Azi am avut ocazia sa simt o mare placere estetica uitandu-ma la TVR1. Anume am ajuns sa vad o parte din reluarea emisiunii cu Dan Puric intitulata "Despre frumos". Si pt ca tot imi planificasem sa-i dedic un articol acestui atat de sensibil pictor, Donald Zolan, pe care l-am descoperit tot gratie unei prietene care mi-a trimis un pps, cred ca momentul e cum nu se poate mai nimerit ca sa ma mai deconectez de la spectacolul inclestarii dintre democratie, asa imperfecta cum e ea, si tendintea autoritarista (pt ca inca nu se poate vorbi de dictatura) a unui om care se crede pe cei mai mari cai pe care ii poate produce o tara in care partidul de guvernamant, cel care are, citez "cel mai mare numar de parlamentari, alesi prin vointa poporului" e din ce in ce mai izolat.
Si daca tot am ajuns aici o sa pomenesc despre comparatia pe care a facut-o Emil Hurezeanu intre actualul primar al Sibiului si unul care i-a precedat cu mult inainte, bun gospodar si reformator dar care a sfarsit prin taierea capului. Cineva nu-si pleaca acum capul in fata evidentei pt ca, pretinde dumnealui, tine mortis sa faca reforma. Si acela nu e primarul de Sibiu.
Bun, sa lasam politica sa-si faca mendrele (nu-mi fac griji in privinta platii pensiei desi, dupa prognoza populara, gutuii cei incarcati de roada prevestesc o iarna grea, prevestire care deja se manifesta) si sa spun ca mie imi plac copiii, in special cei mici, de cand ma stiu, poate pt ca am ramas infantila in unele privinte (am incredere ca in orice om exista o parte buna, care se ascunde mai mult sau mai putin). De aceea m-am bucurat cand am aflat ca acest pictor, DZ, care a inceput sa picteze de la 3 ani, a primit premii locale la 5 ani si primul premiu major la 13 ani (in 1950),la 16 intrand la Chicago's American Academy of Art (avand astfel la ora actuala o veritabila cariera academica).
Artistul nu a pictat doar tablouri in ulei ci si farfurii de colectie, papusi si alte obiecte de arta. Mai multe despre acest artist precum si premiile primite dealungul vietii aici . Tot la pagina cu premii este citat si "renumitul dizident roman si autor castigator de premii Aurel Marinescu" despre care n-am auzit in viata mea si care i--a comandat un portret.
4 comentarii:
O minune de femeie sunteti, Doamna Viorica! O MI-NU-NE!!!
Da'ce, eu am pictat mminunile astea?
Eu n-am fost in stare in clasa intaia sa desenez un mar, asa toanta eram.
Divine...toate picturile :)..sa ai inima de gheata si te topesti:)..va felicit ,doamna!
Te invit sa vezi si http://google-viorica.blogspot.com/2011/10/copiii-lui-vladimir-volegov.html, sunt sigura ca o sa-ti placa, precum si ppsul facut de mine: http://www.slideshare.net/viorea4u/vladimir-volegov-children
Trimiteți un comentariu