Gogosi cu susan si nuca de cocos.

Cateodata mi se intampla sa nu am chef sa consum toata Sana pe care o cumpar. Daca e de la Zuzu nu ramane nici o picatura, "mulg" cutia respectiva pana nu mai iese nimic din ea, numai ca e cam scumpa (si cam grasa) iar Stela si Marin sunt f atenti si la puterea de cumparare a clientilor lor, nu numai la gusturile si sanatatea lor (dovada ca Stela are grija de sanatatea mea e faptul ca daca cer lapte ea imi da invariabil din cel 1,5%). De catva timp Stela imi recomanda produsele Comalact, o firma de prin Teleorman, daca am retinut bine, insa in ce priveste Sana gusturile noastre difera. 

Asa s-a intamplat ca in vasul respectiv (sticla de plastic, he, he , he) au ramas cam 200ml care nu-mi faceau deloc cu ochiul. Cum s-a scurs deja multa apa pe Dambovita de cand am descoperit ce clatite bune (pt aperitiv) ies daca le fac cu lapte acru sau Sana in loc de lapte dulce si de cand am avansat in experimente si am inceput sa fac si gogosi folosind ca materie prima laptele fermentat am decis sa fac azi gogosi. Si pt ca mai aveam si cam 100ml vin rosu ramas intr-o sticla (de plastic, normal :)) am amestecat cele doua lichide, am pus din ochi faina cat sa se obtina o compozitie ca o smantana f groasa, am pus si doua oua mari (alese de Stela special pt mine, pt ca m-am oferit sa achit si factura ei la gaze, cu banii ei, of course, scutind-o astfel de un drum si de o grija), am batut bine totul si am umblat la punga cu seminte de susan. 

N-as putea sa spun exact cate am pus, cred ca au fost  el putin 2 linguri cu varf (am turnat direct din punga, semintele le cumparasem vrac, nu mai stiu exact cate ramasesera) am mai pus si niste nuca de cocos atat de fin rasa incat pare aproape macinata si pesmet cat sa se obtina o compozitie consistenta, sa nu curga, dar nici sa iasa tare ca piatra iute ca sageata. 

Am lasat totul sa se odihneasca atat cat a tinut "Dong Yi" (ei da, daca nu am mai comentat despre seriale sud-coreene nu inseamna ca nu le mai urmaresc) si apoi am pregatit o cratita cu ulei mai mult, ca sa se scufunde gogosile cu totul in el, un castronel cu apa in care sa inmoi ligurita cu care am dat forma gogosilor, ca sa nu se lipeasca aluatul de lingurita, o tava pe care am pus un prosop de bucatarie din hartie ca sa absoarba surplusul de ulei, o furculita speciala pt fripturi (cu doua coarne) ca sa intorc gogosile, o lingura speciala pt gogosi (o am de peste 40 de ani si inca ma slujeste cu cinste, a fost una din achizitiile care si-a meritat cu prisosinta banii dati pe ea si recunostinta mea pt cei care au inventat-o) si castronul din poza. 

Pregatirea acestei parafernalii mi-a luat mult mai putin timp decat mi-a trebuit sa insir aici toate astea. Am incins uleiul, am rumenit gogosile dupa cum se vede, si am mancat mare parte din ele calde, dar toti trei nu am reusit sa le terminam. Singura critica a venit din partea mamitei, care mananca sarat desi la controlul acela obligatoriu avea tensiunea usor marita, a spus ca le trebuie sare. Cum noi mancam mai nesarat (dar nu complet nesarat) n-am simtit nici o lipsa.