Am primit textul de mai jos de la o prietena care este, bineinteles, bunica fericita (a doi nepoti si o nepoata). Pt ca mi l-a trimis ca attachment banuiesc ca textul deja circula in chip de folclor internautic gratie unei persoane care s-a invrednicit sa-l traduca din engleza.
Bunicii sunt o doamna si un domn care nu au propii copii, de aceea le place de copiii altora.
Bunicii nu au nimic altceva de facut decat sa ne astepte cand mergem sa-i vizitam.
Sunt atat de batrani incat nu ar trebui sa se joace mult sau sa alerge.
Dar sunt de treaba pentru ca ne duc la magazin si ne dau bani.
Sunt oamenii aceia care cand merg cu noi la plimbare, incetinesc pasul ca sa ne arate frunze sau insecte pe jos.
Ei nu tipa niciodata la noi sa ne grabim.
In general bunicile sunt grase, dar nu chiar atat de grase incat sa nu ne poata lega sireturile.
Sunt oamenii care poarta ochelari si lenjerie intima caraghioasa.
Sunt oamenii care isi pot scoate dintii si gingiile si sa le puna la loc.
Bunicii nu trebuie sa fie destepti.
Ei trebuie sa raspunda la intrebari ca „De ce Dumnezeu nu este casatorit” sau „De ce cainii fugaresc pisicile”.
Sunt oamenii care, atunci cand ne citesc povesti, nu sar peste pasaje ca sa scape mai repede.
Si nu se supara daca ii rugam sa ne mai citeasca o data povestea.
Toata lumea ar trebui sa incerce sa aiba bunici, mai ales daca nu au televizor pentru ca sunt singurii carora le place sa petreaca timp cu noi.
Sunt oamenii care stiu ca nu ar trebui sa mancam dulce inainte de culcare dar totusi ascund dulciuri pentru noi si ni le aduc in pat si ne saruta de noapte buna chiar daca am fost rai mai devreme.
Raspunsul unui copil de 6 ani la intrebarea unde locuieste bunica lui:
Bunica locuieste la aeroport si cand avem chef de ea mergem acolo si o luam. Cand vizita s-a terminat, o ducem inapoi la aeroport...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu