Chiar dacă ne-am cumpărat primul automobil în 1985 în viața mea am călătorit mult cu mijloacele de transport în comun, mai ales că nu am carnet de șofer. Bineînțeles că am multe amintiri legate de acest subiect dar acum voi recurge doar la două dintre ele, ambele legate de autobuze. Una e mai tristă, alta mia veselă.
În primii ani de serviciu am lucrat într-un laborator aflat în apropierea Institutului Meteorologic. Ca să ajung acolo luam autobuzul de lângă Piața Scânteii, unde este acum capătul tramvaiului 41.
Tot de acolo luau autobuzul și cei care lucrau la IPRS Băneasa. Erau singurii călători din România pe care i-am văzut așteptând civilizat autobuzul stând la rând în ordinea sosirii.
Dar se găsea câte un șofer mai nesimțit, că altfel nu pot spune, care, ca să arate ce puternic e el, oprea autobuzul la oarecare distanță de rândul format, obligând călătorii să alerge în dezordine, fără să mai țină seama de rând, de teamă să nu rămână pe jos și să întârzie la serviciu.
Încă mă mai revoltă bădărănia și lipsa de civilizație a acelor șoferi. Sigur copiii lor s-au comportat la fel, rezultatele văzându-se până în ziua de azi.
Asta a fost cea mai tristă, prin consecințele asupra stării de azi a nației, ca să zic așa.
Și una mai veselă:
Eram în autobuz și stăteam de vorbă cu cineva și deodată am exclamat "aoleu, trebuie să cobor aici!". Fusese o conversație animată, râsesem până în acel moment. Din grabă mi s-a prins tocul pantofului de scară și smucind am aterizat pe burtă. De acolo am întors capul spre autobuz și am anunțat "Am coborât!". Și-acum râd când îmi aduc aminte pentru că îmi imaginez ce au văzut ceilalți călători.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu