Jurnal de calatorie Irlanda 2010 Cork 7 septembrie 2010. Ora de Tae Kwon Do

Asta seara am insotit-o pe Lia la ora de Tae Kwon Do. Mi-a spus ca e OK sa stau si eu.\De mult nu m-am mai distrat asa de bine. Sala de sport a scolii era plina de aspiranti la titlul de mare maestru in arte martiale de cele mai diferite varste, de la copii de ciclu primar (care la ei tine 6 ani, o chestie f economicoasa daca te gandesti ca un singur cadru didactic preda toate materiile din programa, e drept ca se schimba in fiecare an) , pana la adolescenti si chiar adulti. 


Dupa incalzirea necesara inaintea oricarui efort fizic si salutul reglementar au urmat exercitii de fortificare a muschilor coapsei (f necesare tinand cont ca se folosesc mult loviturile cu picioarele in acest sport). Primul a fost pasul piticului cu mainile dupa urechi. Elevii au fost impartiti in doua grupe asezate dealungul laturii mai lungi a salii si trebuia ca fiecare grupa  sa inainteze pe vine spre cealalta. Copiii au trisat in fel si chip, doar Lia a  procedat corect si a ramas in urma celorlalti, dar a fost dat ca exemplu de maestru.

Dar nu acesta a fost cel mai deistractiv exercitiu. Elevii au fost grupati in perechi tinandu-se cont de nivelul de pregatire la care au ajuns si unul din ei a stat in genunchi (capra) in timp ce partenerul si-a pus labele picioarelor pe spatele lui. Apoi amandoi au trebuit sa faca flotari. Bineinteles ca cei mai multi nu reuseau si cadeau lati inca de la prima flotare (push up).

Dar exercitiul la care chiar n-am mai putut sa-mi stapanesc rasul a fost cel in care partenerii stateau spate in spate cu mainile prinse unul de altul si trebuiau sa se aseze simultan pe jos si tot simultan sa se ridice. E un exercitiu destinat fortificarii muschilor spatelui. Perechea aleasa sa demonstreze a reusit sa se aseze, dar acolo a ramas, nu s-a mai putut ridica, desi erau copii destul de marisori, poate chiar adolescenti. Maestrul (cu centura neagra) a trecut impasibil peste acest insucces si a ordonat tuturor sa faca exercitiul. Am vazut cu bucurie ca Lia si partenerul ei au reusit destul de bine acest exercitiu, desi baiatul era mai mic decat ea atat ca statura cat si ca varsta. Dar celelalte perechi erau deadreptul comice, insa se distrau de minune.

Unul din baietei, destul de bun executant, a ramas fara pereche (partenerul s-a scuzat si a plecat) asa ca maestrul a gasit repede solutia: perechile trebuiau sa se tina de mana apoi sa execute miscari de lovire specifice. maestrul l-a luat de mana pe solitar si l-a atasat unei perechi. Toate bune si  frumoase numai ca baieteii au profitat ca au ramas cam departe de ochii maestrului (un tip destul de tanar si se pare ca destul de ingaduitor, deh, lectiile se platesc si daca ar fi prea sever ar  risca sa ramana cu sala goala, uite asa se perverteste spiritul artelor martiale in occident spre deosebire de Orientul indepartat, in Coreea de Sud Tae Kwon Do facand parte din pregatirea militara obligatorie, si nu cred ca ofiterii sud coreeni sunt prea ingaduitori cu soldatii lor) si au inventat ei un exercitiu, anume au ramas prinsi de mana iar baieteii din laterala si-au trecut piciorul peste mainile prinse de cel din mijloc, f veseli si fericiti.

Pe la jumatatea orei toti copiii au primit ingaduinta sa bea o gura de apa, eu n-am stiut si n-am fost pregatita cu sticla respective, dar pt Lia a fost OK. Apoi fiecare grupa a primit exercitii de executat conform culorii centurii purtate, a fost si un exercitiu de memorie pt ca la grupele mai avansate (Lia e pe la mijloc) exercitiile erau destul de complicate. La cei mai putin avansati maestrul a desemnat ca instructor pe un baiat cu centura rosie (dupa asta urmeaza cea neagra) care si-a luat f in serios rolul. Lectia s-a sfarsit cu salutul de rigoare.