Ajutorul pe care il asteptam

Noaptea trecuta am avut o criza de disperare. Ma intrebam daca procedez bine cu mama mea care sta prea mult culcata, ore si ore in sir, diminuindu-si astfel speranta de recuperare. Am certat-o ca nu se misca si am obligat-o sa stea in sezut si sa mearga. I-am dat calmante pt durere pt ca mi-era mila de chinul ei.

Dar nu stiu nici acum daca mai tarziu nu o sa regret ca am chinuit-o atat, pt ca la 89 de ani e greu sa se mai sudeze osul rupt. Greu dar nu imposibil, desi pt asta ar fi nevoie de un fel de minune. Si dimineata a venit raspunsul, m-a strigat din usa baii, unde ajunsese singura, ajutandu-se de cadru dar fara asistenta noastra. Si am decis sa nu o mai cicalesc,  chiar daca uneori se plange ca nu o mai ajuta capul (pt varsta ei o ajuta destul de mult).

Desi nu stiu toate amanuntele istoriei noastre incepute in Ajunul Craciunului atat Doina cat si Mihaela mi-au trimis niste emailuri parca la comanda, continand ppsuri atat de adecvate situatiei mele incat dupa ce am publicat continutul textului celui primit de la Doina simt nevoia sa public si textul din cel trimis de Mihaela, intitulat "Pentru fii si fiice". Am cautat pe net si am gasit, cred eu, sursa, intr-un document publicat in 16 Ianuarie 2007. De acolo poate fi numai descarcat, pt vazut online exista alta adresa.

Iata cum arata textul:

 Dragă fiule...

În ziua în care mă vezi bătrân deşi eu nu sunt încă, ai răbdare şi încearcă să mă înţelegi...

Dacă mă murdăresc atunci când mănânc...dacă nu pot să mă îmbrac...ai răbdare. Aminteşte-ţi orele ce le-am petrecut învăţându-te pe tine să faci aceste lucruri

Dacă, atunci cand vorbesc cu tine repet aceleaşi lucruri de o mie unu ori...nu mă întrerupe...ascultă-mă.
Când tu erai mic, eu trebuia să-ţi citesc de o mie unu ori aceaşi povestire până tu adormeai.

Când nu vreau să fac duş, nu mă ruşina şi nici nu mă cicăli...
Aminteşte-ţi cum trebuia să inventez mii de motive ca să te fac să te speli...

Cand vezi ignoranţa mea în tehnologiile noi...dă-mi un timp necesar pentru a mă familiariza şi nu mă privi cu un zâmbet batjocoritor...
Eu te-am învăţat cum să faci multe lucruri...să mănânci frumos, să te îmbraci frumos...să înfrunţi viaţa...

Când la un moment dat îmi pierd memoria sau firul într-o conversaţie...lasă-mi timp să-mi amintesc şi dacă nu-mi aduc aminte, nu te enerva...pentru că cel mai important lucru nu este conversaţia noastră ci faptul de a fi împreună şi a vorbi unul cu altul...

Dacă vreodată nu vreau să mănânc, nu mă forţa. Ştiu bine când am nevoie să mănânc şi când nu.

Când picioarele-mi obosesc nu mă lăsa să umblu... dă-mi mâna..la fel am făcut şi eu când tu faceai primii paşi.

Şi când într-o zi îţi voi spune că nu mai vreau să trăiesc...că vreau să mor...nu te mânia...într-o zi vei înţelege...
Încearcă să înţelegi că perioada asta din viaţa mea nu este trăire ci supravieţuire.

Într-o zi vei descoperi că în ciuda greşelilor mele, totdeauna am dorit cel mai bun lucru pentru tine şi că am încercat să pregătesc calea pentru tine...

Nu trebuie sa fii trist, mânios, nici nu te simţi neputincios văzându-mă lângă tine. Când eşti lângă mine, încearcă să mă înţelegi şi să mă ajuţi cum am făcut-o şi eu când tu începeai viaţa.

Ajută-mă să umblu... ajută-mă să-mi sfârşesc calea cu dragoste şi cu răbdare. Eu te voi răsplăti cu un zâmbet şi cu o dragoste imensă pe care am avut-o faţă de tine totdeauna.

Te iubesc fiule...

                tatăl tău