Jurnal de calatorie Irlanda 2010 Cork 9 septembrie 2010.

Poate una din cele mai pline zile de pana acum a fost aceasta zi. Dimineata am mers la Lidl si pe drum am cascat gura la gradinile din jurul caselor, precum si la modul ciudat in care sunt tunsi copacii pe Clashouv Road. Ar fi interesant de stiut ce designer a decis ca pe o latura a strazii copacii sa aiba mai degraba forma de lumanare iar pe cealalta sa li se reteze motul. Lidl este in continuare supermarketul de exceptie in ce priveste branzeturile de buna calitate si la un cost mai scazut, e mai apropiat de stilul de viata de pe mainland (continent) decat celelalte supermarketuri in care am fost: Tesco, Super Valu, Centra, Dunne. Are uneori si marfuri industriale la preturi acceptabile, de pilda acum mi-am cumparat un joc electronic de Sudoku care promite sa fie interesant cand o sa reusesc sa-i dezleg toate tainele (cele electronice).

 Tufele de mure irlandeze cresc f inalte si in cartierele marginase ale Corkului sunt aproape peste tot. Desi salbatice sunt f gustoase, desi se pare ca nimeni nu le manaca. Am vazut la supermarket mure mari, de cultura, din acelea tip 'de plastic', marca Olanda. Poate locuitorii Corkului le prefera pe acelea.

Numai ca acolo nu am gasit (un alt) adaptor pt telefonul mobil (trebuie sa-l incarc din cand in cand, poate o sa primesc candva un telefon important --pozitiv, sper-- si nu doar smseuri cu tot felul de afaceri profitabile pt Vodafone si paguboase pt mine)  si astfel dupa amiaza m-am hotarat sa merg in centru. Dar cum adaptorul era doar un pretext, am colindat o multime prin oras, astfel ca in loc sa urmez unul din cele mai scurte drumuri, pe College Road, am decis sa merg pe Orchard Road.

M-a atras atat numele, de livada, care nume nu are nici o legatura cu aspectul strazii, cat si un gard tuns in asa fel incat parea un acoperis verde al unei case. Apoi am mers pe langa Universitate, zona mai nou construita dar inundabila, lucru vazut de beneficiari nu de mult, pana am ajuns in centru. Pe drum am intrat si pe aleea care acum doi ani era inchisa circulatiei, dar eu totusi am reusit sa intru si sa fotografiez, intre altele, un grafitti cu Irlande I'll miss you. Erau acolo, neschimbate de parca ar fi fost ieri, toate grafittiurile pe care le stiam.

De atata folosinta constanta poarta a ruginit.

Si ploua, ploua...

In stanga Tribunalul, in fata Biserica St Francisc

Fiind o zi tipic irlandeza mai picura din cand in cand, apoi se oprea, si tot asa. De data asta m-am imbracat cu mantaua mea de ploaie tip 'semafor', cum ii zice Maria, oripilata de galbenul viu al ei, si plimbarea a fost OK. Am gasit si adaptorul cautat, la un magazin care vinde telefoane mobile, ba chiar si mult doritele mere irlandeze. Dar ce e mai important e faptul ca am nimerit, absolut din intamplare, pe o alee numita Mutton Lane unde este expusa o pictura murala impresionanta prin complexitatea ei, ca si prin dedicatia: 'tuturor in afara de Bush', executata de Anthony Ruby timp de sapte luni, in 2004, la comanda Consiliului Municipal Cork.

In fundul (scuzati) aleii este un bar, cred, pe alee erau cateva persoane si una din ele, un barbat mai in varsta, blond, cu alura mai hipiota, nu s-a sinchisit deloc sa se dea la o parte din fata picturii pe care o fotografiam. Dar ultima persoana, o doamna mai coapta, tot blonda, m-a intrebat daca imi place ce vad si la raspunsul meu afirmativ a inceput sa-mi povesteasca despre cum a urmarit ea progresul muncii pictorului si mi-a 'vandut' un pont, anume ca la capatul dinspre strada al aleii este incastrat un ceas care s-a oprit exact la ora si minutul cand s-a terminat opera. Ea mi-a spus ca Anthony Ruby e un pictor important corkez, desi acum sta in Londra. M-a intrebat daca sunt spaniola (eh, accentul latin e greu de deghizat).

Cred ca ati descoperit repede ceasul. Mie mi-a luat un pic de timp.

In legatura cu accentul mi s-a intamplat ceva nostim: cautam pt nepotica 'Sampanie pt copii', un fel de cvas, la noi se numeste Bubble si e facuta din fructe, desigur e importata. Dar in Irlanda se pare ca nu s-a auzit niciodata de asa ceva. Am intrebat la Tesco pe un tanar care cara ceva prin supermarket, el m-a dus la o aranjoare de raft, i-a spus ceva intr-o limba care mie mi-a sunat a poloneza (sunt f multi polonezi in oras) dar raspunsul a fost negativ. Apoi am intrebat niste insi care pareau ca fac inventarul si m-au sfatuit sa incerc in centru (eram la Wilton) la un magazin polonez. Deci polonezii si-au dat seama dupa accent ca nu pot fi de-a lor, pt irlandezi cam toti strainii sunt polonezi.

Imediat dupa aceea atitudinea celorlalti s-a schimbat (poate si pt ca prima mea remarca a fost ca-mi place dedicatia). S-au dat respectuos la o parte, ba chiar barbatul blond s-a oferit sa-mi faca o poza in fata picturii. Din pacate ceva nu a functionat cum trebuie, poate bause cam mult si ii tremura mana, poate chiar nu s-a priceput ce sa faca,  destul ca poza o iesit miscata.

In drum spre casa, desi eram tare obosita, am preferat sa fac drumul tot pe jos si am ajuns la acel complex de case pe care l-am numit acum doi ani casa cu placute pt ca in zid sunt incastrate niste placi metalice cu diverse imagini artistice. Placile se afla langa intrarea in apartamente si m-am distrat imaginandu-mi ce simt locatarii unuia din apartamente cand vad la intrare un cap de vitel. 

Autobuzul m-a ajuns din urma la vreo doi pasi de casa, as fi inghetat poate asteptandu-l, din cauza ploii marunte care deja nu mai contenea.

A doua zi, nu stiu de ce, nu prea mai aveam tragere de inima ca sa ies din casa, am mers totusi sa o iau acasa pe Lia de la ora de tae Kwon Do si am ajuns tocmai cand intre maestru si elevii lui aveau loc parlamentari daca perechile care faceau abdomene ca la soldatii din serviciile speciale (gen Delta Force) se opresc la 45 de abdomene sau continua pana la 50, cum voia maestrul. Au invins elevii.