Serialul acesta l-am urmarit nu numai pt ca am avut ocazia sa-l revad pe dragul de Kim Jae Wook, ci si pt ca aveam nevoie sa ma deconectez de stresul si grijile sfarsitului si inceputului de an. Imi amintesc ca la un campionat de patinaj artistic Michele Kwan, care nu a fost niciodata favorita mea, mi-a castigat respectul prin faptul ca inainte de a intra in concurs s-a intins pe podea f relaxata si apoi a evoluat fara nici o emotie, castigand concursul. Celelalte concurente s-au lasat prada emotiei.
Coffee Prince, produs in 2007, a avut tot ce am asteptat de la Mary Stayed Out All Night, o induiosatoare poveste de dragoste (de fapt mai multe), actiune, umor, chiar si abordari serioase ale unor probleme de viata, desi tonul general era unul de comedie. M-a tinut cam tot timpul cu sufletul la gura si de cele mai multe ori cu zambetul pe fata. Nici vorba de pedalat pe dragalasenia protagonistilor, toate personajele au fost bine conturate, chiar si cele secundare.
Totusi la inceput am fost un pic deconcertata, e cam a cincea productie coreeana in care o fata se travesteste in baiat (Queen Seon Deok, Portrait of a Beauty, Damo in cateva episoade, You're Beautiful), de data asta cu mult mai mult talent. Chiar actrita recunoaste la un moment dat ca nu e o frumusete si ca nu i-a fost greu sa interpreteze acest rol. N-o fi ea frumusete (nici Mary nu e, dimpotriva) dar e cuceritoare. Iar faptul ca este plina de energie si de ambitie, precum si nemarginitul devotament pt o mama care tinde sa concureze pt titlul de parazit pe spinarea copilului cu mama lui KG din MSOAN ca si pt sora cea plina de pretentii o fac sa creasca nemasurat in ochii privitorilor, dovada audientele pe care le-a obtinut acest serial.
Nu mai putin cuceritor este si Gong Yoo (care imediat ce s-a terminat serialul a plecat in armata) care interpreteaza rolul indragostitului torturat de faptul ca el crede, in mod gresit, ca Eun Chan este baiat. Si cealalta pereche din film, Han Sung si Yoo Joo are o poveste frumoasa de iubire. Si asa cum se intampla in mai toate filmele si serialele coreene nu lipseste two-timingul, cam fiecare din personaje are cel putin doua alte personaje indragostite de el/ea.
Ce mi se pare curios e ca in mai multe seriale am intalnit tipul de fata care pana la 24 de ani nici macar nu s-a sarutat cu cineva (lasa ca in filmele coreene, la fel ca in cele sovietice, iti vine sa crezi ca la ei copiii vin pe lume din atmosfera, pt ca cei ce se iubesc rareori sunt in posturi cat de cat intime) precum si ideea ca la 24 de ani o fata e mult prea tanara sa se gandeasca macar la casatorie, iar baietii abia cand se apropie de 30 de ani se considera copti pt a-si intemeia o familie.
E adevarat ca acest mod de gandire l-am intalnit si in multe romane englezesti, cu explicatia ca pt a intemeia o familie e nevoie de o baza materiala solida si daca aceasta lipseste celibatul e de preferat pt ambele sexe. Numai Yoo Joo, care e o artista, isi ingaduie sa fie mai rebela din acest punct de vedere.
Impresionanta mi s-a parut si povestea lui Sun Ki (normal, doar e interpretat de KJW) care e dispus sa se erijeze in "Cavalerul in armura stralucitoare", cum zic englezii, oferindu-si inima si protectia unei femei mai in varsta decat el, casatorita si avand un copil, pt ca stie cat de terorizata e aceasta de sotul cel violent si bataus. Iar povestea nasterii lui Han Kyul e plina si ea de intorsaturi de situatie care m-au facut adesea sa regret ca sunt asa de obosita incat nu pot vedea mai multe episoade intr-o zi.
Datele de mai jos le-am luat de pe Korean Drama:
Title: 커피프린스 1호점 / Coffee Prince
Chinese title : 咖啡王子1号店
Also known as: The 1st Shop of Coffee Prince
Genre: Romance, Comedy
Episodes: 17
Broadcast network: MBC
Broadcast period: 2007-Jul-02 to 2007-Aug-27
Cast
Yoon Eun Hye as Go Eun Chan
Gong Yoo as Choi Han Kyul
Lee Sun Gyun as Choi Han Sung
Chae Jung Ahn as Han Yoo Joo
Extended Cast
Kim Ja Ok as Han Kyul’s mom
Choi Il Hwa as Han Kyul’s dad
Kim Young Ok as Han Kyul’s grandmother
Park Won Sook as Eun Chan’s mom
Kim Chang Wan as Hong Gae Sik (ex-Coffee Prince president)
Kim Jae Wook as No Sun Ki
Kim Dong Wook as Jin Ha Rim
Lee Un as Hwang Min Yeop
Lee Han Wie as Mr. Ku (the butcher that likes Eun Chan’s mom)
Han Yeh In as Go Eun Sae (Eun Chan’s sister)
Kim Jung Min as DK (Yoo Joo’s ex-boyfriend)
Choi Eun Seo (the girl who wants to learn to make waffles)
Min Seo Hyun
Yoon Seung Ah
Jo Hyun Sook
Han Da Min as Han Byul
Lee Joon Ha
Production Credits
Original Work: Lee Sun Mi
Screenwriter: Lee Jung Ah and Jang Hyun Joo (장현주)
Producer: Lee Eun Kyu
Director: Lee Yoon Jung
Episode Ratings
Date | Episode | Nationwide | Seoul |
---|---|---|---|
2007-07-02 | 1 | 14.4 (7th) | 15.5 (7th) |
2007-07-03 | 2 | 15.3 (7th) | 16.2 (7th) |
2007-07-09 | 3 | 18.1 (6th) | 18.6 (5th) |
2007-07-10 | 4 | 19.0 (4th) | 19.8 (4th) |
2007-07-16 | 5 | 19.3 (3rd) | 20.1 (2nd) |
2007-07-17 | 6 | 23.2 (2nd) | 23.9 (2nd) |
2007-07-23 | 7 | 25.2 (2nd) | 25.3 (2nd) |
2007-07-24 | 8 | 26.8 (2nd) | 28.1 (2nd) |
2007-07-30 | 9 | 25.2 (2nd) | 26.2 (2nd) |
2007-07-31 | 10 | 25.9 (2nd) | 27.3 (2nd) |
2007-08-06 | 11 | 28.4 (2nd) | 30.8 (1st) |
2007-08-07 | 12 | 29.9 (2nd) | 31.4 (2nd) |
2007-08-13 | 13 | 29.3 (2nd) | 32.1 (2nd) |
2007-08-14 | 14 | 28.1 (2nd) | 30.5 (2nd) |
2007-08-20 | 15 | 27.1 (2nd) | 29.0 (2nd) |
2007-08-21 | 16 | 28.5 (2nd) | 30.8 (1st) |
2007-08-27 | 17 | 27.7 (2nd) | 29.5 (2nd) |
2007-08-28 | Special | 19.1 (2nd) | 20.0 (2nd) |
Eu am vazut serialul pe MySoju, cu subtitrare in engleza, pana la episodul 17, care a refuzat sa se incarce. Multa bataie de cap mi-au dat episodele de pe Todou (ep17 si specialul le-am vazut tot pe Todou), provenind se pare din China, pt ca se incarcau tare greu. Am urmat sfaturile de pe MS deschizand mai multe secvente de episoade odata si asteptand sa se incarce cam pana la jumatate primul, urmatoarele au mers repede. As fi putut sa vad tot serialul cu subtitare in engleza de pe Korean Drama, la care am apelat pt 17 si special, dar am descoperit asta prea tarziu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu