Despre patimi

Am sa incep cu o negare: nu este vorba despre patimile Mantuitorului ci despre patimile care ne stapanesc pe noi, pacatosii.

In 1953 in Romania secatuita deja de razboi si spoliata de plata presupusei datorii de razboi catre Uniunea Sovietica s-a luat o masura care urmarea doua scopuri: reducerea inflatiei si distrugerea acumularilor de capital ale clasei de mijloc, mai ales micii mestesugari. Aceasta masura s-a numit stabilizare. Atunci s-a facut nu numai o denominare, ca cea care confuzeaza o multime de lume care vorbeste cand de milioane, cand de RON, de nu se mia intelege nimic cateodata. Povestesc mereu ca o anecdota o intamplare strict autentica. Am cumparat baterii, din acelea care se folosesc la camerele foto. Am intrebat "cat costa una?" "3 lei" mi s-a raspuns. "Atunci dati-mi 4". "120", a spus vanzatorul. Fara mii, fara nimic. Deci 3x4=120, in aceasta logica.

Cum spuneam nu era vorba doar de denominare ci si de faptul ca nu se schimbau banii economisiti, mai ales cei "pusi la saltea"

Imi amintesc ca tatal meu a venit acasa in ziua de salariu cu o hartie de 10 lei noi. Nu stiu daca reprezenta tot salariul sau, dar nici nu era departe de acesta suma, un inginer avand atunci maximum 500 lei, dupa cum am aflat multi ani mai tarziu, in 1966, cand salariul meu de proaspata angajata in campul muncii (ca absolventa de facultate) era de 1100 lei si ma plangeam ca este insuficient pt plata chiriei, transportului, hranei, etc.

In 1975 Draga Olteanu a facut un rol memorabil intr-un film a carui actiune se petrece chiar in perioada stabilizarii, film numit Patima, al carui scenariu s-a inspirat dintr-o nuvela a lui Petru Vintila. Era combatuta acolo patima pt bani, patima care nu tinea cont de nimic, nici de iubire, nici de familie.

Mi-am amintit de toate acestea citind un articol mai vechi din ziarul atat de des citat in acest blog, Lumina. N-am sa copiez tot articolul, ci numia acea parte in care se vorbeste, intr-un limbaj accesibil si colorat, despre patimi.

Cele trei patimi fundamentale

Evagrie Ponticul este primul scriitor al vieţii ascetice care ne lasă o listă cu cele opt patimi fundamentale, dar pe care le reduce la trei, din care se nasc celelalte cinci. ........ Cele opt patimi sunt: lăcomia pântecelui, mândria, slava deşartă, desfrânarea, trândăvia, iubirea de arginţi, mânia şi tristeţea. Acestea se împart la rândul lor în trei patimi de bază şi cinci, care se dezvoltă din acestea. Cele trei patimi fundamentale sunt: mândria, lăcomia pântecelui şi iubirea de arginţi. Evagrie ne explică această alegere în debutul Capetelor despre deosebirea patimilor şi a gândurilor: „Dintre dracii care se împotrivesc lucrării noastre, cei dintâi, care se ridică cu luptă, sunt cei încredinţaţi cu poftele lăcomiei pântecelui, cei ce ne furişează în suflet iubirea de argint şi cei ce ne momesc cu slava de la oameni. Toţi ceilalţi vin după aceştia să ia în primire pe cei răniţi de ei. Căci este cu neputinţă să cadă cineva în mâinile duhului curviei, dacă n-a fost doborât întâi de lăcomia pântecelui. Precum nu poate tulbura mânia pe cel ce luptă pentru mâncăruri, sau bani, sau slavă. Şi este cu neputinţă să scape de dracul întristării cel ce nu s-a lepădat de toate acestea. Nici de mândrie, cel dintâi pui al diavolului, nu va scăpa cineva, dacă n-a smuls din sine iubirea de argint, rădăcina tuturor răutăţilor, dacă şi sărăcia smereşte pe om, după înţeleptul Solomon. Scurt vorbind, este cu neputinţă să cadă omul în puterea vreunui drac, dacă n-a fost rănit mai întâi de acele căpetenii ale lor. De aceea şi diavolul aceste trei gânduri i le-a înfăţişat Mântuitorului: întâi îndemnându-l să facă pietrele pâini, al doilea făgăduindu-i toată lumea dacă i se va închina, şi al treilea spunându-i că va fi acoperit cu slavă dacă va asculta, întrucât nu va păţi nimic dintr-o aşa de mare cădere. Dar Domnul, dovedindu-Se mai presus de acestea, i-a poruncit diavolului să meargă înapoia Lui. Prin acestea ne-a învăţat că nu este cu putinţă să alunge cineva de la sine pe diavolul, dacă n-a dispreţuit aceste trei gânduri“ (Filocalia, vol. I, pp. 52-53). Pornind de la cele trei ispite ale diavolului împotriva Mântuitorului, Evagrie dezvoltă o schiţă interesantă privind evoluţia patimilor. Demonii acţionează mai întâi prin lăcomie, arghirofilie şi mândrie. Mândria este deseori subînţeleasă prin slava deşartă sau invers, astfel încât autorii ascetici ulteriori au vorbit în dese rânduri doar de şapte patimi, nu de opt. Evagrie permutează între cele două patimi înţelesuri asemănătoare şi acesta este motivul pentru care ceilalţi scriitori bisericeşti au unit în dese rânduri aceste patimi atât de comune în manifestări.

Demonul amiezii: akedia

Cel mai cutremurător demon care te poate ataca în afara celor menţionaţi anterior este cel al plictiselii. Akedia, aşa cum este numită această stare, poate fi legată de patima trândăviei, dar, într-un fel cuprinde şi manifestări mai speciale. „Dar ce să zicem despre dracul care face sufletul nesimţit? Căci mă tem a şi scrie despre el. Când năvăleşte acela, iese sufletul din starea sa firească şi leapădă cuviinţa şi frica Domnului, iar păcatul nu-l mai socoteşte păcat, fărădelegea n-o mai socoteşte fărădelege şi la osânda şi la munca veşnică se gândeşte ca la nişte vorbe goale. De cutremurul purtător de foc el râde. Pe Dumnezeu, e drept, Îl mărturiseşte, însă poruncile Lui nu le cinsteşte. De-i baţi în piept când se mişcă spre păcat, nu simte: de-i vorbeşti din Scripturi, e cu totul împietrit şi nu ascultă. Îi aminteşti de ocara oamenilor şi nu o ia în seamă. De oameni nu mai are ruşine, ca porcul care a închis ochii şi a spart gardul. Pe dracul acesta îl aduc gândurile învechite ale slavei deşarte“ (Filocalia, vol. I, p. 59). Akedia te face total indiferent, cu multe ispite de a-ţi părăsi locul şi de a începe altceva. Soluţia propusă de Evagrie pentru cei din lume este ascultarea durerilor altora, pentru că astfel sufletul ajunge mai milostiv şi aplecat spre iubire. În pustie, însă, unde oamenii au mai puţine necazuri şi griji exterioare, este necesară răbdarea cu osârdie a ispitirii fără părăsirea propriei chilii. Akedia îndeamnă inclusiv la vizite inoportune şi grăire în deşert, de care monahul trebuie să se ferească foarte atent.

Ei, acum ati inteles de ce mi-am amintit de filmul Patima?