N-am prea dormit noaptea trecută. Fie de grija zilei de mâine (care este deja azi) fie din cauza surescitării celor două zile în care m-am simțit așa de bine cum nu mai credeam că se va mai întâmpla. Și a neașteptatei bucurii de a vedea un nou concurs de patinaj artistic (World Team Trophy 2025 în Tokio) când credeam că am încheiat cu activitatea de spectator You Tube pe Smart TV pe jumătatea asta de an.
Dacă am văzut că somnul nu vine chiar dacă mă rog de el m-am apucat de bucătărit, doar vine Paștele și avem invitați. Până a început transmisia la patinaj am reușit să fac friptura, să pun stufatul la fiert și să pregătesc pasca.
Apoi m-am transformat în Napoleon cel multitask. Și am tot muncit și privit până pe la cinci după amiază când, cu ultimul dram de energie, m-am pornit spre o grădiniță de bloc aflată nu prea departe. Norocul meu că la colțul blocului erau câțiva iriși albi care mă îmbiau să îi pozez și așa am constatat că am plecat câine (babă) surd(ă) la vânătoare. Domnul soț s-a dovedit de neprețuit scutindu-mă de cățărat pe scară și aducându-mi aparatul foto la ușa blocului.
În drum spre lalele negre care au constituit ținta excursiei mele l-am mai imortalizat odată pe dragul de Moghi. El nu mai vede, abia se ridică de jos, așa că nu l-am mai deranjat chemându-l la gard ca să îl mângâi. Vai de bătrânețile lui!
În altă grădiniță decât cea vizată am văzut două lalele care de departe păreau negre, nu și de aproape.
Nu puteam să trec mai departe înainte de a fotografia n pâlc frumos de lalele și o coțofană.
Și am ajuns la ținta călătoriei: lalelele negre:
Mi-am ales un unghi bun, un zoom potrivit și, în timp ce apăsam pe buton cineva de la balcon m-a strigat: ”Doamna, vedeți că el este în colț.” M-am uitat și l-am văzut, o frumusețe de iris bicolor care s-a grăbit să înflorească, să nu i-o ia alții înainte. I-o luaseră unii albi, mulți, dar pe aceia îi fotografiasem ieri, cine mă urmărește pe Facebook știe.
