Efectul Dunning-Kruger

In casuta mea postala se aduna multimi de mesaje necitite, printre ele si newsletterele de la New York Times. Totusi din cand in cand le mai deschid si de cele mai multe ori gasesc cate un articol care ma fascineaza.

De data asta am gasit o serie de 5 articole, publicate pe blogul gazduit de NYT si numit "Opiniator", articole intitulate "The Anosognosic’s Dilemma: Something’s Wrong but You’ll Never Know What It Is", articole scrise de Errol Morris.

Articolele sunt f interesante, contin mai multe subcapitole, eu vreau sa prezint aici doar efectul Dunning-Kruger, pt ca mi se pare ca are multe aplicatii in viata publica a natiunii nostre.

Am sa incep prin a aminti ca Aristotel recomanda tuturor "Cunoate-te pe tine insuti". Chiar si articolele mele dedicate astrologiei au acelasi indemn. E simplu de spus dar mai greu de infaptuit, dupa cum au constatat D si K.

Toti suntem convinsi, cred, ca exista lucruri pe care nu le cunoastem. E clar ca nu putem sti totul pe lumea asta. Dar ce ne facem cand nici nu stim ca nu cunoastem anumite lucruri?

David Dunning s-a intrebat daca parerea pe care o avem noi despre propria competenta poate fi comparata in mod obiectiv cu competenta necesara. Impreuna cu studentul sau pe nume Justin Kruger a facut o cercetare care a dus la publicarea in 1999 a articolului intitulat “Unskilled and Unaware of It: How Difficulties of Recognizing One’s Own Incompetence Lead to Inflated
Self-assessments”.

Este vorba despre un fenomen pe care il vedem, din pacate, prea des mai ales cand privim la abilitatile conducatorilor nostri, mai ales o anume madam ministru: ei au despre competenta lor o parere deosebit de buna care ii face sa nu fie in stare sa-si dea seama cat de incompetenti sunt.

Hai sa vedem ce zice Dunning insusi despre asta:

When people are incompetent in the strategies they adopt to achieve success and satisfaction, they suffer a dual burden: Not only do they reach erroneous conclusions and make unfortunate choices, but their incompetence robs them of the ability to realize it.

Cand oamenii sunt incompetenti in adoptarea strategiilor de a avea succes sau satisfactii ei sufera o povara dubla: nu numai ca ajung la concluzii eronate si fac alegeri nefericite, dar incompetenta lor le rapeste abilitatea de a realiza acest lucru.

El a constatat ca modul in care se autoapreciaza subiectii cercetarii sale nu poate fi adevarat dar ca ei cred din toata inima cele ce spun, ca parerea f pozitiva despre ei insisi e bazata pe realitate. Deci Dunning a ajuns la concluzia ca daca esti incompetent e imposibil sa stii acest lucru. Daca ai sti ai spune:

“Wait a minute. The decision I just made does not make much sense. I had better go and get some independent advice.” But when you’re incompetent, the skills you need to produce a right
answer are exactly the skills you need to recognize what a right answer is.

"Stai putin. Decizia pe care tocmai am luat-o e cam tampita. Poate ar fi mai bine sa cer sfatul altcuiva". Dar cand esti incompetent calitatile pe care ar trebui sa le ai ca sa dai un raspuns corect sunt tocmai calitatile care ti-ar permite sa stii care e raspunsul corect.

There have been many psychological studies that tell us what we see and what we hear is shaped by our preferences, our wishes, our fears, our desires and so forth. We literally see the world the way we want to see it. But the Dunning-Kruger effect suggests that there is a problem beyond that. Even if you are just the most honest, impartial person that you could be, you would still have a problem — namely, when your knowledge or expertise is imperfect, you really don’t know it. Left to your own devices, you just don’t know it. We’re not very good at knowing what we don’t know.

Au fost facute multe studii psihologice care ne spun ca ceea ce vedem si auzim ia forma preferintelor noastre, dorintelor nostre, temerilor noastre, etc. Literalmente vedem lumea asa cum vrem sa o vedem. Dar efectul D-K sugereaza ca mai e o problema. Chiar daca esti persoana cea mai cinstita si mai impartiala ce poate exista tot mai ai o problena si anume cand cunosterea sau expertiza ta sunt imperfecte chiar nu stii lucrul asta. Lasat sa te descurci singur chiar nu stii. Nu suntem prea buni sa cunoastem ce nu stim.

El spune ca i-ar placea sa scrie despre modul in care ignoranta ne afecteaza viata intr-un mod de care nici nu avem habar. Adica oamenii fac ce stiu sa faca si nu reusesc sa faca lucrurile despre care n-au habar ca exista, lucruri pe care el le denumeste "unknown unknowns", necunoscutele necunoscute.

El explica faptul ca atunci cand trebuie sa luam o decizie exista factori despre care stim ca inca nu-i cunoastem, known unknowns, necunoscutele cunoscute, probleme in legatura cu care ne putem pregati, ne putem asigura si chiar le putem depasi. Riscurile despre care nu avem habar ca exista sunt niste vulnerabilitati (pt ca tot s-a vorbit zilele astea de vulnerabilitatile pe care "o anumita parte a presei", ca sa citez un clasic in viata, si anume Ion Iliescu, le prezinta pt siguranta noastra nationala, dar si ca proasta guvernare ar fi tot o vulnerabilitate) despre care nu stim nimic, unknwn unknowns.

Si acum un ultim paragraf din ce spune Dunning:

Unknown unknown solutions haunt the mediocre without their knowledge. The average detective does not realize the clues he or she neglects. The mediocre doctor is not aware of the diagnostic possibilities or treatments never considered. The run-of-the-mill lawyer fails to recognize the winning legal argument that is
out there. People fail to reach their potential as professionals, lovers, parents and people simply because they are not aware of the possible. This is one of the reasons I often urge my student advisees to find out who the smart professors are, and to get themselves in front of those professors so they can see what
smart looks like.

Soluţiile necunoscutelor necunoscute bântuie mediocrii fără ştirea lor. Un detectiv mediu nu realizează ca exista indicii pe care el sau ea le neglijează. Medicul mediocru nu este conştient de posibilităţile de diagnostic sau tratamente niciodată luate în considerare. Avocatul oarecare nu reuşeşte să recunoască argumentul legal care l-ar face sa câştige si care este acolo. Oamenii nu reuşesc să îşi atingă potenţialul în calitate de profesionişti, iubitori, părinţi şi oamenii pur şi simplu pentru că ei nu sunt conştienţi de posibilitatile lor. Acesta este unul dintre motivele pentru care adesea le cer studentilor mei pe care ii indrum sa afle cine sunt profesorii destepti pentru a ajunge ei înşişi în faţa acelor profesori astfel încât să poată vedea cum arata cineva destept.

Mai jos o sa explic, folosind cuvintele lui Errol Morris, ce cauta cuvantul anosognosia in titlul articolului.

David Dunning, in his book “Self-Insight,” calls the Dunning-Kruger Effect “the anosognosia of everyday life.”

Articolele contin si o relatare a unui jaf bancar comis de un hot cat se poate de incompetent, apoi se povesteste, intre altele, cum decurgeau sedintele de hipnoza la spitalul Salpetriere din Paris pe vremea lui Charcot in prezenta asistentului sau Babinschi, se face o incursiune in ideile lui Ramachandran si dupa ce se analizeaza alungarea lui Adam si Eva din Paradis se ajunge la concluzia ca:

When God created man (and woman), he gave them the ability to perceive the world, but withheld from them the ability to understand it.

Cand Dumnezeu a creat barbatul (si femeia) le-a dat abilitatea de a percepe lumea dar nu le-a dat abilitatea de a o intelege.

Si in incheiere o sa-i dau din nou cuvantul lui David Dunning:

Here’s a thought. The road to self-insight really runs through other people. So it really depends on what sort of feedback you are getting. Is the world telling you good things? Is the world rewarding you in a way that you would expect a competent person to be rewarded? If you watch other people, you often find there are different ways to do things; there are better ways to do things. I’m not as good as I thought I was, but I have something to work on. Now, the sad part about that is — there’s been a replication of this with medical students — people at the bottom, if you show them what other people do, they don’t get it. They don’t realize that what those other people are doing is superior to what they’re doing. And that’s the troubling thing. So for people at the bottom, that social comparison information is a wonderful piece of information, but they may not be in a position to take advantage of it like other people.

Uite ce ma gandesc. Drumul spre auto-cunoaştere într-adevăr trece prin alte persoane. Deci, el de fapt depinde de ce fel de feedback-ul primesti. Iti spune lumea lucruri bune? Iti recompenseaza lumea in modul în care te-ai aştepta ca o persoană competentă să fie recompensata? Dacă te uiţi la alte persoane, adesea afli ca exista diferite moduri de a face lucrurile, există moduri mai bune de a face lucruri. Eu nu sunt atat de bun cum am crezut că sunt, dar am ceva de lucru in directia asta. Acum, partea trista este - si asta s-a replicat cu studenţii la medicină - oamenii din partea de jos a societatii (de la baza societatii), dacă le arati ce fac alti oamenii, ei nu se prind. Ei nu isi dau seama ca ceea ce fac alte persoane este superior lucrurilor pe care le fac ei. Si asta este un lucru tulburător. Deci, pentru oamenii din partea de jos a societatii (de la baza societatii), acea informaţie despre comparaţia socială este o bucată minunata de informaţie, dar ei nu pot fi în poziţia de a profita de ea, ca alti oameni.