Rostul-Articol de Bradut Florescu

Mare dreptate au cei care dau sfaturi bazate pe invataturile Feng Shui (parca vad ca iar se repede la mine Virginia, care m-a criticat aspru pt preocuparea mea in legatura cu Astrologia, prin ample comentarii la Femeia in Taur, o sa spuna ca Feng Shui e o chestie pagana, care vine direct de la duca-se -pe pustii si ca ma joc cu focul) atunci cand recomanda sa scapi cumva de lucrurile de prisos (declutter) sau macar sa-ti reorganizezi spatiul vital.

OK, eu n-am considerat ca emailurile de la voi sunt de prisos si trebuie aruncate, pur si simplu le-am reorganizat in asa fel incat sa-mi ocupe cat mai putin spatiu in calculator (si cat mai mult pe stick, adica discul exterior, care se conecteaza prin USB) . Daca nu faceam asta cine stie cand ii venea randul ppsului intitulat "Rostul Nostru" (multumesc Bianca).

Autoarea, Sica, a ales o muzica sfasietoare si imagini cat se poate de adecvate, le puteti vedea si voi daca mergeti pe Nice.pps. Sigur, eu am banuit ca ppsul trebuie sa fi fost descarcat de undeva de pe net si iar am apelat la tata Gugal ca sa gasesc atat ppsul, cat si articolul care a stat la baza compunerii lui. Cel care l-a scris e tot un blogger, si inca de pe platforma Google, un tanar care comenteaza cu cinism ca scopul lui a fost sa-si faca trafic si ca si-a atins acest scop, l-au citit 1000 de oameni si au fost 10 carora nu le-a placut.

Din pacate, cum veti vedea mai jos, daca nu cumva v-ati impiedecat deja de articol pe alte bloguri sau situri, autorul expune multe adevaruri dureroase in el. Si, ca o persoana care o avea ea tinerete fara batranete, cum zice Dono, dar ma cam apropii de zenitul vietii, am fost cu atat mai impresionata de cele ce am citit, mai ales ca dorul de familia fetei mele mai mici, care isi cauta implinirea si aprecierea justa a valorii ei pe alte taramuri, nu-mi da pace.

Sigur, nu trebuie sa negam tot progresul tehnic si sa ne intoarcem cu totii cu nasul in pamant, cum ne sfatuia un comentator undeva (ma rog, el zicea sa ne intoarcem la viata patriarhala, de la tara, atata doar ca nici batranii nu mai sunt asa incantati de viata aceea, si ei, in satul din Baragan in care am crescut prefera sa ia apa de la pompa si nu sa se chinuie sa o scoata din adancurile pamantului invartind de roata grea de lemn, si ei se bucura sa aiba apa de la robinet si apa calda de la boiler, ca n-or fi chiar asa de inapoiati cum ii cred unii) dar parca nici sa ne aruncam la gunoi toate valorile de dragul progresului.

In ce priveste exemplul cu Regele Thailandei, momentan nu e chiar cel mai bine ales, avand in vedere cam care e situatia acolo de ceva vreme, nu prea multa, in urma.

Cat despre credinta, ehe, la mobil trebuie sa raspunda si popa in timpul slujbei de cununie, nu doar enoriasii, am vazut cu totii la TV, strict autentic.

Gata, am comentat destul, acum am sa copiez articolul, am cerut acceptul autorului si cred ca il am, conditia fiind sa pun link la blogul sau.

Rostul
Bradut Florescu

Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.

La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.

României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.

Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa.

Bătrânii. România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările “prietene”.

La noi chestia asta se numeşte “agricultură de subzistenţă” şi lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!

Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, ca nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se
trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.

Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se vâd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un “Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e urgent.

Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viza de Canada.

Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.

Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.

Să trăieşti.