Saracie, haine grele?

Glumeam eu in articolul de ieri dar azi sunt serioasa. Am gasit in ziarul Lumina un articol interesant care contine un fragment dintr-o scriere a lui Petru Damaschinul. O sa public si eu un fragment din acest fragment. Mi s-a parut interesant prin faptul ca explica, intre altele de ce arhicunoscutul avertisment "excesul de...dauneaza grav sanatatii" e bine sa fie urmat. Nah, ca n-am rezistat sa nu o dau putin pe gluma. Deci, sa purcedem la copy/paste:


„Nu ca să furăm şi să ne ridicăm cu răutate unii asupra altora ni s-au dat mâinile şi picioarele“

Ionuţ BURSUC
Duminică, 20 Septembrie 2009

Lumea înconjurătoare poate fi o treaptă spre ceruri, pentru cine a învăţat a descifra în ea prezenţa Creatorului. În acelaşi timp, pentru cine se raportează la lume ca la o realitate ultimă, aceasta poate fi o piedică în drumul către Dumnezeu. O astfel de formulare paradoxală pare a sintetiza atitudinea spiritualităţii răsăritene cu privire la bunurile care ne înconjură. Nu faptul că acestea există, nici utilizarea lor chibzuită nu dăunează în vreun fel, ci abuzul şi folosirea lor fără a ţine seama de Cel Care le-a creat şi ni le-a oferit în dar. Unul dintre autorii filocalici, Petru Damaschinul, atrage atenţia într-una din scrierile sale cu privire la importanţa dobândirii unei percepţii corecte asupra creaţiei. Frumuseţea şi utilitatea acesteia pot fi just apreciate doar de cei care s-au deprins în arta sfântă a discernământului. Iar învăţarea şi stăpânirea acestei arte o primeşte în dar numai cine îşi oferă în schimb întreaga viaţă, după cum vom afla din fragmentul ce urmează.

Nici un lucru care se face după Dumnezeu, cu smerenie, nu este rău. Cu toate acestea sunt deosebiri între lucruri şi îndeletniciri. Tot ce este în afară de trebuinţa neapărată, adică tot ce nu ajută la mântuirea sufletului sau la viaţa trupului, i se face piedică celui ce vrea să se mântuiască. Fiindcă nu mâncărurile, ci lăcomia pântecelui este rea; nu banii, ci împătimirea; nu grăirea, ci grăirea în deşert; nu cele dulci ale lumii, ci neînfrânarea; nu dragostea către ai tăi, ci lenevirea de la cele bine-plăcute lui Dumnezeu, ce se naşte de aci; nu hainele trebuitoare pentru acoperire şi ferire de frig sau de arşiţă, ci cele de prisos şi de mult preţ; nu casele pentru a te apăra cu ai tăi de fiare şi de oamenii răi, ci cele cu două şi cu trei caturi mari şi mult costisitoare; nu a avea un lucru, ci a nu-l avea spre trebuinţă neapărată; nu a avea prieteni, ci a avea pe cei ce nu sunt spre folosul sufletului; nu femeia este un rău, ci desfrânarea; nu bogăţia, ci iubirea de argint; nu vinul, ci beţia; nu mânia firească dată spre osândirea păcatului, ci întrebuinţarea ei împotriva semenilor noştri; nu a stăpâni e rău, ci a fi iubitor de stăpânire; nu slava, ci iubirea de slavă şi slava deşartă care e şi mai rea decât acestea; nu a avea virtute, ci a-ţi închipui că o ai; nu cunoştinţa, ci părerea că ai cunoştinţă şi, ceea ce e mai rău decât aceasta, necunoaşterea neştiinţei tale; nu cunoştinţa adevărată, ci cunoştinţa mincinoasă; nu lumea e rea, ci patimile; nu firea, ci cele contrare firii; nu unirea în cuget, ci unirea pentru a face rău şi nu pentru mântuirea sufletului; nu mădularele trupului, ci reaua lor folosire.

Văzând făpturile, să slăvim prin ele pe Făcătorul

Căci nu ni s-a dat vederea ca să poftim cele ce nu trebuie, ci ca văzând făpturile, să slăvim prin ele pe Făcătorul şi să umblăm bine spre cele de folos sufletului şi trupului nostru; nici urechile spre a auzi bârfirea şi vorbirea netrebnică, ci pentru a auzi cuvântul lui Dumnezeu şi toată vorbirea pe care o auzim de la oameni, de la păsări şi de la celelalte, şi din aceasta să slăvim pe Făcător; nici mirosul spre a ne moleşi sufletul şi a slăbi tăria lui prin mirosuri plăcute, ci pentru a răsufla şi a primi aerul dăruit nouă de Dumnezeu şi a-L slăvi pe El pentru acesta, fără de Care nimeni nu poate trăi trupeşte, nici om, nici dobitoc.

Mă minunez de înţelepciunea Făcătorului de bine, cum lucrurile cele mai trebuincioase pot fi aflate uşor de toţi, ca aerul, focul, apa şi pământul. Dar nu numai acestea, ci şi cele care pot să mântuiască sufletul le-a făcut mai uşor de dobândit decât celelalte lucruri. Iar cele ce-i aduc pieire, mai greu. Astfel, sărăcia mântuieşte mai multe suflete, iar bogăţia se face piedică celor mulţi; şi cea dintâi o poate afla oricine, cealaltă însă nu ne este la îndemână. Pe urmă ocara, smerenia, răbdarea, ascultarea, supunerea, înfrânarea, postul, privegherea, tăierea voii proprii, neputinţa trupească, mulţumirea pentru toate acestea, ispitele, păgubirile, lipsa celor trebuincioase, lipsa celor dulci, golătatea, îndelunga-răbdare, şi, simplu, toate lucrurile care se fac pentru Dumnezeu sunt fără piedică şi nimeni nu se luptă pentru ele, ci mai degrabă le lasă celor ce le aleg să le aibă, fie că vin asupră-le cu voia sau fără voia lor.

Iar cele ce duc spre pieire sunt greu de aflat, ca bogăţia, slava, fala, semeţia, stăpânirea, puterea, neînfrânarea, multa mâncare, somnul mult, împlinirea voii proprii, sănătatea şi tăria trupului, viaţa fără necazuri, câştigurile, împlinirea tuturor poftelor după cele plăcute, hainele şi acoperămintele multe şi de mare preţ şi cele asemenea, pentru care e mare lupta, şi anevoie se află, şi trecător le e folosul, şi mult e necazul, şi puţină bucuria. Fiindcă celor ce le au şi celor ce nu le au, dar poftesc să le aibă, le pricinuiesc tot felul de necazuri, cu toate că nu este nici una rea, ci e rea numai folosirea lor, cum s-a zis.

Căci nu ca să furăm, să răpim şi să ne ridicăm mâinile cu răutate unii asupra altora ni s-au dat mâinile şi picioarele, ci ca să le folosim spre toată lucrarea cea după Dumnezeu: cei mai slabi cu sufletul, spre miluirea săracilor şi ajutorarea celor ce au lipsă, în vederea desăvârşirii; iar cei mai tari cu sufletul şi cu trupul, spre a slăvi prin neavere şi urmarea lui Hristos şi a sfinţilor Lui ucenici pe Dumnezeu şi a se minuna de înţelepciunea Lui cea ascunsă în mădularele noastre; cum mâinile acestea şi micile degete sunt gata spre toată ştiinţa, lucrarea, scrierea şi îndeletnicirea, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu.