Ce verde era valea mea Bombardamentul aliat

Despre acest episod din viata mea nu am amintiri directe si e lesne de inteles de ce: aveam doar 10 zile pe 4 aprilie 1944, cand Bucurestiul a fost tinta atacului aerian aliat.

Tot ce s-a intamplat atunci si-a reamintit mama mea de curand (deh, de la o anumita varsta iti amintesti mai degraba ce s-a petrecut cu mai bine de 65 de ani in urma decat ce s-a intamplat acum o ora).

Tatal meu era inca militar, in concediu medical in urma unei boli contractate in timpul razboiului (ca vaduva de veteran de razboi, si inca decorat pe frontul de est, mama mea primeste pensie, tatal meu a avut niste avantaje un timp de pe urma faptului ca era invalid de razboi avand dreptul de a avea un debit de tutun, dupa aceea a trebuit sa-si caute serviciu, familia se marise si nu ne mai ajungeau banii, Tatitzu renuntase sa-i mai astepte pe americani, la un moment dat a dorit sa i se recunoasca statutul de invalid de razboi---a trait 42 de ani cu un singur plaman functional--dar cei de la Institutul de Recuperarea si Expertiza Capacitatii de munca au fost de parere ca daca nu a crapat pana atunci nu merita sa primeasca si pensie de invalid--deh, saracea statul socialist daca se intampla una ca asta), mama mea abia iesise cu mine din maternitate.

Nu stiu exact din ce motive, mama mea nu m-a lamurit, probabil ca nu-si mai permiteau sa plateasca chirie in Bucuresti, se hotarasera sa plece la bunicii mei. Tatal meu obtinuse aprobarea sa foloseasca un camion al armatei pentru transportarea bagajelor. Casa in care locuiau era undeva pe langa podul Basarab, deci nu departe de Gara de Nord, tinta bombardamentului aliat.

Cand au inceput sa cada bombele camionul era deja incarcat, gata de plecare. Mamitza era cu mine in casa, soferul pe langa masina, Tatitzu lafel, Mama-mare era si ea pe acolo, plus un fin. Deodata s-a aauzit o bubuitura f puternica in spatele casei si din tavan a inceput sa curga moloz, acoperind fata subsemnatei.

Mamitza a iesit urland in curte "A murit fata!". Tatitzu nu s-a pierdut cu firea, mi-a scuturat molozul de pe fata si eu am stranutat. Atunci si-a linistit nevasta disperata: "Taci ca nu a murit, ca a stranutat" Mama-mare, care mai avea patru fete acasa, mai mici decat Mamitza, isi frangea mainile : "Ce-am cautat eu sa mor pe aici, sa-mi ramana fetele fara mama" (Mama-mare a trait pana la 91 de ani si poate ar fi atins suta daca nu murea cu trei luni inainte cea mai mica dintre fetele ei)

Soferul a luat cu mana o schija de langa camion si s-a fript, era fierbinte. A spus "Noroc ca nu a taiat cauciucul, ca nu mai puteam pleca". Au pornit spre iesirea dinspre est a orasului dar pana la casa bunicilor au mers pe campuri, de teama avioanelor care ar fi putut sa-i atace, vaznd un camion militar incarcat pe sosea. Au ajuns cu bine la bunici mei, unde au locuit fie cu ei, fie stand cu chirie in alta parte (desi destul de mare, casa bunicilor nu era suficient de incapatoare pentru doua familii, a bunicilor destul de numeroasa).

Nu se punea problema sa mergem in satul de bastina al tatalui meu, el era deja orfan atunci cand s-a casatorit (poate de aceea Mamitza nu a fost in stare sa inteleaga niciodata cum de nu se inteleg nurorile cu soacrele), bunicii mei au fost mult timp ca si parintii lui, desi Tata-mare s-a prapadit si el relativ tanar, la 59 de ani (sa nu radeti voi, cei cu adevarat tineri, asteptati sa mai avansati in varsta).

Cand am implinit doi ani, dupa un proces cu unul din mostenitorii strabunicului, care nu voia sa vanda partea lui, parintii mei au cumparat casa strabunicului. Casa avea o incapere destinata carciumei, iar in fata ei era un sopron. Pe grinzile sopronului strabunicul scrisese cu creta diverse insemnari, mai ales despre fenomene meteorologice deosebite, un fel de almanah.

Dupa un timp sopronul (de pe acoperisul caruia ne dadeam cu sania in iarna lui 1954, cand nametii erau literalmente cat casa-- m-a distrat o reporterita de la Realitatea, parca, ce relata f alarmata despre nametii de 35 de cm de zapada cazuta in octombrie anul acesta prin Ardeal) a fost daramat, acum nici casa strabunicului nu mai e, a fost inlocuita cu alta moderna, unde n-am reusit niciodata sa ma simt "acasa".

Parintii povesteau amuzati ca atunci cand ne-am mutat in casa le spuneam tuturor "Ne-am mutat si noi la casa voastra", probabil auzisem bunicii spunand "Bine ca v-ati mutat si voi la casa voastra". Isi mai aminteau parintii ca m-au cautat intr-o zi disperati peste tot, pana si in fantana care avea ghizdurile cam prea joase (mai cazuse cineva in ea, un barbat beat, dar a fost salvat), vedeau de spaima ceva rosu si credeau ca e rochita mea.

M-au gasit intr-un tarziu in "camera din fund", o camera mai izolata de restul casei, unde nu se asteptau sa fiu pt ca nu intrasem, se pare, nicodata acolo, privindu-ma extaziata in oglinda si spunand "Nu-i asa ca sunt frumusica?" Nu se stie exact pe care din fetele Mamei-mari o maimutaream atunci. M-au certat ca nu am raspuns cand m-au strigat. Nu si-au dat seama ca deja aveam probleme, desi nu f mari, cu auzul.

Ma visez adesea in acea casa veche dar f interesanta. Mamitza s-a bucurat ca nu mai trebuie sa alerge cu ligheanele prin casa cand ploua ca sa culeaga apa ce patrundea prin acoperis iar eu m-am bucurat ca nu mai exista geamlacul cu infamele geamuri nenumarate pe care le stergeam mai ales eu. Am facut o adevarata fobie la ideea de spalat si sters geamuri.

Eram gata sa inchei cand mi-am amintit ca despre bombardamentul aliat citisem in Radu Tudoran (mare inventie Wikipedia asta, habar n-am avut ca RT se numea Nicolae Bogza si era fratele lui Geo Bogza) intr-unul din cele mai bune romane ale sale (si poate din literatura interbelica), "Fiul Risipitor" (colega care mi l-a imprumutat spunea ca ea il citise intr-o editie mai veche si ca sigur acum fusese cenzurat, pt ca era mult redus ca dimensiuni) cand eroul, Secatura, isi ia ramas bun pe peronul Garii de Nord exact in momentul atacului, ca si in ciudata "Strada Mantuleasa" (ciudata din cauza obsesiei exprimate magistral in povestirile cu fantome, cea mai cunoscuta e "La tiganci") a lui Eliade.