Gradinita cu pitici

Azi am trecut pe langa gradinita unde au fost inscrise si fetele mele. Pe scara de la intrare zambea vesela Alba ca zapada, cei sapte pitici erau si ei prezenti. Nu stiu de ce, cat timp copiii mei au mers acolo in fiecare zi cu exceptia duminicilor si a vacantelor cladirea mi se parea trista si cenusie, desi directoarea si educatoarele faceau mult pt educatia copiilor. Am reusit cu greu sa-mi inscriu copiii acolo, prin luna martie, dupa ce femeia care ingrijea de ei ne-a parasit brusc, din cauza unor probleme in familie. Si-a facut bine pana atunci datoria de baby-sitter, in ciuda rezervelor unora din cauza ca era minoritara.

Am umblat pe la toate gradinitele din cartier sa gasim locuri libere dar raspunsul parea a fi dat de vanzatoare din comertul socialist : "N-avem". Pana la urma am apelat la pile (multumesc surioara) si, surprise, surprise!, am gasit locuri la cea mai apropiata gradinita (cam la un km de casa). Educatoarea de la grupa mica , d-na Lantzosh, a indragit-o imediat pe fiica mai mica, semana doar cu ea cand era copil, cea mare nu a avut acelasi noroc, desi dotata cu un deosebit talent nativ la desen educatoarele de la grupa mijlocie ne-au inapoiat la sfarsitul anului caietul ei de desen (rechizitele pt gradinita costau o groaza de bani, mai mult decat cele pt scoala) din care era folosita o singura foaie.

Am mai spus ca dovada cea mai mare de dragoste fata de copiii mei am primit-o cand educatoarele nu le-au luat la o manifestatie de partid la care lua parte si "conducatorul iubit", pt ca stiau ca vor fi tinuti copiii in picioare cu orele, cu riscul de a face pe ei.

Cea mai buna educatoare, dupa parerea mea, era Laura Balica, cele mai frumoase serbari si cea mai interesanta lectie (avea o importanta inspectie) au fost opera ei, ba chiar si-a adus fratele pe post de Mos Gerila (asa cum il chema atunci pe Mos Craciun).

Nu mai stiu daca ea era de serviciu intr-o zi cand m-am dus sa-mi iau fiica la dentist si i-am plans de mila (in sinea mea) vazand ca toti cei 45 de copii inscrisi in acea grupa s-au prezentat la gradinita, desi directoarea era convinsa la inceputul anului ca asa ceva nu va fi posibil (dand cea mai buna dovada de optimism intalnita vreodata).

Imi amintesc o intamplare nostima petrecuta la acea gradinita. Intai trebuie sa spun ca imi faceam mereu cumparaturile in drum spre casa, pt ca in fundul de lume unde se construise blocul in care contractase sotul meu apartament proprietate personala nu erau nici magazine nici piete in apropiere. De multe ori reuseam sa vars cutia cu smantana peste restul cumparaturilor dar in aceazi despre care povestesc ajunsesem cu smantana intacta la gradinita. Am depozitat sacosa cu cumparaturi (scuzati cucufunia) pe palier, intr-un loc aflat departe de drumul obisnuit al picilor si m-am pregatit sa-mi iau copiii in primire cand, parca manat de cel cu coarne, un pusti s-a prabusit drept pe sacosa mea. Cutia de smantana a cedat brusc, noroc ca educatoarea tocmai ne ceruse sa-i aducem servetele si astfel am mai curatat din mizeria produsa. Poate totusi era un inger pazitor, care avea grija de silueta mea .