Noaptea Muzeelor

Anul acesta nu eram prea decisa daca sa merg sau nu, pt ca ma simteam cam obosita. De aceea nici nu m-am documentat f serios. Am mers insa pe un site unde erau trecute vreo 16 obiective, toate cu program 18-2:00. Mi s-a parut cam ciudat, mai ales ca stiam ca Muzeul Satului nu sta deschis noaptea. Nici pe alte situri nu s-a potrivit "socoteala de acasa", adica de pe net, cu cea de la fata locului. In schimb am aflat ca exista niste propuneri noi, care mi s-au parut interesante. Una din ele era Fundatia Lowendal, alta Centrul Cultural ArtSociety. 

Despre Lowendal am invatat la scoala, ba chiar in manuale erau adesea reproduse tablourile sale cu tarani romani. Centrul Cultural suna asa, cool, adica ce mai, cultura, frate!, nu jucarie. Bine, cultura se rezuma in prezentare doar la tablouri, dar era bun si-asa. As fi vrut sa revad si Muzeul Cotroceni, erau acolo niste expozitii, si la Muzeul Satului se pomenea ceva de o expozitie de costume populare. Muzeul Labirintului suna a ceva nemaivazut, nemaipomenit, dar mi-am zis ca daca e deschis si duminica poate fi amanat. Iar finalul ar fi trebuit sa fie Arhivele Statului, cu expozitia sa de meniuri si retete.

Deci oscilam intre a-mi incepe periplul de la Cotroceni sau de la Soseaua Kiseleff via Institutul Geologic. Tot clatinandu-ma s-a facut tarziu si am plecat de acasa dupa ora 18, dar am zis sa ma duc totusi spre nord, spre satul din care am "amintiriri din copilarie" si sa-mi incerc norocul, poate mai prind cateva costume de pozat. Satul l-am vazut pe dinafara, pt ca am ajuns aproape de ora 19 si "nu se mai dadeau bilete", cum m-au informat inca de departe alti doritori de cultura rurala. Intr-adevar, bodyguarzii pazeau cu strasnicie portile. M-am gandit ca ar fi o idee buna sa merg la Piata Victoriei cu metroul, dand o tura rapida prin Herastrau pana in Piata Aviatorilor=Piata Charles de Gaulle.

Am pornit deci  dealungul gardului Muzeului, observand la un moment dat ca spre sosea aleea era marginita de un alt gard, f inalt, nici vorba de escaladat daca tunelul se dovedea a fi o fundatura si nu as fi dorit sa ma intorc de unde am plecat. M-am linistit vazand ca in capatul dinspre Arcul de Triumf se circula pe o poarta in ambele sensuri. Linistea s-a cam evaporat cand am observat ca poarta era prevazuta cu un lacat solid in partea de sus, noroc ca era inalta si astfel doritorii reuseau sa  o intredeschida si sa se strecoare prin fanta astfel obtinuta. 

Am incercat si eu sa ma strecor, dar erau mari sanse sa raman precum un dop de pluta intr-o sticla inchisa ermetic, fara posibilitatea de a ma retrage la nevoie. Insa baiatul insotit de o fata care se afla in urma mea a fost tare amabil, m-a intrebat daca vreau sa trec (intre timp ma retrasesem spre Muzeu) si m-a ajutat. Adevarul e ca am facut un efort considerabil sa-mi introduc silueta supradimensionata prin fanta inca ingusta pt dimensiunile mele si odata ajunsa pe partea cealalta inca nu-mi venea a crede ca incapusem pe acolo. Ei s-au dus la autobuz, eu m-am indreptat spre statia de metrou, respirand aerul curat purificat de noxele orasului de catre copacii imensi ai Herastraului. Intre timp am vazut ca pe skatedrom au reaparut grafittiurile iar la iesirea din parc era organizata o expozitie floricola cu vanzare.

Daca la Muzeul Satului am ajuns prea tarziu, la IG am ajuns prea devreme. Pe trepte canta o orhestra ceva care suna cam a manele dar personalul IG oferea doritorilor pliante cu obiectivele oferite pt vizionare, adresa la care puteau fi gasite, orele cand sunt deschise si o harta orientativa. Era cam 19:40, IG se deschidea la 20:30, mi-am zis ca nu are rost sa urmez exemplul celorlalti vizitatori si sa astept, sa pierd timpul si m-am urcat din nou in metrou. As fi putut sa cobor ca sa vad "Muzeul Bellu" dar mi-am zis ca e prea devreme sa ajung la cimitir. asa ca am coborat in Piata Romana pt Fundatia Lowendal, care se afla langa Parcul Ioanid. Stiam cam pe unde e parcul asta, am intrat in Piata Lahovary si am intrebat tigancusa care isi facea de lucru prin parcare iar ea m-a intrebat daca vorbesc romaneste. Poate ar fi trebuit sa ma simt flatata ca arat ca o turista, numai ca respectiva se pare ca nu auzise de acest parc.

Nici bodyguradul aflat in fata unei curti in care se afla un Cathalpa mov splendid pe care l-am pozat nu stia. In schimb un jandarm de la intersectia cu o intrare pe care o stiam din studentie ca are niste case f frumoase m-a putut indruma  cu multa competenta, desi se pare ca dupa opinia lui nu aveam voie sa pozez o anumita casa, obiectiv diplomatic, pana la urma n-a fost nici o problema.

Fundatia Lowendal se afla intr-o vila frumoasa, intre Gradina Icoanei si Parcul despre care jandarmul stia ca s-ar chema acum Ion Voicu. Tablourile erau exact asa cum mi le aminteam, mai erau expuse si schite de scenografii si costume pt piese de teatru, portrete de actori si alti oameni celebri, nu era f multa lume dar destula ca sa asculte un f sensibil recital de pian sustinut de o eleva de la Liceul Lipatti, din pacate nu i-am retinut numele. Am trecut prin Gradina Icoanei ca sa vad si "Casa Pictata" pe care mi-a aratat-o fiica mea intr-o noapte de iarna, va trebuit sa merg intr-o zi pe lumina solara si sa reglez camera foto cum trebuie ca sa fac poze reusite. 

Mai multe fotografii aici sau aici. Nu mi s-a parut mult de mers de la Cinema Patria pana la Cinema Scala (daca nu gasiti aceste firme sa stiti ca e vorba de reminiscente antedecembriste) de unde am intrat pe strada Maria Rosetti unde, la nr 5, vis-a-vis de Muzeul Simu se afla Centru Cultural ArtSociety. Cladirea este un palat numit Cesianu-Racovita, cu o impozanta scara dubla si uin hol frumos decorat, cu fresce ce amintesc de Boucher, scrie in prezentare, din care am vizitat cateva sali cu tablouri unul mai frumos ca altul, desi de unii dintre pictori nu mai auzisem, dar am vazut acolo un tablou de Iser, cateva de Theodor Pallady, de Stefan Popescu, Marius Bunescu sau Stefan Dimitrescu. Le-am pozat pe toate (lipsesc doar doua care au iesit miscate, deh, mai da si Sony rateuri), le puteti vedea aici si aici.

Stiam ca exista si Expozitia de afise Victor Brauner dar tabloul care m-a impresionat pe mine la Muzeul de la Palatul Regal (un corp uman alcatuit din segmente decupate) nu era destinat sa-mi provoace dorinta de a mai vedea si altceva din opera lui. Dar pt ca sala este chiar vis-a vis de CCArtS am intrat si mi s-a schimbat oarecum optica. E suprarealist dar viziunea nu e chiar asa sumbra cum am perceput-o eu. Puteti vedea afisele aici sau pe facebook in continuarea celor de la Fundatia Lowendal. 

Piata Revolutiei era ticsita de lume iar cozi atat de lungi (pana si la usa Bbilotecii Centrale Universitare, in care n-am mai pasit de aproape o jumatate de veac, era coada) nu ma vazut nici macar pe vremuri la carne, si credeti-ma ca acele cozi nu pot fi uitate prea usor. Nici vorba sa ma apropiu de Muzeul Labirintului sau de Muzeul de Arta, mi-am pierdut de mult rabdarea si abilitatea de a sta la coada. Asa ca am pornit-o in jos pe Calea Victoriei pana la CCA, am mers pe Sarindar (Edgar Quinet, strada paralela cu bulevardul) fara sa zaresc, moncher, o brisca (e vorba de un cantec licentios din vremea studentiei mele) dar cam strambandu-mi-se nasul din cauza duhorii, am indrumat doi tineri spre Muzeul Enescu si am ajuns pe Brezoianu, unde am privit cu nostalgie la restaurantul care a luat locul centrului de unde cumparam vesela de laborator (cilindri gradati, pipete, pahare Erlenmeyer sau Berzelius, etc, dar nu si retorte, desi multi necunoscatori asociaza chimia cu retortele, in timpul studentiei am lucrat cu o retorta, cred, dar nu mai mult)

N-am mai intrat in Cismigiu ci am traversat spre Arhivele Statului, aflate langa PMB. Nici acolo nu era multa lume, dar tinerii pareau destul de interesati de cele vazute. Cineva spunea ceva la un difuzor, dar s-a oprit curand dupa ce am intrat. Am pozat cu Olympus setat absolut aiurea si imi pare tare rau, multe meniuri pareau adevarate inmvitatii la nunta, cu desene frumoase, retetele erau vechi, unele scrise cu litere chirilice, altele cu grafia din secolul 19, erau si poze cu mese mai mult sau mai putin simandicoase (dar nu tovarasesti), reclame din care cel mai mare succes au avut cele cu berea sau conservele Bragadiru, etc. Era aproape ora 23, facusem un adevarat maraton, incepuse sa ma ajunga oboseala dar tot as f ivrut sa merg si la Cotroceni.  Pozele, atatea cate sunt cat de cat acceptabile, pot fi vazute aici

Puteam sa iau metroul de la Izvor sau sa merg in statia lui 336. Am ales a doua varianta (si azi ma mai dor picioarele de atat mers pe jos) si m-am imbarcat in autobuz dupa ce i-am facut o vizita statuii lui Kogalniceanu. Cand am ajuns in apropiere de Gradina Botanica era 23:20, ma bateau gandurile sa ma dau jos sa merg la Muzeul Cotroceni, dar durerea de picioare m-a facut sa le alung. Cand autobuzul a ajuns aproape de intrare multi dintre calatori s-au amuzat vazand cat de mare era coada. Am coborat la Piata Veteranilor si in drum spre casa (o adevarat excursie de peste un km) mi-am adus aminte ca nu mai am oua pt omleta traditionala de dumninica. 

O pravalioara era inca deschisa (era aproape miezul noptii, va reamintesc) si pt a ajunge acolo trebuia sa urc o scara si sa trec de un catel. Ca sa fiu sigura ca nu fac degeraba ascensiunea m-am gandit ca e bine sa intreb de jos daca are ce-mi trebuie. Problema era cum sa-l intreb eu pe vanzator "aveti oua?" la ora aia...Pana la urma l-am intrebat "vindeti oua?'". raspunsul a fost afirmativ asa ca am ajuns cu bine acasa tinand bine in mana punguta cu oua, deja cu gandul la salata si omleta de a doua zi. Mamita ma astepta stand in fund pe canapea, inima ei de mama era cat un purice vazand ca nu mai vin de la magazin, unde a crezut ea ca am plecat, pt ca uitase deja ce i-am spus la plecare. I-am facut patul si m-am asezat in fata calculatorului ca sa vad ce isprava am facut cand am apasat pe butoanele camerelor de pozat.