Vasile s-a documentat seara ce se poate vedea in Koln, asa ca ne-am dus la gara. Ne-am descurcat mai greu cu biletele, erau tare multe butoane la automatele de bilete (nu cred ca exista vreo casa cu casier adevarat, doar tabele cu mersul trenului si automate, dar nu AKM. In plus automatele admiteau doar bancnote de 5 si 10E sau monede, noi aveam doar de 20 si 50E, Vasile a trebuit sa schimbe la niste ghisee speciale, mi s-a intamplat si mie in Cork sa nu vrea casiera de la magazin sa-mi schimbe bani, a trebuit sa merg la un automat.
Ne-am urcat in tren, care avea vagoane deschise si in care nu ne-a intrebat nimeni de bilete, m-am gandit ca se conteaza pe proverbialul simt civic german.
Domul se afla chiar langa gara, nu afost nici o problema ca muzeele erau inchise, ne-am invartit pe langa Dom(o parte din el aflata, ati ghicit, in renovare), dantelaria de piatra si bogatia de statui te lasa cu rasuflarea taiata, Fin Barre’s Cathedral, care are ceva asemanari cu Domul e ca un mic copil langa un urias (ce de poze am de prelucrat si publicat, sper sa-mi ajunga viata asta, sa nu fiu nevoita sa aman pt cea viitoare :P ).
Exista cate trei usi pe trei laturi ale Catedralei, fiecare usa cu setul ei de statui (de pe marginea uneia lipsea o statuie, cred ca era dusa la renovat) si de ornamentatii, nelipsitele rozete, pe turnurile extrem de inalte si dantelate sunt pana si gargoile.
Dar exteriorul e nimic pe langa ce se vede in interior. Pe mine m-au impresionat cel mai mult vitraliile, nici unul nu seamana cu altul, sunt mai multe stiluri de vitralii, dar, desi am stat f mult inauntru, facnd mereu click cu camera de pozat, ar trebui sa merg de mai multe ori ca sa pot vedea tot.
Mi-au placut f mult si podelele cu parchet mozaicat, unele portiuni inchipuiau un fel de icoane, pana si partea exterioara a stranelor era f bogat sculptata. Existau si niste sarcofage, pe unul din ele era o coroana de flori proaspete. Erau icoane minunate, mai ales tripticurile,dar si o zona cu niste picturi mai rudimentare, care contrastau cu eleganta si sofisticaria restului. Bineinteles ca nu lipsea magazinul de suveniruri, n-am facut de loc purici pe acolo, m-am multumit cu productia proprie de fotografii, chiar daca nu toate sunt reusite, fie pt ca n-am avut lumina buna, fie pt ca mi-a obosit mana la un moment dat.
Domul era plin de turisti, mai ales asiatici, care se calcau pe picioare si-si dadeau peste maini in cautarea celor mai potrivite unghiuri de fotografiat. Afara, chiar lipite de Dom, erau magazine cu aparate de fotografiat,sunt sigura ca se gaseau acolo si baterii, numai ca imi cumparase deja Vasile unele noi din Bonn, pecare le-am impartit frateste cu Lia, care se pare ca s-amolipsit cu boala fotografiatului, a facut peste 300 de poze si cateva filme in Koln, in special la zoo, noroc ca i-am facut cadou lui Vasile un card de memorie de 1GB, aparatul meu are doar 460KB, memoria nu mi-a ajuns pt toate pozele pe care am vrut sa le fac in Koln.
Tot afara erau si trei piedestale, pe ele erau urcati trei tineri care inchipuiau trei statui imbracate in haine de epoca, erau vopsiti pe fata ca sa arate chiar ca niste statui (imi amintesc de un copil vopsit cu auriu ca sa inchipuie o statuie, cred ca era in "Agonie si Extaz" de Irving Stone, care a murit pt ca vopseaua era toxica si nimeni nu l-a spalat si nu a mai putut respira, nu cred ca e cazul celor din fata Domului) faceau tot felul de giumbuslucuri ca sa atraga atentia, aveau si "cutia milei’ in fata, mi-a fost mila de ei cand a inceput sa ploua si ei au ramas pe piedestale, chiar ca niste statui adevarate.
De la Dom am luat trenuletul special pt zoo (un trenulet cu roti de cauciuc, din cele turistice, care circula pe sosele) si acolo am luat bilete si pt acvariu. Credeam ca e un Zoo de mici dimensiuni, s-a dovedit ca nu ne-a ajuns timpul sa vedem toate animalele. Ploaia nu ne-ad eranjat prea tare pt ca erau multe pavilioane inchise, interesant era unul cu maimute care avea tunele prin care maimutele puteau circula dintr-o cusca in alta. Tigrul era separat de vizitatori printr-un geam, era o senzatie ciudata sa-l vezi de parca puteai sa-l atingi, leul a tras o multime de ragete, leopardul alb, de zapada, a facut caca in fata noastra, am vazut chiar cum arata caca de sarpe, tapirul se lasa mai greu fotografiat,am reusit totusi, cei doi tucani erau foarte simpatici, la fel si niste pasari albastre, cu o creasta ce semana la forma cu florile de saman, focile faceau mare galagie, erau zeci de paviani cu mantie care se cam bateau pe mancare, spre deliciulcopiilor vizitatori, ba chiar si al adultilor, suricatele ieseau si intrau mereu in vizuini, camilele se odihneau, zimbrii (sau poate bouri) pasteau, nu-mi mai amintesc daca erau perusi (la Baneasa erau f multi, era unuldin pavilioanele mele preferate), colonia de flamingo isi vedea de ale ei, n-am apucat sa vedem hipopotamul pt ca s-a facut tarziu, am vazut in schimb okapi si girafele pitice, un fel de zebro-girafo-antilope, zebrele s-au uitat curioase la noi, parcul elefantilor era ha,ha, in renovare iar elefantii nu erau de vazut, ne-am dus si la acvariu, nu f mare dar cu o colectie bogata de corali, anemone, f spectaculosii pesti de recifi si un terariu in care se afla pana si un sarpe cu clopotei.
Vasile ar fi vrut sa mergem si cu telegondola, sa admiram Kolnul de sus, dar n-a fost sa fie, s-a facut atat de tarziu incat nici trenuletul de zoo n-a mai circulat. Portarul de la zoo stia doar germana, dar am inteles de la el ca nici vorba de trenulet, am inteles f bine ca trebuie sa luam tramvaiul 18 (atata germana stiu si eu cat sa inteleg numerele pana pe la 20) si a folosit bine limbajul mainilor si picioarelor ca sa intelegem de unde sa-l luam.
Tramvaiul a devenit metrou sub gara, unde am coborat. Ne-am mai plimbat f putin pe langa Dom si am luat bilete. De asta data ne-am descurcat f bine cand am folosit automatul, biletele insa nu ne-au folosit de loc pt ca, neintelegand prescurtarile de pe tabelul cu mersul trenurilor am luat alt tren, IC, probabil Inter City, care mergea, intre altele la Luxemburg, lucru ce ar fi trebuit sa ne dea de gandit, noi trebuia sa luam trenul local. Ne-a explicat asta, f politicoasa, in engleza, controloarea, care ne-a pus sa luam alte bilete de la ea, bineinteles ca mai scumpe.
Am ajuns cu bine la Bonn si acasa, unde am facut planuri cum sa facem a doua zi ca sa ajungem la timp la aeroport. Eu am insistat sa ajungem mai devreme, ca sa prind un loc bun in avion. Dar despre asta in episodul urmator, si ultimul din acest jurnal.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu