Ce verde era valea mea Politicale

Pai, cum sa spun, in studentie nu numai studiai sau te distrai/plimbai toata ziua, mai mergeai si la sedinte UTM/UTC, ca nu-mi mai amintesc cand s-a produs marea schimbare. Zic te duceai, pt ca eu nu prea serveam. Adica nu ma duceam eu la toate cursurile si era sa merg la ei?
Dar imi amintesc una, memorabila, cu toata sectia, poate singura la care am fost prezenta. Nu-mi mai amintesc prin ce an a fost, oricum era spre sfarsitul anului. Eram noi, la sectia noastra, trei grupe, doua de fete si una de baieti. S-a produs discriminarea asta pt ca baietii faceau si o leaca de militarie in cursul anului scolar, fetele nu. Mai tarziu au fost mobilizate si fete, mai ales ca in razboaiele astea moderne, pe langa dregerea, daca se mai poate, a ranitilor, mai e nevoie si de o degazare (vz kurzii din Irak) sau, Doamne apara si pazeste, chiar de o decontaminare radioactiva (vz Hiroshima si Nagasaki in WWII si, mai in era noastra, Cernobalul), si cine sa o faca daca nu specialistii lu' Peste? Am facut si noi PAPT, Pregatirea pt Apararea Patriei si ce-am invatat acolo, mai ales la razboiul biologic si cel radioactiv m-a ingrozit atat de tare, ca nu mi-a trecut nici acum.
Aceeasi discriminare exista si la cealalta sectie, dar ei erau mai multi. Ei, si la sedinta asta s-a dovedit ca nu totdeauna e adevarat ca unde-s multi puterea creste.
Nu mai stiu cand si cui i-a venit ideea creata sa declare ziua de 2 Mai Ziua Tineretului, nici in care epoca s-a produs fenomenul, poate tot in asta de aur, dar nu cred, ca din ea n-am gustat prea mult in studentie. Ei, daca ar fi fost vorba de declaratii ar fi fost bine, dar, ca un preludiu la manifestarile gen Coreea de mai tarziu, ne-a convocat pe un stadion, cred ca nu al Universitatii, cel din groapa, ca era prea mic, si ne-apus sa invartim din niste cercuri. Si am facut-o cu atata "entuziasm" ca le-a pierit cheful activistilor sa arate lumii atata lipsa de gratie. Se pare insa ca baietii, si mai "entuziasti"decat noi, au venit la ceva repetitii dar la spectacol s-au trezit aia cu stadionul cvasigol. Bun, si ne-au convocat, separat pe sectii, sa le frece baietilor ridichea si sa ii pedepseasca, adica sa le cam ia boii de la bicicleta.
A venit tovarasa de la raion, ne-a prelucrat, ne-a explicat, a perorat si cand sa treaca la "cine e de acord sa fie pedepsiti" o paralizie ciudata a pus stapanire pe mainile noastre, incat nici macar una, nici macar a sefilor de cum o fi chemat-o pe tanti organizatia, nu s-a ridicat.Tovarasei intai nu-i venea a crede ochilor, pe urma s-a enervat, ne-a amenintat, noi nimic. A urlat la noi ca ne solidarizam in rau, noi am ramas solidari. Degeaba a apelat la toate mijloacele de convingere, mainile noastre refuzau sa se miste in sus. Cand si-a dat seama ca risca sa raguseasca rugandu-se de noi ore in sir, a declarat sedinta inchisa iar baietii au ramas nepedepsiti. Nu acelasi fenomen s-a produs la sectia cealalta, unde mainile s-au ridicat in numar suficient sa le ia boii de la bicicleta baietilor lor. Si asa am aflat ca inca o zicala "unde-s multi puterea creste", si-a pierdut intelesul dat de Ion Creanga in pilda cu Ion Roata.
Pt mine experienta nu era noua. In liceu aveam un coleg f popular, Racoltza,pe care il alesesem secretar UTM pe clasa tocmai pt ca era baiat bun. Ei, si vine intr-ozi cineva de la raion si ne spune ca tata Racoltza ar fi avut ceva simpatii de-alea politically incorect, deadreptul legionare, si ca Racoltza trebuie nu numai schimbat din functie, dar chiar dat afara din UTM, ca un dusman al poporului ce se afla. Nu mai stiu daca l-au schimbat, dar cand a venit vorba sa votam excluderea, rezultatul a fost exact cel descris mai sus. Degeaba a facut tovarasul sau tovarasa, inclin sa cred ca era un el, circul de pe lume, n-am votat si pace. Interesant in acest caz este faptul ca cel putin jumatate din colegi erau evrei, deci departe de a fi suspectati de simpatii legionare, poate de aceea s-a si renuntat la pedepsirea clasei. Un fel de pedeapsa a existat insa, eram patru clase paralele (ce se mai plangeau profesorii ca e aproape imposibil sa lucrezi cu 44 de elevi, ne aminteau mereu ca liceul nu e obligatoriu, fara sa ne impresioneze prea mult, mai ales ca procentul de admisi la facultate, unde examnele erau f grele, era mai mare decat in alte licee) si in clasa X-a (se faceau numai 11 clase) se imparteau elevii in real, care invata mai multa matematica, si uman, unde se invata mai putina. Patria avea, desigur nevoie mai mare de realisti, viitori ingineri, deci la uman era o singura clasa, unde mergeau in principal aspirantii la medicina sau farmacie (de economisti nuprea era asa mare nevoie pe atunci) . Aceasta clasa de uman s-a format in locul clasei noastre, noi, cei ce am ales realul, fiind zburataciti prin celelalte clase.
Pt ca am amintit de examenele grele sa spun in ce a constat cel de admitere cand am intrat eu, din prima, la facultate: matematica, fizica si chimie, materia din toti cei patru ani ai liceului,examen scris, eliminitoriu, urmat de oral, la aceleasi obiecte, aceeasi materie. E de mirare ca s-au dat doua sesiuni?
Pe grupe sedintele erau mult mai formale, judecand dupa unica sedinta de alegeri la care am participat si in care Boby ne-a promis ca ne mituieste cu cate un bilet de autobuz (caltabosi nu avea de unde, nu ii permitea religia sa consume) daca o alegem pe ea secretara. Stia ea ce stia, ca secretar de organizatie (cred ca numai de an) aveai ceva adaugat la punctajul necesar la repartitie. Ea n-a mai avut nevoie de adaos, pt ca s-a maritat cu un lector, urmand exemplul altor colege, unele chiar despartind viitorul sot de fosta nevasta.
Am fost si eu indragostita pana peste urechi de un asistent de analitica prin anul intai, desi nu invatam mai nimic (soarta s-a razbunat, am facut analize toat viata) mergeam si suplimentar la laboratoare. Mi-a propus omul sa faca meditatii gratuite cu mine dar am fost ata de toanta ca am tinut sa-i demonstrez ca pot invata si singura pt examen, si chiar l-am luat cu un 8 binemeritat, abia prin anul trei am aflat, de la colega de camera care ramasese repetenta si era hotarata sa treaca in anul urmator prin orice mijloace, in ce constau "meditatiile".
Si cand ma gandesc ca asistentul"meu" era urmarit peste tot de alte doua colege, mult mai aratoase ca mine, dar cu nici una din ele n-a vrut sa faca meditatie. Mai tarziu omul a ajuns mare, cred ca tot pe criterii politice, ca altfel nu se putea.
La cealata sedinta pe an (adica sectie, dar noi asa ziceam, ca suntem "ani" diferiti) la care am participat am fost chiar protagonista, am fost ridicata in picioare impreuna cu cativa colegi si facuti albie de porci pt ca nu catacdiseam sa ne ducem la invatamant politic. Colegii care ajungeau acolo spuneau ca aflau lucruri f interesante, era inca in curs de desfasurare destalinizarea, desi Hrusciov fusese debarcat, dar eu aveam alte lucruri mai importante de facut si anume chiar sa profit de acel dezghet ideologic si sa ma cultiv, si cred ca bine am facut, desi nu stiu daca mi-a ramas mare lucru din acele stradanii. Nici la acea sedinta colegii si colegele nu au fost de acord cu sanctionarea noastra, asa ca ni s-a mai dat o sansa: sa participam la ultimul invatamant politic din viata noastra de studenti.
Am avut toata bunavointa, dar n-a fost sa fie. Asteptand tramvaiul in mijlocul strazii, in fata Centralei Grozavesti, unde nu exista refugiu pt pietoni, s-a indreptat spre mine un motociclist. Eu am stat pe loc, gandind "doar n-o fi nebun sa ma loveasca", el a mers drept spre mine gandind probabil "n-o fi nebuna sa stea acolo, in mijlocul drumului". Martorii oculari mi-au spus mai tarziu ca amandoi ne-am indreptat spre trotuar, eu sa scap din calea lui, el
incercand sa ma ocoleasca, si ne-am intalnit la mijloc. Cand m-am trezit si m-am sculat de pe jos l-am auzit strigand, "ati vazut ca mi-a stat in cale, nu eu sunt de vina"si pt ca toata atentia celor de fata era concentrata asupra lui, am traversat podul spre camin. In hol era un student strain care m-a intrebat ce s-a intamplat, si achemat salvarea ca pt el. Nici pe vremea aceea nu venea salvarea imediat ce o chemai, dar ca urmare a apelului acelui student, total necunoscut mie, salvareaa fost f prompta, ba chiar a venit un doctor care, cum m-a vazut, mi-a spus: "mare noroc ai avut domnisoara, ca te-ai lovit langa ochi, un pic la stanga ramaneai fara ochi, un pic la dreapta ramaneai fara suflare". Norocul cel mare a fost ca am scapat de invatamant politic.
Dupa absolvire m-am inscris la Universitatea Populara, la o sectie f serioasa, Arta Filmului. Ce filme de mare calitate am vazut acolo! Dar ce e mai important e ca astfel iar am scapat de invatamant politic, fiind scutita pt ca urmam acele cursuri.
Lumea buna se inscria la UP pt cursurile de limbi straine, dar eu n-am avut niciodata destui bani sa achit taxa, noroc ca se puteau cumpara manuale de invatat limbi straine fara profesor, atat in romana, cat si in rusa, la preturi accesibile. Cunoasterea limbilor straine mi-a folosit, intre altele, pt a citi explicatiile din excelentele albume de reproduceri de picturi editate in Uniunea Sovietica. Mi-amintesc ca pt Aivazovschi,pe care-l indragisem inca din vremea copilariei mele din Baragan cand am vazut, la Caminul Cultural, un documentar ce ii era dedicat, am dat ultimii bani din buzunar, si mai erau cateva zile pana la leafa!
Mai am doua amintiri "politice" legate de sederea in camin. In una din seri a fost agitatie mare, niste tovarasi ne-au bubuit in usi si ne-au ordonat sa nu ne uitam pe fereastra. Nu m-a ros curiozitatea, fusesem f atenta, desi aveam doar 12 ani, la razboiul Canalului de Suez si la evenimentele (atunci erau numite contrarevolutie) din Ungaria, tatal meu asculta Vocea Americii,deci nu ne bazam pe informatiile oficiale, unchiul meu asculta Europa Libera,astfel ca stiam f bine cate parale face propaganda comunista,desi nu eram totdeauna de acord cu el, asa mucoasa adolescenta cum eram, sau poate tocmai de aceea, avusesem un f bun profesor de istorie, deci nu m-am uitat pe fereastra. Colegele mai curioase insa povesteau ca au fost adusi niste tineri pe brate, pt ca erau batuti in asa hal incat nu se puteau tine pe picioare, si supusi unei "judecati tovarasesti" a activistilor din mai multe centre universitare, pt ca au incercat sa organizeze o revolta studenteasca. In timpul manifestatiei din Piata Universitatii am citit pe peretele de la arhitectura un articol depre aceste evenimente, seful judecatorilor era pe atunci, pe vremea studentiei mele, unul Dan Martian.
Cum se procedeaza in astfel de cazuri, raspandacii si dezinformatorii ne-au spus ca acei tineri voiau niste aberatii: republica studenteasca, calatorii gratuite (pt noi oricum erau gratuite, ca faceam blatul, nimeni nu lua bilet, a incercat un vatman sa nu faca statie pana la capat dar unul din studenti s-a intins, a apucat de sfoara care tragea troleul in jos si a oprit tramvaiul), nici vorba de libertate de exprimare sau alte asemenea lucruri. Am pomenit mai devreme despre posturile clandestine de radio, in timpul liceului au fost arestati niste colegi de-ai nostri, din ani mai mari, ni s-a spus ca se adunau in podul casei unuia din ei, ascultau posturi straine si complotau impreuna cu ele (cica aveau chiar statie de radio) contra statului. Nu stiu ce s-a ales de ei.
Pt ca tot am pomenit de Europa Libera o sa sar putin peste timp si o sa parasesc valea cea verde pt a ajunge in a doua decada a lui august 1968. Lucram atunci langa ferma Alba, langa IMH, langa Casa Agronomului, fosta casa a Lupeascai.
Si auzim noi, de la Europa Libera, ca au intrat rusii in Cehoslovacia, si ca lumea se aduna, spontan, in Piata Palatului.
Am ascultat apoi, acasa la gazda, si Radio Bratislava, unde o voce extrem de emotionata spunea in mai multe limbi "Se spune ca noi am chemat trupele sovietice. Nu-i adevarat! Ajutati-ne!"
Ceausescu a tinut o cuvantare inflacarata, de condamnare a invaziei, dar entuziasmul i-a trecut pana seara, cand a constatat ca nici macar Tito nu i-a urmat exemplul. Oricum, a facut o impresie frumoasa in Vest, sursa relativei bunastari ulterioare a noastre, dar si a saraciei de mai tarziu cand, in paranoia lui, s-a hotarat sa restituie sumele de bani primite ca urmare a acestei actiuni curajoase.
Urmatoarea intamplare cu iz politic din timpul studentiei mele il are ca protagonist pe INSUSI EL. A fost o prefigurare, o repetitie pt aberantul cult al personalitatii din anii urmatori. Si acum ma pufneste rasul cand imi amintesc cum, dupa ce ne-a adunat cam cu arcanul pe cei cativa studenti aflati in camin la ora aceea, tovarasii au alcatuit cu noi un fel de lant uman, f rarefiat, intre cantina si blocul A. Prin fata noastra a trecut, cu un aer important, un omulet. N-a ajuns omuletul pana la blocul A ca studentii au tropait pe langa el si s-au insirat intre blocurile A si B, samd. Parea ca nu observa miscarea de trupe, despre hazul absurd al situatiei parea ca e incapabil sa-si dea seama. Sau poate ca si-a dat, pt ca zvonurile ca ni se va scoate SocialismulStiintific de la examenul de licenta s-au dovedit nefondate, cum am mai spus. Cica s-au mai inasprit conditiile in universitate dupa aceea, dar eram deja pe leafa. Mareata vizita de lucru s-a petrecut in 66. Despre august 68 mai am cateva amintiri, dar le las pt mai tarziu, ca si despre cea de-a doua vizita de lucru, si mai absurda decat prima, dar la care am fost martora mult, mult mai tarziu..
Mai las pt altadata si experientele cu massmedia: radio, jurnal de cinema si TV, pe care le-am avut incepand inca din primul an de liceu.