37 de ani

Atati ani au trecut de cand doi tineri emotionati (aiurea emotionati, eu cel putin nu eram, dupa atata batut la cap din partea familiei "marita-te, marita-te!" nici macar sentimentul datoriei implinite nu-l aveam) au spus Da in fata ofiterului starii civile din sectorul 6 (era undeva vis-a-vis de Cismigiu, intre timp s-a mutat, (poate ca sa nu mai ramana nici urma evenimentului :D) pe la Drumul Sarii, nu stiu daca nu s-a mutat si de acolo cu atatea retrocedari mai mult sau mai putin intemeiate.

Multi dintre bloggeri nici nu erau in planificarea familiala pe vremea aceea, ma bucur ca am trait sa pot sa trambitez aniversarea evenimentului in cele patru zari.

Sotul meu era bursier doctorand (o bursa de mizerie, abia se descurca sa traiasca din ea), eu aveam un salariu ca vai de lume (dar l-am primit chiar in acea zi, ca era zi de salariu, ar fi trebuit sa curga banii garla in casa noastra, dar n-a fost sa fie, chiar daca am sarbatorit evenimentul doua zile mai tarziu, intr-o sambata pe 13 --noi am fi vrut sa spunem Da chiar pe 13, dar fiindca eram tineri si naivi n-am stiut ca pt asta trebuia sa dam o atentie, un plocon ceva, functionarei care ne-aprimit actele--pe o ploaie torentiala, mai mult de vara decat de toamna, dupa cantitatea de apa care cadea din cer) dar, cu ajutorul parintilor, aveam amandoi cate un apartament de 3 camere, e drept ca al meu inca nu era terminat.

Ce bogati am fi f ost dupa criteriile de azi, dar atunci am fost nevoiti sa renuntam la unul din ele (l-am vandut) pt ca legea nu permitea mai mult de o proprietate pe familie. Pt ca amandoi aveam credite am cam avut emotii pana am reusit sa definitivam actele de vanzare-cumparare, s-au taraganat f mult formalitatile, de ex nu puteam transfera creditul altei persoane pt ca nu se eliberase adeverinta de proprietate a terenului, intre timp expirase de 2 zile data pana la care puteam instraina apartamentul, daca nu ar fi fost neatentia notarei care a fixat gresit data pierdeam apartamentul, ni-l confisca statul, notarita ne-a sfatuit sa facem niste memorii (dupa ce intai ne-a trimis la un avocat care il sfatuia pe cumparator sa ma dea in judecata ca si cum eu nu voiam sa vand, cand noi aveam documente ca nu ni se aproba transferul de credit), memoriile (intocmite de sotul meu care, desi inginer, a fost admirat de notarita pt acuratetea formularii) au fost trimise de la ministerele respective la Notariatul Municipiului Bucuresti, am tocit scarile acolo mergand in audiente, noroc ca aveam sefi intelegatori care ma invoiau, pesemne ca o pila, relatie, cunostinta sau un plocon ar fi rezolvat rapid problema, (pt ca se tot bate moneda pe coruptia de dupa 89 spun eu toate astea, ca sa se stie ca nici comunistii nu erau fete mari cand e vorba de coruptie) si a dat Domnul si am scapat de apartament, desi tare bine ne-ar fi prins, n-am fi fost nevoiti sa stam ani de zile cand cu parintii si fratele lui, cand cu sora mea.

Toata tevatura cu vanzarea apartamentului a durat peste 2 ani, intre timp legea s-a schimbat (norocul nostru, ca termenul instrainarii era de un an), am fost la nenumarate audiente incercand sa pastram si apartamentul al doilea, dar legea era categorica NUSE PERMITEA sa ai doua proprietati (mai ales la care sa ai credit). Daca as fi mostenit apartamentul inainte de casatorie il puteam pastra poate, dar nu e sigur, se putea sa ai o locuinta si o cota parte din alta (aici a gresit notarita, ea a crezut ca unul din noi are doar o cota parte dintr-un apartament), dar nu doua proprietati.

Multa vreme am glumit pe tema "bun dobandit inainte de casatorie", cand ne intrebam a cui a fost cartea, de ex, inainte de data pe care o aniversam azi.