Ce verde era valea mea Alegeri 1987, dar nu numai

Pentru ca uninominalele bat la usa n-am sa vorbesc despre acele alegeri care mi-au influientat in mod direct viata, ci despre celelalte.

Nu mai stiu in ce an am votat prima data, stiu ca era in timpul studentiei (normal, doar am implinit 18 ani, varsta legala de votare, in anul intai). Mi-amintesc destul de vag cum s-au petrecut lucrurile, cert e ca ca stateam la Grozavesti. Intr-o dimineata au venit niste tovarasi in camin, ne-au adunat si ne-au manat ca pe o turma (n-aveam mai multa constiinta sociala decat suratele ce pasteau pe campuri, cu toata "educatia" facuta in scoala la orele de socialism stiintific---am trecut prin acea materie precum gasca prin apa---si mai apoi tot la socialismul ala, dar numai atat pt ca, avand programa extrem de incarcata in anul II, cand tot centrul universitar se delecta cu economia politica, am fost scutiti pe vecie sa incercam sa ne bagam in capete aberatiile lor) undeva in spatele regiei de tutun (Fabrica de tigarete), ne-au incolonat si ne-au pus sa asteptam sa intram in cabinele de votare.

Habar n-aveam pe cine si de ce trebuia sa votam, era doar o "actiune" ce trebuia bifata. Am stat un pic la acea coada absurda si am ajuns repede la concluzia ca bicicleta mea inexistenta putea circula f bine si fara boii pe care mi i-ar fi luat daca nu votam la prima ora a diminetii (sa nu votam era "out of question", nu mai stiu cu ce ne-au amenintat dar era ceva f serios). Am plecat la matusa care era pt noi, nepotii din provincie, ca a doua mama, si m-am prezentat la sectia de votare tarziu dupa amiaza. Nu va puteti inchipui ce calda primire mi s-a facut, cat erau de amabili si de zambitori cei ce faceau parte din comisia electorala, pt ca se pare ca numai votul meu mai lipsea ca sa poata raporta ca s-a votat 100% si ca astfel pot pleca si ei linistiti acasa, fara nici o sanctiune ca nu si-au facut datoria de a ne convinge de utilitatea votului respectiv.

A doua oara a fost un pic mai complicat. Deja eram "in paine" de mai bine de doi ani, avusesem si un accident (am luat foc, poate mai tarziu am sa vorbesc pe larg si despre asta) si-mi schimbasem cu aceasta ocazie locul de munca. Toate bune si frumoase, numai ca locul meu nou de munca nu prea exista decat in statele de plata, aveam eu o camera la dispozitie pt viitorul laborator de analize, dar nici o dotare, nici un aparat, nici vorba de vase de sticla, reactivi si ce mai face parte din parafernalia unui asemenea loc de munca. O sa ziceti ca era bine ca ma plateau, atata doar ca salariul era f mic.

Nimeni, (nici unul din muncitorii din intreprindere mai ales) nu intelegea de ce ma enervam eu ca merge atat de incet amenajarea laboratorului ("Se poate domnisoara sa vreti sa incepeti repede sa munciti? Nu va e bine asa, cu un program mai lejer?" ma intrebau muncitorii). Nici eu nu intelegeam de ce nu se pot procura unele materiale pt ca nu ceream cantitati industriale, care puteau fi incadrate in nu stiu ce paragraf contabil , de ce trebuia sa cheltuim mai multi bani decat era necesar ("Nu putem procura materialele cerute de dvs pt ca sunt prea ieftine" era una din explicatiile carora nu le gaseam nici o logica), intelegeam oarecum ca alte materiale nu puteau fi procurate pt ca nu erau prevazute in plan, dar nu intelegeam cine ar fi putut face acel plan cand eu eram singura chimista din toata intreprinderea, deci singura specialista.

Ca sa n-o mai lungesc, cand s-acerut de la partid sa se dea oameni pt campania elctorala sefii au strigat "evrika", pe langa cei doi functionari de care se puteau dispensa exista si aceasta a zecea roata la caruta intreprinderii, chimista fara laborator. Degeaba am protestat eu ca astfel se intarzie nepermis de mult darea in folosinta a laboratorului, a trebuit sa ne prezentam la Sfatul Popular sa ne luam noua slujba (platita de intreprindere, of course) in primire. Am reusit atunci o performanta nerepetata ulterior: sa ajung la Sfat, trei zile la rand, exact in minutul care se fixase pt intalnire.

Am facut atunci munca de teren, am mers din casa in casa si din bloc in bloc, undeva pe langa Spitalul Matei Bals (parca asa se cheama acum) sa verificam daca listele electorale sunt bine intocmite. Orice inceput e greu, ceilalti colegi au fost trimisi inapoi la bipurile lor, numai eu am fost trimisa la o scoala sa asteptam ca, de data asta, sa vina oamenii sa verifice daca sunt corect inscrisi in listele electorale. Cum e lesne de inchipuit mai mult somam, noroc ca-mi place sa citesc si astfel stateam eu la scoala in timp ce ceilalti colegi de "campanie" isi faceau cumparaturile (se gasea destul de greu carne, de ex, se statea la cozi lungi, abia mai tarziu au inceput sa curga banii luati imprumut de Ceausescu si sa se umple galantarele magazinelor de marfuri, dar minunea n-a durat prea mult, din motivele stiute).
In ziua votului am fost invoita sa merg la sectia la care aveam buletinul (nu stateam la acea adresa, ma luase o familie prietena in spatiu ca sa-mi fac buletin de Bucuresti, dar stateam in gazda, ca nu puteam numi chirie acel aranjament). Puteam linistita sa nu ma obosesc, nu eram trecuta acolo pe lista (culmea ironiei).

Daca am mai votat sau nu dupa aceea nu are nici o importanta, dar a venit tumultuosul, pt mine, an 1987 (dar din motive diferite decat ale muncitorilor protestari din Brasov) despre care mi-am propus de mult sa vorbesc. In acel an am avut trei decese in familie, unul nedrept, pt ca s-a prapadit cea mai mica dintre surorile mamei mele, celelalte doua s-au amanat ani de zile, zic amanat pt ca atat tatal meu cat si mama mare aveau o sanatate atat de precara incat imi sarea inima din piept de cate ori suna telefonul de teama sa nu se anunte moartea unuia din ei. Decesul tatalui a survenit noaptea, telefonul a sunat la ora 3, ani de zile m-am trezit la ora trei, adormind cu destula greutate la loc.

Tot la trei luni am avut cate o inmormantare, cea a mamei mari a avut loc in iulie. Laboratorul se mutase de cativa ani din Banu Manta, (care a si intrat in demolare si apoi constructie de blocuri la scurt timp dupa ce ne-am mutat) in strada Laboratorului. De data asta amenajarea a durat mult mai putin. Mesterul care a trebaluit acolo imi spunea "Doamna, de aici o sa iesiti la pensie" (in ciuda tovarasilor doar invatatoarele si unele profesoare erau "Tovarasa", celelalte femei din marele camp al muncii erau doamne, inclusiv femeile de serviciu).

N-a fost sa fie, in timpul uneia din numeroasele vizite de lucru din capitala s-a ratacit o musca in masina tovarasului (asa e legenda), EL a dat din mana s-o alunge si buf, toate casele din zona laboratorului au fost doborate peste noapte, ulterior s-a aflat ca nu exista un plan de sistematizare pt acea zona si pana s-au facut planurile (cred ca multi arhitecti au facut nopti albe) cartierul arata ca dupa bombardament, asta luni de zile.

Asa s-a intamplat ca atunci cand m-am intors de la inmormantare camioanele asteptau in curte sa ne transporte calabalacul. Daca pt birouri s-a gasit imediat spatiu laboratorul a fost surghiunit intr-un depozit, noi am taiat toata vara frunze la caini (erau din belsug in curte, si frunze si caini) iar intreprinderea a platit nu numai salariile noastre (eram in socialism, deh, nu se facea sa ne dea afara, toate laborantele venisera in laborator, supranumerar, cu pile grele si trebuiau cumva platite, singura de care poate s-ar fi putut dispensa din acest pdv eram eu, dar eram deja o apreciata sefa de laborator) ci si analizele care acum se faceau in alta parte, la un pret mai ridicat.

Si astfel subsemnata, impreuna cu cateva laborante, a fost din nou trimisa la o scoala, in campanie electorala, dupa ce o luna am sortat cartofi (pe piata nu se gasea tubercul de cartof, fetele care veneau la sortat inventasera niste metode extrem de ingenioase de furat cartofi, marturisesc ca si eu am inventat cateva, incepuse sa ma apuce frica nu ca voi fi prinsa, supraveghetorii au fost bine baraiti la cap de moi --adica eu--ca e nedrept sa nu ni se dea voie sa cumparam macar doua kg de cartofi din depozit sa dam la copii, cand afara nu gaseam nimic, ci de faptul ca incepuse sa-mi placa sa fur, din fericire schemele au incetat sa functioneze la un momentdat si am rasuflat usurata).

Scoala era pe str Ramnicu Sarat, intr-un cartier de blocuri. Am observat ca multe apartamente erau neocupate, administratorii ne spuneau ca nu vrea nimeni sa plateasca intretinerea pe lunile, multe, scurse de la data darii in functiune (erau blocuri de stat, nu particulare ca cel in care stateam eu) abia dupa 90 am aflat la ce serveau acele apartamente. Ne-am organizat incat sa avem un program lejer, faceam cu randul incat sa fie mereu cineva acolo, astfel incat am putut viziona "Caracatita"cu Michele Placido, care se dadea la bulgari, cu nadpiski. "Tovarasul" de la sector era cumsecade, pila nu stiu cui, se bucura ca ii povesteam fiecare episod din Caracatita pe larg.

A fost o bulversare cand mi s-a cerut sa duc lista cu cei doi candidati la sectorul de partid (am intrat prin holul Sfatului Popular printr-o usa secreta, am trecut printr-un tunel, am avut multa vreme vise cu strecuratul pe acea usa si umblatul prin tunel, s-ar putea numi cosmare dar nu-mi era deloc teama, nici in vis, nici in viata reala) si, din nu stiu ce impuls, am inversat ordinea catindatilor, blasfemie, aia erau pusi in acea ordine dupa indelungi studii psihologice (pesemne de aceea s-a desfiintat o vreme facultatea de psihologie, ca sa stie psihologie si implicit manipulare numai cine trebuie) care spuneau ca oamenii au tendinta sa aleaga pe primii de pe lista, de unde si scandalurile intre partide la alegerile de dupa 90 cu privire la ordinea de pe buletinul de vot. Nu stiu exact de ce dar si data aceasta boii de la bicicleta mi-au scapat neatinsi.

In acea luna de campanie tovarasul de la sector ne mai zicea sa ne ducem la usa oamenilor sa-i indemnam sa vina la vot, ii explicam ca in conditiile in care traiau acei oameni era f riscant sa facem asa ceva, si intelegea. Interesant era ca trebuia sa raportam la partid in fiecare zi cati oameni s-au verificat pe liste (erau unii, f putini, care veneau la verificat de buna voie si nesiliti de nimeni), bineinteles ca cifrele erau fantasmagorice, dar cele raportate de secretarii de partid la sefii lor erau mult, mult mai umflate.

In ziua alegerilor au venit greii de la partid in comisia de votare si numarare a voturilor (ziceau ca ce se scria pe buletinele de vot era o adevarata literatura, chiar daca unele citate nu puteau fi reproduse). Noi, plebea, am fost trimise pe la usile celor care indrazneau sa nu se prezinte la sectie. Oamenii sa faceau ca nu aud soneria, uneori ne faceam si noi ca urcam pe scari si ne intorceam raportand ca nu e nimeni acasa.

Ceausescu a fost reales presedinte cu 98,9%, sau cam asa ceva. Peste doi ani jumatate succesorul lui avea sa fie ales, la data stabilita de conducerea de partid (FSN) si de stat (tot ei), data pe care nu au fost de acord in ruptul capului sa o amane macar cu o luna, cu naucitorul procent de 85%.

Intre timp pt laboratorul nostru s-a gasit spatiu undeva f aproape de Piata Universitatii, loc f bine amplasat pt evolutia ulterioara a simtului meu civic si politic.