Lansare de carte: Ne vom intoarce in Muribecca de Sebastian A. Corn

Pe autor il cunosteam de mult, i-am citit cu multa incantare articolele de pe blogul numit Impricinatul de Corn. Pe langa nuvelele publicate pe blog am citit si doua din cartile ce se gasesc in librarii: Vindecatorul (am cam umblat nitel pana sa o gasesc, dupa ce am convins vanzatoarea de la librarie sa o scoata de pe unde o ascunsese) si Adrenergic, luata de la un targ de carte. Am avut si privilegiul de a capata autografe pe aceste carti, e drept cu o ocazie mai putin fericita pentru familia mea.

La inceput noi, bloggerii, eram foarte retinuti in a ne dezvalui identitatea, astfel ca nu stiam despre el decat ca e medic. Cu timpul am aflat ca e sef la sectia de chirurgie toracica a Spitalului Universitar, l-am vazut si auzit pe la TV. Nu ma mir ca nu are cont de fb, pentru ca stiu cat timp se consuma pe retea, dar ma mir cand are timp sa scrie, si inca un roman de 500 de pagini.

La lansarea cartii am intarziat, dar nu s-a suparat. Am aflat din cat am prins din prezentarea pe care ne-a facut-o ca, spre deosebire de alte scrieri ale sale, partea de SF e mai putin semnificativa...dar mai departe..scrie in carte...Directorul Editurii Nemira pesemne ca nu s-a asteptat sa vina atat de multa lume la prezentare, lume dornica sa achizitioneze romanul de la fata locului, pentru ca sotul meu a cumparat ultimul volum, dupa ce l-a convins pe domnul editor sa mai scoata cateva exemplare la vanzare. 

M-am bucurat tare mult sa ma devirtualizez cu Haralambina, primul nume de net al Letitiei, fiica lui Florin Chirculescu, cea care m-ia spus mandra ca acum este "Piticul Atomic"...Se vedea pe fata ei cat ii este de drag tatal. La sugestia autorului, scrisa ca autograf, am schimbat cateva cuvinte despre patinaj si cu doamna nevasta lui (doar vreo doua cuvinte).

Am mai avut si alte bucurii, sa-i reintalnesc pe draguta de Mada Oprea si pe mult mai maturul cap de familie Vlad Stroescu. Evenimentul a avut loc la Centrul Cultural Louis Calderon, de pe strada cu acelasi nume...Daca la sosire am ajuns gafaind si foarte grabiti, la iesire, pana s-a dus sotul meu sa ia masina de la locul de parcare am pozat si niste tablouri care mi-au placut, din pacate nu le stiu autorii.

Nu ma sa public poze cu Leltitia, pentru ca nu am cerut voie dar daca vreti sa o vedeti si sa aflati mai multe despre autor, citii va rog articolul si interviul de aici

Devirtualizare "Ca fetele"

Cititorii mie fideli stiu cat de mult imi plac mie devirtualizarile. Dintr-odata ceea ce era doar fiinta bidimensionala cunoscuta numai din cuvinte si imagini pe ecran devine o fiinta tridimensionala, in carne si oase, si realizez ca legatura e parca si mai stransa, si mai calda. Pana acum devirtualizarile au avut ca baza blogul. 

Am legat cateva prietenii de suflet cu persoane cunoscute prin intermediul formularului de contact de pe blog. Pt ca implica obligatoriu schimb de emailuri posibilitatea de comunicare e mai durabila decat cea de pe facebook. Daca cineva de pe fb isi ascunde datele personale de contact lasand la vedere numai serviciul de mesaje oferit de fb (si asta e chiar recomandat, pt securitatea contactului, pt ca misuna hackerii, sau cel putin asta e ideea mea paranoica, si am verificat, hackerii care ne-au invadat grupul de fani ai Coreei sunt inca acolo, nu au plecat) si dispare de acolo adio, nu mai ai cum sa dai de el daca nimeni altcineva dintre prieteni nu are sau nu vrea sa dea adresa.

Asta discutam mai deunazi cu Sorina, una dintre prietenele mele de pe fb, bucuresteanca precum sunt si eu. Si ne-a venit o idee, cea-r fi sa facem schimb de numere de telefon? Zis si facut. Am stat de vorba de parca ne cunosteam de cand lumea si apoi Sorina a avut o alta idee, ce-ar fi sa iesim "ca fetele" intr-o zi? Pt ca ea are masina n-a fost nici o problema sa vina sa ma ia, "inarmata" cu un frumos si placut mirositor buchet de frezii.

As fi vrut sa mergem la Cafe Rosa Ferrari, unde am mancat candva niste clatite exceptionale recomandate de doi soti bloggeri, care s-au cunoscut si ei prin intremediul blogului, sau cel putin asa ma inteles eu. Numai ca surprise-surprise, cafe-ul respectiv nu mai e. Asa ca ne-am dus in Pasajul Villacroix, unde am baut cate un fresh de grapefruits si am stat din nou de vorba. E tare draguta si intr-adevar putem fi prietene f bune si in viata reala, nu numai in cea virtuala. Apoi ea m-a condus pana acasa si am ramas cu un sentiment f placut, de apropiere sufleteasca. Am mai vorbit la telefon si sunt sigura ca vom mai avea multe sa ne spunem.

Devirtualizare cu bucurie.

Nici nu stiu cand au trecut ceo aproape trei ani de cand am inmceput sa schimbam mesaje pe email. Daca ar fi fost sa imi aleg eu sora, pe ea, pe b.d., cum semna comentariile de pe blog, as fi ales-o. La inceput a fost mai reticenta, mai timida, dar nu a trecut mult timp pana sa ne deschidem inimile si sa povestim cate in luna si in stele. E adevarat ca de cand m-am lansat pe fb (asta e cuvantul cel mai potrivit) mi-am cam neglijat emailurile (si biata Suzeta, cu care m-am imprietenit tot prin intermediul blogului, sufera cel mai tare) dar legatura adanca sufleteasca a ramas de nedezdruncinat.

Va dati seama cu  cata bucurie am primit emailul prin care ma anunta ca va veni in tara si va trece si prin Bucuresti. Din pacate la prima runda nu ne-am putut intalni, eram inca in perioada cand nu stiam altceva decat casa si spital. Dar lucrurile s-au mai linistit (a trecut deja o luna de la accidentul sotului meu) si asa ieri ne-am intalnit in sfarsit, in carne si oase, in fata Bisericii Amzei. 

A urmat o (helas, prea scurta) perioada in care pur si simplu ne-am simtit de parca ne-am reintalnit dupa o scurta despartire si am inceput din nou sa povestim de toate, de data asta fiind asistate de sotii personali. Am mai fi stat noi mult si bine dar atat sotul meu cat si ea au obosit si a trebuit sa ne despartim, cu adanca parere de rau. Poate, cine stie, Dumnezeu e mare, vom avea ocazia sa ne mai revedem si altfel decat pe Skype si sa mai povestim "face to face" pe placul inimii.

Devirtualizare de suflet

Am inceput sa scriu pe acesta tema inca de luni dar nu stiu ce s-a intamplat ca atunci cand eram gata sa public s-a sters tot-tot. M-am enervat asa de tare incat abia acum mi-a trecut. Deci:

Pe Impricinat il stiu de mult, virtual, inca de pe la inceputurile bloggeritului meu. Imi place enorm cum scrie (m-am bucurat tare cand am reusit sa gasesc "Vindecatorul" lui, apoi am mers la un targ de carte numai de dragul lui, ca sa cumpar "Adrenergic!") si cu timpul am inceput sa am pt el un respect deosebit. 

Una din marile mele dorinte de bloggerita era sa fiu si eu pe blogrollul lui insa mult timp mi-am cautat degeaba numele acolo. Cand imi pierdusem orice nadejde minunea s-a produs. Se pare ca intarzierea avea o explicatie f simpla, nu se pricepe la IT.

Acum vreo doua veri am participat la prima mea devirtualizare in grup, organizata de Madelin. Trebuia sa vina si el dar, cum spunea Vlad, "ne-am petrecut". Nu-i nimic, mi-am spus, vor mai fi si alte ocazii. Cu grupul respectiv, fumatori infocati, nu m-am mai intalnit, eu am alergie la fum si ei au fost prea delicati ca sa ma mai expuna vreunui risc.

Si cand imi pierdusem orice nadejde sa ne mai devirtualizam face-to-face (ca unilateral fenomenul se petrecuse, fiind invitat 'mnealui la un post TV, ba chiar i-am auzit glasciorul la un miting) o intamplare in sine neplacuta ne-a inlesnit devirtualizarea. Nu degeaba se spune ca in tot raul e si un bine. Nu stiu cum va fi simtit-o el, pt mine a fost o raza de soare. Si luni, cand si-a gasit putin timp sa stam de vorba, am fost coplesita de caldura din glasul lui, de calmul si seriozitatea cu care a ascultat-o pe mamita, de duiosia cu care mi-a vorbit de fetita lui, Haralambina, ale carei patanii descrise de el pe blog au facut deliciul nepotelei mele.

Deja Madelin si apoi el imi dovedisera ca bloggerii pot fi prieteni adevarati. Acum sunt convinsa ca netul, cu toate capcanele lui, poate si sa deschida usile prieteniei pt oameni despre care altfel nu as fi avut ocazia sa stiu ca exista, Impricinatul fiind doar unul dintre ei.

Plimbare cu Devirtualizare

Romanii nostri plecati si stabiliti in strainatate rareori uita de unde au plecat. Dorul de meleagurile unde s-au nascut si unde si-au petrecut primii ani ai copilariei ii indeamna ca in unele vacante sa se intoarca in frumoasa noastra tara, indiferent daca e promovata cu frunze verzi sau in alt fel.

Printre turistii care au ales ca loc de petrecere al vacantei Romania s-a numarat si Dana, cu care am avut un bogat schimb de mesaje si ne-am impartasit atatea ganduri incat, in ciuda distantei, ne-am simtit f apropiate. Din pacate exact acum am fost f ocupata si nu am putut sa ne intalnim si sa petrecem mai mult timp ca sa stam de vorba dupa pofta inimii.

Am decis insa, intr-una din zilele atat de frumoase (si calduroase) ale acestei veri sa colindam putin parcul atat de drag inimii mele, Herastraul, si sa profitam de umbra copacilor. Desi pt ea Cismigiul era mai legat de amintirile din copilarie a fost de acord sa vina in Herastrau (impreuna cu o prietena) si Charles de Gaule, martorul primei devirtualizari din viata mea, a asistat impasibil (fiind de bronz) la bucuria care ne-a cuprins cand ne-am recunoscut fara nci un fel de greutate (poate si pt ca la ora aceea nu era atata vanzoleala in parc ca in ziua crosului ce a avut loc la prima devirtualizare).

Ne-am plimbat, am facut poze, am povestit de una, de alta, si nici nu stiu cand a trecut timpul. Daca nu as fi avut atat de multe alte lucruri de facut in acea zi (seara nu-mi mai simteam picioarele de cat am avut de alergat ca sa cumpar tot felul de lucruri necesare pt drumul la mamita, pe care l-am facut in week-end, am cumparat, intre altele , si un tort ca sa o sarbatorim cand putem merge la ea, chiar daca nu era exact vreuna din multele ei zile sarbatoresti) as fi stat cu Dana la taclale pana tarziu in noapte.

Mai jos am ales cateva din pozele facute in Herastrau in acea zi. Imaginea Danei o pastrez pt arhiva mea personala. Mai multe imagini din parc pot fi vazute de cei interesati pe Picasa.

Pavilioanele cu expozitiile de pictura erau inchise. Am reusit sa trag putin cu ochiul in unul din ele prin usile deschise pt a se face curatenie.

Data trecuta cand am incercat sa o pozez pe acesta draguta doamna nu am reusit sa-i vad chipul pt ca purta pe cap pantalonii unui baietel care se balacise in fantana de langa ea.

O fi ren? O fi cerb? Ce conteaza...Important e ca e dragutz.

Casa Presei sau Casa Scanteii n-are importanta, deja a trecut 23 august, cu toata cohorta lui de simboluri atribuite de 66 de ani incoace.

Lebedele se hraneau de zor, atat cele negre cat si cele albe. Parca mirosea putin a mare in preajma acestei portiuni de lac. Sau poate doar a hrana pt pasari. Dana spunea ca a maivazut lebede si alta parte si nu se permitea sa li se dea hrana, mai ales paine. In Cork toata lumea arunca de zor paine in lac (Lough Cork) si unele bucati de paine erau deja mucegaite.

Veveritele din parc sunt atat de obisnuite cu oamenii incat aproape ca le poti mangaia.

Un loc de joaca pt copii care arata ca in Occident, sau ca in America, in Utah. Dana a remarcat cat de ingrijit si cat de curat arata parcul.

Iata o initiativa laudabila si cat se poate de ecologica. Pacat ca nu intotdeauna cei ce folosesc bicicletele au destula grija de ele, un copil a trebuit sa ceara sa i se schimbe "bicla" pt ca cineva o defectase mai inainte.

Clientii acestei gradini se pot legana in timp ce isi savureaza cele comandate.

Iata alta initiativa laudabila. In Jardin de Carousel, Jardin des Touilleries sau alte gradini si campuri din Paris nu e nevoie de asemenea tablite, oamenii stiu de mult ca pot sta pe iarba cat le pofteste inima.

N-am vazut pe nimeni citind vreo carte imprumutata de la aceasta bibiloteca.

Nu cred ca in biblioteca de mai sus erau cartile lui A P Cehov

Misaki & Co sunt printre cei care au aprticipat la aceasta actiune extrem de binevenita.

Masina de taiat iarba care ma asasina cu zgomotul ei in Cork m-a gasit si in Gradina Japoneza.


O "sedinta de lucru" tare animata. Desi m-am straduit sa fiu cat mai discreta cand am facut fotografia protagonistele au observat.

Devirtualizare si Culturalizare

Trebuie sa-i multumesc Celui de sus ca, ingaduindu-mi sa mai petrec ceva timp pe pamant mi-a dat gandul al bun sa-mi fac blog. Prin intermediul lui am reusit sa cunosc, virtual sau real, multe persoane pe care le pretuiesc si chiar le admir. Printre ele se numara, de ieri incepand, si Antoaneta (nu e vorba de Anto, despre care am scris mai demult, din pacate am cam pierdut legatura cu ea).

Misaki a fost prima care mi-a trezit curiozitatea invitandu-ne sa mergem la Muzeul Taranului Roman ca sa ascultam conferinta Antoanetei despre Uruguay. Apoi Lia, care ii spusese lui Misaki despre eveniment, a facut si ea aceeasi invitatie. Ei, cand doua persoane, care mai si locuiesc in acelasi cartier cu mine (abia astept sa ma devirtualizez si cu Inah, dar nu indraznesc sa fac eu primul pas, banuind ca e f ocupata cu serviciul, cu seful si cu Pufulanu) te invita, musai sa te prezinti, moarta-coapta (stati linistiti, nu e cazul, deocamdata stau multumitor cu sanatatea) la eveniment.

M-am asteptat ca sala in care s-a desfasurat evenimentul, Clubul Taranului, sa fie arhiplina. Am fost un pic dezamagita ca toata lumea a gasit loc pe scaune, unele f frumos pictate (ba era chiar si o vulpita pe unul din ele) dar pe urma mi-am dat seama ca a fost mai bine asa, atmosfera a fost una mai intima, mai relaxata.

Dupa ce am fost salutati de d-l ambasador al Uruguyaului in persoana, care ne-a spus cateva cuvinte despre tara lui si despre "cel mai lung carnaval din lume" Antoaneta ne-a prezentat ceea ce a constituit tema lucrarii ei de masterat, "Carnavalul din Uruguay-Murga". (blonda din imagine NU e Antoaneta)

Am aflat cu acesta ocazie lucruri f interesante. Intai ca populatia indigena a cam disparut si a fost inlocuita cu europeni, in principal spanioli, italieni, dar si polonezi, romani, etc si cu africani. Stiam ca primul campionat mondial de fotbal a avut loc in Uruguay, in 1930 ("celestii" erau prin anii 60 raspanditi in toate colturile lumii, talentul lor fotbalistic fiind f apreciat) dar nu stiam ca tot aici s-a nascut si tangoul., (sau cel putin un f apreciat cantaret de tango, Carlos Gardel, asta am aflat de pe net)

Pt mine, ca pt f multa lume, sunt convinsa, Carnaval in America Latina inseamna Rio si atat. Daca in Rio Carnavalul tine cateva zile (am facut niste ppsuri pe acesta tema ) in Uruguay tine 40 de zile. Are mai multe manifestari, Murga fiind doar una din ele, ce-i drept f colorata si deosebita de alte forme de carnaval, cum ar fi paradele (care nu lipsesc nici din Uruguay).

D-l ambasador si-a exprimat speranta ca ne vom mai intalni si alta data ca sa ascultam Candombe, muzica inspirata din cea africana (asa am inteles eu), f apreciata.

Murga e oarecum dispretuita de elite, care o considera cam vulgara, poate pt ca intre altele, are si o pronuntata tenta satirica la adresa societatii. Un grup de participanti, machiati din gros si cu costume f intens colorate, desfasoara pe o estrada (care poate fi si un acoperis de autobuz) numita tablada, un spectacol de pana la o ora constand mai ales din cantece, dar si miscari de dans.

Am gasit pe net niste videoclipuri, eu am vizionat doar doua, unul pe Latina Viva , celalalt pe You Tube Pe pagina de youtube sunt mai multe linkuri catre alte videoclipuri legate de Murga sau numai de Carnavalul de la Montevideo, va recomand sa vedeti macar cele doua pe care le-am vazut si eu, cred ca nu veti regreta.

Daca vreti sa vedeti poze de la Murga mergeti aici. Daca vreti sa ascultati muzica mergeti aici. Bineinteles ca tata Google mi-a mai furnizat si alte situri unde puteti afla date despre carnaval in general sau despre carnaval si murga. Informatii generale despre Uruguay (tara cu alfabetizare aproape 100%), poate va tenteaza sa cautati acolo locuri de munca, cine stie, gasiti fie pe Nation Master, fie pe Info Please, in doua locuri.

Dar, contrar parerii prezidentiale ca pt a-ti forma cultura e suficient sa apelezi la Gugal, nimic nu se poate compara cu bogatia de informatii, cu modul sistematic in care au fost expuse sau cu farmecul Antoanetei sau entuziasmul Ambasadorului. Sigur ca daca nu ati fost la fata locului nu stiti ce ati pierdut. Va garantez eu ca ati pierdut destul si ca datele de pe linkurile ce vi le recomand nu pot substitui atmosfera de joi.

Si ca sa ne simtim cu adevarat bine ca ne-am miscat fapturile pana in acel club, domnul ambasador ne-a invitat la un pahar de vin din Uruguay. Erau doua feluri, alb si rosu, noi am preferat alb, era f bun, aromat (o aroma fructata naturala, departe de caracteristica aceea de falsitate a "sampaniei" Angelli) si tare. Exista si Coca Cola, suc sau apa pt doritori. Am inteles ca pateurile f gustoase au fost aduse de Antoaneta.

In statia de metrou Victoria am avut doua surprize. Una a fost existenta pe peron a doua banci tare nostime iar cealalta, pt ca aveam o nevoie presanta de "tauleta" din cauza ca atunci cand am plecat de acasa mi-am ostoit setea cu niste ceai de coaja de mere f diuretic si nu stiu de ce m-am sfiit sa o folosesc pe cea de la Muzeul Taranului Roman am vazut sageata salvatoare WC Public si anuntul binevenit pe timp de criza "Fara taxa".

Stabilimentul e deosebit de curat si destul de inodor, spre deosebire de cel de la Muzeul National de Arta unde deodorantul folosit avea o duhoare atat de patrunzatoare de se simtea de la distanta. Mi-amintesc ca Iliescu spunea ca gradul de civilizatie al unui popor se poate constata la WCurile publice. Se pare ca am inceput sa ne civilizam dar deh, ne aflam in Romania, e criza, poate cer eu prea mult ca locasul special pentru hartia igienica sa nu fie gol, chiuveta de langa intrare sa nu fie infundata iar dupa ce te speli sa gasesti o bucatica de prosop de hartie sa te stergi pe maini.

Devirtualizare unilaterala

Pt ca tot vorbea Lia de stricarea limbii care se face decat cu cuvinte din alte limbi (de parca limba romana s-ar fi nascut precum Venus din spuma marii si ar fi ramas incremenita in puritatea ei de inceput, stramband din nas la fiecare cuvant imprumutat din alte limbi, cand cam 60% din vocabularul antesecol XXI e format din imprumuturi din franceza) folosesc si eu cuvantul acesta ciudat, devirtualizare, pt a descrie un eveniment care a avut loc azi incepand de la ora 14 pe TVR3.

Ma bucur ca atunci cand am fost mutati de la am-si-uitat-cum- se-cheama compania de cablu la RDS am optat pt programul extra pt ca in acest fel am putut sa apas pe butonul care deschide TVR3 (canal regional, si nu TVR Cultural, cum am citit intr-un comentariu pe blogul lui M&M, si in nici un caz afiliat puterii, cel putin cat mai e Sassu la carma TV-ului de stat) am avut bucuria sa-l vad pe Moshe and Mordechai aka Daniel Octavian Bejan la "Dupa amiaza unui fan".

Prilejul a fost epuizarea (eu asa am inteles) primei editii de 1000 de exemplare a cartii scrise de domnia sa anume "Povestile unui mizantrop". Dupa o introducere interesanta, in care M&M a ridicat degetul in sus indicand pe cel care a emis cugetarea geniala ca poporul roman asculta manele in proportie de 98% si s-a combatut cu oarecare vehementa ideea ca Google ar putea suplini lectiile de la scoala (ei, n-au zis ei chiar asa, asa am vrut eu sa inteleg) precum si pretentia unora de a fi scriitori pt ca folosesc intens copy/paste a venit si momentul mult asteptat de mine al lecturii uneia din povestirile incluse in volum.

In timp ce am ascultat-o pe fatza mi s-a latit un zambet imposibil de sters (lasa ca nici nu era cazul sa-l sterg) pt ca 'mnealui are si un real talent de a impersona (nah, vreti limba aiurea, aveti!) caracterele fiecarui personaj din povestire. Din pacate timpul nu i-a permis sa o termine incat astept cu nerabadare sa aflu daca se mai scoate o editie si poate am noroc sa prind si momentul cand se va afla in librariile reale (in cele virtuale, sa fiu iertata, nu am incredere) ca sa ma pot bucura de continutul ei in tihna cuibusorului meu real, nu a celui virtual.

Si oricat m-am enervat eu la editia din anul acesta a concursului blog de blog organizat de doamna Lucia Verona tot trebuie sa-i aduc multumire pt concursul de anul trecut pt ca asa au aparut in blogrollul meu doi dintre premianti, M&M si Groparu.

Simplu si bun

Profitand de faptul ca cea mai recenta devirtualizare, cea cu Misaki, care mi-a placut f mult, descoperind ca e inca mai simpatica decat pe blog, s-a petrecut la Cora am mers in magazin (singura de data asta, Misaki si prietenul ei--par o pereche f potrivita-- au dorit sa se bucure de ziua cea insorita pt a face o plimbare, nu stiu cat au reusit pt ca atunci cand am iesit din magazin soarele disparuse, si parca n-am stat prea mult) si am targuit niste legume.


Mai intai vreau sa spun ca am avut o mica aventura atunci cand am dorit sa imortalizez pe camera foto intalnirea noastra si "securistul" a venit si mi-a cerut sa sterg poza "pt ca nu e voie". N-am vrut sa lungim discutia intrebandu-l unde scrie (poate o fi scriind undeva, o sa ma documentez data viitoare, daca nu uit) si, dupa rugamintea de a renunta la cerere (ne-a raspuns ca nu poate, sunt camere de luat vederi care inregistreaza incidentul si ar putea avea el necazuri, eu credeam ca aceste camere sunt folosite pt a depista abateri cu adevarat grave) am sters...o alta poza, bineinteles, (din pacate era cea cu sushi, pe care am uitat sa i-o arat si mamei mele) iar el s-a multumit sa ma creada pe cuvant. Era si greu sa-si imagineze ca o doamna in toata firea (ca sa nu spun grasa, carunta si in varsta) poate recurge la asemenea blestematie.

Legumele le-am semi-preparat pt a doua zi, cand am invitat la masa si la taclale o veche prietena, pe care o cunosc de peste patru decenii dar care s-a mutat in provincie si a venit pt un scurt timp cu treaba in capitala. Am taiat (cu un cutit ondulat, pt aspect artistic) dovleceii cei tineri rondele cu coaja cu tot, le-am dat un praf de sare si i-am lasat la scurs intr-un colander (o sita, dar imi place cuvantul englezesc) . Am taiat lamele si cateva ciuperci iar ardeii rosii si carnosi (cultivati probabil de romanii nostri in Spania) i-am taiat patratele.


A doua zi am curatat si un morcov mai marisor si de o culoare portocalie intensa (cu cat e mai intensa culoarea cu atat mai mare e continutul de caroten, provitamina A, excelenta pt combaterea infectiilor) l-am spalat si l-am taiat rondele (bineinteles ca si legumele celelalte le-am spalat, ce credeati?) but first (aici se cuvine sa spun ca in familia noastra aceasta expresie are mare succes din cauza unui banc in care se spune ca cineva dadea indicatii cum sa se dezamorseze o bomba:"se dezshurubeaza in stanga, se scoate capacul din dreapta, toate astea in engleza, but first...) am spalat rondelele de dovlecei sub jet de apa ca sa elimin sarea in exces si le-am lasat sa se scurga.


Am incins niste ulei intr-o tigaie mare de inox si am inceput sa innabus amestecul de legume, piparandu-l cu multa larghete. Intre timp astepta langa grill (o tigaie identica cu celebra ustensila cu care si-a dat Dani in cap inclusiv manerul rabatabil) niste piept de pui care fusese batut bine cu ciocanul de snitele (am pus pieptul intr-o punga in care am cumparat piept de curcan--orice folie de plastic mai rezistenta e buna-- ca sa nu murdaresc nici fundul de plastic--cele de lemn au crapat cu diverse ocazii, asta e mai rezistent, produs de tatal meu nu stiu exact din ce fel de plastic--nici ciocanul) si asezonat cu o zi inainte cu "Piper si usturoi" de la Fuchs (mai are si alte ingrediente) de era sa moara prietena mea de pofta langa el simtindu-i mirosul apetisant.


Cand legumele erau aproape gata am pus si puiul la facut. Ne-am cam lins degetele la sfarsit. Pt ca mi-au mai ramas atat legume cat si piept de pui pt azi am gatit acelasi lucru, dar cu niste mici imbunatatiri. Pt ca aveam niste praf de curry am presarat si din el pe legume, deasemenea am tinut cont de sugestia prietenei mele (facuta cand legumele erau deja in farfurie, deci prea tarziu atunci) de a punce si cativa catei de usturoi taiati lamele subtiri cu putin timp inainte de a lua tigaia de pe foc si a o lasa inca putin cu capacul pus ca sa se abureasca bine legumele. De fapt spre final, cand dovleceii si-au schimbat culoarea alba de dovlecei cruzi, am incetat sa mai mestec cu lingura de lemn in tigaia cu legume, am dat focul mai mic si am pus capacul.

In engleza reteta s-ar chema "stir fry with chicken". Ideea mi-a venit vazand in congelatoarele de la Cora numeroase pungi cu amestecuri diferite de legume. Doritorii pot folosi orice amestec de legume vor. Durata de preparare nu e prea mare, pe pungile din USA se recomanda 10 minute punand legumele congelate in tigaie (se inmoaie mai repede decat cele proaspete), mie mi-a luat cu puiul la gratar cu tot cam un sfert de ora, maximum 20 de minute, fara sa iau in considerare prepararea prealabila a legumelor si a puiului, care se poate face cu o zi inainte, tinand legumele si puiul la rece, asa cum cred ca s-a dedus deja din cele de mai sus.

Devirtualizare cu "Oameni Darnici"

Tare-mi plac devirtualizarile astea! Mai ales cand e vorba de oameni care isi scot nasurile afara din case si dardaie cu spor pe la coada calului lui Mihai Viteazu, de la Universitate, ca sa se bucure la gandul ca niste copii mai putin favorizati de soarta vor avea parte de cadouri de Craciun si datorita lor.

Draguta de Lia ne-a contaminat pe toti cu energia ei si pana si eu, care ies greu din barlogul bine incalzit am pornit in mare viteza spre locul intalnirii, dar numai dupa ce am aflat cum a murit imparatul din "Wind of the palace = Lee San = YSan = Furtuna la Palat" si cat de adevarata e zicala "pe cine nu lasi sa moara (sau nu le tai capetele cand ai descoperit ca voiau neaparat sa ti-l zboare pe al tau) nu te lasa sa traiesti".

Am avut noroc ca toate cele trei mijloace de transport folosite (plus picioarele personale care n-au mai facut figurile obisnuite din cauza reumatismului cu care m-am procopsit pe la 16 ani) au venit f repede si astfel desi am ajuns cam pe la spartul targului am reusit sa cunosc cativa din Oamenii Darnici (si sa ma ierte daca am uitat pe cineva): Vaca Verde cu fetita, Ada, Mihaela cu Oti al ei, Tanti Jeni, Roxana. Am aflat cu parere de rau ca am ratat-o pe Misaki (si nu, nu mai vin maine si poimaine, tot intre 18-19, tot la coada calului, are si reumatismul limitele lui de rezistat la frig).

Am vazut-o insa pe Lia emotionata pana la lacrimi cand, desi trecuse bine de 7, a fost intrebata de un domn: "Dumneavoastra ati vorbit la Radio Guerilla? Am si eu un pachet" Mult mai multe pachete a avut un alt domn, care parea o persoana importanta si f politicoasa, care a promis ca mai vine. A fost nevoie ca toti cei de fata (cu exceptia mea) sa mearga sa culeaga darurile, noroc cu masina lui Oti si Mihaela ca n-ar fi avut Lia unde sa mai puna atata amar de cadouri.

Casa de piatra!

Mirele si mireasa au avut insigne in piept.

Mirele ar putea sa cante "Am cunoscut-o de pe internet" cu o diferenta: Mireasa stie multe, doar e colega de bloggerit cu el!

In invitatia primita (pe email, cum altfel :)) scria: tinuta obligatorie in blugi. Si in blugi a fost pt majotitatea invitatilor. Ba chiar Mireasa a avut bascheti in picioare si rucsacel in spate, cum ii sta bine unei mirese din epoca internautica.

Am mers la Starea Civila impreuna cu Lialia si ne-am bucurat tare mult ca am avut ocazia sa mai povestim de una, de alta si mai ales despre campania Oameni Darnici. Din pacate eu am daruit deja cam tot ce se putea cu diverse ocazii (dar ii admir mult pe Lia si pe cei care raspund la apelurile ei pt tot ce fac) : haine la Alianta Civica si Crucea Rosie cu prilejul unora din multele inundatii care au lovit tara noastra, carti la Podul de Flori de la Albizta si la Liga Studentilor, plus la copiii colegelor si ai rudelor. Jucariile ramase nu au "aspect comercial", deci nu ma mai implic in campania Liei, oricat mi-ar placea.

Ceremonia a fost incarcata de emotie din partea mirilor si de bucuria participarii din partea martorilor si a invitatilor, unii dintre ei (inclusiv mirii) devirtualizandu-se cu ocazia asta. Sampania a fost buna iar localul a avut o atmosfera intima (cam prea intima as indrazni sa spun, pt ca nu a prea permis comunicarea intre invitatii care s-au vazut acolo pt prima oara). Noi, eu si Lia, am stat intr-un semisepareu si am palavragit despre cate in luna si in stele pana cand familia ei, ramasa la cules de vie, a sunat-o sa-i ceara ajutorul, astfel incat, spre parerea noastra de rau, n-am stat pana la sfarsitul petrecerii.

Le urez mirilor buna intelegere, prosperitate si multe bucurii, ca si succes in afaceri si inspiratie pt bloguri.