In tineretea noastra de 7 Noiembrie sotul meu mereu isi reamintea ce a intrebat-o matusa lui din Hotin pe cealalta matusa, din Timisoara, care are doua fete, aflata atunci in vizita in Hotin: "Oare fetele tale stiu sa faca, cozonaci cu ocazia acestei sarbatori?" Pentru ca asa era obiceiul in URSS, cel putin RSS Ucraina, sa se sarbatoreasca Marea Revolutie Socialista din Octombrie pe 7 Noiembrie (calendarul, bata-l vina, el s-a gasit sa se schimbe taman pe la inceputul veacului trecut) cu mese festive la care nu aveau voie sa lipseasca cozonacii.
Bineinteles ca acum nu se mai pune problema sa se sarbatoreasca 7 Noiembrie nici in Hotin, nici in Chisinau, unde s-a mutat matusa sotului meu. In schimb, profitand de vremea splendida din acel weekend si de faptul ca sotul meu s-a dus la pescuit (se distreaza el cand pescuieste, dar ii cam iese pe nas cand ajunge acasa si trebuie sa curete pestii, pt el totusi e o corvoada placuta si cand prada e mult prea bogata il mai ajut si eu, numai bibaneii nu-i curata el pt ca eu stapanesc mai bine tehnologia de a-i opari doar atat cat sa se desprinda usor solzii, pestii se oparesc neaparat intregi pt ca altfel se sfarama, abia apoi ii curat si de maruntaie. Daca sunt congelati ii decongelez in otetul ramas de la muraturi, asa capata un gust mai bun) fiica mea cea mai mare m-a invitat sa merg cu ea la Zoo.
Eram cat pe ce sa nu nimerim, desi cunosteam bine zona, pe langa faptul ca am fost de multe ori la Zoo atat cu fetele noastre cand erau copiii cat si cu nepotica, am lucrat doi ani chiar la intersectia Soselei Bucuresti-Ploiesti cu drumul spre Zoo, deasemenea am fost de cateva ori la restaurantul Parcul Privighetorilor. Acum dezvoltatorii imobiliari si-au facut de cap hacuind o buna parte din acel plaman verde al capitalei numit Padurea Baneasa, nu mai vorbesc de frumoasa livada a Institutului Agronomic transformata in loc de promenada pt cel putin un sfert din populatia Bucurestiului (asa mi s-a parut mie) care este Baneasa Shoping Center. Totusi nu am reusit sa ratam intrarea in Zoo care ne-a intampinat cu un aspect cam kitchos, dar adecvat, avand si o foarte folositoare harta a Gradinii chiar aproape de intrare.
Comparand cu alte gradini zoologice pe care le-am vizitat: Hoogle din Salt Lake City, Fota din Irlanda sau Zoo din Koln gradina noastra e destul de mica. Dar tinand cont de faptul ca i se pusese gand rau, fie sa fie mutata, fie chiar sa fie desfiintata am apreciat faptul ca aspectul ei e mult imbunatatit fata de anii trecuti. S-au facut amenajari moderne, e adevarat ca tin cam la distanta vizitatorii dar avand in vedere gradul scazut de civilizatie (sa fiu iertata, dar asta e adevarul) si de disciplina al natiei noastre comparativ cu cele din tarile prin care am umblat cred ca e masura buna. Dovada am avut-o cand, pe aleea foarte curata din fata custilor cu maimute cineva a aruncat niste pufuleti, destul de departe de cusca cercopitecului de savana care se straduia zadarnic sa ajunga cu manuta lui mica pana la ravnitele bunatati galbene. Pana la urma s-a lasat pabubas si a intins rugator mana, cersind. Din fericire vizitatorii aflati atunci in fata custii au respectat indicatia clara "Nu dati hrana animalelor".
Bun, sa mergem mai departe. M-a distrat intrebarea fiicei mele in fata amenajarii pt nutrii "ce crezi, ajung de o haina de blana? Nu prea cred ca erau suficiente dar, judecand dupa caciulile din blana de nutrie f la moda intr-o vreme, ar fi ajuns pt cateva caciuli.
Nu departe de maimute este un pavilion in care sunt animale nocturne (era si o tarantula), precum si vitrine amenajate de Animal Planet. Printre animalele vazute acolo am ales sa pun aici fotografiile unuia mai ciudat, cu o coada lunga, numit marmoset. Mult mai multe poze puteti vedea, daca aveti curiozitatea si rabdarea necesara, pe Picasa.
Am mai privit putin la maimute, cimpanzeul era cam letargic la ora aceea si statea undeva sus, avea un tunel din sarma prin care sa circule cum am vazut si in Koln. Sigur, noi nu avem posibilitatile financiare ale nemtilor, ei aveau o multime de maimute, cele mai interesante erau gibonii. Si la Fota erau multe maimute dar fiind pe insule e mai greu sa le vezi de aproape. Poze din Fota am publicat in trei albume aici, aici si aici iar din Koln aici pt Zoo si aici pt Acvariu. In Salt Lake City (capitala statul;ui Utah, din USA) n-am avut camera foto. Am reusit insa sa fotografiez la noi mandrilul, atat de interesant cu botul lui colorat si dungat. Din pacate unul din babuini se pare ca are o boala de piele la fund, nu arata prea bine, il puteti vedea pe Picasa.
In spatiul destinat leilor, destul de vast, se afla numai leoaica, tolanita frumos si fotogenic pe masina din dotare. Nu numai ca leul nu si-a facut deloc aparitia cat ne-am tot foit noi prin preajma, dar la un moment dat, spre dezamagirea noastra a disparut si leoaica. Am auzit niste ragete, dar cred ca erau mai degraba scoase de tigrii siberieni, din care gradina noastra are mai multe exemplare, unele din ele sunt probabil mai periculoase, pt ca erau in custi, altele se plimabau, "ca niste tigri in cusca" si mi-a fost destul de greu sa fac poze. Pana si cheeta (jaguarii) din Fota erau mai calmi si mai fotogenici.
Cand am intrat in primul pavilion un copilas intreba "unde sunt serpii?" Serpii sunt in Reptilariu, unde mai sunt si soparle, dar si cateva acvarii. Imagini din acvarii puteti vedea pe Picasa, eu am fost impresionata de o uratenie bulbucata cocotata pe o creanga iesita binisor din apa, este cica peshte "catarator", Periophlamus sp.
Soparlele gulerate, multe si simpatice, faceau casa buna cu broasca testoasa, ocupata sa infulece salata. Soparla cu coada spinoasa ca si iguanele sunt mult mai mari decat soparlele micute de pe la noi sau chiar decat gusterii pe care ii vedeam prin santul de la vie in copilarie.
Cand am fost la Hoogle Zoo, pt ca era iarna si vizitatori putini, ingrijitorii din pavilionul cu perushi (erau sumedenie, trebuia sa fii f atent sa nu calci pe ei) unde se afla si o soparla si un piton "velvet" au scos soparla si pitonul din terarii si ne-au dat voie sa-i mangaiem. Pitonul era, asa cum ii spune numele, catifelat, dar mult mai mic decat cei de la noi, mari si destul de multi. Mai fotogenic dintre cei de la noi mi s-a parut unul galben, indian. Iar sarpele boa, despre care Exupery ii spunea Micului Printz (de fapt noua, cititorilor acestei induiosatoare si plina de intelepciune poveste) ca il stie desena dupa ce a inghitit un elefant, se pare ca mai are de crescut.
Despre ce am mai vazut la Zoo, dupa experienta nefericita cu blocarea Feedului pt ca am depasit spatiul alocat, o sa va povestesc in partea II-a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu