Parcuri Nationale in Utah

Zion Park

Natural Bridges--Sipapu Bridge

Arches National Park

Rainbow Bridge

Natural Bridges--Owachomo Bridge

Four Corners Monument (Locul unde se invecineaza patru state din USA: Arizona, New Mexico, Colorado si Utah)

Arches National Park--Balanced Rock (Stanca din mijloc sta intr-un echilibru fragil)

Anasazi Inn overlooking Tsegi canyon.

Capitol Reef National Park

Bryce Canyon National Park (Stancile acestea sunt un exemplu de fractali naturali)

Bryce Canyon National Park

Checkerboard Mesa-- Zion Park
Pt ca am petrecut in acest stat 6+6 luni si am avut norocul sa fiu invitata de copii in excursii prin cateva din parcurile sale nationale de o frumusete deosebita (unele peisaje amintesc de planeta rosie, de altfel a si fost turnat un film SF despre o expeditie pe Marte in aceste locatii, deasemenea multe imagini ale desertului din filmele hollywoodiene, desi turnate in New Mexico, sunt identice cu aspectul desertului din Utah) sunt bucuroasa de cate ori am ocazia sa vad imagini din aceste parcuri, mai ales ca noua ni s-a stricat aparatul de fotografiat in una din excursii.

De curand "Chef"-ul Joe Barkson a facut o lunga excursie avand ca punct final Las Vegas trecand la intoarcere si prin Arches, Canionsland si Capitol Reef (uitasem cum se cheama acest parc care se intinde pe o latura a soselei dealungul Fremont River, unde am facut o scurta excursie pe jos pana la un pod natural, Hickmann Bridge) si a postat niste poze superbe luate, dupa cum spune el, din goana masinii. Mi-am ingaduit sa le imprumut, deasemenea am mai adaugat poze din Natural Bridges Parc, Arches si Capitol Reef pe care le-am gasit urmand link-ul dat de JB. Mai multe poze din Utah, facute de subsemnata, pot fi vazute aici.

Ultimate Survivor

Canions Land

Arches Natural Park

Am povestit intr-un articol anterior ca exista mai multi "supravietutori". Probabil cel care face cele mai dramatice si mai interesante episoade este cel care se numeste "Ultimate Survivor", Bears Gryll, al carui nume imi pare mai degraba un pseudonim inspirat din filmele XXX (dar total diferit ca actiune), un tip care spune ca a facut parte din serviciile speciale engleze si care dovedeste asta cam in fiecare episod.

Spre deosebire de protagonistul din serialul amintit mai inainte el nu pretinde decat f rar ca se filmeaza singur, si nu ma pot opri sa nu-mi fie mila de cameramanul care ii imortalizeaza demonstratiile. Ieri actiunea a fost localizata tot in Utah, de data asta intr-o zona care nu cred ca e parc national, anume desertul Moab, unul din cele mai aspre din lume, zice BG.

In USA desertul se intinde in cel putin 4 state: New Mexico, in care s-au filmat cele mai multe scene de desert din filmele artistice, mai ales cele cu cowboy, probabil datorita faptuluica e cel mai apropiat de Cetatea filmului, Hollywood, Nevada cu renumitul in toata lumea Las Vegas, Arizona in care se afla Marele Canion al fluviului Colorado, al doilea fluviu ca lungime din USA dupa Mississippi cu Missouri, si Utah, cel mai nordic din ele, in care se afla numeroase parcuri nationale, cel mai vestit fiind Arches, dar si f intinsul Canions Land, Zion, Brice, Natural Bridges, etc, dar si peisaje absolut spectaculoase (scenery) pe malurile lui Colorado, ca sa nu mai vorbesc de salba de lacuri numite dupa exploratorul Powell.

Supravietuitorul nostru, un adevarat atlet, face ascensiuni periculoase, in episodul amintit urcandu-se intre doi pereti de stanca f apropiati folosind tehnica din explorarile speologice "escaladarea hornurilor", ceva extrem de greu si de privit, dar de executat, adica s-a catarat cu mainile goale. Asta m-a impresionat pe mine cel mai tare dar ne-a facut si alte demonstratii, unele chiar hilare, cum a fost racorirea capului si a barbiei cu ajutorul unui maieu taiat cu briceagul special din dotare si infasurat ca un turban in jurul capului si al gurii, dupa ce in prealabil a facut pipi pe maieul respectiv, (dar si-a lasat o ureche libera, m-am prins intr-un tarziu ca scopul era sa auda indicatiile regizorale si, probabil, maraielile si injuraturile cameramanului) ca si faptul ca a decis sa se hraneasca cu niste oua pe care le-a si gasit intr-un cuib spre care s-a catarat cu greu.

Intai a luat un ou crud pe care l-a mestecat cu coji cu tot, apoi s-a decis sa nu-si asume riscul de a se imbolnavi de salmonella (probabil primul ou era tratat special :)) si ne-a aratat cum se face un scrob f gustos (de fapt un ou ochi) pe o piatra incinsa in mod natural de razele ucigator de calde ale soarelui (o metoda cat se poate de ecologica si chiar sanatoasa, pt ca nu a folosit grasimi pt prajit).

Cautand apa a intrat intr-un canion f ingust in care curgea un paraias speriindu-ne bine povestindu-ne ca 12 turisti (hykers) au murit inecati cand in urma unei ploi torentiale nesteptate canionul in care se aflau s-a umplut cu apa (f aproape de bloculetul in care locuiam in SLC era un paraias f adanc, cu apa putina in timpul cand am stat acolo, ale carui maluri aveau cel putin 3m inaltime si langa podetul care il traversa era o pancarta care atentiona ca nu e bine sa ne aventuram aproape de apa pt ca exista pericol de inec in caz de ploaie) si a mers vitejeste prin apa pana a ajuns la un baraj format in mod natural de viituri, baraj care nu putea fi traversat pe sus pt ca era f instabil.

Atunci mi-a fost cel mai mila de cameraman pt ca BG a incercat de doua ori sa treaca pe sub apa pe partea cealalta (fiind filmat cu amanuntime) si a reusit abia a doua oara pt a se afla in fata acelor pereti de stanca amintiti mai sus. N-a uitat BG sa ne spuna intr-o noapte ca ii lipsesc nevasta si cei doi copii (adica ii era dor, ca doar nu era nebun sa vrea sa-i aduca si pe ei acolo). Dupa ne-a aratat cum se prinde un scorpion si a renuntat sa manance un crotal (rattlesneak,adica sarpe cu clopotei) pe care l-a prins fara a fi muscat de el , a ajuns pe malul lui Colorado intr-un loc de unde se vedea o moara pe malul opus.

A tinut neaparat sa ne arate ca acolo sunt nisipuri miscatoare care te pot suge in adancuri daca te zbati. Ne-a mai facut o demonstratie a calitatilor sale atletice scufundandu-se pana la brau in acele nisipuri si apoi reusind sa iasa fara nici un ajutor din afara (unele din cele mai dramatice scene de actiune din filme sunt cele in care un personaj se scufunda, uneori pana aproape de gat in nisip sau, in serialul TV australian "Fiicele lui McLeod", in graul din siloz, si este extras cu greu prin incercari f dificile dar intotdeauna terminate cu succes, ale cuiva binevoitor aflat intamplator prin preajma, desi, daca personajul este nespus de nesuferit sau salvatorul de o rautate iesita din comun, se mai intampla si sa dispara in adanc--personajul, desigur, nu interpretul---pt totdeauna).

Si pt ca un episod atat de plin de incercari nu se putea termina abrupt ne-a mai invatat cum sa traversam Colorado (vestit pt curentii lui inselatori care au facut multe victime) sau alt rau f lat inotand in aval in diagonala,si nu contra curentului (am aflat pe pielea mea, la Arges, traversand raul intr-o zona cu un curent f puternic, dar nu in aval ci transversal, ca te poti ineca f usor daca iti pierzi puterile, eram un grup care se tinea de mana in lant, chiar langa mine era o fata mult mai slabuta si cand am declarat sfarsita ca "nu mai pot" s-a uitat urat la mine, a zis "ba mai poti" si m-a zmucit, incat clipa de slabiciune a disparut si am ajuns cu bine la destinatie).

Si pt ca tot vorbesc de inotat o sa mai amintesc o alta experienta care imi putea fi fatala. Eram la Mamaia, intr-o zi cu marea cam agitata. Multi turisti traversau un canal destul de adanc ca sa ajunga pe o insula micuta mai in larg, printre ei si fiica mea cea mica. Ea a ajuns usor pe insula dar eu, dupa ce am trecut canalul inot (nu sunt deloc o buna inotatoare pt ca nu pot sa tin capul in apa din cauza operatiei pe care am avut-o la ureche) nu am reusit sa "aterizez' pe insula, pt ca valurile ma rasturnau la fiecare incercare. Am simtit ca sunt in pericol de inec, am strigat dupa ajutor, dar nu m-a auzit nimeni si atunci am intins mainile si picioarele facand un fel de pluta inversa si m-am lasat in voia curentului care in zona aceea ducea spre mal.

Fotografiile care ilustreaza acest articol au fost facute in ani diferiti. Prima excursie am facut-o in octombrie 2000, de atunci dateaza fotografiile din Arches. Nu am facut poze in Canions Land pt ca am uitat sa luam aparatul foto de la motel. In martie 2003 am facut cateva poze in CL, (primele trei au fost facute de mine de pe marginea unei prapastii, nu cea amintita anterior, in vale era un peisaj f interesant, drumuri de pamant printre canioane, dar era cam ceata). Din nefericire atunci ni s-a stricat aparatul foto cand i s-a inlocuit rola de film, de aceea n-am facut mai multe poze.

In Arches sunt peste 2000 de arcuri naturale, ferestre formate in stanca prin prabusirea pietrelor (sandrocks, traducatorul din serialul TV a tradus gresie, nu sunt sigura ca e corect) care formeaza peretii de stanca. La intrarea in Arches erau avertizari ca daca auzim zgomote de crapaturi sa anuntam rangerii si sa ne departam pt ca nu de mult s-a prabusit un bolovan si era pericol de ranire. Existau si bolovani aflati in echilibru precar, precum si zone cu dune impietrite, se vede una intr-o fotografie facuta de noi printr-un arc.

Mi-a placut mult si un pomisor f mic, un adevarat bonsai, pe care l-am surprins intr-una din poze, care era insa destul de batran, clima f aspra facndu-l sa nu creasca prea mult, acolo existand si o specie endemica de pin pitic, numit pinon (primul n se scrie ca in spaniola si se citeste ni).

In Arches s-au fotografiat unele din reclamele la Marlboro Land, acelea in care apare cel care ulterior a dat compania in judecata pt ca s-aimbolnavit de cancer la plamani din cauza fumatului, el decedand din ccauza cancerului.

Ce-mi placea in Parcurile Naturale de acolo erau denumirile poetice date diferitelor peisaje mai interesante, precum si multimea tablitelor avertizoare de culoare maro (asortate cu stancile). Turisti erau f multi in Arches, din multe state ale USA, dar si asiatici, incepand de la bebelusi pana la "seniori", unii trecuti de 80 de ani, dar urcand vitejeste pe pante destul de dificile. In Arches, CL sau NB m-au impresionat amabilitatea si familiaritatea cu care se tratau turistii intre ei (noi inclusiv),de parca toti s-ar fi cunoscut de cand lumea (fratietatea universala a montagnarzilor)

Perversity of mind

Cine nu a facut gafe in viata lui? Eu una recunosc ca mi se intampla fie din nestiinta, fie din superficialitate. Dar un articol din New York Times (pe care l-am gasit cand am trimis un email cu link la alt articol care atrage atentia ca Facebook intentioneaza sa faca publice "by default" toate mesajele userilor, aici e cazul sa spun ca Picasa seteaza albumele private by default) atrage atentia ca se pot comite gafe tocmai din dorinta de le evita.

Articolul il citeaza pe Edgar Allan Poe (scrierile lui sunt fascinante dar aerul lugubru din cele mai multe, si nu ma refer aici la celebrul "Nevermore" din poemul "Corbul" ci mai ales la nuvele, sa nu uitam ca el e "tatal" romanelor politiste cu "Crimele din Rue Morgue"sau SF cu "Aventurile lui Gordon Pim", care l-a inspirat pe Jules Verne in "Sfinxul Ghetarilor", e in totala contradictie cu firea mea solara):

“That single thought is enough,” wrote Edgar Allan Poe in “The Imp of the Perverse,” an essay on unwanted impulses. “The impulse increases to a wish, the wish to a desire, the desire to an uncontrollable longing.”

He added, “There is no passion in nature so demoniacally impatient, as that of him who, shuddering upon the edge of a precipice, thus meditates a plunge.”

Or meditates on the question: Am I sick?

In a few cases, the answer may be yes. But a vast majority of people rarely, if ever, act on such urges, and their susceptibility to rude fantasies in fact reflects the workings of a normally sensitive, social brain, argues a paper published last week in the journal Science.

Hmm, asta imi aduce aminte de un impuls nebunesc, despre care n-am vorbit niciodata nimanui, pt ca mi-a pus sub semnul intrebarii propria mea sanatate mintala (noroc ca am citit acest articol si am realizat ca doctorul care a refuzat sa ma interneze la Spitalul" Dr Marinescu" avea perfecta dreptate cand sustinea ca sunt doar f stresata dar perfect sanatoasa din pdv mintal, mult mai tarziu am aflat ca aveam o puternica lipsa de calciu, adica spasmofilie), avut exact in cazul amintit de Poe.

Eram in Canions Land, exact pe marginea unei prapastii si o secunda m-am intrebat "Ce-ar fi sa ma arunc?" Dar in secunda urmatoare mi-am imaginat socul suferit de ai mei si am spus NU. Citisem in SLC Tribune despre o investigatie care avea ca obiect o intamplare petrecuta tot intr-un parc national din Utah, posibil CL, cand sotul s-a intors acasa fara sotia care ajunsese zdrobita la baza unei prapastii. Rudele femeii banuiau ca nu a fost o cadere accidentala, avand in vedere colosala asigurare pe viata a nefericitei (cam un milion de $) al carei beneficiar era tocmai sotul.

Si daca tot am pomenit de Utah o sa fac un detour pt a povesti despre un documentar mult gustat de sotul meu, "Survivorman", de fapt unul din vreo patru documentare cu protagonisti diferiti dar cu acelasi scop declarat, acela de a ne invata pe noi, muritorii de rand, cum sa supravietuim in conditii extreme. Episodul pe care l-am vazut se petrece in Canions Land.

Dupa ce ne povesteste cum ca pana si banda lui Butch Cassidy si-a cautat ascunzis acolo si ca multi dintre cei intrati in zona nu au mai iesit vreodata (tot in SLCT am citit despre un caz relativ recent al unei bande care a jefuit cel putin o banca si a intrat in Canionland spre a nu mai fi vazut nici unul din membri vreodata, undeva s-au gasit niste oase, poate ale unuia din ei) supravietuitorul nostru si-a facut un culcus distrugand cativa din destul de putinii copaci de acolo (am acasa cateva conuri de pini pitici), in alta zi s-a adapostit intr-o pestera care ar fi putut fi infestata cu sobolani purtatori de ciuma (parca as trai intr-o lume Tehnocrati, numai ce ma intereseaza un subiect si apoi apar tot felul de conexiuni) si in cele cateva zile cat a bantuit prin tinuturile in care isi fac veacul cougars (pume), bobcats (un fel de rashi) si rattlesnakes (serpi cu clopotei) a pretins ca n-a mancat decat o veverita de pamant pe care a ars-o bine ca sa distruga orice bacil al ciumei sau alte cumplite boli, precum si niste boabe de ienupar.

A baut apa din gropi (in Canions Land am fost de doua ori, a doua oara a plouat mai tot timpul, un paraias micut pe care l-am sarit intr-o drumetie s-a umflat la intoarcere --dupa cel mult o ora-- incat l-am traversat cu oarece dificultate, incepusem sa ma cam satur de desertul acela atat de umed, mai ales ca ma chinuia reumatismul) si se pare ca s-a aflat intr-o zona in care nu se pomenea sa se stie pe unde ar curge cele doua rauri care isi au confluenta in CL, Green si Colorado (cel din urma fiind "responsabil" de "Great Canyon" aflat in statul invecinat, Arizona, linkul duce la un site cu fotografiif frumoase si o prezentare documentata a GC).

In schimb sunt sigura ca vitele ale caror urme le-a gasit si care apartin unor fermieri care au primit autorizatie sa le lase sa pasca putina iarba din CL (in 2003 era mare scandal pt ca Administratia le-a pus in vedere fermierilor sa-si scoata vitele din parc din cauza secetei, lucru ce ar fi costat o avere avand in vedere ca respectivele animale trebuiau sa fie intai gasite, apoi scoase cumva, poate cu elicopterul, de pe coclaurile unde isi faceau veacul, nu stiu cum s-a finalizat diferendul, pt ca am plecat) stiau f bine unde se afla apa, pt ca altfel ar fi crapat de mult. Si pt ca tot vorbeam de Tehnocrati supravietuitorul nostru a vazut si un corb, dar nu pe cel al lui Poe.

Dupa ce atat eu cat si sotul meu am ajuns la concluzia ca "asta isi bate joc de noi pretinzand ca se filmeaza singur" omul s-a declarat invins de mediul ostil si a spus ca va chema echipa de salvare sa-l scoata de acolo. Trebuie sa marturisesc ca, desi cand am fost in excursie noi am mers pe poteci marcate in zona destul de restransa amenajata pt turisti ca noi mi-era putin teama sa nu ne intalnim nas in nas cu vreo puma. Din fericire am vazut doar un iepuras gri.

Si ca sa mai raman putin in dragul de CL (n-am mers in prea multe excursii dar cele din Utah, pt care le voi ramane vesnic recunoscatoare copiilor, m-au impresionat cel mai mult, atunci, exceptand secunda amintita mai sus, am fost fericita) o sa mai spun ca am vazut un alt documentar, despre salvari incredibile, petrecut aproape de valea lui Colorado. Un grup de tineri insotiti de vreo doi adulti s-a ratacit si a ajuns cu greu la rau si apoi a fost salvat, dupa niste peripetii extrem de dramatice in timpul carora unul din ei s-a prapadit. Acest grup n-a avut parte de o echipa de salvare sau de camere de luat vederi, intamplarea a fost reconstituita cu actori pe baza celor povestite in documentar de catre protagonistii reali.

Cred ca ce mi-a placut cel mai mult in parcurile din Utah vizitate a fost aerul de salbaticie neimblanzita al locurilor, ca si dificultatea urcusurilor sau coborasurilor (in Natural Bridges am coborat intr-un fel de prapastie pe fundul careia trecea un raulet peste care se arcuia un pod natural, n-am reusit sa ajung pana jos, panta era prea abrupta, ar fi trebuit s-o strabat si in sens invers) .

Dar destul cu ocolisurile. Am sa ma intorc la articolul care mi-a prilejuit aceste rememorari. Se intelege de acolo, ca si din rezumatul lucrarii stiintifice care i-a stat la baza, ca daca suntem constienti ca un anume lucru "nu se face"sa fie spus sau executat, daca suntem stresati sau distrati tocmai acel lucru ne aluneca de pe limba sau ne trezim ca-l facem. In acest sens povestioara lui Poe, pe care acum am citit-o prima data, lugubra si gotica in spirit, e cat se poate de ilustrativa.

Am sa copiez rezumatul articolului lui Wegner, din pacate n-am reusit sa citesc tot articolul pt ca ori trebuia sa ma inregistrez, ori sa-l cumpar:

How to Think, Say, or Do Precisely the Worst Thing for Any Occasion

Daniel M. Wegner

In slapstick comedy, the worst thing that could happen usually does: The person with a sore toe manages to stub it, sometimes twice. Such errors also arise in daily life, and research traces the tendency to do precisely the worst thing to ironic processes of mental control. These monitoring processes keep us watchful for errors of thought, speech, and action and enable us to avoid the worst thing in most situations, but they also increase the likelihood of such errors when we attempt to exert control under mental load (stress, time pressure, or distraction). Ironic errors in attention and memory occur with identifiable brain activity and prompt recurrent unwanted thoughts; attraction to forbidden desires; expression of objectionable social prejudices; production of movement errors; and rebounds of negative experiences such as anxiety, pain, and depression. Such ironies can be overcome when effective control strategies are deployed and mental load is minimized.

Ce verde era valea mea Dor de Utah--Robert Duncan

Swept+Away

Ripe Tomatoes

The Pledge

Anniken and the Cows

Best of Friends

Beautiful Blondes

Down the Garden Path

Farms are for Kids

Her First Garden

Corn on the Cob

From the Garden

Life's A Dance

Love a Duck

Nothing Like Jonathans

Little Miss Sunshine

Mandy's Sun Hat'

O' Christmas Tree

Our Castle

Ridin' Double

The Magic Hour

The Rope Swing

Imaginile de mai sus, pictate de Robert Duncan, pictor din Utah, imi amintesc de calatoriile peste ocean. Am ales tablouri cu copii, pt ca-mi amintesc f mult de copiii vazuti atunci, care ieseau precum gazele (insectele, nah) (am fost de fiecare data din septembrie pana in martie) la soare de cate ori permitea vremea, totdeauna impreuna cu cel putin un parinte (nici vorba de "copii cu cheia de gat", cum au crescut copiii mei, acolo)

Prima mea calatorie peste hotare a avut loc acum aproape 9 ani. Cerusem viza pt trei luni, dar la aeroportul din Minneapolis, unde am pus prima data piciorul pe pamant american, doamna de la politia de frontiera, cum s-ar chema la noi, port-of-entry la ei, a fost de parere ca pot sta in State 6 luni. Singura problema era ca nu aveam voie sa parasesc USA in acest timp.

Pt ca sotul meu insista, nu stiu de ce :)), sa stau mai mult am profitat de ocazie si am stat cele 6 luni, desi le-am dat niste batai de cap copiilor cu ocazia asta, ba chiar ei au venit de Craciun in tara iar eu m-am odihnit (si nu m-am plictisit nici o secunda) si chiar m-am distrat cu ajutorul unei familii de romani care m-au "adoptat" si careia ii voi ramane vesnic recunoscatoare (ca si copiilor care m-au invitat). Atunci am pus prima data mana pe un calculator si l-am folosit, dupa un instructaj facut de fiica mea timp de o ora, primul monitor la care am inceput instructajul s-a stins brusc si m-am panicat ingrozitor, dar noroc ca fiica mea are real talent pedagogic (ex de indicatie: "apesi on si il lasi sa-si faca damblaua") O sa mai spun doar ca se naviga cu Netscape, ca viteza de incarcare era f mica, dar ca am reusit sa trimit emailuri fara probleme.

Mi-am facut prieteni acolo, pe care i-am regasit dupa un an jumatate, cand am stat alte sase luni (tot cu viza de trei). Cu ocazia revederii am fost intampinata de acele familii de varsta fiicei mele cu o caldura cu totul neasteptata, fiica mea spunea chiar ca Sonali, indianca, imi seamana f mult ca fire. N-am mai regasit-o pe tanara mormona care imi daruise Cartea lui Mormon in romana (as fi preferat s-o citesc in engleza) in care subliniase pasajele care i s-au parut ei mai importante si care a fost extrem de socata cand i-am spus ca mi-e teama ca n-am inteles prea bine acele pasaje. Socul ei a fost ata de mare (ii parusem o fiinta oarecum inteligenta in convorbirile anterioare) incat n-a mai insistat sa ma lamureasca, dar nici nu mi-a cerut cartea inapoi.

Din cartea lui Mormon am aflat ca ingerul Moroni i-a dezvaluit profetului Joseph Smith unde se afla o carte cu paginide aur (asta imi aminteste de pretinsele foi pe care erau desenate cartile de Tarot in vechime, cica tot de aur) in care se povestea cum a ajuns al treisprezecilea trib israelit sa duca in America vestea ca peste 6 secole va veni pe pamant mantuitorul Iisus Christos precum si multe alte lucruri, unele scrise in Cartea lui Mormon, altele nu. Cica JS a ascuns apoi tablele de aur intr-un loc stiut numai de el , dar nu inainte de a le arata unor martori. JS a decretat ca "Last Day Saints of Jesus Christ", cum isi spun mormonii (se supara daca le spui altfel) trebuie sa fie poligami. Mormonii s-au stabilit in Utah si si-au construit acolo impunatorul templu dupa ce profetul a fost asasinat. Din ziarul la care m-au abonat copiii, am aflat ca Utahul a renuntat la poligamie in 1880, pt a putea intra in uniune cu celelalte state americane, totusi exista si acum un nr mic de familii care nu au renuntat la poligamie, desi e ilegala.

Mormonii sunt preferati ca agenti FBI pt ca sunt f seriosi, bine educati, si au un deosebit simt al datoriei. Ar fi interesant de spus ca atat femeile cat si barbatii trebuie sa fie virgini cand se casatoresc. Sunt fericiti daca au multi copii (care seamana f bine cu cei pictati de Robert Duncan) chiar daca unele familii recurgeau la solicitarea de ajutor alimentar (eu am considerat asta cersit) pt ca, desi ambii parinti aveau de lucru, copiii lor sufereau de foame.

Picturile lui Robert Duncan le-am gasit aici, impreuna cu biografia de mai jos.

Robert Duncan s-a nascut in Utah si a inceput sa picteze la unsprezece ani. Copil fiind si-a petrecut verile la ranchul bunicilor sai inWyoming unde bunica i-a daruit primul set de vopsele de ulei.Acolo a crescut cu dragostea de tara, de spatiile deschise si de stilul rural de viata. Robert Duncan a fost pictor de profesie timp de 25 de ani. A studiat arta la Universitatea din Utah si alucrat ca artist comercial pana cand si-a dedicat tot timpul artei Vestului American. Robert a fost ales in Cowboy Artists of America inca de tanar si a castigat doua medalii de argint laexpozitia lor anuala la Phoenix Art Museum -- un vis devenit realitate. Robert, sotia sa Linda, cei sase copii ai lor, si omultime de animale de ferma locuiesc in micul orasel Midway din Nordul Utahului.

”Picturile mele reflecta lucrurile pe care le iubesc. Subiectele mele sunt de obicei membrii familiei si prieteni din vecinatate. Pictezsi pt casunt profund ingrijorat ca pierdem din vedere lucrurile care au un profund impact asupra sufletului si a buna-starii noastre. Parem a f iintr-o goana nebuna spre progres, dar sunt unele lucruri care nu s-au imbunatatit de secole. Daca fiecare din noi ar aduce o contributie cat de mica, am putea sa pastram lucrurile importante. Toti avem nevoie de natura in viata noastra. Avem nevoie de aer curat si de spatii deschise. Cred ca sufletului ii face bine sa mergem cu masina pana la o ferma si sa vedem vacile pascand. Si copiii au nevoie sa creasca in familii iubitoare."
-- Robert Duncan