Acolo, unde cugetul ... acolo, unde cugetul nu se-nspaimanta si unde fruntea se inalta in tarie ; acolo, unde liber esti de a cunoaste acolo, unde lumea n-a fost parcelata intre ingusti pereti domestici acolo, unde cuvintele au izvorat din adancimea adevarului adevarat acolo, unde truda fara oboseala intinde brate spre desavarsire acolo, unde limpedele rau al ratiunii nu-si pierde firul prin desertul singuratic al obiceiurilor moarte acolo, unde spiritul calauzit de tine se-avanta-n largul meu largindu-se prin fapta si gandire in acest rai al Libertatii, Tata, fa-mi patria sa se trezeasca !
Acum am sa incep transcrierea poeziilor alese de mine:
PASAREA LIBERA SI PASAREA DIN COLIVIE
Pasarea domesticita statea intr-o colivie,
pasarea sloboda-n padure, zglobie.
Laolalta se-ntalnira intr-un loc
dupa cum soarta hotarase, la soroc.
Pasarea libera ciripea usure:
"O, dragostea mea, hai sa zburam in padure!"
Pasarea din colivie soptea:
"Lasa-ti paduri si poiene,
si vino sa stam in colivie, pene langa pene!"
Pasarea sloboda: "Vai, pe langa zabrele,
unde-or avea loc sa se-ntinda
aripile tale de aripile mele?"
"Vai! striga pasarea din colivie,
Unde-as putea sa m-ased in tarie?"
Pasarea libera triluia: "Scumpa mea,
triluie cantecele padurii, triluie-le asa!"
Pasarea din colivie:
"Asaza-te langa mine, ce-astepti?
Am sa te-nvat cuvintele celor intelepti!"
Pasarea din padure: "Nu, ah! Nu! Nicicand
nu poti deprinde pe-un altul sa cante un cant!"
"Vai mie, suspina pasarea din colivie,
trilurile padurii gusa mea nu le stie!"
Dragostea lor mai aprins se-nfiripa
dar nicicand n-or zbura ele aripa langa aripa.
Printre drugii de sarma se sorbeau din privire
si-n zadar isi triluiau de iubire.
Triluira pasarile si din aripi batura, din pleoape:
"Vino, iubirea mea, vino, vino, cat mai aproape!"
Pasarea sloboda tipa: "Nu pot iubito, ma tem
de usile-nchise, de-al capcanei blestem!"
Pasarea intemnitata se tanguia aparte:
"Vai! Aripile mele sunt vlaguite si moarte!"
TU ESTI, IUBITO, NORUL SERII...
Tu esti, iubito, norul serii,
care pluteste-n cerul visurilor mele!
Te zugravesc si modelez deapururi
cu vapaia dorintelor dragostei mele!
Tu esti a mea, a mea,
locuitoare a nesfarsitelor mele vise!
Picioarele tale-s trandafirii-rosietice,
ca focul dorintelor inimii mele,
spicuitoare a cantecelor mele-s asfintit de soare!
Buzele tale sunt dulci-amare
si-au gustul vinului durerii mele!
Tu esti a mea, a mea,
locuitoare a visarilor mele singuratice!
Cu umbra-ntunecatei mele patimi
intunecat-am lumina ochilor tai,
pescuitoare a adancurilor privirii mele!
Te-am prins si te-am invaluit, iubirea mea,
in mreaja cantecelor mele!
Tu esti a mea, a mea
locuitoare a visurilor mele nemuritoare!...
O. LUME, TI-AM SMULS FLOAREA!...
O,lume, ti-am smuls floarea! Mi-i de-ajuns:
de inima-apasand-o spinii m-au strapuns!
Cand ziua palpai in negrul noptii ceas,
aflai ca floarea mea pali-
durerea mi-a ramas.
Noian de flori, o lume, ti-or aduc e tie
miresme si nevinovatie!
Dar vremea de-a culege flori trecu,
si prin al innoptarii ceas
n-am roza mea-
doar ghimpii mi-au ramas...
Poezia de mai jos o dedic perushului nostru galben, vorbitor, Cookie, de mult plecat in alta lume, poate mai buna, dupa ce s-a chinuit ascunzandu-si, dupa felul perushilor, boala, pana cand nu a mai fost nimic de facut...L-am iubit mult si stiu ca si el ne-a iubit...
ADESEA M-AM GANDIT...
Adesea m-am gandit: pe unde oare
hotarul recunoasterii se-ascunde
intre un om si o necuvantatoare...?
Prin care paradis de la-nceputul zamislirii
din departatii zori dintai
trecea cararea simpla a simtirii,
pe care inimile lor in ospetie,
pe rand se intalneau, sezand la capatai...?
Semnul potecii lor batatorite altadata
nu-i sters, desi-nrudirea li-i de mult uitata.
Dar intr-un fel de muzica fara cuvinte,
deodata slaba memorie si-aduce-aminte
si cata-n ochii omenesti cu-ncredere deplina,
iar omul cata-n ochii necuvantatoarei
si, incantat, isi simte inima blajina.
Cei doi prieteni parca se-ntalnesc
pe chip c-o masca,
si-abia mai pot, prin deghizare,
sa se recunoasca.
DIN ZORI NI SE SOPTI...
Din zori ni se sopti ca pe-o corabie
ne-om imbarca doar tu si eu,
si nici un suflet de pe lume n-o sa stie
de nesfarsita-ne calatorie spre niciunde.
Pe-acel Ocean fara de tarmuri,
la zambetul tau mut si-mbietor
cantarile-mi vor creste-n melodii,
libere ca valurile, libere
de toate legaturile cuvintelor.
Oare inca nu-i vremea? Inca-i ceva de mantuit?
Priveste seara scapata pe mal,
si in lumina ce se stinge
pasari de mare vaslesc spre cuibul lor.
Cand, nu se stie, lanturi grele vor cadea,
corabia precum un ultim licar din soarele-apunand
s-o mistiu in largul noptii.
DESTINUL NOSTRU NAVIGHEAZA
Destinul nostru nevigheaza
pe-o mare inca netraversata,
unde talazuri dupa talazuri
se urmaresc si se tot joaca
de-a v-ati-ascunselea fara ragaz.
Aceasta-i nelinistita Mare-a Schimbarii,
ce-si pierde turmele si iar le pierde
si bate din palme-mpotriva Cerului neschimbator.
Pierduta-n mijlocul acestei Mari,
colo-ntre zorii de zi si-ntre noapte,
Dragoste, tu esti insula verde
pe care Soarele o-mbratiseaza
si ii saruta umbra aburinda,
si unde pasarile-s indragostitii
triluitori ai tacerii...
PASARI RAZLETE
65
-Pitica iarba, pasii ti-s marunti
dar tii sub talpa-ntreg pamantul!
68
Nu poate nedreptatea
primi sa fie-nvinsa,
dreptatea insa
poate.
75
Citim pe dos si cu greseala,
sizicem: "Lumea ne inseala"
79
Omul isi zideste
stiva peste stiva
se baricadeaza
sie-si impotriva.
134
Radacini de sub pamant
nu cer laude nicicand
pentru ca trudind in glod
dau la crengi belsug de rod.
158
Puterea crancena socoate:
"E-om lipsa de cinstire
ca victimile-nsangerate
in chin se zvarcolira.
176
......
Micul adevar e din cuvinte
limpezi si scanteietoare-n minte.
Marele-Adevar este o mare
de tacere cutremuratoare.
179
-Femeie, ai cuprins pamantul
cu adncimea lacrimilor tale,
cum marile-uscatul!
186
Urau si ucideau si-o omenire
le-aduse preamarire.
Dar Cerul maniat grabi s-ascunda
memoria rusinii lor sub iarba scunda.
242
Viata-i traversarea unei mari
intr-o luntre-ntotdeauna-ngusta.
Dar prin moarte acostam la tarm
si-o pornim in largul lumii noastre.
VIATA
Nu vreau sa mor, ci-n vasta si fericita lume
vreau viata printre oameni deapururi sa ma-ndrume1
Si poate ca-n padurea ce-o lumineaza luna,
printre cei vii, gasi-voi un loc pe totdeauna...
E vecinica rotirea vietii si ca-n joaca
ne despartim ca iarasi sa ne-ntalnim in treacat,
ne bucuram si radem si ne mahnim oleaca.
'Naltand din lira mea de aur
un imn al fericirii si nefericirii-
purta-voi, oare, verde laur...?
De nu mi-i dat prin veacuri cununa nemuririi,
cat voi ramne-n viata si-n sanul omenirii
la oameni darui-voi cantari din adancime
intruchipat in chipul acestor flori de rime.
O lume le primeasca razand de bucurie,
iar de-or pali, in pulberi le-azvarle pe vecie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu