Intrebari (pentru un an)

Poemul de mai jos l-am copiat din ziarul Lumina:


Întrebări (pentru un an)
pr. Sever Negrescu

Marţi, 05 Ianuarie 2010

Pentru ce mergând pe ape răstignirea o primim,
pentru ce ajunşi departe valurile pătimim;
pentru ce Duhul nu are carne, oase şi dulceaţă,
pentru ce Moartea cea Mare ne strecoară-n sânge ceaţă;
pentru ce privirea tristă neînduplecat ne-arată,
pentru ce crucea e prinsă într-o lume prescurtată;
pentru ce încrucişaţi stăm în gânduri amânate,
pentru ce preanecuraţi înlemnim în semn de carte;
pentru ce avem dreptate când doar Unul este Drept,
pentru ce fugim de moarte când trăim cu moartea-n piept;
pentru ce privim la stele nevăzând în ceruri rost,
pentru ce dormim pe rele legănând un os în post;
pentru ce pasul se-ncurcă de o treaptă nevăzută,
pentru ce versul nu urcă prin metaforă tăcută;
pentru ce Apusul moare peste-un Răsărit ucis,
pentru ce punctul răsare dintr-un metru cub de vis;
pentru ce strigătul bate fecioria peste-obraz,
pentru ce râsul străbate printr-un râu plin de necaz;
pentru ce nucul amar dulce rod pântecuieşte,
pentru ce atât de rar rostim Doamne, miluieşte;
pentru ce ochii ne dor nevăzând cum plânge luna,
pentru ce duios ne mor amintirile întruna;
pentru ce timpul ne-apasă viaţa între patru scânduri,
pentru ce încet de-acasă ne prelingem rânduri-rânduri;
pentru ce moartea ne schimbă ce ar fi de neschimbat,
pentru ce speranţa-şi plimbă paşii pe-un suflet brăzdat;
pentru ce vrem să mai ştim neştiind ce vrem s-ajungem,
pentru ce murim să fim gânditorii care curgem;
pentru ce în zori de zi zărim trista înserare,
pentru ce nu ştim a fi trup de sfântă lumânare;
pentru ce plecăm pe-un drum fără de întoarcere,
pentru ce ningem cu scrum din gânduri de facere;
pentru ce munţii agale taie ceru-n mii de părţi,
pentru ce a vieţii vale plânge prin nescrise cărţi;
pentru ce pământul ţipă la al cerului senin,
pentru ce via-n risipă stoarce sângele în vin;
pentru ce martirizaţi candelă în cer ne-aprindem,
pentru ce încununaţi necuprinsul nu-l cuprindem;
pentru ce săpăm în cer gropi de suflete uitate,
pentru ce îngerii vor să deschidă Sfânta Carte;
pentru ce nu auzim vuietul dintre milenii,
pentru ce îi asurzim pe părinţii noştri gemeni;
pentru ce tot numărăm clipele în care suntem,
pentru ce nu mai purtăm semnul sfânt în care credem;
pentru ce sfeşnicul stins lunecă spre ascultare,
pentru ce ochiul aprins se revoltă iar pe soare;
pentru ce mintea se-nalţă desprinzându-se de verb,
pentru ce călcăm pe faţă gândurile ce ne fierb;
pentru ce binele simte neîmpărtăşit gustarea,
pentru ce lumea ne minte că-i nemărginită zarea;
pentru ce lacrima-n slavă mulţumire ne aduce,
pentru ce nevruta pradă cerul de stele îl mulge;
pentru ce grija lumească lumea o ascunde-n frică,
pentru ce să nu mai crească Duhul Sfânt peste furnică;
pentru ce împresurată dragostea să nu mai fie,
pentru ce la judecată să învingă moartea vie;
pentru ce să ne-mbătăm din belşugul de lumină,
pentru ce să cutezăm a-nvia fără de vină;
pentru ce din nou să punem gânduri negre peste frunţi,
pentru ce să nu rămânem taină peste albe punţi;
pentru ce inima ţine cugetarea-ncătuşată,
pentru ce moartea ne vine doar când este nechemată;
pentru ce aceste patimi când sunt altele în noi,
pentru ce rănite datini roiesc roiuri în noroi?