunii

 De la Sangyun Park citire:

Am dat textul lui Google Translate pentru versiunea în română, e surprinzător de corectă:

”< The Paradox of Possession >
"Wealthy people own the house, but their staff lives the lifestyle; the person who enjoys a Beverly Hills mansion the most is not the owner, but the housekeeper; the owner works all day to pay for the pool they never have time to swim in, while the maid enjoys the view all day for free. Wealthy enough to buy it, but too busy to live it."
"The things you own end up owning you. Luxury is not about ownership; it's about the ability to enjoy the moment. Possessing the view is not the same as perceiving its beauty."

< Paradoxul posesiunii >
„Oamenii bogați dețin casa, dar personalul lor trăiește același stil de viață; persoana care se bucură cel mai mult de o vilă din Beverly Hills nu este proprietarul, ci menajera; proprietarul muncește toată ziua pentru a plăti piscina în care nu are niciodată timp să înoate, în timp ce menajera se bucură de priveliște toată ziua gratuit. Suficient de bogat pentru a o cumpăra, dar prea ocupat pentru a o trăi.”

„Lucrurile pe care le deții ajung să te posede pe tine. Luxul nu înseamnă proprietate; este vorba despre capacitatea de a te bucura de moment. A deține priveliștea nu este același lucru cu a-i percepe frumusețea.”


Uite de asta am vrut eu să ies la pensie din primul an de serviciu, ca să mă pot bucura de priveliște. A trebuit să aștept câteva decenii, am avut de îndurat probleme mari de sănătate, dar până la urmă dorința mi s-a împlinit.

duminică, 22 martie 2026

Poveste cu tâlc - Pacient în România.

 Am (re)găsit pe Facebook o poveste cu tâlc care are legătură cu o anumită perioadă din viața mea. Am să copiez povestea așa cum am găsit-o acum, apoi și considerațiile mele pe marginea ei:

Ai avut vreodată un moment în viață în care ai spus:

„De ce mi se întâmplă mie asta?”
Și, după un timp… ai realizat că, de fapt, acel moment te-a salvat?
Nu tot ce ți se întâmplă rău este rău.
Și nu tot ce ți se întâmplă bine… este chiar bine.
Ca să înțelegeți ce vreau să spun,
vreau să vă povestesc o poveste veche din Asia, pe care am auzit-o de la unul dintre cei mai respectați preoți budiști din Mongolia.
Se spune că era un fermier care trăia într-un sat mic, liniștit, împreună cu fiul lui.
Nu avea mult. Doar o bucată de pământ și un singur cal — dar acel cal era totul pentru el. Cu el muncea, cu el își ducea traiul.
Într-o dimineață, calul a dispărut.
Când au aflat, oamenii din sat au venit repede la el.
Unii clătinau din cap, alții aproape îl plângeau:
„Vai de tine… cum o să te descurci acum?”
„Fără cal nu poți munci.”
„O să-ți fie foarte greu…”
Pentru ei, era clar: o nenorocire.
Dar fermierul i-a ascultat calm și a spus doar atât:
poate.
După câteva zile, spre surprinderea tuturor, calul s-a întors.
Dar nu singur… ci cu încă șapte cai sălbatici după el.
Satul a prins din nou viață.
Oamenii au venit iar la el, de data asta zâmbind:
„Ai văzut? Ce noroc pe tine!”
„Dintr-un cal, ai acum opt!”
Dar fermierul a spus la fel de liniștit:
poate.
Fiul lui, entuziasmat de toți acești cai, a vrut să îmblânzească unul dintre ei.
Calul era puternic și sălbatic. L-a aruncat la pământ.
Băiatul și-a rupt piciorul.
Din nou, oamenii au venit:
„Ce ghinion…”
„Tocmai acum, când aveai atâta noroc…”
Fermierul i-a ascultat și a spus, ca de fiecare dată:
poate.
Nu a trecut mult timp și a început războiul.
Soldații au venit în sat și au luat toți băieții tineri.
Plânsete, frică, familii despărțite.
Fiul fermierului nu a fost luat.
A rămas acasă… pentru că avea piciorul rupt.
De data aceasta, oamenii nu au mai spus nimic.
Au înțeles singuri.
Poate că asta e viața.
Nu vine cu explicații pe loc.
Nu ne spune imediat dacă ceva este bine sau rău.
Unele lucruri care dor astăzi
ne pot proteja mâine.
Și unele lucruri care par „noroc”
nu sunt chiar ceea ce credeam.
De aceea, încerc și eu să nu mă mai grăbesc.
Și, uneori, când nu înțeleg ce mi se întâmplă…
îmi spun simplu:
poate.
Nomin Damdin”

Am înțeles foarte bine tâlcul acestei povești după ce m-am operat de cancer. Atunci am hotărât să mă pensionez, întâi de boală, apoi definitiv. Nu a trecut mult și laboratorul nostru iar s-a mutat (se mai mutase de trei ori), cu toate neplăcerile care vin odată cu asta, undeva la marginea orașului, unde aș fi ajuns destul de greu.
Dar după alt timp, nu prea mult, întreprinderea a dat faliment. Aveam peste 50 de ani, ar fi fost problematic să mai găsesc ceva de lucru iar dacă eram sănătoasă era destul de greu să mă pensionez.
Deci cei care m-au căinat că mi s-a întâmplat o nenorocire că m-am îmbolnăvit de cancer nici nu știu că pentru mine asta a fost de fapt cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla în împrejurările de atunci.
În plus am fost operată de unul din cei mai buni doctori oncologi din țară, Valeriu Șaptefrați, care a decedat nu mult timp după ce m-a operat, fie-i țărâna ușoară și recunoștința mea veșnică.

Hepatita - Pacient în România

 Anca era clasa V-a. Se simțea foarte rău, așa că am dus-o la medic, la Policlinica Sahia, de care aparțineam. Diagnosticul: răceală severă. Am urmat indicațiile primite dar copilul se simțșea în continuare rău. După două zile am observat că albut ochilor e gălbui și am știut imediat despre ce este vorba: Hepatită. Știam că este boală cu declarare obligatorie și am anunțat la telefon pe cei de la policlinică. A venit doctorița Mirică. care ne-a certat că nu ne-am dat seama mai devreme despre ce boală suferă copilul.

Încă nu mi-a trecut frustrarea de atunci. Deci noi fusesem la doctor, primisem un diagnostic greșit și tot noi eram de vină? De fapt medicul avea o scuză, se întâmplă uneori ca hepatita să debuteze ca o falsă răceală, de asta am și decis să prezint aici aceste amintiri. De aceea este necesar să se controleze culoarea urinei și a fecalelor. Dacă urina este foarte colorată iar fecalele decolorate, aproape albe, diagnosticul de hepatită este aproape sigur, analizele o vor confirma. Asta ne-a reproșat doctorița, dar copilul fiind mare, nu m-am gândit să fac acel control, care îmi semnalase hepatita cu zece ani în urmă când cea mare, Diana, avea sub trei ani.

A venit salvarea, a dus-o la Spitalul Colentina și am început naveta acolo. Cu anumite ”atenții” oferite asistentei am reușit să îmi văd fetița zilnic. La finalul primei săptămâni asistenta m-a sfătuit să merg la șeful de secție și să cer o învoire pentru vizite zilnice, ceea ce am și făcut. Șeful m-a ascultat cu înțelegere, i-am spus că fetița e mai delicată și are nevoie de o atenție specială, și sm obținut biletul, fără nici o ”atenție” fașă de dumnealui și, desigur, fiind scutită de ”atenții” către asistente. Condiția a fost să nu merg în weekend, când erau zile de vizită în spital.

I-am dus fetiței, la cererea ei, cartea și caietul de matematică și apoi, recuperând ceea ce se predase în timpul absenței ei fata a terminat clasa V-a și mai târziu tot ciclul gimnazial cu zece pe linie, ca șefă de promoție. Acum este doctor în matematică și lector universitar în Cork, Irlanda.

sâmbătă, 14 martie 2026

Ce verde era valea mea - Autobuz

 Chiar dacă ne-am cumpărat primul automobil în 1985 în viața mea am călătorit mult cu mijloacele de transport în comun, mai ales că nu am carnet de șofer. Bineînțeles că am multe amintiri legate de acest subiect dar acum voi recurge doar la două dintre ele, ambele legate de autobuze. Una e mai tristă, alta mia veselă.

În primii ani de serviciu am lucrat într-un laborator aflat în apropierea Institutului Meteorologic. Ca să ajung acolo luam autobuzul de lângă Piața Scânteii, unde este acum capătul tramvaiului 41.
Tot de acolo luau autobuzul și cei care lucrau la IPRS Băneasa. Erau singurii călători din România pe care i-am văzut așteptând civilizat autobuzul stând la rând în ordinea sosirii.
Dar se găsea câte un șofer mai nesimțit, că altfel nu pot spune, care, ca să arate ce puternic e el, oprea autobuzul la oarecare distanță de rândul format, obligând călătorii să alerge în dezordine, fără să mai țină seama de rând, de teamă să nu rămână pe jos și să întârzie la serviciu.
Încă mă mai revoltă bădărănia și lipsa de civilizație a acelor șoferi. Sigur copiii lor s-au comportat la fel, rezultatele văzându-se până în ziua de azi.

Asta a fost cea mai tristă, prin consecințele asupra stării de azi a nației, ca să zic așa. Și una mai veselă:

Eram în autobuz și stăteam de vorbă cu cineva și deodată am exclamat "aoleu, trebuie să cobor aici!". Fusese o conversație animată, râsesem până în acel moment. Din grabă mi s-a prins tocul pantofului de scară și smucind am aterizat pe burtă. De acolo am întors capul spre autobuz și am anunțat "Am coborât!". Și-acum râd când îmi aduc aminte pentru că îmi imaginez ce au văzut ceilalți călători.


vineri, 6 martie 2026

De unde se inspiră AI.

 Am descoperit un site pornind de la o imagine de pe Facebook care mi s-a părut foarte interesantă. Am apelat la Google Lens ca să aflu autorul și de data asta, spre deosebire de alte dăți, a fost corect și mi-a spus că e generată digital de AI. Apoi, cum face de obicei, mi-a prezentat alte imagini pe teme asemănătoare. Una din ele mi-a atras atenția și am mers la sursă:

 : https://www.craiyon.com/en/image/ipkZT0tET2-ANAxOz78LnQ


Pe același site am găsit o altă imagine, despre care am fost sigură că știu sursa de inspirație:

https://www.craiyon.com/en/image/HsoQkDxWTWqnbZqR0KCiLA



Inițial am crezut că e un pictor din Singapore, Nick Helbig. Am deschis arhiva și după îndelungi căutări m-am lămurit că nu e aceasta sursa de inspirație. Am mai scotocit prin memoria mea destul de aproximativă și EVRIKA! mi-am dat seama că e vorba de pictorul suprarealist polonez Kopera.

Kopera și mai cum, m-am întrebat? Pentru că albumele mele de artă sunt arhivate cel mai adesea după prenume și nu după nume. Aici mi-a venit în ajutor motorul de căutare Google nu numai cu numele, ci și cu imagini din opera lui unde am găsit nu numai tabloul care a stat la baza imaginii generate de Craiyon ci și un altul asemănător, intitulat Heartbeat..



Craiyon is an AI art generator that transforms your text descriptions into unique images in seconds. Previously known as DALL·E mini, Craiyon lets you create anything from abstract art to photorealistic images – simply type what you want to see and let our AI bring it to life.