Cele doua Corei

Prin initiativa de a difuza seriale istorice sud-coreene TVR1 a trezit in randul populatiei de diverse varste, dar in special in randul tinerilor din patria noastra, interesul pt aceasta tara atat de indepartata. Dar sunt convinsa ca putini cunosc mai multe lucruri despre istoria recenta a celor doua parti ale acestei tari. De aceea articolul aparut de curand in Romania Libera, scris de Dragos Nicolaie, mi se pare ca merita sa fie citit cu multa atentie. Am sa copiez aici doar un fragment, urmand ca cei interesati sau numai curiosi sa mearga la sursa.

Coreea a făcut parte din imperiul japonez începând cu anul 1910, însă la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, sovieticii, care intenţionau să invadeze Manciuria, au găsit o breşă în apărarea niponă şi au ocupat partea de nord a peninsulei. Similar s-au comportat şi trupele americane, care, deşi aveau în plan invadarea unor insule japoneze, au găsit culoar liber şi au ocupat sudul peninsulei. Coreea a fost cucerită mai degrabă întâmplător, aşa că Moscova s-a înţeles repede cu Washingtonul şi au împărţit peninsula în două zone relative egale, cu linia de demarcaţie la paralela 38. Înţelegerea ar fi trebuit să dureze până la crearea unui govern unic coreean, urmând ca marile puteri să se retragă după aceea. Ceea ce au şi început să facă între 1948 şi 1949, numai că în lipsa unei lămuriri clare cu privire la cine va conduce ţara, peninsula a rămas împărţită în Republica Coreea în sud, sprijinită de americani, şi Republica Democratică Coreea în nord, sprijinită de sovietici.

Cum au apărut cele două Corei

Încă de atunci, preşedintele Coreei de Sud, Syngman Rhee şi-a dorit suportul americanilor pentru ocuparea părţii de nord a peninsulei, însă administraţia Truman a preferat o retragere treptată din Asia de Sud Est, în dauna unui război care ar fi iritat Uniunea Sovietică şi China. După aproape un mileniu de uniune, diviziunea Coreei în două era de neacceptat. Aşa că deţinera întregii ţări şi-o dorea şi preşedintele comunist Kim Ir Sen, care i-a cerut sprijinul lui Stalin. Sovieticii i-au dat undă verde lui Kim Ir Sen în 1950, după o prealabilă consultare cu Mao Zedong. Stalin i-a permis lui Kim Ir Sen să invadeze Coreea de Sud în acelaşi mod cum i-a permis lui Ho Si Min să intensifice ofensiva împotriva francezilor din Indochina.

Cele două Coreei aveau atunci o importanţă strategică redusă în geopolitica globală, însă invazia comuniştilor din nord încălca graniţa stabilită de Naţiunile Unite şi îi surprindea pe americani, care nu au ezitat să vină imediat în sprijinul Coreei de Sud (trebuie precizat aici ca, spre deosebire de Vietnam, in Coreea razboiul din anii 50 a izbucnit ca urmare a unei rezolutii a ONU si au fost angajate armate din mai multe state ale lumii, nu doar din USA) . Desigur, reacţia Washingtonului l-a surprins şi pe Stalin, care, în mod bizar, nu se aştepta la o asemenea promptitudine, deşi ştia că în zonă sunt concentrate trupe americane. Războiul a durat trei ani şi a debutat cu o ofensivă crâncenă din partea comuniştilor, care ar fi putut câştiga dacă contraofensiva de la Inchon, condusă de generalul Mac Arthur, nu ar fi surprins armata nord coreeană. Mac Arthur ar fi cucerit şi el întraga peninsulă, însă în noiembrie 1950 a intrat în scenă armata chineză, care a deplasat în sudul râului Yalu aproximativ 300.000 de soldaţi. Războiul a continuat până în iulie 1953 şi a lăsat în urmă o peninsulă devastată şi divizată politic.

Conferinţa de la Geneva din 1954 nu a contribuit cu nimic la unificarea celor două state (sa nu uitam ca nu a fost semnat un armistitu intre cele doua parti akle Coreei, ele find practic si in momentul de fata in razboi), iar perioada care a urmat a fost presărată cu numeroase incidente, începând cu construcţia unor tunele clandestine care tranzitau graniţa şi până la spionaj, infiltrări şi altercaţii armate. Se apreciează că din 1954 şi până în 1992, între cele două state au avut loc peste 3000 de incidente, cele mai frecvente fiind din zona spionajului.

Si pt ca interesul pt Coreea a aparut prin intermediul serialelor, deci a industriei filmului nu e lipsit de importanta sa reamintesc ca s-a ajuns pana la rapirea unor artisti sud-coreeni de catre cei de la Phenian in scopul de a avea si ei succese pe plan cinematografic, iar fragmentul de mai jos din articolul amintit vorbeste si despre filme:

poate că guvernul de la Phenian vrea să îşi arate muşchii acum (e vorba de atacul nord coreean asupra insulei Yeonpyeongdo), când sinistrul Kim Jong-il este cu un picior în groapă şi la succesiune urmează neexperimentatul să fiu, Kim Jong Un, un pasionat al filmelor cu Jean Claude Van Damme.

Apropo de aratarea muschilor si de rolul jucat de USA pe scena mondiala, eram in USA inainte de izbucnirea razboiului din Irak si unii comentatori puneau serios problema pericolului pt pacea lumii categoric mai mare reprezentat de Coreea de Nord   si explicau f plauzibil de ce George Bush si "ulii" (hawks--Rumsfield printre ei) sai  nu iau deloc in consideratie avertismentele "turturelelor" (doves--Colin Powell &Co), cu multe argumente, unul dintre ele fiind faptul ca, spre deosebire de Irak, Coreea de Nord nu are resurse naturale care sa ii intereseze pe americani. Chiar uraniul necesar pt planurile sale nucleare CdN il primeste din Iran.

Dumnezeu sa ne fereasca de raspandirea acestor tensiuni in alte parti ale lumii, mai ales dupa recentele dezvaluiri din Wikileaks si ziarele care le-au preluat, printre ele si New York Times. Ce mi s-a parut mie interesant in aceasta poveste cu ridicari de valuri este faptul ca se pare ca de la Ambasada Americana de la Bucuresti ar proveni cel putin un sfert din totalul notelor.