Viata ca un tren

Pentru ca inca nu am prea mult timp, desi Mamita e acasa la noi si nu mai trebuie sa bat drumurile pana la spital, o sa apelez la un email de la Suzeta si o sa copiez din el o poezie care ne-a placut amndurora:

Aceasta poezie deosebita sta scrisa la intrarea in biserica de la Sadinca, jud. Sibiu, loc unde  s-au pus bazele unei mici manastiri condusa de  parintele-calugar David.
Atat de frumoasa pe cat de adevarata.


Un lung tren ne pare viata.
Ne trezim in el mergand,
Fara sa ne dam noi seama,
Unde ne-am suit si cand.
Fericirile sunt halte,
Unde stam cat un minut,
Pana bine ne dam seama,
Suna, pleaca, a trecut.
Iar durerile sunt statii
Lungi, de nu se mai sfarsesc
Si in ciuda noastra parca,
Tot mai multe se ivesc.
Arzatori de nerabdare,
Inainte tot privim,
Sa ajungem mai degraba
La vreo tinta ce-o dorim.
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe si dureri,
Noi traim hraniti de visuri
Si-nsetati dupa placeri.
Multi copii voiosi se urca.
Cati in drum n-am intilnit,
Iar cate un batran coboara,
Trist si frant, sau istovit.
Vine-odata insa vremea, 
Sa ne coboram si noi.
Ce n-am da atunci o clipa,
Sa ne-ntoarcem inapoi?
Dar pe cand, privind in urma,
Plangem timpul ce-a trecut,
Suna goarna VESNICIEI:
< Am trait si n-am stiut >

Tot Suzeta mi-a recomandat si un articol despre manastirea de la Sandica, aparut in Formula As