Istoria a cam inceput cu stangul, pt ca ani de zile nici vorba sa avem si noi ca toata lumea tzaraitorul aparat la indemana. Pur si simplu am fost ignorati de cei de la telefoane, de parca ne aflam undeva intr-un pustiu la zeci de km distanta de orice urma de civilizatie sau in varf de munte unde numai alpinistii bine antrenati puteau sa ajunga.
Ei, dar intr-o buna zi minunea s-a intamplat, au venit niste tehnicieni si au instalat in locul indicat de noi aparatul care urma sa ne ajute sa fim mai legati de lumea exteriaora. Urma, dar de ce atata graba? Cel putin trei luni de zile ne-am uitat la noua piesa de mobila. Pt ca mobila asta nu folosea la nimic, fiind muta. Nici ton de apel, nici vreun zgomot cat de mic nu se auzea in receptor cand il ridicam din furca. Cica nu aveau cu cine sa ne cupleze, vecinul de la doi (RIP, a decedat intre timp) refuzand sa semneze contracul de telefonie.
Cum nici o minune nu tine trei zile pana si minunea cu telefonul mut a incetat si vecinul a cedat nervos incat am fost si noi in rand cu toata lumea din vecini, adica aveam telefon, fie el si cuplat. Si cum la un moment dat pana si parintii mei si-au instalat telefon legatura cu ei a devenit mai simpla. Parintii au avut telefon individual, ca doar locuiau la tara, nu ca noi la oras.
Bun au trecut anii, a venit schimbarea de regim, am scapat de dictatura comunista, noi insa nu am scapat de cuplaj si de dictatura Romtelecomului. Mai mult inca, taman cand ma pregateam de internarea in spital pt cea mai importanta operatie din viata mea, cea care avea sa-mi prelungeasca viata cu atatia ani, telefonul din casa a redevenit o piesa de mobilier. Mut, mut, mut. Cica nu-sh ce cablu s-a defectat. Si defectat a ramas luni de zile, pana cand cuplajul nostru a gasit pe cineva care a aplicat temporar o solutie provizorie (dar nu dezinteresata). Pt ca dupa ce m-am externat din spital am avut concediu medical prelungit si apoi chiar am iesit la pensie am tot mers la punctul de lucru de care depindea rezolvarea problemei, fara rezultat. Nici macar spaga, destul de modesta (poate prea modesta), nu a fost de nici un ajutor.
A dat Domnul insa si cumva mult doritul ton a revenit. Am plecat in USA, m-am intors, iar am plecat, iar m-am intors, noi tot cuplati am ramas. N-ar fi fost poate nici o problema dar pt ca vestea decesului tatalui meu am primit-o prin telefon la ora 3 dimineata ani de zile dupa eveniment m-am trezit fix la ora aceea. Tocmai reusisem sa trec de aceasta etapa cand cuplajul nostru a apelat la serviciul de trezire telefonica. Si pt ca omul lucra la RATB, ora de trezire era....ta, da! trei!. Atata doar ca de cele mai multe ori, prin nu stiu ce minune a retelei, in loc sa sune la el, suna la noi, eu fiind cea care se trezea (doar aveam antrenament, nu-i asa?)
Eh, cate fiinte singure n-ar vrea sa fie cuplate acum, noi insa aveam un singur vis, irealizabil, sa fim independenti din pdv telefonostic. Mai ales ca intre timp, ca sa fim mai usor in legatura cu cei dragi de peste mari si tari si sa comunicam macar prin email, ne-am procurat si noi un PC la mana a saptea. PC-ul mergea de bine de rau, dar legatura la internet, prin intermediul unei cartele procurate de la o firma inghitita de RDS, firma pe numele ei de botez PCNET, se facea prin telefonul cuplat. Las la o parte faptul ca daca foloseam internetul nu mai puteam folosi telefonul dar daca incepeam sa descarcam posta si eram la mijlocul downloadarii unui mesaj ceva mai lung cand eram aproape de final si se intampla sa ridice cuplajul telefonul ca sa incerce sa vorbeasca, bum, se intrerupea legatura la internet. Las cititorii sa-si inchipuie frustrarea pe care o simteam. Desigur cuplajul nu avea nici o vina, aveau si ei tot atata drept ca si noi sa foloseasca telefonul.
Am mai avut si alt fel de bucurii, anume ca sa platim noi convorbirile cuplajului (am descoperit asta cerand lista detaliata a convorbirilor, pt ca aceasta lista nu se furniza automat odata cu factura, ca acum, si facand o mica ancheta ca sa aflu cui apartineau numerele despre care se pretindea ca ar fi fost apelate de noi) dar de data asta institutia a reactionat normal si a obligat cuplajul sa plateasca si convorbirile noastre cand a primit factura urmatoare . Asta pt ca deja incepuse sa se faca simtita concurenta retelelor de telefonie mobila.
Cat timp am primt internet prin intermediul cartelei PCNET am tot facut diverse demersuri cerand decuplarea (fiind noi o familie de tip inchis, fara prea multe pile si relatii, am incercat sa rezolvam pe cale legala, prin cereri si audiente) obtinand invariabil raspunsul "nu sunt posibilitati tehnice" desi in cartier se construiau centrale telefonice intr-o veselie. Stiu ca intr-o zi m-am suparat asa de tare incat i-am spus unei telefoniste "Abia astept sa aveti concurenta si sa va rugati voi de noi ca sa ramanem clientii vostri", apoi mi-am cerut scuze ca mi-am varsat nervii pe dumneaiei, stiind bine ca nu de ea depindea rezolvarea problemei. Rezolvarea care a venit de la sine, cand toate liniile cuplate au devenit, ca prin minune, individuale in tot cartierul.
Dar asa cuplati cum eram tot trebuie sa amintesc bunavointa aratata de telefonistele din Palatul Telefoanelor care, desi erau terorizate (la propriu) de impuscaturile din finalul lui decembrie 89, au fost atat de amabile incat sa ne promita ca vor face tot posibilul ca mama soldatului de undeva de prin Moldova, soldat care fusese pus sa pazeasca, pe un ger napraznic, Barajul Ciurel, sa afle ca fiul ei e in viata, bine sanatos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu