Nostimade

Recitind "Salata de vinete" imi dau seama ca fiica mea are dreptate sa se supere ca, furata de firul epic, n-am precizat ca povesteacu cele 4 salate diferite s-a petrecut o singura data, iar faptul ca "nu le puneam la treaba" nu inseamna ca ele chiar nu faceau nimic in casa, evident ca uneori chiar eu "le puneam la treaba". Dragele de ele, au trebuit chiar sa-mi tina locul intr-o perioada nu prea senina din viata noastra cand, in decurs de doi ani, am stat in spitale de 2 ori cate 6 saptamani, plus cele 5 de radioterapie. Iar cea mare, desi numai cu un an jumatate mai mult decat cea mica, mai era si studenta in ultimul an. Nu stiu daca am sa inteleg vreodata cu adevarat cat de greu le-a fost.
Dar acum vreau sa povestesc o intamplare nostima cu cea mica, dar e nevoie intai de o introducere.
Ceea ce ma enerva pe mine cel mai tare in campul muncii era faptul ca, fiind eu singura de meserie chimista din intreprindere, cam toata lumea avea despre munca in laborator cam aceeasi atitudine ca si ADI. Incat,desi aveam nevoie de o (una) laboranta, aveam la un moment dat minim 3, ba chiar era un baiat, cu multe probleme familiare, e drept, nu mi-as fi dorit in ruptul capului sa fiu in pielea lui, care numai cu numele era angajat la laborator. Desi cam uitam cum arata la fata, atat de rar il vedeam, trebuia sa-l trec in pontaj. Pt ca protestam la toti factorii de decizie (mama, ce limba de lemn!) ce s-a gandit el, hai sa-mi faca si mie unul din serviciile facute curent factorilor mai sus amintiti. si anume sa-mi faca rost de bilete la "Zbor de-asupra unui cuib de cuci". Acu' eu citisem, of course, cartea, si ajunsesem deja la concluzia ca n-o sa fiu niciodata un, nu-mai-stiu-cum-il-cheama, personajul care se sacrifica pt binele societatii ("never say never") dar eram curioasa cum arata Piersic cel blond in rol de indian (oare indianul acela sa fie prototipul pt negrul din "Green Mill?").
Toate bune si frumoase, chiar a facut rost de bilete si mi le-a dat, doua la numar, contra cost, desigur, daaaaar....era o mica problema, biletele erau fix pe 24 decembrie, asta si explica de ce au ajuns la mine.
So, toc eu carnea, o asezonez cu cele necesare, tai frumos frunzele de varza si le dau de grija fetelor: "pana ma intorc, sarmalele sa fie infasate".
Piesa s-a ridicat la inaltimea cartii, interpretarea era exact cum a fost laudata, deci ne-am intors cu sacul plin de impresii. Cea mica ne-a povestit insa ca la un moment dat s-au terminat foile de varza si ea si-a zis, nici o problema, avem vita de vie la fereastra, iau, ca si altadata, frunze din ea ca sa completez. A fost f contrariata cand, deschizand fereastra, a dat de vita care arata cum trebuie sa arate orice vita pe timp de iarna, intr-o zona temperat-continentala.
A doua amintire mi-a fost prilejuita de faptul ca ginerele meu i-a dat intalnire soatei la cinema Studio. Fix in locul acela imi dadeam eu intalnire cu baietii prea pisalogi care nu admiteau un "nu" drept raspuns. Fixam mereu acel loc ca sa stiu sa ma feresc in ziua respectiva sa trec pe acolo. Ei, dar m-au ajuns blestemele lor intr-o zi, cand mi-am dat intalnire cu viitorul sot acolo iar el pur si simplu nu m-a vazut. Ne-am intalnit pana la urma, in drum spre casa,dar nici pana in ziua de azi nu ma crede ca am fost la locul de intalnire. Si sunt unii care nu cred in blesteme.