Avionul spre Dulin era, as putea spune, arhiplin. Dupa toate aparentele cei mai multi pasageri erau copii. Am avut nenorocul de a suporta aproape tot drumul un ‘concert’ de oracaituri ale unui pasager de vreo doi ani pe care il astepta mami in Dublin, cel putin asa sustinea persoana care-l insotea si care isi mai pierdea din cand in cand rabdarea. Cred si eu, pt noi calvarul a durat vreo patru ore, e posibil ca ea sa fi avut parte de asemenea ‘bucurii’ si alta data.
Oracaielile se inteteau cand avionul trecea prin zone de turbulenta, si nu stiu sa fi fost prea multe zone calme. Totusi am remarcat doar odata ca pilotul ne-a atentionat ca trecem prin turbulente desi daca as fi avut stomacul mai sensibil as fi avut nevoie de punga speciala. Ma simteam ca intr-un autobuz autohton care circula pe unul din drumurile dragei si infrunzitei noastre patrii. Nepotica, mult mia calatorita decat mine (a fost pana si in Seul!) sustinea ca asta e norocul meu, in alte calatorii ale ei turbulentele au fost extrem de rare.
La plecarea din Bucuresti politistul care controla pasapoartele a frunzarit indelung, dupa ce a pus intrebarea de control ‘ ce mai faci...’ ca sa vada daca fetita raspunde la numele de pe pasaport, documentul care facea dovada deselor deplasari cu avionul ale nepotelei. In schimb, spre deosebire de data trecuta, cel irlandez a fost f expeditiv.
Pt recuperarea bagajelor m-am asezat din greseala la alta banda. Mi-am dat seama ca nu acolo e valiza mea cand am remarcat ca familiile cu puderia de copii vorbeau alta limba decat romana. Explicatia invaziei de copii era clara; inceperea scolii.
Am fost f frustrata cand am constatat ca din nou Vodafone imi face figuri si, desi roamingul a functionat perfect cand am fost in Paris de data asta toate apelurile mele mi-au fost refuzate, se pare de cei din Bucuresti, pt ca cei din Irlanda au avut grija sa seteze ora dupa ora lor.
Am ajuns intr-un tarziu (f tarziu) la otelul de patru stele la care aveam rezervare. Probabil ca din cauza crizei tarifele n-au fost f piperate, am constatat a doua zi ca aveau f multi clienti, turismul prezentand inca o mare atractie. Tot un semn de criza a fost si faptul ca atunci cand fiica mea a luat taxiul spre aeroport a mers cu inca patru persoane impartind echitabil costul transportului si obtinand avantajul de plati fiecare doar cu 1,5 E mai mult ca la autobuz, lucru cu care taximetristul a fost de acord. Ma intreb cand se vor face si la noi asemenea ‘cooperative’ cu care sa fie de acord si taximetristii.
O fi fost hotelul de patru stele dar nu a avut conexiune la internet (lasa ca nici nu-mi trebuia, neavand laptop) si nici mic dejun inclus, nu mia vorbesc de frigider sau bar. In schimb ne astepta o cana de fiert apa si pliculete cu ceai kenian, cafea solubila normala si decaf, pliculete cu zahar brun sau alb, mai multe doze de lapte si vreo doi biscuiti f dulci, dupa gustul meu, deja tabacit de cati indulcitori am ingurgitat de cativa ani incoace.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu