Ce verde era valea mea 1 Iunie

Daca ma gandesc bine in copilaria mea 1 iunie era o zi ca oricare alta. Si cum ar fi putut fi altfel cand am inceput scoala in 1950, cand inca mai existau cartele iar confectiile si incaltamintea se dadeau "pe puncte", adica tot pe cartele si numai de fast si de sarbatoare nu le ardea bietilor oameni abia scapati de urgia razboiului si nimeriti sub cea comunisto-sovietica.

Spune mamitza ca tatitzu, care era invalid de razboi, dar a reusit sa "produca" doi copii care trebuiau cumva intretinuti, si nu se punea problema sa se inscrie in colectiv si sa munceasca acolo, a preferat sa dea pamantul la IAS si apoi sa se angajeze si el, sfatuit de un fost camarad de arme, la acelasi IAS, obtinand in acest fel si cartelele atat de pretioase.

Norocul lui ca avea la baza Scoala de Subofiteri si, fiind si f bine dotat intelectual, a gasit de lucru intr-un birou, ajungand inainte de a iesi la pensie sa ocupe un post de sef de sectie cu derogare de studii (trecand insa un timp prin stadiul de muncitor, ca sa nu-i dauneze prea tare subsemnatei la liceu cu originea lui nesanatoasa de functionar). Ca asta a facut sa urmez un an facultatea fara bursa (noroc ca s-a schimbat legea) e alta mancare de peste.

Deci, pe vremea copilariei mele nu se dadeau nici macar premii pt cei mai merituosi copii, doar niste diplome, si alea din doi in doi ani (trebuie sa fie vreo 3-4 pe acasa, daca nu le-a pus mamitza pe foc, ca are o obsesie cu aruncatul actelor in foc, cred ca i-a ramas de pe vremea cand unele acte erau compromitatoare si iti puteau crea mari necazuri, noroc ca n-a facut la fel cu actele de pamant sau cu medalia primita de tatal meu pe frontul de est). Pana si primirea in randul pionierilor se facea tot din doi in doi ani.

In schimb nu aveam uniforme, acestea s-au introdus cand eram in clasa VII, pe atunci ultima clasa gimnaziala, si erau desigur diferite de cele de la liceu, deci parintii mei au socotit ca nu e cazul sa-mi cumpere mie uniforma, pt ca oricum urma sa-mi cumpere una de liceu (nu se punea problema sa abandonez scoala si sa renunt la liceu, nu s-a pus nici cand, trecand prin criza specifica adolescentei, preferam sa citesc literatura parascolara in loc sa-mi fac temele, obtinand note in consecinta) ci doar surorii mele, care era "boboaca", in clasa I adica. Am mai povestit ca mi s-au administrat nenumarate admonestari ca nu urmez exemplul surorii mele si nu port uniforma.

Nu stiu cum sunt altii dar eu una am urat mereu uniformele si tendinta de a uniformiza societatea incepand cu copiii. In schimb fetele mele au avut parte de uniforma inca de la gradinita, intai niste sortulete albastre, apoi uniformele de soimi ai patriei, cu bluzitele lor portocalii (oare de la ele s-or fi inspirat pedeleii cand au ales acesta culoare ca emblema pt partidul lor?).

Fiica mea cea mare avea vreo 3 ani cand i-am cumparat niste sandalute prea mari. Am luat-o de mana si am plecat spre magazin ca sa le schimb. Troleibuzul insa nu a mai circulat un timp pt ca in Piata Elefterie defilau niste copii in costume de carnaval. Era Carnavalul Copiilor organizat cred de Palatul Pionierilor, aflat atunci la Cotroceni, cu ocazia zilei de 1 iunie.

Nu-mi amintesc ca la gradinita copiii mei sa fi participat la vreo actiune speciala de 1 iunie, dar cand fiica cea mica era in clasa I invatatoarea ei a organizat, in cinstea acestei zile, Serbarea Abecedarului. A fost o serbare frumoasa, copiii au avut diferite roluri si costumele adecvate. Invatatoarea a avut in program si o sceneta cu anotimpurile.

F multi copiii de la blocurile noastre erau in clasa acestei invatatoare, o invatatoare f buna, s-a vazut asta mai tarziu, la gimnaziu, desi ea ne-a spus inca din clasa I, la o sedinta cu parintii ca sarcina ei e sa invete copiii sa scrie si sa citeasca, atat, ca sistemul de a obliga invatatorii si profesorii sa nu aiba repetenti pt ca altfel vor fi penalizati o va determina sa treaca clasa un elev chiar daca copilul nu stie decat sa buchiseasca, nu mai mult, dar ca ea va da note diferentiate dupa capacitatea copilului si gradul in care parintii se ocupa de acesta si intr-adevar s-a intamplat ca o fetita din vecini, azi profesoara, sa faca perfect exercitiile date si sa nu ia 10 pt ca nu le-a facut si pe cele mai dificile.

Deci acesta invatatoare a ales patru fetite care sa personifice cele patru anotimpuri. Fiica mea era prietena cu doua surori f apropiate ca varsta, doar un an diferenta intre ele, cea mai mare era colega de clasa cu ea. Aceasta urma sa fie Toamna, avea o superba rochita de saten galben-portocaliu, lunga, pe care o purtase la o nunta, din pacate fetita s-a imbolnavit si n-a putut participa la serbare. Eu insa dadeam din colt in colt pt ca fiica mea era Vara si n-aveam o rochita adecvata.

Vecina a fost f saritoare si indatoritoare, o sa-i raman recunoscatoare toata viata, si ne-a imprumutat rochita pe care o purtase fiica ei cea mica la nunta. Ii venea perfect fetei mele, albastrul matasos se potrivea f bine cu aspectul ei, am mai adaugat eu niste flori din acelea care se dau la nuntasi si i-am pus pe cap o coronita de flori.

Acum trebuie sa fac din nou o paranteza. Pe vremea cand eram eu eleva era cah sa se puna coronite de flori pe capul premiantilor (Marin Preda spune in Morometii ca Niculaie a primit o asemenea coronita, dar asta era pe vremea "odiosului regim burghezo-mosieresc") dar cand fetele mele au mers la scoala era in voga acet obicei. Prima data am apelat la o verisoara care lucra la o florarie, ulterior insa o vecina cu mai multa experienta m-a invatat sa le fac eu personal. Dealungul anilor a devenit din ce in ce mai greu sa fac rost de florile necesare, dar m-am descurcat de fiecare data. Era cea mai usoara corvoada posibila!

In acea vara florile nu au fost o problema incat am decis ca "Vara" e bine sa aiba pe cap o coronita de flori. Si acum imi amintesc cu drag cat de scumpa era fetita mea (o sa ziceti ca tot tiganul isi lauda ciocanul sau, precum mama-mare, ca si broasca zice ca puisori cu ochisori mai bulbucatei si picioruse mai rascracaratele ca puii ei nu are nimeni, dar o sa vedeti ca nu e --numai--asa) in chip de Flora, din pacate nu am nici o poza cu ea de la acea serbare, sotul meu, care se pricepea (si) la facut poze a avut ceva mai important de facut in ziua aceea.

Imi mai amintesc cat de frumoasa era Iarna (parca mai eleganta si mai frumoasa decat fetita mea) cu o rochita alba si o diadema cu strasuri asezata pe carliontii ei cei negri. Nu-mi mai amintesc cum aratau Primavara si Toamna, cred ca si ele erau frumoase.

Invatatoarea ne-a spus noua, parintilor care asistam la serbare, ca trebuie sa ducem copiii la cofetarie si sa le dam inghetata (pe vremea aceea nu se gasea inghetata la tot pasul, ca acum). Cand s-a terminat serbarea pt ca de la blocuri nu prea venisera parinti am plecat spre cofetarie cu cardul de copii dupa mine, in mijlocul carora fetita mea arata, cu coronita ei inca pe cap, ca o adevarata printesa.

Toata lumea care trecea pe strada se oprea, se uita admirativ la ea si intreba daca deja se dau premiile. Cand s-au dat premiile parca nu avut atat succes, invatatoarea, ca sa impace orgoliile unor mamici, a facut in asa fel incat patru copii sa obtina premiul intai. Cam asa era obiceiul la clasele mici, sa fie mai multi pe un singur premiu, abia la gimnaziu in clasa fiicei mele mai mici au existat copii cu media generala peste 9 care nu au capatat nici macar o mentiune iar fiica mea a terminat gimnaziul cu 10 pe linie, desi intr-un an a fost bolnava de hepatita.

Asta spre disperarea celei mai bune prietene a ei, care intr-un an a luat doar premiul doi la diferenta de 3 (trei) sutimi fata de fiica mea (am protestat atunci, am spus ca e nedrept fata de acea prietena, mi s-a spus ca a mea e mai buna, era poreclita "Sala Polivalenta" de catre profesori) Si fiica mea mai mare a luat premii in toti anii. Se umfla inima in mine precum cozonacul, cum glumea cumnatul meu (RIP) cand veneam acasa la sfarsitul sarbatoririi incheierii anului scolar.

Acum dupa ce, cu modestia mea caracteristica, m-am laudat cat incape, o sa mai povestesc ca in anii urmatori de 1 iunie, cand vremea permitea (se stie ca iunie e cea mai ploioasa luna a anului) se organizau tot felul de concursuri de biciclete sau de role, f animate. Targurile de jucarii inca nu erau la moda.

Am observat cu surprindere, cautand o felicitare pt copii, ca in USA nu se serbeaza Ziua Copilului, nici in Irlanda sau Israel. Despre alte tari nu stiu. O fi avand vreo sorginte comunista, nu stiu, nu m-am documentat. Nu exista nici Ziua Internationala a Femeii, in schimb in USA exista Ziua Mamei (nu pe 8 martie, in nici un caz), Ziua Tatalui, Memorial Day (care e diferita de Ziua Eroilor=Inaltarea, de la noi), etc.

O explicatie ar fi poate felul in care a fost colonizata America de Nord, de catre protestantii care erau, ca sa zic asa, mai catolici decat Papa, adica erau f suparati ca nu se respecta cu strictete preceptele crestine. Nu degeaba se spune ca America a fost cucerita cu Biblia intr-o mana si pusca in cealalta, manifestandu-se intransingenta pana la stergerea de pe fata pamantului a celor care nu se converteau la religia crestina (in fine, o parte a amerindienilor, ceilalti fiind obligati sa traiasca in rezervatii).

Si pt ca cei care au inceput colonizarea erau niste razvratiti pe vechiul Continent nu cred ca au fost tare dornici sa perpetueze pe taramul cel nou unele sarbatori care sa le aminteasca cumva de persecutiile de care au fugit si atunci au inventat ei unele noi, cea mai notorie find Thanksgiving.