Jurnal de calatorie Irlanda 2010 Culture Night 24 Septembrie 2010 Part II

Era de-acum noapte bine si eu inca nu ajunsesem la Offices of Leahy and Assocs Architects Ltd unde era anuntata o expozitie de pictura si sculptura. Cu harta in mana si bazandu-ma si pe cunostintele mele despre geografia orasului am traversat Canalul de Sud si m-am indreptat spre centru. Expozitia se afla pe Camden Quai, nume care imi parea cunoscut, stiam ca trebuie sa fie undeva in apropiere de Shandon. Am iesit insa in dreptul altui pod, aflat mai la vest, langa Dominican Church.

Dominican Church

Pe chei masinile stateau la coada pt ca doi Gardai (politia irlandeza) controlau fiecare masina uitandu-se cu atentie la sofer. Se intamplase asta si in seara in care am venit, se pare ca cineva a comis un accident si a fugit de la locul faptei. Langa biserica era un cort si la usa cladirii buchetul de baloane semnaliza ca si acela e un punct de interes cultural. In cort se vindea mancare, dar nu-mi era deloc foame (ar fi trebuit sa-mi fie, trecusera cateva ore bune de cand am plecat in expeditie si am umblat f mult pe jos).  Nu m-am mai uitat la harta sa vad despre ce e vorba ci am intrat in cladire. Intr-un holisor si o camera alaturata erau mai multe statui  de caini in diferite pozitii, erau de culoarea lutului. Am intrebat o tanara ce eveniment are loc acolo si mi-a raspuns ca e vorba de poezie. Am oftat cu regret, nu stiu destula engleza si nici nu aud prea bine ca sa gust asemenea delicatesa. Intre timp s-a deschis usa salii cu poeti si participantii au inceput sa iasa. Am zarit niste planse pictate de copii (cand am iesit am vazut afisul cu Children of the Europe) si mi-am zis ca e o buna oportunitate sa fac poze. N-am stat prea mult pt ca era un aer greu de respirat, camera era f mica si se vede ca in Cork sunt multi amatori de poezie care s-au tot perindat pe acolo in timpul serii. Am intrebat incotro e OLAAL ca sa fiu sigura ca nu ajung iar cine stie unde, era in dreapta si nu in stanga asa cum credeam eu.

Nu era departe si speram sa mai fie deschis, desi dupa program urma sa ajung in ultimele momente. Am traversat cateva strazi si am ajuns in dreptul altui punct cultural, Camden Palace Hotel. Dinauntru se auzea muzica (era tot o formatie de percutionisti, asta a fost norocul meu in acea noapte, sa-mi bubuie tobele in cap) de coloratura africana, intr-adevar din formatie faceau parte si niste negri. Vizitatorii pareau sa se simta f bine, mirosea puternic a cafea iar peste tot erau ciudatele statui de caini.

Atmosfera era ceva intre balci si circ, dar intr-un mod placut. Spatiul era larg si in semiumbra. Nu fuma nimeni, de altfel asta mi-a placut peste tot pe unde am fost, ca nu se simtea nici macar miros de fum de tigara, fumatorii ieseau in strada daca simteau nevoia sa-si alimenteze viciul. Si acolo se servea mancare la un ghiseu, am vrut sa iau niste peste dar cand am auzit ca o bucatica ce masura cam 3/5 cm costa 4E am renuntat. 


Mi-am alimentat in schimb dorinta de cultura intrand in sali ce evident erau ateliere de pictura, mi-a placut in mod deosebit una cu picturi abstracte armonioase, m-am bucurat ca am putut rasfoi un album de Vasarely care avea si niste reproduceri pe care nu le mai vazusem in alta parte, am trecut f repede prin cel de Pollock (un fel de guru american al picturii abstracte) si am remarcat intr-un colt cateva sticle de vin frumos aliniate si dupa toate aparentele consumate chiar in timpul actului creatiei judecand dupa urmele de vopsea de pe ele. 

O scara destul de ingusta ducea la etaj, un anunt ne avertiza sa nu bagam in seama cainii. Intr-adevar erau o multime de caini, mai mici sau mai mari, toti intepeniti in diverse atitudini, unul dintre ei avea si un rahatel de culoarea lutului sub el. M-am uitat la ei cu placere si abia intr-un tarziu am vazut o masa mare pe care erau statui de caini in plin proces de faurire iar sub masa deja erau multe care aveau nevoie doar de stratul lutos ca sa fie terminate. Materialul din care erau facute era de hartie de ziare si bete, am fost incantata de acest mod de a recicla hartia. 

Un anunt preciza ca sunt  peste 100 de caini de papier mache in interior. La acea ora inaintata era o familie cu un copil care se simtea de minune printre atatia caini. Mi-ar fi placut sa fie si Lia acolo dar deja controland telefonul la Blackrock Castle vazusem ca am trei apeluri nepreluate. Fiind weekend era clar ca Vodafone si-a pastrat obiceiul din Romania de a nu transmite apelurile preluate si la destinatar pt ca telefonul era pus pe vibrat si trebuia macar sa-l simt daca nu-l auzeam. Cu greu reusisem sa transmit un sms cand am ajuns din nou langa City Hall dar Maria renuntase sa mai ia legatura cu mine.

Nu m-am lasat cuprinsa de frustrarea de a nu fi cu cei dragi si am continuat sa admir privelistea. Se pare ca avusese loc si un workshop de desen cu copii, acum copiii erau deja in pat, spre deosebire de acum doi ani cand numeroase familii isi plimbau inca odraslele prin oras aproape de miezul noptii. Atunci curiozitatea era mare, probabil ca si dezamagirea a fost pe masura. Lia si Maria au fost la Lifetime Laboratory unde era un program special pt copii, ar fi vrut sa mearga si la UCC School of Music & Theatre dar au renuntat, era cam departe, eu am trecut pe langa ea dar nu era aproape nimeni in fata cladirii.

Totusi, ca sa fiu dreapta, in momentul in care am iesit din Camden Palace Hotel a sunat telefonul si am putut comunica bine cu familia, dar era deja mult pra tarziu ca sa mi se alature.


Am mai ascultat putina muzica si , cu brosura in mana, mi-am continuat periplul. F aproape era Basement Project Space, tot cu muzica si arte vizuale, dar era deja inchis. Trecusem de OLAAL si m-am intors fara sa mai sper ca mai e deschis dar surprise, usa era deschisa invitandu-ne sa vizitam expozitia de pictura. Cea de sculptura, aflata dupa toate aparentele la etaj, nu mai era accesibila. 

Picturi de James Leahy

Picturi de Niamh Slack

Picturi de Margaret Kent

Picturi de Veronica Heywood

Mi-au placut tare mult tablourile vazute, desigur James Leahy avea cele mai multe expuse dar si cele ale lui Niamh Slack, Margaret Kent sau Veronica Heywood mi-au placut. Intr-o mica salita se ofereu vizitatorilor alune, chips cu branza si ceapa (f gustosi, nu numai datorita orei inaintate) si vin alb sau negru, Am urmat exemplul altor vizitatoare si intre cateva tablouri admirate, poze cu cele expuse si urcat pe scara am consumat cu pofta alimentele si am baut cate putin atat din vinul rosu cat si din cel alb. A fost buna ideea cu snackuri pt ca altfel dupa atata vin de buna calitate nu stiu daca mai ajungeam acasa. Inainte de plecare o doamna m-a intrebat daca am venit de una singura (are on your own) si de unde sunt. I-am spus cu sinceritate ca acolo mi-a placut cel mai mult din tot ce am vizitat in acea noapte (si nu vinul era de vina, cautand mai tarziu pe net la adresele participantilor --am reusit nicicum sa gasesc adresa lui James Leahy, www.jlrt.ie--am fost si mai incantata de cele vazute)

Am fost invitata sa scriu in cartea de oaspeti si la adresa am pus Bucharest, Roamania, SE Europe, desi erau membri UE ca si noi, si nu americani care stiau despre Romania doar ca e tara lui Dracula, si asta din filme si cartea lui Bram Stocker si nu din stradaniile diversilor ministri ai turismului de la noi.

In centru era plin de grupuri de tineri f veseli care se plimbau sau se indreptau spre numeroasele puburi cu muzica. Nu lipseau nici patrulele de gardai (merg ca militienii nostri pe vremuri, doi cate doi, mi-am amintit bancul care spunea ca explicatia e simpla: unul stie sa scrie si altul sa citeasca. In fata unui magazin care are deja vitrinele decorate pt  Haloween am ramas cu gura cascata, una din gardai mi-a zambit.

In aleea Mutton Lane de asemenea era multa lume care parea sa se simta f bine, se pare ca taverna respectiva are o bere f buna. Multe din frumusetile tinere ale Corkului deja rivalizeaza la dimensiuni cu mine, asta nu inseamna ca se jeneaza sa arboreze, in ciuda frigului, decoltee generoase, pantofi cu tocuri cui f inalte si, mai ales, rochite sau fustite care acopera cu greu fundul, depasindu-l cu cel mult un cm. Doua dintre ele erau cat pe ce sa-si franga pretioasele tocuri in spatiul dintre caramizile podului pietonal care duce la Grand Parade, spre amuzamentul cersetorului care astepta acolo mila trecatorilor.

Mutton Lane

De altfel am remarcat ca f multe tinere, indiferent de aspect sau gabarit, poarta fustite sau pantalonasi ffff scurti. Unora le sta chiar bine, ai ce vedea, am vazut sambata doua in Tesco, in rochii negre de seara si pantofi f eleganti, le-ar fi stat f bine ca fotomodele.


As fi luat un taxi de pe Grand Parade, eram cam obosita, dar am rezistat cu brio tentatiei. Am ajuns acasa aproape de miezul noptii , inca incantata ca seara a fost atat de reusita, cu un mic regret ca nu au mers si ai mei cu mine, desi nu stiu daca s-ar fi simtit tot atat de bine ca mine.