Pt ca in textul de mai jos (precizez din nou ca meritul meu consta in copy/paste si spatiul dintre paragrafe, ca sa fie mai usor de citit) se vorbeste de mai multe ori de Neptunian o sa mai tin o mica lectie de astrologie, desi cititorii mei par f familiarizati cu ea. Fiecare zodie este patronata de cel putin o planeta (Soarele este si el considerat planeta, deasemenea si Pluton, desi nu de mult astronomii au decis sa il scoata de pe lista planetelor din cauza marimii reduse--mai degraba micimii sale-- cat si a faptului ca in zona in care se invarte el mai exista multe elte corpuri ceresti care ar putea aspira al acest statut si atunci a fost mai simplu sa-l detroneze pe Pluton).
Astfel zodia Berbecului se afla sub patronajul lui Marte, cel care in Grecia Antica era zeul razboiului, zodia Gemenilor se afla sub patronajul lui Mercur, crainicul zeilor, cel care ajuta la comunicarea intre oameni si zei iar zodia Pestilor se afla sub patronajul lui Neptun, zeul oceanelor, apa fiind considerata elementul care exprima cel mai bine sentimentele oamenilor. Berbecele este semn de foc, firea lui e mai aprinsa, mai darza, Gemenii sunt semne de aer, caracteristica lor este data de calitatile intelectului iar Pestii sunt semn de apa, deci sunt mai sensibili. Zodiile mai pot fi cardinale, mutabile sau fixe, dar despre asta vom vorbi altadata.
O sa mai spun si ca persoanele nascute in zile apropiate de schimbarea zodiei pot avea caracteristici de la cele doua zodii, ceea ce in cazul nepotelei mele, nascuta intre Pesti si Berbec nu e chiar un avantaj (apa stinge focul, nu-i asa?) Chiar si eu am aceasta problema, iar sotul meu este cam intre Varsator si Pesti (asta e, va trebui sa copiez tot documentul, dupa toate aparentele).
Cum să recunoşti un nativ din Peşti
Dacă vei da peste un Peşte stînd în spatele unui ghişeu de casierie sau într-un birou de preşedinte de bancă, să ştii că ai în faţa ochilor o specie rară. Foarte puţini nativi suportă să stea prea mult timp într-un singur loc. Vei avea mai multe şanse să întîlneşti nativii la o şedinţă de spiritism, într-o galerie de artă, într-o mînăstire, la un concert sau la un spectacol într-un club. Mai poţi să încerci şi la o întrunire a scriitorilor, în culisele unui teatru sau pe un iaht. Cu cît sînt circumstanţele mai artistice, mai relaxate, mai imaginative sau ezoterice, cu atît mai multe şanse ai să prinzi în plasă o frumoasă captură de Peşti. Plasa ta va fi plină de vietăţi colorate, variate, sclipitoare, dacă o arunci la petreceri sau baluri.
Neptunienii au foarte puţină ambiţie să obţină valori lumeşti. Bogăţia nu prea îi atrage şi foarte puţini acumulează averi dacă nu le moştenesc sau nu le obţin prin căsătorie. Sigur, nu au nimic împotriva banilor, dar sînt mult mai conştienţi de faptul că aceştia sînt trecători decît noi, ceilalţi. Cine a spus: "Nu vreau să fiu milionar, doar să trăiesc ca un milionar", era sigur Peşte. Inima nativului tipic nu cunoaşte lăcomia. Lipsa de grijă pentru ziua de mîine frizează la ei nesăbuinţa. Faţă de trecut au o înţelegere intuitivă, iar faţă de prezent, o blîndă toleranţă.
Nu e deloc uşor pentru un peşte să se zbată ca să înoate împotriva curentului. Mult mai des şi mult mai uşor e să se lase în voia curentului, indiferent unde i-ar duce. Dar înotul în amonte e adevărata provocare a Peştilor şi singurul mod de a găsi vreodată adevărata seninătate şi fericire. Capcana care ameninţă să îi înghită pe cei născuţi în această zodie este alegerea celui mai uşor drum. Acesta îi ademeneşte irezistibil, dar duce către o viaţă irosită.
Te va impresiona plăcut farmecul natural al Peştilor şi bonomia lor leneşă. Nativului îi sînt indiferente majoritatea restricţiilor dacă nu îl lipsesc de libertatea de a visa şi de a se ghida în viaţă cu ajutorul sentimentelor. Şi mai indiferente îi sînt insultele, reproşurile şi părerile vitriolante ale altora. Spune-i unui Peşte că societatea e decadentă, guvernul se duce de rîpă, poluarea ne ucide pe toţi şi lumea se sfîrşeşte, iar el va căsca, sau va zîmbi fermecător sau va adopta o expresie vag înţelegătoare. Foarte puţine lucruri îl vor stîrni în aşa hal încît să acţioneze violent. Sigur, Peştele nu e total opac. Are şi el un temperament. Cînd acesta se manifestă, în sfîrşit, nativul poate fi de un sarcasm muşcător, căci are o limbă ascuţită şi o minte tăioasă ca un brici.
Neptunienii pot să aibă izbucniri de furie şi să fie iritabili, dar în mod normal vor alege calea minimei rezisteţe, evitînd confruntările, iar apele lui Neptun le vor înlătura repede furia. Să-l faci pe nativ să se enerveze e ca şi cum ai arunca o pietricică într-un lac nemişcat ca o oglindă. Vei face ceva vălurele, dar în scurt timp suprafaţa va fi din nou netedă.
Cînd întîlneşti oameni născuţi în această zodie uită-te mai întîi la labele picioarelor lor. Vei vedea că sînt neobişnuit de mici şi delicate, chiar şi la bărbaţi, sau vor fi uriaşe şi late. Şi mîinile lor vor fi la fel: fie mici fragile, cu o formă excepţional de frumoasă, sau mari, ciolănoase, ca ale unui plugar. Pielea lor e moale ca mătasea, părul e subţire, deseori ondulat şi de obicei deschis la culoare, deşi sînt şi destui Peşti bruneţi. Ochii nativilor au o calitate lichidă, privire filtrată printre gene şi plini de lumini ciudate. Deseori ei sînt chiar uşor exoftalmici şi foarte fascinanţi. Unii ochi neptunieni sînt pur şi simplu superbi. Nu există alt cuvînt care să-i descrie mai bine. Trăsăturile nativilor sînt elastice şi mobile şi de obicei vei descoperi pe chipul lor mai multe gropiţe decît riduri. Sînt puţini Peştii înalţi. Trupurile lor sînt uneori construite stîngaci, dar datorită graţiei lor extraordinare rareori observi acest lucru. Ei par să plutească în loc să meargă, ca şi cum ar înota de-a lungul străzii sau prin cameră. Uneori aşa şi e.
Unde e lichidul? Probabil că prin apropiere, iar Peştele e atras de el. Poate fi o pasiune pentru apa rece ca ghiaţa, un obicei de a bea zece căni de ceai sau cafea pe zi, o atracţie irezistibilă pentru sucuri sau ceva mai... tare. Ca şi Scorpionii şi Racii, Peştii ar face bine să nu se atingă de alcool. Foarte puţini dintre ei sînt în stare să bea un şpriţ la o petrecere şi atît. Din păcate, foarte mulţi nativi găsesc în alcool un refugiu din faţa problemelor. îi ademeneşte cu un fals sentiment de siguranţă, iar acest cîntec de sirenă e foarte periculos. Sigur, nu orice Peşte care bea un capuccino cu rom devine alcoolic, dar procentajul e mult mai mar decît la orice altă zodie.
Nativul s-a născut cu dorinţa de a vedea lumea prin ochelari cu lentile roz. Ştie foarte bine că există o latură urîtă şi neplăcută a omenirii, dar preferă să trăiască în lumea lui acvatică, blîndă, unde toţi oamenii sînt frumoşi şi toate acţiunile sînt adorabile. dacă realitatea devine prea îngrozitoare ca ei să o mai poată privi în faţă, Peşti evadează deseori în vise roz-bombon, cu baze din puf de lebădă şi nici o şansă de a se adeveri vreodată. Cînd viaţa îl azvîrle cu toată puterea într-un rîu stătut de eşecuri zdrobitoar şi condiţii disperate, în loc să facă un salt şi să iasă din mlaştină, el are mai degrabă înclinaţia să se ascundă în spatele iluziilor lui verzui, ca să nu fie nevoit să ia decizii pragmatice. Un Peşte confruntat cu un eşec tinde să-i facă faţă cufundîndu-se şi mai mult în speranţele sale deşarte, cînd o schimbare drastică de atitudine şi o acţiune în forţă i-ar putea aduce succes în lumea reală, nu doar în imaginaţia lui.
Nu orice nativ cade în această capcană tipic neptuniană, dar sînt destui, aşa că avertismentul merită notat. Un scriitor din această zodie poate fi tentat să zacă prin baruri ani în şir, spunîndu-şi că adună material, cînd de fapt adună doar praf şi facturi neplătite. Pictorul din această zodie care nu găseşte un susţinător se poate plimba prin parc zi după zi, murmurîndu-şi în barbă că studiază natura pentru a-i folosi ca fundal la marea lui capodoperă, cînd de fapt pensulele lui adună mucegai. Unde e îngerul care să-l sprijine în timp ce umple pînzele cu culori splendide? O femeie neptuniană lăsată de capul ei cu un venit fix care să-i ajungă doar cît să nu ajungă în stradă şi să-i asigure ceva de mîncare în fiecare zi, îşi va trece zilele visînd, amintindu-şi cu drag de trecut, gîndindu-se cu speranţe vagi la viitor şi lăsînd să treacă pe lîngă ea prezentul.
Poate că ai citit pe undeva că simbolul celor doi peşti înotînd în direcţii opuse indică faptul că nativul e sfîşiat de dorinţe duale. Nu e adevărat. gemenii au o natură duală. Cei doi peşti simbolizează cele două opţiuni oferite Peştilor: să înoate spre suprafaţă sau spre fundul oceanului, fără să-şi atingă vreodată ţinta.
Nativii trebuie să ştie că trebuie să aducă un serviciu umanităţii, într-un fel sau altul şi să nu pună mare preţ pe avuţiile materiale. Einstein, care a "înotat" contra curentului, a adus lumii o nouă privire adupra Universului, dar şi Peştii care se lasă duşi de curent aduc o contribuţie, chiar şi numai curăţind zăpada de pe străzi sau spălînd vase. Posibilitatea de a elge între aceste două extreme e mereu prezentă, pentru că nativii au talente deosebite, dar Peştele, care vede atît de bine în ambele direcţii, uneori nu poate vedea ceea ce e exact în faţa lui. Neptunianul se retrage mereu din faţa realităţii, fie în înălţimile sublime ale unei vieţi profesionale căreia i se dedică total, fie în stimulenţi şi emoţii artificiale.
Deşi Peştii se feresc de competiţie, mulţi dintre ei, chiar şi cei timizi, sînt împinşi de la spate de Neptun spre lumina strălucitoare a rampei, unde îşi pot folosi uluitoarele puteri interpretative pentru a proiecta spre sală toată gama de emoţii umane. în ciuda timidităţii lor natirale, deseori devin unii dintre cei mai buni actori ai momentului, cu condiţia să lupte împotriva dezgustului pe care-l resimt faţă de repetiţiile nesfîrşite şi de plictiseala acumulării anilor de experienţă. Unoeri, săgeţile ascuţite ale criticilor lasă răni atît de adînci în inima Peştilor încît un potenţial star se poate retrage cînd mai are doar un pas pînă la celebritate.
Memorizarea e rareori o problemă pentru nativi. Memoria Peştilor e legendară, deşi un ascendent bizar îi poate face să-şi uite propriul număr de telefon. Pentru fiecare Peşte, de la pescar pînă la asistenta medicală, viaţa e doar o uriaşă scenă, trecătoare şi evazivă. Ştiind acest lucru, el primeşte fiecare furtună cu seninătate echilibrată. Uneori nativul are vise ciudate sau coşmaturi bizare, deseori premonitorii. Cînd el visează că se va întîmpla ceva, de obicei aşa va fi. Dacă îţi spune să nu urci în avionul ăla sau în maşină, ai face bine să o iei pe jos sau înot.
Astrologii care vorbesc despre un suflet bătrîn se referă la un spirit care a trecut prin multe vieţi şi a păstrat înţelepciunea fiecăreia. Ei se referă deseori la Peşti, pentru că viaţa unui om născut în această zodie este fie cea mai dificilă obligaţie pe care şi-o poate asuma un spirit, fie o şansă de a atinge împlinirea spirituală supremă. Dacă Berbecul reprezintă în zodiac naşterea, Peştii reprezintă moartea şi eternitatea. Acesta e al doisprezecelea semn al zodiacului, o chintesenţă a tot ce l-a precedat, iar firea lui e un amestec al tuturor celorlalte, ceea ce e o povară foarte mare.
Capacitatea lui surprinzătoare (care se face resimţită din cînd în cînd) de a organiza totul şi de a se concentra asupra detaliilor, ca şi blîndeţea lui, reflectă lecţiile primite de la Fecioară. Raţiunea lui e la fel de dreaptă şi obiectivă ca a Balanţei, precum şi dragostea pentru plăceri. Aceşti oameni au un simţ al umorului la fel de nebunesc ca şi Racul, de la care mai iau atît compasiunea cît şi ursuzenia. Uneori sînt plini de francheţe şi generozitate ca Săgetătorul, deschişi şi plini de viaţă ca Leul, dar şi plini de simţul datoriei ca şi Capricornul, de la care iau deseori şi dorinţa de a urca pe scara socială. în plus, e posibil ca Peştii să ia ceva din melancolia saturnienilor. Ceva mai mult. Ei pot fi la fel de plini de toane ca Racii şi fericiţi ca Leii. Le place să tachineze şi să analizeze în stilul Vărsătorilor, debordează deseori de idealism şi entuziasm Berbecesc, dar fără forţa şi ambiţia acestuia. Un nativ al acestei zodii se poate mişca, gîndi şi vorbi la fel de rapid ca Gemenii. Dar poate fi la fel de leneş şi paşnic ca Taurul. Are spiritul scliptor al lui Mercur şi graţia blîndă a lui Venus, şi le combină cu spiritul pătrunzător şi mistic al Scorpionului, dar fără lipsa de scrupule a acestuia.
Peştele conţine dragostea pentru discuţii în contradictoriu a tuturor semnelor de aer, dragostea de natură a tuturor semnelor de pămînt şi aspiraţiile arzătoare ale tuturor semnelor de foc. Dar e mereu schimbător. Din acest punct de vedere e complet neinfluenţabil. Singura calitate care provine de la propriul lui semn e ciudata lui putere de a se detaşa de propria persoană şi a vedea trecutul, prezentul şi viitorul ca pe un tot. Dragostea pentru muzică şi artă, precum şi simţurile sale extrem de ascuţite şi versatilitatea provin de la alte zodii, dar profunda înţelepciune şi compasiune sînt ale lui şi derivă din cunoaşterea tutror experienţelor umane. Acum că înţelegi toate astea, te mai miri că prietenii tăi din Peşti sînt uneori o enigmă, ca să nu mai vorbim de ocaziile cînd sînt de-a dreptul trăsniţi şi excentrici?
Peştii tind să creadă că vor trăi veşnic şi deseori se poartă ca şi cînd ar fi convinşi de asta. Nativul nu prea are grijă de el însuşi. De cele mai multe ori îşi cheltuie energia de prisos (şi nu are prea multă) ajutîndu-şi rudele cu probleme sau prietenii împovăraţi de necazuri. In oricare dintre aceste cazuri, sănătatea Peştelui e pusă la grea încercare, căci el are rareori o constituţie robustă. El trebuie să-şi păstreze energia şi să se abţină să apeleze la stimulatori sau sedative, să nu cedeze în faţa epuizării fizice sau cererilor de ajutor lansate de cei din jur. extrem de fragili în pruncie, deloc rezistenţi în copilărie, Peştii par să aibă un metabolism leneş, motiv pentru care se trezesc deseori obosiţi şi lipsiţi de vlagă. Obiceiurile alimentare nesănătoase pot provoca probleme la ficat, funcţiilor intestinale şi digesitiei. Destul de comune sînt accidentle la labele picioarelor, şolduri şi mîini, ca şi răcelile, gripa şi pneumonia. Plămînii lor sînt destul de vulnerabili, iar gleznele şi degetele picioarelor sînt şi ele fragile, încă din naştere. Peştii par să aibă fie platfus şi afecţiuni metatarsiene, fie labe ale picoarelor extraordinar de puternice şi suple. Nu există cale de mijloc. însă au o rezistenţă interioară ascunsă, iar una dintre provocările adresate lor este să descopere această forţă şi să o scoată la suprafaţă. Nativii sînt în stare să se autoconvingă, aproape hipnotic de aproape orice: că le e frică de şoareci, înălţime, metrou, lift, oameni, sau că nu le mai e frică de toate acestea.
Una dintre armele lor secrete e umorul. Ei zîmbesc ca să ascundă lacrimile nevărsate. Sînt maeştri ai satirei şi s-ar putea să te crispezi în urma unei remarci aruncate atît de lejer încît nu-ţi dai seama exact care a fost intenţia Peştelui, dar ai sentiment deranjant. Nativul poate împrăştia în jur observaţii caustice atît de rapid încît îţi va fi greu să ţii pasul. E un farsor excelent şi se pricepe grozav să arunce replici extrem de amuzante păstrîndu-şi pe chipul elastic o expresie gravă, chiar tristă. El poate trece cu graţie de la comedie bufă la glume sofisticate, caustice. Uneori umorul e cald şi inofensiv, alteori e rece şi necruţător, dar întotdeauna e o modalitate de a camufla o altă emoţie pe care neptunianul vrea să o ascundă.
In firea lui există o uriaşă milă şi dorinţă de a-i ajuta pe cei bolnavi şi slabi. Spre deposebire de Fecioară, Peştele încearcă să-i înţeleagă şi pe cei nefericiţi, singuri, pe rataţi şi pe rebeli, indiferent cît ar fi ei de ciudaţi sau de marginalizaţi. Dacă ai nevoie de zece mii sau de un milion, de un împrumut substanţial sau doar de o mică încurajare pe care nu vrea să ţi-o dea nimeni, du-te la un Peşte. Nu vei primi nici predici, nici priviri dispreţuitoare. El nu judecă pe nimeni, fie acela hoţ, criminal, drogat, pervers, păcătos, sfînt, ipocrit sau mincinos. Vei fi copleşit de puterea lui de înţelegere, ca şi de ajutorul practic pe care-l poate oferi. El simte fiecare viciu şi virtute şi cunoaşte capcanele fiecăreiea. De aceea, mulţi nativi intră în rîndurile clerului şi-şi petrec viaţa în rugăciuni şi contemplare.Există neptunieni scorţoşi şi repeziţi, dar asta e doar o carapace fragilă, creată pentru protecţie. Ei află de timpuriu cît de fragili sînt. Lumea încă nu e acordată pe sensibila lungime de undă a Peştelui, aşa că, pentru a evita să fie ridiculizat şi pentru a nu fi lăsat fără un sfanţ, el învaţă să se prefacă indiferent.Din cauza insensibililor care ar fi în stare să-l calce în picioare, nativul e obligat să-şi ascundă adevărata fire. Profunzimea apelor neptuniene îl face să absoarbă fiecare durere şi bucurie şi s-o resimtă ca şi cînd ar fi a lui, nu e de mirare că el pare dezinteresat cînd aude povestiri triste. însă nu uita că e doar o faţadă. Dacă ai fost respins o dată, mai încearcă o dată şi adevăratul Peşte va ieşi la suprafaţă.
Superba imaginaţie a Peştilor, minunatul lor umor şi simţul frumoasului pot crea cele mai delicate şi totuşi perene proze şi poezii. De fapt, fără eforturile lor artisitice şi compasiunea lor, lumea n-ar putea exista. Planeta s-ar opri din rotaţia ei. Vei găsi deseori Peşti care şi-au îngropat visele personale pentru a lumina vieţile prietenilor şi rudelor singure sau triste, sau pentru a aduce publicului darul rîsului şi lacrimilor prin intermediul scenei, plătind pentru asta cu intimitatea pe care ei o preţuiesc atît de mult. Talentul lor actoricesc e evident chiar şi cînd încerci să prinzi la colţ unul dintre aceşti peşti alunecoşi.
Nativul urăşte să răspundă la o întrebare directă prin "da" sau "nu". Pentru el e întotdeauna"poate". Simpla curiozitate de a afla ce carte a citit recent sau dacă i-a plăcut o piesă îţi poate aduce un răspuns evaziv fără nici un motiv. El poate da drumul la lacrimi, ca în clipa următoare să dea drumul la rîsete ca şi cînd ar avea un buton invizibil. Nici una dintre stări nu e reală cu adevărat. Totul este iluzie cînd e vorba de Peşti şi nici chiar ei nu prea reuşesc să facă diferenţa între realitate şi jocul de oglinzi. Spiritul lor e la fl de imposibil de cuprins cu mintea ca şi adîncurile oceanelor. Sufletul lui altruist e plin de iubire inepuizabilă, blîndă, pentru fiecarecreatură, ceea ce e o calitate aproape divină atunci cînd nu e transformată în autocompătimire şi iubire de sine. Peşti tipici sînt casnicele guralive cu inimi destul de mari cît să încapă necazurile tuturor vecinilor, precum şi barmanii răbdători care ascultă plini de înţelegere sute de poveşti amare în fiecare săptămînă.
Suspendat undeva între apele tăcute ale mării şi ceaţa de deasupra ei, abia atingînd uneori pămîntul în cazuri de extremă urgenţă, Peştele îşi duce viaţa în singuratica înţelegere a unor adevăruri prea adînci pentru a putea fi exprimate în cuvinte.
Bărbatul din zodia Peştilor
Toată viaţa bărbatului Peşte se conduce după flux şi reflux. dacă prinde puctul culminant al fluxului, îl poate duce spre succes, reuşită în toate. Dacă ratează acel moment, tot cursul vieţii lui e doar un voiaj prin nefericire. Dacă eşti pe cale să te îndrăgosteşti de un astfel de bărbat lipeşte aceste cuvinte de oglinda pudrierei ca să le vezi de cît mai multe ori pe zi. S-ar putea ca ele să-ţi asigure sau să-ţi distrugă viitorul, ca să nu mai vorbim de inimă.
Incearcă să te desprinzi din acea stare de spirit roză în care probabil te bălăceşti acum şi asigură-te vă nativul cu care eşti pe cale să te duci la o partidă de înot la lumina lunii ştie exact cînd vine fluxul. Dacă profită de momentul maxim, eşti cea mai norocoasă dintre femei. Vă e deschisă calea spre bogăţie şi succes. Dar dacă iubitul tău nu vede acest moment din cauză că ochii îi sînt împăienjeniţi cu praf de stele şi ratează marele flux, ei bine, dă-mi voie să te avertizez că nefericirea neptuniană e mai profundă şi mai periculoasă decît oricare alta.
Un bărbat din Peşti poate fi tot ce-ţi poţi dori... sau tot ce nu doreşti nici duşmanilor tăi. La momentul fluxului e nevoie să dea dovadă de hotărîre fermă, acţiune decisivă şi capacitatea de a renunţa la toate visele vechi, mucegăite, care stau în calea succesului lui. Problema e că unii nativi nu recunosc momentul crucial al fluxului nici cînd stau pînă la gît în apă.
Neptunianul nu are un spirit slab. doar că poate pierde vremea prea mult uitînduse la o steluţă pîlpîitoare, ratînd astfel lumina solară a succesului. Nu toţi Peştii sînt blînzi visători, dar cei mai mulţi aşa sînt. Totuşi, există mereu o speranţă. Deşi lumea are nevoie disperată de imaginaţia lui încîntătoare, vine vremea ca Peştele să înceapă să cîştige o pîine. Cînd îşi îndreaptă atenţia în această direcţie, nu e nevoie să facă eforturi prea mari, pentru că intuiţia lui tipic neptuniană
îngemănată cu mintea lui strălucită, îl pot orienta spre scopuri raţionale, pămînteşti, care-i pot aduce bani, recunoaştere şi chiar îl pot face nemuritor în conştiinţa omenirii. Dacă nu toate astea (nu poţi să dai lovitura de fiecare dată), măcar respectabilitate şi siguranţă financiară. Să sperăm că ăsta e genul de Peşte cu care porneşti la drum. Practic nu există zodie care să-i poată îngrădi potenţialul în aceste circumstanţe.
Insă dacă pînă pe la 25 de ani nu a văzut punctul maxim al fluxului, sincer vorbind, viitorul lui nu arată prea strălucit. ţi se pare nedrept? Bine, să zicem 35, dar rişti foarte mult. Cînd am spus că viitorul lui nu arată prea strălucit mă refeream la viitorul lui cu tine, la viaţa de familie. Mulţi bărbaţi din această zodie care nu sînt în stare să lase deoparte visele stătute şi să vină cu idei proaspete duc vieţi destul de mulţumitoare. Asta pentru că singurul lucru de care au cu adevărat nevoie e visul ăla, aşa ruginit pe la colţuri cum e. Mai pune o sticlă de vin, o pîine neagră şi e la fel de fericit ca majoritatea celorlalţi inadaptaţi. Aha! Ai observat că nu te-am inclus pe lista obiectelor trebuincioase. Mă bucur! Artisticul, visătorul, sensibilul Peşte poate trăi liniştit cu pîine şi vin, ba chiar îi poate prii regimul. Dar o astfel de dietă nu ţine o nevastă şi vreo cîţiva copii. Ai nevoie de lucruri cum ar fi ciorapi, cosmeticale, pantofi, spanac, bani pentru întreţinere şi lapte şi becuri şi... mă rog, ai prins ideea.
Nu există decît o singură soluţie cu un astfel de Peşte: fii o bogată moştenitoare. Ba nu, mai e una: ia-ţi două slujbe şi munceşte tu ca să-l întreţii pe el. Tine minte! Nu am spus că n-o să ai parte de fericire în momentele romantice. ăsta e singurul lucru de care nici un Peşte nu duce lipsă: romantismul. Pur şi simplu îl emană prin toţi porii. Doar că nu-ţi ţine loc de pantofi sau haine la copii, sau de sănătate mintală. In înţelepciunea lor, planetele rezolvă aceste complicaţii ale vieţii oferindu-i acestui tip de bărbat Peşte visător, cu capul în nori, valuri de şanse să devină protejaţi ai altora. Dacă acest nativ îşi găseşte un protector sau o protectoare (e mult mai mare probabilitatea să-şi găsească o femeie care să aibă grijă de el decît un bărbat), el poate deveni un mare pictor, compozitor, scriitor, muzician, sau măcar un tip grozav. Dar cum să-şi găsească el o protectoare dacă te va avea pe tine şi progeniturile, care îi aglomeraţi simplitatea artistică a vieţii lui? Trebuie să recunoşti că n-o să ţină, aşa că spune-i adio de pe acum. Vei plînge puţin şi probabil că vei suferi (poate chiar profund) dar nu la fel de mult cum ai suferi dacă te-ai căsători cu un vis pe două picioare şi ar trebui să dai ochi cu proprietarul fără un sfanţ în buzunar.
Acum că ai dat dovadă de curaj şi pragmatism în legătură cu genul pîine şi vin, să vorbim puţin despre celălalt gen de Peşte, cel care a prins momentul maxim al fluxului. Evident, e o adevărată partidă pentru orice femeie. Există posibilitatea să devină un adevărat Einstein sau George Washington, ceea ce ar fi minunat, deşi bănuiesc că Einstein trebuie să fi fost prea ocupat cu ecuaţiile lui şi în weekend, iar George mai venea şi acasă cu problemele de la servici. Dar nu e nevoie să cauţi perfecţiunea. Chiar şi super-practicul Capricorn sau agresivul, ambiţiosul Berbec pot avea defecte. Important e că neptunianul care îşi croieşte drum contra curentului va avea destule şanse să-ţi aştearnă la picoare averi şi faimă. Şi-apoi, e un tip de milioane şi în alte domenii.
Nativul nu are nici un fel de prejudecăţi. El nu va judeca niciodată un indian pînă nu a mers un timp în mocasinii lui, sau un nudist pînă nu a încercat şi el să umble desculţ. Chiar şi atunci, va înţelege şi nu va critica. E omul caldei toleranţe, nu al acuzaţiilor reci. Va încerca chiar să-şi înţeleagă şi soacra. Cîţi bărbaţi fac asta? Acest nativ are o compasiune înnăscută cum rar întîlneşti. Prietenii lui i se confesează fără să se teamă că el va fi şocat. E nevoie de un adevărat uragan ca să şochezi un Peşte. Dacă am sta într-o cameră eu cu tine şi iubitul tău din Peşti şi ar intra un bărbat care ne-ar spune că e cam îngrijorat din cauză că e bigam şi are patru neveste în patru oraşe diferite, tu te-ai uita probabil urît la el şi ai gîndi că merită să înfunde puşcăria. Eu l-aş repezi şi i-aş spune că e o jigodie. Dar bărbatul tău probabil că ar întreba: "în ce oraşe? Le iubeşti?" Peştele e curios, dar complet de nezdruncinat. Din punctul lui din vedere, omul ăla are nevoie de munţi de compasiune şi de un avocat bun.
S-ar putea să-i mai scape din greşeală cîte un secret sau două, dar niciodată dinadins. Peştii vorbesc uneori înainte să-şi dea seama de răul pe care-l pot provoca. Nativului îi vine cam greu să înţeleagă că ceea ce spune poate fi interpretat greşit de unii mai severi, cu atitudini mai puţin flexibile. Insă, o dată ce i s-a cerut în mod clar să nu mai spună nimănui ceea ce aude de la tine, va fi tăcut ca un mormînt şi demn de încredere, aşa că poţi să-i încredinţezi cele mai adînci secrete ale tale.
Există unii Peşti, cu infleuneţe mercuriene, care vorbesc foarte repede, fluent şi mult. Dar neptunianul tipic vorbeşte încet, gîndeşte cu grijă şi încearcă să nu-şi bage nasul unde nu-i fierbe oala, chiar dacă e permanent bombardat cu problemele prietenilor, rudelor şi vecinilor. Aceştia dau năvală la el pentru că ştie să asculte cu mare artă. Te vei trezi tentată să-i destăinui micile tale griji, provocate de feonul stricat, de sinuzita tatălui tău şi de salariul prea mic, dar încearcă să te abţii. Ultimul lucru de car are nevoie un soţ sau iubit din Peşti e să i se verse în braţe noi necazuri. Alţii îi fac asta toată ziua. Are nevoie să se simtă uşurat alături de tine. Cei din jur nu-şi dau seama decît rareori că firea neptuniană e atît de receptivă încît absoarbe toate sentimentele din jur, bune sau rele, luminoase sau întunecate. Viaţa unui burete emoţional şi spiritual poate fi foarteepuizantă pentru psihic. Insuşi faptul că e sensibil înseamnă că resimte acut fiecare emoţie a celor care i se confesează. Aceşti oameni au deseori nevoie de lungi perioade de odihnă. Sufletul lor trebuie să fie lăsat singur uneori pentru ca briza proaspătă să aline rănile acelor probleme străine lui şi să-i readucă individualitatea proprie, calmă şi pură. Aşa că nu purta niciodată pică bărbatului tău Peşte pentru momentele cînd se cufundă în tăcere. Are nevoie vitală de ele.
Dacă are chef să se plimbe sau să fie singur, lasă-l să plece. Prea multă intimitate poate strica frumuseţea iubirii neptuniene. Aceasta are nevoie de spaţiu ca să crească neîngrădită. Nu uita că nativul e sensibil şi poate fi rănit uşor. Timiditatea lui e cauzată de faptul că e dureros de conştient de propriile limite, oricare ar fi acestea, şi le resimte acut. El are nevoie să ştie că virtutile lui sînt cunoscute şi apreciate de cineva pentru care el simte admiraţie. De tine. Nu te abţine niciodată de la a-l încuraja.
S-ar putea să încerce să facă yoga, su să îl tenteze religia buddhistă sau alte credinţe oculte şi probabil că va interesat de astrologie, numerologie şi chiar reîncarnare. Ca şi Scorpionul, el s-a născut cu o înţelegere deosebită pentru principiile ezoterice şi aceste lucruri îi sînt de obicei benefice. îl ajută să-şi păstreze echilibrul emoţional şi îi asigură o ancoră pentru imaginaţia lui bogată. Bărbaţii Peşti se mai supără uneori, dar furia lor nu e aproape niciodată violentă, nici de durată. cînd trece, apele devin din nou calme şi viaţa e la fel de paşnică aşa cum era înainte. Unii nativi mai ţipă şi fac scandal prin casă, dar sînt inofensivi. Acestui bărbat îi e aproape imposibil să mugă de furie, ca taurul, de exemplu. Vezi cît eşti de norocoasă?
Deşi el e dificil de înţeles, Peştele nu are nici un fel de problemă în a vedea limpede toate subtilităţile celor din jur. E greu să-l păcăleşti, căci citeşte oamenii ca pe nişte cărţi deschise. Dar el te poate păcăli cînd îşi pune mintea să facă asta, din cauza unei ciudăţenii a lui care îl face să ţină morţiş să-şi ascundă de ochii curioşi propriile lui chestiuni personale. Unii merg cu această trăsătură pînă la paranoia. Al tău poate că nu e chiar aşa, dar s-ar putea să te trezeşti că-ţi spune uneori că a fost la curăţătorie cînd de fapt a coborît să-şi ai ţigări. de ce? Nimeni nu ştie. Nici măcar el. E genul de minciunică albă care pare să-i încînte pe Peşti (şi pe Gemeni). cîtă vreme poartă chiloţi roşii şi lumea crede că poartă chiloţi verzi, el se simte în siguranţă, cumva. Dacă asta îl face fericit, lasă-i micile lui mistere. Ce rost are să faci tam-tam? Chiar dacă ştii că n-a fost la curăţătorie fiindcă l-ai văzut la tutungerie cu ochii tăi, întreabă-l dacă îi sînt gata pantalonii. cînd îţi spune că i s-a spus că nu vor fi gata pînă luni, fă o remarcă de genul "Greu se mai mişcă şi ăştia" şi renunţă la subiect. Ar putea avea obiceiuri mult mai proste decît un pic de amăgire, la care probail că apelează doar ca să-şi păstreze în formă imaginaţia colorată.
N-ai să ai parte de izbucniri zguduitoare de gelozie. Sau dacă îl apucă sentimentul verde, el e un actor atît de bun încît nu vei observa. Dar, cu toată firea lui poetică şi tandră, e bărbat, aşa că, la urma urmelor, se va aştepta să-i fii fidelă. Insă s-ar puta să fie nevoie să-ţi controlezi tu gelozia, căci el are prieteni apropiaţi de ambe sexe şi le va fi alături, uneori la orele cele mai ciudate, în toiul nopţii, dacă au nevoie de el. Dacă eşti genul violent de posesiv, cum ar fi o femeie din Berbec sau Leu, fă bine şi caută-ţi alt partener. Bărbatul Peşte admiră frumuseţea şi s-ar putea ca uneori să-i mai rămînă ochii lipiţi de o pereche de picoare frumoase. Dar cu puţin efort suplimentar poţi să-i limitezi la atît admiraţia şi răsplata ta va fi un soţ blînd, care e atît un amant romantic, cît şi un companion cu care poţi vorbi despre absolut orice.
Cînd pasele singuratice îl fac să se posomorască, aruncă-ţi şorţul într-un colţ, pune pe tine o rochie galbenă şi un zîmbet de milioane, cumpără bilete la un spectacol sau un film vesel şi scoate-l astfel pe nesimţite din perioad de mohorală. Peştii sînt deosebit de vulnerabili la sugestie. S-ar putea să te izbeşti de oarece obstacole dacă încerci să-l faci să fie econom şi să manevreze banii cu precauţie.Va învăţa, în timp, dar nu strica totul aruncînd tu cu banii pe fereastră. El are nevoie de un exemplu de urmat. E uimitor cît de bine funcţionează principiul "fă ca mine" la Peşte. Asta dacă exemplul e oferit de cineva apropiat lui, o persoană pe care o respectă.
Pentru copii tatăl din zodia Peştilor va fi distracţia personificată. Probabil că-i va lua la fotbal, la înot, la pădure şi se va implica în jocuri punîndu-se la mintea lor, iar ei îl vor adora. S-ar putea să le bage în cap filosofii cam bizare, să le cînte balade puţin cam deochiate sau să-i înveţe să stea în cap, dar sînt toate şansele ca micuţii să ajungă adulţi echilibraţi şi adaptaţi realităţii, datorită talentului lui excepţional de a ţine în mînă un pui de pasăre fără să-l strivească şi fără să-l sperie. Tu ocupă-te de pedepse şi el se va ocupa de ascultatul problemelor lor. Tu ai grijă să nu dea de bucluc şi să fie curaţi şi îngrijiţi, iar el le va ţine mereu minţile în alertă. Totul va fi bine.
Nu călca niciodată în picioare visele acestui bărbat. Nu va uita şi nici nu va ierta niciodată asta. Dă-i şansa să le transforme în realitate ajutîndu-l să găsească un sprijin real, solid. în dragoste, bărbatul Peşte e genul dependent, ceea ce înseamnă că are nevoie de nesfîrşite asigurări şi încredere din partea ta, dar şi că tu nu trebuie să apelezi la spijinul lui pentru probleme imaginare. Speranţele lui entuziaste trebuie udate cu multă înţelegere afectuoasă şi trebuie plantate în solul fertil al unei vieţi casnice fericite. Nu lăsa criticile şi cicălelile să ajungă la rădăcini şi într-o zi, speranţele lui nebuneşti se vor tranforma din buruieni inutile în copaci
înalţi, plini cu bani, care te voe ajuta poate să-ţi împlineşti şi tu cîteva dintre visele tale. In inima Peştelui speranţa e eternă. nu încerca să o suprimi. S-ar putea să-ţi aducă surprinzător de mult noroc dacă o îngrijeşti cu tandreţe. Serveşte-i bărbatului tău neptunian un vis la micul dejun, o glumă inteligentă la prînz şi Chopin la cină. După aceea, treaba voastră. Nu te teme să faci saltul. Apa e foarte plăcută.
Femeia din zodia Peştilor
Coada se formează în dreapta şi vă rog să nu vă înghesuiţi. Probabil că nu sînt destule femei din zodia Peştilor pentru toţi bărbaţii, dar ăsta nu e un motiv să vă călcaţi în picioare. Va trebui să-ţi aştepţi rîndul şi să speri să ai noroc.
Chiar şi fără astrologie au ajuns la toate urechile zvonuri despre farmecele femeii din zodia Peştilor. Are şi ea defectele ei, desigur, dar la prima vedere e întruparea primei iubiri a fiecărui bărbat, poate cu un strop de iepuraş Playboy adăugat pentru a condimenta amestecul. Cred că ar fi bine să recunoaştem de la început că femeia modernă, emancipată, cu imaginea ei dură, puternică, a făcut să crească şi mai mult valoarea fetei din Peşti. In atmosfera asta de eliberare de vechile prejudecăţi sexiste, neptuniana retrasă, drăgălaşă şi neajutorată trebuie să folosească un par ca să ţină bărbaţii la distanţă.
Nici nu e surprinzător că e atît de căutată. Nativa rareori încearcă să-şi pună în umbră bărbatul, fie că e al ei cu acte sau nu. Nu are nici cea mai mică, ascunsă şi nevrotică dorinţă de a-l domina, în nici un fel. El e liber să-i ţină scaunul cînd stă la masă, să-i aprindă ţigara, să o ajute să-şi pună haina şi să vorbească despre cît de minunat e el cît îl ţin puternile. Ea nu vrea decît ca el să o protejeze şi să aibă grijă de ea. E foarte fericită să se sprijine de umărul lui larg şi să-i dea de înţeles, privindu-l cu chii mari şi plini de uimire, cît e de puternic şi cît de multă nevoie are ea de el în lumea asta înspăimîntătoare. Gîndeşte-te numai la cîţi lupi stau la pîndă ca să devoreze Scufiţe Roşii. Numai gîndul la asta poate face o fată să-i vină să leşine. Chiar dacă nu e chiar aşa de victoriană (deşi multe peştoaice sînt), nativa va fi o ascultătoare fascinată a tuturor necazurilor lui şi o alinare la vreme de criză.
Această femeie crede că iubitul, parternerul, tatăl, fratele ei, de fapt, orice bărbat, poate cuceri lumea şi legat la ochi şi e uimitor de constatat de cît de puţin din această încredere înduioşătoare a ei e nevoie ca să facă un bărbat să creadă acelaşi lucru. Şi te mai miri că e atît de căutată... Ea e un refugiu calm, intim, de linişte şi relaxare pentru mîndrul ei bărbat, departe de lumea dezlănţuită, cu zgomotul ei. Luminile din bazinul peştoaicei sînt scăzute, liniştitoare şi alină ochii obosiţi care au fost bombardaţi toată ziua cu lumini de neon şi cifruţele acelea de la bursă pe care ea nu le-ar putea înţelege nici dacă viaţa ei ar depinde de asta. (Deşi, dacă viaţa ei ar depinde de asta, probabil că şi-ar ascuţi creionul şi ar scoate calculatorul).
Iarna, ea poartă mănuşi pufoase, de angora. Primăvara poartă fuste lungi, vaporoase, delicate. Vara o vei vedea într-un bikini sumar, iar toamna va arăta adorabil stînd alături de tine pe stadion, cu mîinile în buzunarele tale ca să le încălzească, întrebîndu-te din cînd în cînd cît e scorul. Ea e etern feminină, în toate anotimpurile. Cu riscul de a folosi un eufemism, bărbaţii trag la ea ca muştele la miere.
După numai cîteva vorbe schimbate cu ea şi un bărbat se relaxează instantaneu. Vede în minte lemne trosnind în foc într-o noapte geroasă de iarnă, sau se închipuie într-un hamac într-o încîntătoare zi de primăvară, făr să fie sîcîit de nimeni. Ea îi dă foarte clar de înţeles că nu-l va învinovăţi niciodată pentru problemele pe care le va avea în carieră sau pentru greşelile săvîrşite accidental. Va fi întotdeauna vina altcuiva din pucntul ei de vedere. Nu va face niciodată presiuni asupra lui ca să avanseze mai repde pe scara ierarhică. Propriul lui ritm e perfect pentru ea. Mai e nevoie să explic de ce femeia din Peşti e cea mai periculoasă amantă din tot zodiacul?
AVERTISMENT! După căsătorie s-ar putea să-ţi mai dea cîte un ghiont. de fapt, s-ar putea să te îmboldească destul de mult. într-un fel, aşa-ţi trebuie, dacă te-ai lăsat orbit de farmecele ei. De multe ori ea poate fi usturător de sarcastică, dar fiecare femeie trebuie să aibă defecte, iar nativa noastră va fi preponderent blîndă şi nu pusă pe harţă. ca să devină o adevărată scorpie trebuie să fie sătulă de lenea sau cruzimea extremă a partenerului şi cine zice că un soţ crud sau leneş nu merită o scorpie? Eu nu. Eu sînt de partea ei.
Şi-apoi, feminitatea ei delicioasă acoperă orice defecte minore şi în cea mai mare parte a timpului, neptuniana e dulce, visătoare şi caldă. deoarece Peştii înoată în ambele direcţii o dată, ea se adaptează superb şi fără proteste la situaţii conflictuale care le-ar transforma pe majoritatea femeilor în epave nervoase. Desigur, din cînd în cînd s-ar putea să iasă la suprafaţă din mintea ei de obicei placidă oarece cuvinte iritate. Există şi peştoaice sensibile, care au fost tratate dur în copilărie sau adolescenţă şi permit resentimentelor acumulate să scindeze cele două părţi ale semnului ei zodiacal, ceea ce e foarte trist. O astfel de femeie devine o persoană singuratică, nefericită, înotînd mereu cu furie şi dînd nas în nas cu ea însăşi oriunde ar plonja ca să scape de demonii interiori, fără a-şi da seama că autocompătimirea şi întoarcerea spre sine a iubirii din firea ei sînt adevărata otravă. Drogurile, alcoolul şi falsele speranţe ascund adevărul de privirea ei şi o fac să nu mai vadă bolovanii din rîu, care i-ar putea duce distrugerea.
Dar neptuniana tipică păstrează intactă alăturarea celor doi peşti din simbolul ei, lăsîndu-i să conlucreze firesc, să plutească unul pe lîngă altul înainte şi înapoi, astfel încît nu eşti niciodată sigur încotro se îndreaptă ea. Se spune că zodia Peştilor e o mare adîncă, misterioasă, în care se varsă toate rîurile. Vei avea mai multe şanse să o prinzi dacă îi cunoşti cîteva dintre secrete.
în primul rînd, e subtilă. Dacă nu mă crezi, întreabă-i pe cei opt soţi ai lui Elizabeth Taylor. Ea nu e doar subtilă, dar uneori e chiar puţin trişoare cînd îşi pune în minte să te aibă la degetul cel mic.
Poate că tu cunoşti o neptuniană care poartă un şorţ ecosez şi un surîs timid şi e însăşi întruparea soţiei devotate, a gospodinei şi a mamei blînde. Iţi spui că nu e nici subtilă nici înşelătoare. Scuză-mi francheţea, dar te înşeli. Cunosc şi eu o nativă ca cea pe care tu o crezi atît de diferită de ce am spus eu. Femeia asta a reuşit să rămînă în picioare după pierderea unui copil, după umilinţe, dureri, tragedii, sărăcie, temeri, plictiseală şi chiar după confuzia provocată de cîteva perioade cu venituri neaşteptate. A făcut faţă genunchilor juliţi ai copiilor, hainelor pierdute, mitocăniilor soţului şi unui amestec de rude cum nu ai dori nici duşmanilor tăi. A înfruntat tot acest ghiveci al soartei cu rezistenţa lui Rocky. Asta numeşti tu fragilitate? Delicateţe? Şi în ziua de azi, cei doi copii adulţi ai ei o consideră o creatură fermecătoare, copilăroasă, neajutorată şi vulnerabilă, care are nevoie de protecţie şi nu pricepe în ruptul capului cum funcţionează
mecanismul yalei.
Neptuniana e încîntător de vagă şi visătoare. Nu ştie boabă de economie, dar reuşeşte să se îmbrace de parcă ar fi de viţă regală, să gătească deseori cine somptuoase, să plătească chiria la timp şi să trimită cadouri minunate la ocazii speciale, toate astea dintr-un venit mai mic decît bacşişurile unui chelner de la o cîrciumă de cartier. E înconjurată de afecţiunea unui grup eterogen alcătuit din oamenii cu care intră în contact, precum administratorul, vînzătorul de la
magazinul din colţ, poştaşul, plus vreo cîţiva cîini şi pisici vagaboande şi o mînă de copii ai vecinilor. S-ar putea să aibă, totuşi, un duşman: bărbatul pe care l-a refuzat înainte să se mărite cu soţul ei. Probabil că de dezamăgire acesta s-a înrolat în Legiunea Străină, iar acum mă îndoiesc că ea mai ţine minte cum îl cheamă. Femei fără inimă, peştoaicele astea... Subtile şi înşelătoare. dar nu încerca să spui asta vecinilor ei!
Ca şi vînturile de martie, nativa ta va avea multe toane. E îngrozitor de sentimentală, iar cînd îi sînt rănite sentimentele e în stare să verse rîuri de lacrimi. Se va uita la tine cu atîta reproş că te vei simţi ca şi cum tocmai l-ai împuşcat pe iepuraşul de Paşti. Uneori acestor femei le intră în cap că sînt dezastruos de nepregătite pentru bătăliile feroce şi ambiţia obsesivă necesare pentru a supravieţui. Şi atunci se instalează depresia profundă. în acele momente va trebui să-i spui că e admirată pentru înţelepciunea ei adîncă, misterioasă şi pentru că e binecuvîntată cu darul înţelegerii fiecărei fiinţe umane pe care a onorat-o vreodată cu prietenia ei. De obicei e adevărul adevărat. Cea mai grea lecţie pe care trebuie să o înveţe este să-şi depăşească timiditatea şi îndoielile. Dacă temerile ei au rădăcini adînci, se va izola de ceilalţi, apoi se va întreba de ce e
singură. Se teme deseori că deranjează, că insistă prea mult, că profită de amabilitatea celorlalţi, cînd toate aceste gînduri nu sînt decît în mintea ei, în nici un caz a altora.
Din cînd în cînd cîte o neptuniană îşi va masca timiditatea şi vulnerabilitatea cu remarci ironice, poante sarcastice, o faţadă de sofisticare şi o personalitate rece, independentă. Dar toate astea sînt doar un mecanism de apărare, un deghizament adoptat ca să-i ascundă nesiguranţa de ochii iscoditori ai oamenilor duri, care i-ar răni inima blîndă dacă şi-ar expune-o. Cunosc o nativă care-şi descarcă sufletul scriind adorabile versuri de cîntece, dar în rest e imaginea clasică a femeii de carieră aspre, nepăsătoare, adică aşa cum vrea să fie văzută de oameni. Totuşi, nici măcar acest gen de neptuniană nu e în stare să se pună de-a curmezişul propriei zodii.
Cu toată pretinsa ei independenţă, aşteaptă pe trotuar ca bărbatul cu care e să cheme un taxi. Din punctul de vedere al unei peştoaice sînt lucruri care pur şi simplu nu se fac, iar unul dintre el este să nu te comporţi ca o doamnă în public. Astfel, ea păcăleşte o mulţime de bărbaţi, care ar putea să-i înlăture temerile şi s-o facă să-şi renege des proclamata firmaţie "Cine are nevoie de un soţ? ăştia nu sînt buni decît să-ţi încurce viaţa". Inchipuieşte-ţi! Să auzi aşa ceva de la o femei din Peşti, care are nevoie să aparţină cuiva mai mult decît are nevoie de aer sau somn.
Neptuniana îşi va dărui toată inima copiilor, mai puţin bucata uriaşă pusă deoparte pentru tine. îi va iubi pe toţi, dar cei care vor fi mai urîţei, mai slabi, mai mici sau mai bolnăvicioşi s-ar putea să aibă un pic mai multă iubire din partea ei. Nu există altă femeie în lume care să înţeleagă ca ea timiditatea băieţeilor sau problemele adolescentine ale fetelor. Ea va sacrifica orice pentru ca progeniturile ei să aibă tot ce nu a putut ea avea în copilărie.
S-ar putea să fie prea îngăduitoare, căci disciplinarea copiilor nu îi vine deloc la îndemînă. Dar trebuie făcută să înţeleagă că lipsa fermităţii e deseori la fel de gravă ca neglijarea completă a copilului. Explică-i acest lucru cu blîndeţe. va înţelege fără să se supere şi va începe să fie mai fermă cu cei mici. Multe mame din Peşti reuşesc să găsească o fericită cale de mijloc între severitate şi blîndeţe, iar copiii lor le sînt recunoscători toată viaţa.
Neptuniana va accepta bucuroasă să fii tu cel care pune pîinea pe masă. Probabil că va prefera să nu intre în competiţia brutală a lumii comerciale, dar o va face dacă tu ai nevoie disperată de încă un venit. Ea s-a cam săturat de lumea aceea cînd lucra pentru compania aceea mare, buimăcitoare şi te aştepta pe tine să apari în viaţa ei şi să o salvezi. Nu toate, dar unele native sînt cam cheltuitoare. S-ar putea să aibă nevoie de ajutor ca să înţeleagă de ce nu mai rămîne cu nici un ban după ce se întoarce de la cumpărături. Dar în caz de urgenţă, se va descurca şi fără articolele fine cu care îi place să se înconjoare. Nu uita niciodată cînd e ziua ei, sau aniversarea căsătoriei, sau cea a zilei în care ai cerut-o de nevastă. Ea nu va uita.
N-am să uit niciodată o peştoaică mică, brunetă, cu ochi verzui, care s-a măritat peste noapte cu un sportiv celebru. Cînd l-a întrebat, curioasă, cum de i-a venit să o ceară de nevastă, el a răspuns: "Păi, a fost tare ciudat. în ziua aia nici nu-mi trecea prin minte să te cer. Eram în parc, lîngă lac. Gagicile care stăteau pe-acolo la soare aveau părul ud, lăţos, de la înot şi arătau încinse şi transpirate, cum stăteau întinse pe bănci. Tu erai sub un copac, într-o rochie albă, de dantelă, şi arătai atît de proaspătă şi diferită de toate celelalte...Arătai... ei bine, arătai cam ca o fată".
Asta e cel mai subtil secret al neptunienei. Fie că îşi urmează chemarea într-o mînăstire, fie într-un bar, ca şi cîntăreaţă senzuală, ea e fată. Din cap pînă în picioare. Sută la sută.
4 comentarii:
Foarte frumos blogul !
Eu sunt peste nascut pe 8 martie dar nu chiar toate mi se potrivesc...ma rog.....
am sa pun un link postare cu blogul tau pentru ca este foarte interesant si frumos !
salutari cu respect tie si cititorilor tai !
Iosif, bine ai venit. Ce sa-ti fac daca te-ai nascut de ziua femeii...normal ca nu se potrivesc :D :D
Hai, nu te supara!
Da, Da ! Visator, sensibil, artistic...iubeste frumosul, muzica, pictura...
Romantismul a fost mai puternic decat sarcasmul cu care incerca sa ma cucereasca ;)
De nu mi-as fi dat seama la timp ca de fapt, ironia ascundea o timididate, nu eram azi sotia lui...
Ei, si ce conteaza ca nu o data am trebuit sa-l ''cobor pe pamant'',
merita de trait alaturi de un om atat de generos si sensibil...
Ma simt deajuns de puternica pt amandoi. Oare, nu sunt eu...''mai multe'' ?;)
Stiu foaaarte bine ce inseamna sa traiesti ani de zile cu un Peste :))) alaturi. Noroc ca eu am Neptun exact in casa casatoriei, ceea ce inseamna ca vad totul mult mai roz decat este.
Trimiteți un comentariu