Jurnal de calatorie Irlanda 2010 Killarney 18-19 Septembrie 2010

Mi se promisese inca din vara ca voi merge si eu cu ei sa vad una din cele mai frumoase statiuni turistice din sud-vestul Irlandei, anume Killarney. Are de toate, munti, lacuri, castele, paduri intinse. 
Prima tinta a fost Ross Castle, dar inainte de a vizita castelul am facut o calatorie cu barca cu motor  (trebuia sa iau o piatra in gura, a fost prima data in viata mea cand am mers cu o asemenea barca, mi s-a strans inima doar un pic, cand a inceput sa se legene mai tare, in restul timpului am admirat peisajul din jur, insulitele stancoase acoperite de vegetatie, muntii, si castelul in zare) pana la o insula pe care se gasesc niste ruine, Innisfallen. Am fost lasati de capul nostru vreo ora. Am vizitat ruinele (o fosta manastire si un fel de cottage cu o fundatie solida de piatra), am vazut o turma de cerbi si ciute, am mancat atat din traista (ruine, ruine, dar masa speciala de picnic, solida, din lemn gros, nu lipsea) cat si mure de pe marginea potecii. A fost tare frumos.

Ruinele de pe insula

Ross Castle vazut din barca

In castel nu ni s-a dat voie sa fotografiem decat la sfarsit, si numai peisajul vazut printr-o fereastra. Se intra in grupuri si o ghida f inimoasa ne-a dat o multime de explicatii cu asemenea daruire incat puteai crede ca o face prima data, special pt noi. Ne-a explicat de ce scarile la castele sunt in spirala stransa in sensul acelor de ceasornic: pt ca majoritatea oamenilor sunt dreptaci, pt atacatori, care trebuie sa se tina de balustrada ca sa nu cada, e peste mana sa foloseasca sabia sau spada, in timp ce cei atacati puteau sa foloseasca f bine armele. Tot in scop de aparare treptele care duceau la prima usa de acces in castel erau denivelate, pt ca atacatorii sa se impiedice in avantul lor.

Peisajele au fost fotografiate prin fereastra de la ultimul nivel al castelului . In prima poza se vede manerul ferestrei

Usa era si ea construita cu schepsis, era alcatuita din doua randuri de scanduri groase de stejar, cel exterior cu scndurile verticale, cel interior cu scandurile in cruce fata de celalalt, pt ca daca se incearca sa se sparga usa cu toporul lemnul se despica  dealungul fibrei si nu le era de nici un folos atacatorilor daca despicau numai stratul exterior. In plus usa era prevazuta cu ghinturi destul de dese si de ascutite ca sa nu poata fi fortata cu umarul. Tot in scop de aparare langa usa era "murder hole", o gaura prin care se turna apa clocotita in capul asediatorilor. Dar, spre deosebire de Blarney, unde langa aceasta gaura era bucataria, in acest castel, construit pe la 1500 si ceva, nu existau bucatarii, hrna, atat cea necesara membrilor familiei cat si cea pt banchete se pregatea in caminul din salile de mese.

Usa aceasta era de la o dependinta, dar cam asa arata si usa din castel, precum si "murder hole" de langa ea.

Interesant era dormitorul, in care se afla un pat cu baldachin. Nu se stie exact cum aratau paturile in stadiul initial. Acesta era mai scurt decat paturile moderne, dar nu pt ca oamenii erau mult mai scunzi (in medie doar cu un inch si jumatate, trei cm si ceva), ci din cauza ca erau f superstitiosi si se temeau sa adopte pozitia mortului ca sa nu moara in somn. Din cauza aerului umed sufereau si de insufucienta respiratorie si atunci somnul cu torsul mai ridicat le usura respiratia. Chiar langa dormitor era latrina, ni s-a explicat ca nu era prea multa intimitate in acele vremuri (privacy) pe privata putand sa stea mai multe persoane in acelasi timp.

Totul se ducea in jos pe un fel de put, dar reziduurile mai stagnau, de aceea chiar langa latrina era o camera numita garderoba (ca in franceza) unde se puneau hainele pt a fi dezinfectate de amoniacul care se degaja. Ghida noastra spunea ca in acest fel se distrugeau insectele, de fapt amoniacul e reputat ca un mijloc eficace de lupta impotriva mucegaiului, si in castel trebuie ca lucrurile mucegaiau lesne. Langa pat era un vas de bronz cu maner lung, in el se puneau carbuni pt a incalzi si netezi asternuturile.

Tot la acest etaj era o camera incredibil de mica daca tinem cont ca in ea dormeau cam 15 oameni, acestia erau servitorii. Dormeau atat de multi pt ca sa se incalzeasca unul de la altul. La primul etaj era si un fel de birou, "Justice Chamber" unde stapanul castelului impartea dreptatea intre supusii sai si unde tinea registrele castelului.

Tavanul din dormitor era in forma rotunda, facut din nuiele de alun impletite ca la cosuri, ni s-a explicat cu lux de amanunte tehnica de producere a unui asemenea tava, Incaperile erau tencuite cu un amestec special, din var, nisip, sange de animal si par de cal. Sa nu ne inchipuim ca sangele de animal atragea insecte, pt ca era dezinfectat de var. Initial castelul era tencuit si pe afara, acum ramasese piatra goala. Ni s-a spus ca la ferestre nu se folosea sticla, daca am inteles bine se folosea basica de anumale, ca la bordeiele noastre pana pe la inceputul secolului trecut.

In sala de banchete era un tavan care a fost reconstruit cu multa truda, din tone de stejar, Intr-o vreme exista taxa pe acoperis, se pare ca era consistenta pt ca proprietarii castelului au locuit la un moment dat intr-un conac ceva mai departe, si au dat jos acoperisul ca sa nu plateasca taxa. In plus, englezi romantici fiind (se simtea nitel in tonul ghidei noastre un naduf impotriva englezilor) au daramat si din ferestre cu scopul de a-si procura niste ruine romantice. Ruinele exista si acum, intr-o latura a castelului. Englezii au vandut castelul unui consortiu american ca sa-l foloseasca in scopuri comerciale (cam ca la Cetatea Rasnov a noastra) dar unul dintre actionari, de origine irlandeza, a cumparat actiunile celorlalti si a inceput sa restaureze castelul. Costurile s-au dovedit insa peste puterile sale si atunci a donat castelul statului iar mosia f intinsa care il inconjura a vandut-o pe un pret f ridicat, incat acum statul irlandez e stapanul unui parc f intins, cu copaci extrem de grosi, lacuri si ruine.

N-am vazut in viata mea atatia copaci extrem de grosi, mi-a explicat Maria ca stapanii voiau sa aiba copaci frumosi in parc si atunci rareau padurea in asa fel incat copacii sa nu se incomodeze unul pe altul, ci sa creasca oricat de falnici pot. Daca unii copaci s-au prabusit au fost lasati pe loc, acoperindu-se de muschi, parca era o padure ruseasca ilustrata magistral de Shishkin.

Tot in parc mai erau si ramasitele unor mine de cupru. Pe un panou erau ilustratii ale cladirilor minei, jos de tot scria ca nu mai exista niciuna in zilele noastre. Una din mine, mai de suprafata, a fost inundata dand nastere unui lac albastru verzui, o frumusete.

O locuinta f ecologica. Dar nu locuieste nimeni in ea.

Fata a coborat de pe bicicleta special ca sa faca o poza peisajului

Culoarea deosebita a apei din acest la "Blue Hole" e data de minereurile de cupru din mina inundata

Vorbeam deunazi despre Helix Hedera cea invaziva. Iat-o aici in plina actiune

Ne-am plimbat prin padure, ai mei s-au catarat in copaci, Lia s-a leganat pe o liana, eu am facut poze lacului care avea valuri ca la mare, precum si muntilor inconjuratori , Purple Mountain si Torc Mountain,  cel mai inalt varf fiind Carrauntohill  de vreo mie de metri inaltime, in  Mac Gillycuddy Reeks.

Pe lac se face canotaj

Excursii cu vaporasul

Se admira si se hranesc pasarile de apa

Se pescuieste

Ne-am cazat la un fel de pensiune (Bed & Breakfast) la un pret f convenabil. Era o casuta f cosy, curata si ingrijita. Apoi am plecat sa mancam ceva la un restaurant. Mie mi-a ramas la suflet un platou cu seafood, dar mi s-a parut cam scump, pana la urma am mers totusi la acel restaurant unde nu prea erau mancaruri vegetariene. Exista pe meniu piure de cartofi si ciuperci ca garnituri. Ar fi putut sa le puna langa platoul meu dar au adus in loc o salata, spre nemultumirea vegetarienilor nostri. Eu as fi protestat, ei insa nu. Lia a mancat o pizza mica avand multi cartofi prajiti ca garnitura, iar eu am avut parte de cel mai gustos asortiment de peste, scoici de mare, si doua feluri de creveti, mancat vreodata. Lia a mancat si ea jumatate din somonul meu si am plecat la un pub sa ascultam muzica irlandeza.

Desi erau multi turisti mi s-a parut ca atmosfera nu a fost tot atat de calda si entuziasta ca in Dublin, poate si-a spus cuvantul atractia cararilor de munte din imprejurimi. Totusi am cantat si noi refrenul de la Streets of london, iar felul in care facea prezentarile cantecului unul din membrii formatiei starnea adevarate hohote de ras. Am mai fi stat, dar Lia era tare obosita. In drum spre pensiune am mtrecut pe langa un pub adevarat, mic si inghesuit si f animat care, spre deosebire de celelalte localuri, avea muzica de pe la 6, si nu dupa 9;30 seara, dar acolo nu era indicat sa mergi cu un copil.

De mare importanta pt partea asta de tara era meciul de fotbal dintre o echipa din Cork si una din Dublin, ai mei nefiind microbisti si neavand nici televizor nu stiu numnele echipelor, solistul a urat succes echipei mdin Cork, deh, provincialii intre ei trebuie sa se sustina reciproc. Ulterior am aflat ca echipa din Cork a devenit campioana nationala, dupa 20 de ani.

A doua zi previziunile meteo s-au adeverit si a plouat cu mici intreruperi cam toata ziua, asa ca nu ne-am mai aventurat pe poteci departate ci am mers prin partea din Parcul National Killarney mai apropiata de oras. Am mers pe o alee de ciresi japonezi, eh, daca ar fi fost primavara... am trecut pe langa tufe de rododendroni care sunt spectaculari cand sunt infloriti, dar se pare ca sunt o pacoste pt peisaj si se incearca distrugerea lor, am ajuns pe o poteca noroiasa pe langa un raulet, am vizitat (pe ploaie destul de consistenta) gradinile Cnockreer dar cel mai mult ne-m distrat intr-un moment de acalmie intr-un parc de distractii pt copii pana la 14 ani, prevazut cu o tiroliana pe care as fi vrt sa ma dau si eu, dar fundul cel greu a refuzat sa se urce pe suport, era si o structura de catarat, un disc inclinat care se misca daca incepeau sa te urci pe el, Lia a reusit sa treaca, cu mult curaj si multa dificultate, pe partea cealalta a discului, apoi am inteles ce inseamna viteza ametitoare cand m-am urcat pe o instalatie (un fel de stalp rotitor) si m-am invartit pana am ametit rau , mie mi se parea ca ma invart cu 200km/ora, ceilalti au spus ca ma miscam destul de incet.

Cnockreer House

S-a facut ora de plecare la tren si frumoasa noastra excursie a luat sfarsit.