Am primit mai de mult de la Dana un ppt f interesant dar cam lung intitulat Antioxidantii. L-am gasit pe net, la Nicepps.ro insa nu am reusit sa aflu cine e autorul compilatiei sau macar cine a tradus materialul. In curand voi incepe sa public, fragmentat, textul acestui pps, pana atunci am sa public un alt articol, de data asta cu semnaturile de rigoare, luat tot dintr-un ppt publicat pe net, la Didactic. ro
CUM SA NE PASTRAM SANATATEA CREIERULUI
Prof.Elena Bilauschi
Colegiul Economic “Delta Dunarii” Tulcea
Creierul este cel mai viu organ uman: se transforma, se dezvolta, se regenereaza in permanenta. In acelasi timp insa, este extrem de sensibil la mediu. Este afectat de hormonii emisi ca reactie la stresul de durata si influentat de radicalii liberi .De aceea, este important sa avem mare grija de creierul nostru, la fel ca si de orice alta parte a corpului.
Cum putem face asta? In primul rand prin antrenament. Mintea nu trebuie lasata sa leneveasca, este important sa-i dam in permanenta ceva de lucru. Apoi, prin exercitiu fizic Nu in ultimul rand, ce mancam este foarte important.
Radicalii liberi sunt molecule inalt reactive cu un electron impar (sau "liber") pe orbitalul extern, conditie de dezechilibru care transforma aceste molecule fragmentate in agenti foarte instabili si periculosi din puncte de vedere biochimic.
De fiecare data cand un radical liber (provenind, spre exemplu, de la reziduurile toxice din mediul inconjurator) ataca o molecula normala pentru a-i sustrage un electron, molecula isi modifica in urma acestui proces proprietatile initiale, transformandu-se la randul ei in radical liber. O celula mutilata in acest fel la nivel molecular isi pierde functiile de baza, transformandu-se intr-o sursa de noi radicali liberi, gata sa atace alte celule si denaturandu-le functiile. Se genereaza astfel un lant necontrolat de reactii biochimice daunatoare pentru organism, cu repercursiuni foarte grave in timp
Cum apar radicalii liberi?
In fiecare dintre celulele corpului nostru se formeaza circa 10.000 de radicali liberi pe zi. Dintre acestia, radicalii de oxigen sunt cei mai agresivi. Daca ajung in plasma unei celule straine, ei ii capteaza electronii. Asadar, electronii isi schimba posesorul, se nasc mereu noi radicali liberi, porneste o reactie in lant. Astfel, se poate ajunge la dezechilibre enzimatice, modificari ale materialului genetic (mutatii), ca si la transformarea celulelor normale in unele atipice: cancer.
Si inflamatiile, precum si suprasolicitarea fizica sau psihica genereaza radicali liberi.
Temperaturile foarte ridicate, razele ultraviolete si Roentgen favorizeaza, de asemenea, formarea acestor particule agresive. Totodata, radicalii liberi pot patrunde in organism venind din exterior, de pilda prin fumul de tigara, alcool, medicamente, ozon, smog, gaze de esapament, pesticide, metale grele si reziduuri continute in alimente.
Activitatea radicalilor liberi este un fel de "iradiere interna" care ataca si distruge fara crutare celulele si tesuturile, provocand diverse simptome atribuite in mod obisnuit imbatranirii: zbarcirea pielii, pete pigmentare, cataracta, artrita, ingrosarea arterelor, bolile de inima, glaucomul, boala Alzheimer, pierderea memoriei, apoplexie, senilitate, cancer si alte stari degenerative.
Sursele externe de radicali liberi includ radiatia nucleara, razele X si microundele, metalele toxice ca Aluminiul si Cadmiul din apa potabila, smogul, aditivii alimentari chimici, fumul de tigara, gazele de esapament (compusii cu Plumb) si, poate cea mai semnificativa, uleiurile vegetale hidrogenate omni-prezente in preparate uzuale precum margarina de consum
Aerul poluat cu smog, fum, praf industrial, gaze de esapament, inspirat creeaza radicali liberi activi in organismele vii
Fumul de tigara declanseaza producerea radicalilor liberi in organism.
Efectul sensibilitatii la raceala, boli virale este rezultatul producerii radicalilor liberi
Chiar organismul insusi produce partea sa de radicali liberi in procesul de functionare prin arderile ce se produc in cadrul metabolismului.Practic toate procesele metabolice, mai ales cele implicate in producerea de energie produc o cantitate de radicali liberi in calitate de reziduuri
Radicalii liberi generati in interiorul organismului dauneaza la fel, ca si cei declansati de mediul poluat, membranei celulare. Unele produse nocive de oxidare partiala a hranei cu scop energetic sunt radicalii liberi
Creierul contine cel mai inalt procent de grasimi nesaturate, astfel ca celulele acestuia sunt cele mai vulnerabile la atacul radicalilor liberi
Organismul uman, care nu poate trai in lipsa grasimilor, este nevoit sa accepte moleculele de grasime nesaturata ca substituent pentru acizii grasi naturali necesari, aceste molecule de grasime artificiala fiind astfel incorporate in matricele celulare, in mod particular in celulele creierului si in globulele albe care manifesta cea mai mare aviditate pentru grasimi. Odata intrate in structura celulara, aceste molecule de grasime denaturata se oxideaza si elibereaza val dupa val radicali liberi corozivi care ataca celulele sanatoase, producand in cele din urma deficiente genetice fie prin uciderea celulei, fie inducandu-i acesteia un comportament aberant, acesta fiind unul dintre mecanismele primare ce produc cancerul
Creierul este in mod special sensibil la leziunile pe care le produc radicalii liberi din cauza concentratiei mari de la acest nivel al acizilor grasi polinesaturati membranari, mitocondriilor, biomoleculelor de neurotransmitatori bogate in electroni
Ce putem face deci pentru a ne apara impotriva atacului deosebit de virulent al radicalilor liberi?
Primul pas consta in eliminarea pe cat posibil a tuturor surselor de radicali liberi ca: grasimile nesaturate, apa de la robinet, aparatele cu microunde si fumatul.
Al doilea pas este fortificarea organismului pentru ca acesta sa poata lupta in mod natural cu armele pe care le detine. In acest sens, s-a descoperit ca diverse preparate pe baza de substante nutritive si plante medicinale, atunci cand sunt luate in doze suficiente si in combinatii corecte, neutralizeaza radicalii liberi inainte ca acestia sa produca efecte negative cuantificabile.
Aceste preparate se numesc antioxidanti sau "curatatori de radicali liberi".
De unde luam antioxidantii?
Fructele si legumele sunt surse excelente de antioxidanti.
Top 10 alimente anti-oxidante:
Prune uscate, stafide, coacaze negre, mure, usturoi, varza creata, afine, capsuni, spanac crud, zmeura
S-a dovedit prin teste stiintifice ca spanacul, coacazele negre si capsunile sunt adevarate medicamente pentru creier. In general, cu cat un fruct este mai inchis la culoare, cu atat este mai puternic anti-oxidant. In ceea ce priveste bauturile, cele mai sanatoase sunt ceaiul verde, cel negru si vinul rosu, cel din urma in moderatie, bineinteles!
Un aliment care intra in mod surprinzator pe lista celor care trebuie consumate este ciocolata. Se pare ca fenolii din compozitia ei sunt mai puternici chiar decat cei din vinul rosu - in unele cazuri de doua ori mai puternici. Iar cea mai tare combinatie anti-oxidanta este ciocolata amaruie cu vin rosu
Fructele si legumele sunt pline de antioxidanti; luand vitamine antioxidante, ele va vor proteja organismul de efectele negative ale radicalilor liberi, si implicit de bolile ce decurg din atacul acestora Iata cateva dintre ele:
Vitamina E - prezenta in legume de culoare verde, oua, germeni de grau, ficat, ulei vegetal, soia, porumb, unt, oua, varza de Bruxelles, verdeturi, spanac, griu integral, cereale integrale.. Este o vitamina esentiala, un antioxidant puternic ce previne deteriorarea lipidelor si a uleiurilor esentiale, incluzand si acizii grasi Omega-3. Experimentele aratat ca vitamina E reduce daunele produse de componentii smogului. Vitamina E protejeaza vitaminele B si C impotriva oxidarii. Are capacitatea de a se uni cu oxigenul, impiedicind transformarea lui in peroxizi toxici pentru organism.
Vitamina C - importanta in sistemul de regenerare a organismului. Este adanc implicata in functionarea corecta a sistemului imunitar.
Vitamina C, unul dintre cei mai puternici antioxidanti cunoscuti, la nivel cerebral are o concentratie de 50 de ori mai mare decat in alta parte a organismului. Inclinam sa credem ca aceasta este substanta cheie de protectie a SNC impotriva atacurilor radicalilor liberi
Vitamina C preintimpina infectiile bacteriene si reduce efectele potentialilor alergeni, impiedicind oxidarea vitaminelor A, E si a unor componente din complexul B.
Vitamina C se gaseste in ardei, citrice, kiwi, varza, papaya, mure, zmeura, legume de culoare verde, rosii, conopida, cartofi, ardei iuti. brocoli si multe alte fructe si legume
Vitamina A-Are proprietati de antioxidant natural extrem de important pentru apararea plamanilor de actiunea nociva a fumului de tigara si smogului. Vitamina A protejeaza mucoasele gurii, ale nasului, gitului si plaminilor. Impiedica oxidarea vitaminei C. Este continuta in morcovi, ficat, untura de peste, unt, oua, lapte si produse lactate, legume de culoare galbena si verde inchis
Vitamina B - Se gaseste in banane, verdeata, morcovi, mar, cartof, una dintre cele mai importante vitamine pentru apararea organismului. Ajuta la mentinerea sanatatii membranelor mucoase a sistemului respirator. Asigura o bariera naturala in calea infectiilor.
Seleniul - probabil cel mai important antioxidant pentru sanatatea umana, este factorul cheie al uneia dintre cele mai importante enzime zdrobitoare de radicali liberi din organism.
Se gaseste in tarate, telina, usturoi, peste, mazare, carne slaba de vita, rinichi, peste, oua, varza, fasole dar este deseori insuficient in dieta omului modern.
Zincul dirijeaza si supravegheaza buna desfasurare a proceselor fiziologice si intretinerea sistemelor enzimatice si celulare.
Este esential pentru sinteza proteinelor si ajuta la mentinerea echilibrului acido-bazic al organismului.
Zincul se gaseste in : fructe de mare, carne, ficat, germeni de griu, drojdie de bere, seminte de dovleac, legume de culoare verde, oua, lapte praf degresat.
Cum sa obtineti creierul sanatos pe care il meritati? Zece strategii de varf !
1.Luati multivitamine
Dovezile arata incontestabil ca luarea unor doze moderate dintr-o varietate de vitamine si minerale constituie o asigurare excelenta pentru creier: ele pot mentine si imbunatati functionarea intelectuala si bunastarea emotionala la orice varsta
2.Luati vitamine antioxidante
In general, nu este de ajuns sa luati doar o pastila de multivitamine-minerale.Cele mai multe nu contin cantitati suficiente din vitaminele puternice, protectoare ale creierului, E si C, de exemplu, ca sa nu mai vorbim despre acidul alfa-lipoic si coenzima Q10, la fel de importante
3.Mancati alimente bogate in antioxidanti
Hranindu-va cu fructe si legume obisnuite, bogate in antioxidanti, cum sunt coacazele negre, spanacul si capsunile, vi se imbunatatesc facultatile mintale, ba chiar vi se corecteaza problemele de memorie si invatare.Nici nu va puteti imagina ce mult va pot reintineri creierul fructele si legumele!
Aproape toate fructele si legumele contin antioxidanti.
Doar trei prune uscate, o cana de spanac gatit va ofera cantitatea zilnica de antioxidanti recomandata de orice autoritate in domeniu.
In general, mai bogate in antioxidanti sunt fructele colorate intens si verdeturile.Gustarile constand din fructe de padure, cirese, struguri, mere, prune uscate, stafide, in loc de sau chiar pe langa gustarea obisnuita constituie factorul decisiv in ceea ce priveste puterea intelectuala si bunastarea emotionala.
4.Beti ceai
Cu greu se poate spune destul despre puterile fantastice ale unei bauturi unei bauturi atat de comune, precum ceaiul, in protejarea celulelor, inclusiv a celor cerebrale. Este una dintre caile cele mai usoare si rapide de inundare a organismului si a creierului cu antioxidanti
5.Evitati grasimile daunatoare
Cea mai primejdioasa, probabil pentru celulele cerebale este grasimea animala saturata, atat de des intalnita in alimentele de tip fast-food, ca hamburgerii si shake-urile. Si consumul de acizi grasi trans, din alimentele procesate, ca margarina, gogosile si cartofii prajiti de tip fast-food pot induce deterioarea vaselor sanguine, daunatoare pentru circulatia sangelui in creier.
6.Consumati untura de peste de tip omega-3, din peste sau/si din suplimente
Grasimea de care are nevoie creierul dumneavoastra este cea omega-3, gasita in untura de peste. Cu ea s-a format creierul uman si, in lipsa ei, celulele cerebrale nu pot functiona la niveluri optime.
Grasimea omega-3 comanda, de asemenea, creierul sa se simta bine.Este un stimulator al bunei dispozitii, prevenind si chiar ameliorand depresia grava.Ea contribuie si la prevenirea deteriorarii creierului din cauza alcoolismului, putand fi utila chiar in prevenirea si tratarea unor cazuri de schizofrenie
7.Luati suplimente care stimuleaza creierul
Pe masura ce imbatraniti, creierul are nevoie de mai multe stimulente pentru a contracara declinul subtil al memorie provocat de slabirea activitatii neutransmitatorilor sau de deteriorarea neuronilor, survenita in urma bolii sau a atacurilor obisnuite ale radicalilor liberi.Exista suplimente, eliberate fara prescriptie, care pot contribui la revigorarea activitatii celulei cerebrale.Remarcabil in acest sens este ginkgo biloba , luat de numerosi cercetatori eminenti in domeniul cerebral, in incercarea de a preveni pierderea memoriei la batranete.Un alt supliment este fosfatidilserina ,renumita pentru stimularea productiei neurotrnsmitatorului “memoriei”, acetilcolina
8.Fiti atenti la zahar, inclusiv la cel din sange
Consumul exagerat de zahar si de alti carbohidrati nu face bine creierului de orice varsta.Excesul de zahar poate favoriza dezvoltarea “rezistentei la insulina”, dereglend nivelul glicemiei si cauzand vatamari permanente ale celulelor cerebrale
9.Reduceti caloriile !!!
Calea cea mai sigura de incetinire a procesului de imbatranire si de salvare a creierului si a altor organe de dezatrele produse de radicalii liberi este reducerea caloriilor.
10.Aveti grija de dumneavoastra!!!
Abordand viata cu mai mult calm, puteti reduce strsul mintal cronic care va inunda creierul cu adrenalina si alte substante chimice, vatamandu-va neuronii.
Exercitiul fizic, arata noilor cercetari, imbunatateste circulatia sanguina catre creier si chiar intensifica activitatea mintala din anumite parti ale creierului.Conservarea in buna stare a vaselor sanguine este esentiala pentru mentinerea functionarii cerebrale..Stimulati-va creierul invatand si facand lucruri noi
Cel mai important lucru pe care trebuie sa il tineti minte este ca totusi creierul se dezvolta si se modifica in fiecare clipa. Ii sunt benefce stimularea, exercitiul fizic, educatia, alimentatia corecta si vitaminizarea adecvata.
Adaugarea de fructe si legume antioxidante in alimentatia dvs nu sporeste la nesfarsit capacitatea antioxidanta, ea difera de la individ la individ, in functie de o multitudine de factori, inclusiv genetici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu