Jocul cu tablourile

În ultimele ore m-am jucat cu ajutorul memoriei vizuale și a lui Google Search și sunt foarte încântată de rezultat. Am observat pe o poză a unui tablou de Pierre-Auguste Renoir publicată de bunul meu prieten de pe face book David Woogon Jung că pe peretele din tablou sunt înfățișate alte două tablouri. Unul am știut sigur că e de Degas dar nu eram sigură de al doilea, credeam că e de Derain.

Google m-a ajutat (e drept că am folosit cuvinte-cheie potrivite) și am găsit pe net ambele tablouri, pe care le vedeți în această postare.

1. Pierre-Auguste RENOIR, Yvonne and Christine Lerolle at the Piano, 1897
2. Edgar Degas, Before the races
3, Edgar Degas, Dancers in pink.

1. Pierre-Auguste RENOIR, Yvonne and Christine Lerolle at the Piano, 1897

2. Edgar Degas, Before the races

3, Edgar Degas, Dancers in pink.

Ce verde era valea mea -- Cozi la filme

În zilele de azi, când industria cinematografică se confuntă cu concurența acerbă a netului, este greu de imaginat ce a însemnat pentru generația noastră rețeaua de săli de cinema. Mai ales în anii 60 și chiar începutul anilor 70 cînd a avut loc o dezghețare culturală și o întredeschidere spre vest.

Au fost anii în care industria noastră cinematografică a colaborat cu industrii vestice, s-au produs multe capodopere în vestul dar și estul Europei, iar în sălile noastre de cinema rulau filme abia lansate în țările de origine.

Normal că în asemenea atmosferă culturală cozile la filmele bune erau uneori atât de mari, încât era o problemă să prinzi un bilet chiar la suprapreț. Nu odată în timpul studenției, pentru că Universitatea era pe ”Bulevardul Cinematografelor”, nu mai ajungeam la cursuri ci ne opream la câte un film, de cele mai multe ori foarte bun.

Sigur, erau și filme de artă precum filmul mut al lui Kaneto Shindo de la care lumea pleca din sală pentru că nu avea răbdare să urmărească filonul emoțional al filmului, dar în compensație cinematografia japoneză era reprezentată de filmele lui Akira Kurosawa, și nu numai.

Foarte apreciate erau filmele italiene, cum ar fi cele ale lui Michelangelo Antonioni sau Vittorio de Sica, dar și cele franțuzești. Pentru ”Dacii” al  lui Sergiu Nicolaescu s-au folosit în roluri principale actori francezi ca Marie Jose Nat.

Nu știu dacă la Dacii au fost cele mai mari cozi la bilete pe care le-am văzut în viața mea dar știu că numărul celor care voiau să îl vadă depășea sensibil numărul celor așezați la cozile pentru alimente din anii de groază cînd Ceaușescu a înfometat țara pentru a plăti datoriile externe, datorii folosite pentru industrializare și pentru achiziții de alimente care îi fac și acum pe nostalgici să regrete sistemul comunist.

Știu doar că, după multele minute petrecute la coadă am ieșit victotioasă cu râvnitul bilet în mână, și zău că a meritat efortul. Și acum îmi amintesc că prima scenă a fost una de cruzime, o decimare a armatei romane după o bătălie pierdută. Era modul de a se menține celebra ordine și ascultare necesare pentru războaiele de cucerire duse de Imperiul Roman, printre care și cele daco-romane.

Nu același lucru pot să-l spun despre coada la ”Un bărbat și o femeie” al lui Claude Lelouch. Eram proaspătă absolventă de facultate și am mers cu o colegă de serviciu, Voichița, care ulterior a plecat în RFG. Mi-a spus revoltată că așa ceva nu i s-a întâmplat niciodată, să nu găsească bilet nici mâcar la suprapreț.

Mie mi se mai întâmplase dar am perseverat până am reușit să văd acele filme. Filmul lui Claude Lelouch l-am văzut ulterior de patru ori, deși nici în ziua de azi nu-mi face mare plăcere să revăd chiar filme pe care le-am savurat la vremea lor.

În vremea aceea erau în plină floare filmele cu Alain Delon, dar și filme engleze care totdeauna mi s-au părut cele mai bune pe plan mondial. Erau și multe filme de entertainment, dintre care excelau revistele austriece pe gheață, adevărate regaluri.

Filmele sovietice, foarte apreciate de criticul Suchianu, ale cărui prelegeri le-am ascultat la cursul de ”Arta Filmului” de la Universitatea Populară București, au dat și ele capodopere dintre care aș aminti ”Zboară cocorii” sau ”Alba Regia” (în colaborare cu ungurii) dar și ”Război și Pace”, un film mamut în patru serii al lui Serghei Bondarciuc.

La ”Arta Filmului” am văzut multe filme de Cinematecă. Suchianu nu putea suferi versiunea lui Zefirelli cu ”Romeo și Julieta”, deși aceasta s-a impus ca film de referință. Pentru pudicul critic de film era mult prea senzual, prea multe săruturi reale. Cred că dacă ar vedea filmele de azi bietul om s-ar sufoca de indignare.

Filmele sovietice, ca și cele coreene din ziua de azi erau foarte puritane, ajungeai să te întrebi cum fac ăștia copii dacă nici măcar nu se pupă.

Am să amintesc în încheiere de o altă coadă, de data asta prin anii 70, la un film căruia i s-a făcut foarte multă reclamă la TV, dar care nu a rulat decât câteva zile la Sala Palatului. Este vorba de ”Întâlnire de gradul III” de Spielberg, despre care se spunea că e făcut după cartea lui Josef Allen Hynek (1910-1988) Close Encounters

Hynek a fost inițial sceptic în ce privește acuratețea observațiilor făcute asupra aparițiilor UFO, considerând că pentru fiecare există explicații naturale, dar cu timpul studiind mai aprofundat problema a devenit un fervent critic al rapoartelor oficiale care negau existența UFO și chiar a întocmit o clasificare a întâlnirilor de diverse grade dintre pământeni și civilizațiile extraterestre care au încercat să intre în contact cu noi prin intermediul UFO.

Deși era greu de găsit totuși am împrumutat de undeva cartea și am citit-o. Curiozitatea de a vedea cum a fost ecranizată cartea m-a făcut să stau cu stoicism ore întregi la coadă ca să prind un bilet la film (sau poate mai multe, nu-mi amintesc exact). Mărturisesc că am fost foarte dezamăgită de film, dar nu-mi pare rău nici de statul la coadă, nici de așteptările înșelate.

Au mai fost multe cozi la filme interesante dar mă opresc aici. Mulțumesc lui Dumnezeu că am avut (și am) o viață atât de plină de bucurii și întâmplări mai mult sau mai puțin benefice pentru dezvoltarea mea intelectuală.

Palatul Romanit - Muzeul Colecțiilor de Artă.

Luni am făcut o plimbare pe Calea Victoriei. În ciuda faptului că temperatura a scăzut brusc de la 33 grade Celsius la vreo 16 nu am fost afectată fizic și am rezistat la efort dar odată ajunsă acasă am cam avut dificultăți la ridicarea de pe scaun din cauza febrei musculare.

Am profitat de faptul că Muzeul Colecțiilor de Artă se putea vizita și am făcut o tură a imensei clădiri, delectându-mi ochii și sufletul cu picturi, sculpturi, mobilă de lux, obiecte decorative excepționale. Acolo costa 100 de lei să fac poze. Ce m-a împiedecat însă să fac efortul financiar a fost faptul că am realizat că nu voi avea timpul necesar să trec în revistă toate colecțiile. Și-așa nu sunt sigură că nu am ratat câteva, pe cea a lui Iosif Iser sigur, pentru că se apropia ora închiderii și deja ușa era închisă...am intrat puțin după ora 16:00 și am ieșit aproape de ora 19:00.

Este foarte bine reprezentată arta picturală românească, sunt o mulțime de tablouri de pictori consacrați cum ar Nicolae și Lucian Grigorescu, Tonitza, Petrașcu, Pallady, Ciucurencu (ale cărui nuduri le-am confundat mereu cu cele ale lui Pallady), Corneliu Baba, Luchian, ș. a. Am fost încântată să vad căteva ukyi-o splendide de Utamaro, Hokusai, Hiroshige, Kunisada, Kunyioshi...dar și două vitrine cu intarsii de sidef, una la etajul 1, alta la 2...m-am desprins cu greu de ele. Am văzut cahle de Iran, covoare cu noduri (cărora noi le zicem persane), unele din mătase, Câteva statuete de Francisc Storck...mi-e greu să pomenesc toate comorile care se află acolo...

M-a impresionat foarte tare o colecție a unei artiste depre care nici nu știam că există, Șerbana Drăgoescu pe numele său...cu o pregnantă încărcătură spirituală.

Am primit un pliant foarte interesant care vorbește atât depre clădire, Palatul Romanit, cât și despre muzeu dar am preferat să copiez o scurtă descriere de aici:

http://amfostacolo.ro/romania-pareri,15/bucuresti,424,1174/la-pas-prin-bucuresti,3511/impresii-sejur-si-fotografii-vacanta__57397.htm

”Palatul Romanit (nr. 111) găzduieşte Muzeul Colecţiilor de Artă. Este o clădire foarte bine întreţinută amplasată pe colţul dintre Calea Victoriei şi Calea Griviţei. A fost construită de boier Falcă (În toate celelalte surse consultate boierul se numește Faca) de la care a ajuns la vistiernicul grec Romanit, un om foarte bogat şi cu simţ artistic. Scriitorul Ion Ghica a descris interioarele cu marmură şi stucaturi, tavanele pictate cu scene mitologice, sobele înalte de faianţă albă, covoarele orientale, mobilierul încrustat cu sidef şi canapelele îmbrăcate în piele de Cordoba. Clădirea a fost cumpărată de stat în 1836 pentru birouri administrative. În 1881 arhitectul N. Cerchez supraetajează clădirea, construieşte încă două corpuri, astfel încât se obţine forma unui U. După consolidarea de după cutremurul din 1977, clădirea a intrat în subordinea Ministerului Culturii care a deschis în 1978 Muzeul Colecţiilor de Artă.”

Am făcut câteva fotografii ale statuilor expuse în grădina din fața palatului. Am recunoscut imediat mâna lui Cornel Medrea în sculptura intitulată Maternitate

Corneliu Virgiliu Medrea (1888-1964) ”Maternitate”

Fântâna din parc.

 Joseph-Michel-Ange Pollet (1814-1870) ”Noaptea”

 Joseph-Michel-Ange Pollet (1814-1870) ”Noaptea”

 Johann Christian Hirt (1836-1897) ”Andromeda”

August Sommer (1839-1921) ”Bacant”

”Palatul Romanit, sediul Muzeului Colecțiilor de Artă, situat pe Calea Victoriei la numărul 111, este clădire reprezentativă Bucureștiului din secolul al XIX-lea, înălțată de boierul C. Faca, la colțul format de Calea Victoriei (pe atunci Podul Mogoșoaiei) cu Calea Griviței (Podul Târgoviștei).

Faca a murit înainte de a o termina și moștenitorii lui au vândut-o vistiernicului grec Romanit. Acesta a desăvârșit construcția amenajând interioare luxoase........”(Wikipedia)

Despre cum arăta acest palat în secolul 19 a scris Ion Ghica într-o scrisoare către Vasile Alecsandri

„Casa lui Romanit fusese concepută şi ieşită din temelii de Faca, şpeţ care, murind fără a apuca s-o isprăvească, epitropia copiilor a vândut-o boierului Romanit, un grec îmbogăţit. Domnul ştie cum. Acesta a isprăvit-o şi a împodobit-o cu cel mai mare lux: pereţii odăilor toţi cu mermer (stuc), imitând marmorele cele mai rare şi mai frumoase, tavanurile de o bogăţie rară şi de bun gust lucrate în relief de meşterii cei mai buni aduşi din Ţarigrad. Odăile toate aşternute iarna cu covoare scumpe de Uşak şi Agem, iar vara cu rogojini fine de Indii; macaturile şi perdelele de mătăsarie groasă de Damasc şi de Alep. Scaunele şi canapelele, toate de lemn de mahon şi abanos, încrustate cu sidefuri şi cu figuri de bronz poleit, erau îmbracate cu piele de Cordova. În toate odaile, policandre atârnate de tavanuri cu ghirlandele între uşi şi ferestre, toate de cristal de Veneţia, tăiate cu diamanturi, în care se oglindeau seara aceea mii de lumânări de spermanțet... ”

”Seara aceea” pomenită în scrisoarea lui Ion Ghica este parte dintr-un soi de telenovelă românească, o tumultuoasă și dramatică poveste de dragoste între frumoasa Elenchi Caragea și Scarlat Bărcănescu. Este o poveste cu răpiri, duel, morți și o căsătorie oficiată de un preot care se pare că a cedat unor presiuni. Povestea e descrisă în cartea Glorii și păcate Bucureștene de Șenchea Corneliu, din care am citit un fragment aici.

”Domnitorul Tarii Romanesti, Alexandru Dimitrie Ghica, profita de faptul ca aceasta cladire este oferita spre inchiriere dupa moartea lui Romanit si isi instaleaza aici, in anul 1834, Cancelaria Domneasca. Cativa ani mai tarziu, in 1836, statul cumpara cladirea si aici incepe sa isi desfasoare activitatea Curtea Administrativa pina in anul 1859 cand Ministerul de Finante isi muta birourile in incinta Casei Romanit.

Arhitectul Nicolae Cerchez este însărcinat începând cu anul 1881 să aducă îmbunătățiri cladirii si sa ii adauge inca alte doua corpuri dispuse in forma de U. Lucrarile radicale au transformat in totalitate cladirea care a fost si supraetajata in totalitate pentru a crea spatiul necesar pentru birourile ministerului. Chiar daca fatada corespundea acum noilor cerinte estetice, interioarele au pierdut decoratiunile inestimabile si arhitectura initiala. Cutremurul din anul 1977 a adus pagube serioase celor trei noi corpuri ale cladirii care din acel an intra in subordinea Ministerului Culturii care consolideaza intr-un timp record interioarele (fara a se face insa investitii majore asa cum ar fi fost cazul) pentru a deschide acolo, pe 21 august 1978, Muzeul Colectiilor de Arta, o sectie a Muzeului National de Arta al Romaniei.

Daca pina in anul 1986 s-au putut vizita partial colectiile, incepind cu anul 2009 muzeul a fost inchis in totalitate pentru ca timp de aproape 4 ani cladirile sa fie supuse unui amplu proces de renovare cu ajutorul fondurilor oferite Romaniei de catre Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. In anul 2013 Muzeul Colectiilor de Arta a fost redeschis detinand 34 de colectii – donatii facute de-a lungul anilor de catre diversi colectionari.

Adresa: Calea Victoriei, nr. 111

Program de vizitare: sambata - miercuri (inchis joi, vineri) 11.00 - 19.00 (mai - septembrie), 10.00 - 18.00 (octombrie - aprilie).

Tarif Bilet intreg - 15 ron; bilet combinat (Muzeul Colectiilor de Arta + Galeria Nationala si Galeria de Arta Europeana): 20 ron. In prima miercuri a fiecarei luni intrarea este gratuita. Fiind pensionară eu am plătit 7,50 lei.

Taxa de fotografiere: 100 ron – si va sfatuiesc sa o achitati daca doriti neaparat sa faceti fotografii deoarece in muzeu sunt foarte multi supraveghetori si nu aveti nici o sansa sa nu fiti surprinsi si evident poftiti afara din muzeu.” Sursa

http://amfostacolo.ro/impresii9.php?iid=46477&d=alte-muzee-ale-bucurestiului--bucuresti

Vă recomand insistent să citiți, chiar dacă aveți de gând să mergeți la muzeu, articolul acesta pentru că descrie cu destule amănunte cam ce conține fiecare colecție. Mărturisesc că am citit doar câteva rânduri dar bănuiesc că și celelate sunt la fel de interesante

”Muzeul Colecțiilor de Artă este o filială a Muzeului Național de Artă al României, cu sediul in Calea Victoriei nr.111, București, in fostul Palat Romanit.

Muzeul conține 44 de colecții donate statului român incepând cu 1927 de către familiile: Hurmuz Aznavorian, Dumitru și Maria Ștefănescu, Josefina și Eugen Taru, Emanoil Romulus Anca și Ortansa Dinulescu Anca, Mircea Petrescu și Artemiza Petrescu, Sică Alexandrescu, Clara și Anatol E. Baconsky, Sorin Schachter, Céline Emilian Marcu Beza - Hortensia și Vasile Beza, Alexandra și Barbu Slătineanu ș.a. ^[1]

Muzeul găzduiește colecții in cele trei corpuri ale clădirii: lucrări de artă românească modernă, artă românească populară, lucrări de pictură, grafică, sculptură și artă decorativă de proveniență occidentală sau orientală. ^[2]

Din 1986 până în 2009, muzeul a fost deschis parțial pentru public. După ample lucrări de restaurare, Muzeul Colecțiilor de Artă a fost redeschis in iunie 2013.^[3]”

Câți ani are un coreean?

Din punctul nostru de vedere de europeni născuți fie după calendarul Iulian (bunicii mei) fie după cel Gregorian, începând cu 1919, modul în care se exprimă vârsta la asiatici e aiuritoare. În prima sa zi de naștere pruncul are deja un an, pentru că se consideră perioada gestației ca primul an de viață (parcă s-au vorbit cu cei de la organizațiile Pro-Life) Deși nici aici lucrurile nu sunt ca la noi pentru că se consideră că sarcina durează 10 luni. Dar în mod tradițional, cel puțin în Coreea, vârsta nu se socotește după calendarul Gregorian decât în actele oficiale pentru că se ia în considerație calendarul lunar.

Dar ziua de naștere rar se sărbătorește la acea dată, cel puțin așa spune StateMaster Enciclopedia ci toată lumea sărbătorește ziua de naștere de Anul Nou Lunar, când își mai adaugă un an, sal (살), la vârstă. Astfel dacă pruncul e născut doar cu câteva zile înainte de anul nou lunar el va avea doi ani în ziua anului nou.

Nu știam asta când o coreeană pe care am întrebat-o câți ani are mi-a răspuns că are 40 după calendarul coreean. M-am lămurit care e vârsta când am întrebat-o despre calendarul vestic. era născută în ianuarie și după calendarul Gregorian avea 38 de ani.

Am copiat textul despre calcularea anilor de viață în Coreea din http://www.statemaster.com/encyclopedia/East-Asian-age-reckoning

Koreans generally refer to their age in units called sal (살), using Korean numerals in ordinal form. Thus, a person is one sal during the first calendar year of life, and ten sal during the tenth calendar year. Although not quite accurate, the common explanation is that the gestation period is counted as a person's first year of life.

The 100th day anniversary (named baek-il (백일), literally, a hundred days) and the first anniversary of birth (named dol(돌)), call for large celebrations, and Koreans celebrate their birthdays, even though every Korean gains one sal on New Year's Day. Because the first sal comes at birth and the second on New Year's Day, a child born shortly before New Year's day will reach two sal within weeks or even days of being born.

In modern Korea, the Western age system is widely known and referred to as man na'i (만(滿), meaning "full", 나이 meaning "age"), although the traditional system is most often used. For example, man yeol sal means "full ten years", or "ten years old" in English. The Korean word dol means years elapsed, identical to the English "years old," but is only used to refer to the first few birthdays. Cheot-dol or simply dol refers to the first Western-equivalent birthday, du-dol refers to the second, and so on.

In some countries, some people use the Western system and some use the East Asian system. Most Koreans, especially of the generation before the 1980s, consider themselves to be one sal older on New Year’s Day by the Gregorian calendar and celebrate their birthday by the lunar calendar instead of the Gregorian calendar. The birthday by Lunar calendar is called ‘음력 생일’(陰歷生日, Eumnyeok saeng-il) and ‘양력 생일’(陽歷生日, Yangnyeok saeng-il) is the birthday by Gregorian calendar.

For official government uses, documents, and legal procedures, the western age system is always used. Regulations regarding age limits on alcohol and tobacco use, as well as the age of consent, are all based on the western system (man na'i) due to the inaccuracy and unpredictabilty of the traditional system with regards to physical development, etc.

J. Kirk Richards

Bruno Di Maio

 

 

Pino Daeni

Eternal Love...Mituri si Festivaluri...

Prietenul meu, calatorul coreean s-a dezimprietenit de mine dar am inca acces la contul lui de face book lui. Am eu o vaga banuiala de ce a luat acesta hotarare atat de drastica, dar n-am de cand sa comentez. Vreau doar sa spun ca taman ultima postare mi s-a parut mai interesanta, imi place sa cred ca din cauza ca mi-a dat mult de lucru pana sa pricep cam o treime din ea (atat am citit) si nu pentru ca deja are o parte din savoarea fructului oprit.

Ca sa inteleg ce se scrie in textele coreene mai incalcite sau cu referiri la personaje, evenimente sau povesti pe care nu le cunosc caut in traducerile automate Bing si Google (mai exista si Babylon dar invariabil anti-malware al meu il trece pe lista de potentiali raufacatori) un nume, apoi dau search pe Google si vad daca se potriveste cat de cat textul in engleza gasit cu cel tradus. Sistemul asta m-a ajutat foarte mult chiar si cand se parea ca ce am gasit nu are legatura cu subiectul.

Am cautat intai pe Google Jinpeong of Silla care e tatal lui Seondeok. (da, da, Queen Seondeok, cea din serial) Dar in articol e vb de alta fata a lui, cea de a treia, printesa Seonhwa care are o frumoasa si secreta poveste de dragoste cu printul din Baekje, Seodong. Tanarul, care se ocupa cu comertul de cai ( in alta sursa cu cel de canepa, el fiind fiul unei femei care a plecat de la palat si s-a stabilit pe malul unui iaz, in care isi avea salasul un dragon, cu care femeia "a avut o relatie"....in povestile vechi coreene asta insemnand ca dragonul ar fi fost un rege sau un print..iazul exista si acum in parcul Seondong din Buyeo, si se numeste Gungnamji ), a aflat despre frumusetea fetei si s-a hotarat sa o caute.

Si-a ras parul si s-a deghizat in calugar budist, ajungand in Seorabeol (Geonju), capitala Sillei. In alta sursa a fost trimis in Seorabeol ca spion (e parca mai verosimil, si mai palpitant) afland ulterior despre frumoasa printesa.

Acolo s-a intalnit in secret in fiecare noapte cu printesa si a platit copiii sa cante un cantec despre iubirea lor, cantecel care a stat la baza unui serial. In Wikipedia se  spune ca plata s-a facut in Korean yams (cartofi dulci) sursa fiind Legend chapter of Samguk Yusa in Asian Wiki plata s-ar fi facut in cai (ce au facut copii cu acei cai cred ca se poate afla din serial) sursa fiind imaginatia celor care au scris scenariul.

Potrivit celei de a treia surse, plata s-a facut in canepa si, tot din acea sursa se pare ca acel cantecel suna cam asa "“Princess Seonhwa got married with Seodong in secret, and is having a love affair with him every night.”. "Printesa Seonhwa  s-a casatorit in secret cu Seodong ( nu uitati ca ea era printeza din Silla si el un fel de coate goale din Baekje) si se dragalesc in fiecare noapte".

Auzind cantecul regele si sotia lui s-au suparat foarte tare si au trimis-o pe fata in exil (dar mama, mama deh, i-a dat cadou o bara de aur, sa aiba si ea de-o zestre, acolo, chiar daca si-a facut familia de ras). Printul (negustor si spion) a profitat de ocazie, s-a alaturat convoiului si a convins-o pe printesa (el stie cum) sa mearga cu el in Baekje, unde s-au casatorit si astfel inima parintilor fetei s-a inmuiat. Daca am inteles eu bine de la Alex, la asta a contribuit  si o scrisoare in care fata ameninta cu sinuciderea.

Dupa ce s-au casatorit printul a devenit rege luand numele de Mu. Regina i-a cerut regelui sa contruiasca o Mireuksa  care este cel mai mare templu budist din epoca lui, situat in orasul Iksan (Iksan-si, Chollabuk-do, South Korea) Se spune ca in acest oras ar fi situat si mormantul lui Seonhwa, dar lucrul nu este foarte sigur.

Ce e sigur este ca pana in zilele noastre s-a pastrat o pagoda de piatra cu doua nivele, construita chiar in timpul regelui Mu. Pagoda este trecuta in lista cu Tezaure nationale (va mai amintit serialul The Greatest Love?) la numarul 11.

Pagoda asta insa pune sub semnul intrebarii toata istorioara de amor descrisa mai sus pentru ca acolo se zice ca nevasta regelui Mu, cea care a fondat templul si a fost mama lui Uija, ultimul rege din Baekje, s-ar numi Sataek, si nu Seonhwa

Calatorul meu fost prieten (UPDATE: chiar in timp ce pregateam articolul pentru publicare, mi-a aprobat cererea de prietenie, acum suntem iar amici) a urmat presupusa cale a printesei indiene Hae Hwang Ok, nevasta regelui Kim Su Ro, (serialul Kim Su Ro, The Iron King povesteste cate ceva despre asta, dar intr-un stil mai putin legendar, am povestit alta data istoria lor) si face legatura dintre cele doua povesti de amor din seria "Eternal Love"prin referirea la un festival numit Dano sau Surit-nal care cade in a cincea zi a calendarului lunar.

Despre acest festival am citit in doua surse, una prezentandu-l ca pe un festival chinezesc extraordinar de important, numit Dragon Boat Festival or Double Fifth Day. La baza festivalului sta o foarte veche istorie, de acum 200o de ani (intre 475 B.C. - 221 B.C. zice sursa), a unui poet al carui nume a dainuit pana in zilele noastre, Qu Yuan. Pe vremea aceea erau 7 regate, poetul era premierul regatului Chu. Dar intrigile de la palat au dus la persecutarea sa atat de catre regele pe care l-a slujit, cat si de catre urmasul lui.

Insa atunci cand regele din Qin a contropit regatul sau poetul a fost atat de deprimat de cele intamplate incat s-a inecat in raul Miluo in a cincea zi a lunii a cincea. Dar poporul l-a iubit atat de mult incat a aruncat in rau galuste de orez pentru hrana pestilor, ca sa nu-l manance pe poet. De atunci lumea venea la rau in fiecare an in acea zi si plutea pe rau cu barcile ca sa arunce din ele galuste de orez la pesti.

Cand Qin a unificat China sarbatoarea a devenit nationala pe tot cuprinsul imperiului. In timpul ei se fac concursuri de barci ornate la prova cu capete de dragon si pe laturi cu solzi ca de dragon, care barci, in care se afla numai barbati, se intrec cu multa pasiune in curse extrem de disputate in timp ce pe tarm alte barci, fara fund, tot in forma de dragon, in care incap barbati si chiar femei, ofera si ele un spectacol interesant. Concursul lor consta in cantece si dansuri. Pentru mai multe amanunte, daca stiti engleza, mergeti la sursa.

Pe noi ne intereseaza ca sarbatoarea exista si in Japonia, in acelasi timp, dar si in Coreea de Sud, in Gangneung-SI, Gangwon-do. Si acum intra in scena a doua sursa despre festivalul din acest oras, o sursa mult mai documnetata si mai apropiata de obiectul articolului de fata.

Deci in Coreeana sarbatoarea se numeste Dano, sau Surit-nal si este oficiala in Coreea de Nord si una dintre cele mai importante sarbatori traditionale din Coreea de Sud. Are loc, ati ghicit, in ziua a cincea din luna a cincea a calendarului lunar. Festivalul din Gangneung Dano Festival (강릉단오제) e inscris pe lista de evenimente culturale a UNESCO.

Caracterisc pentru festival este datul in leagan si ssireum (tranta coreeana), care au constituit tema unor tablouri celebre ale unor maestri ai picturii traditionale coreene, unul dintre ei fiind Hye Won, eroul din filmul "Portriat of a Beauty" si din serialul "Painter of the Wind" (Painting depicting Dano by Shin Yun-bok), celalalt Dan Won (The painting titled "Sangbak" (상박; 相撲) drawn by Kim Hong-do), precum si jocuri cu masti si parade in costume traditionale...

Ei, si aici una din fraze face legatura intre Eternal Love cautata de calatorul nostru si povestea de amor a celor doi din regate diferite despre care am vorbit mai sus:  "in Gaya, Dano was one of five annual rituals for Suro, the legendary ancestor of Gaya." "In Gaya Dano era unul din cele cinci festivaluri anuale dedicate rRegelui Suro, legendarul fondator al Regatului Gaya"

Jinpeong of Silla

Pe harta denumirile sunt trecute cum se citeste, nu cum se scrie cu litere latine (romanizare)

Calugar Budist

Afis pentru serialul dedicat povestii de dragoste dintre Seonhwa si Seodong

Gungnamji Pond at Seodong Park in Buyeo

Temple .Mireuksa - Jseoktap, Eastern Pagoda.

Mireuksa-writing West Pagoda...

Gangneung Double Fifth Festival Worship Ceremony

Painting depicting Dano by Shin Yun-bok

The painting titled "Sangbak" (상박; 相撲) drawn by Kim Hong-do

Korea: The Impossible Country de Daniel Tudor.

Stim cu totii ca Romania e o buna exporatatoare de valori si ca aproape oriunde pe glob putem gasi conationali de ai nostri a caror activitate este apreciata si recunoscuta. Desigur, acesta un motiv sa ne mandrim cu ei dar si un motiv sa ne intristam ca "nimeni nu este profet in tara sa" si ca acestia au trebuit sa paraseasca tara pentru a-si implini menirea pe acest pamant.

Printre cei despre care am vorbit mai sus se poate numara si Daniel Tudor, corespondent al ziarulu The Economist in Coreea de mai bine de un deceniu. El recunoaste, cu destula modestie, ca activitatea sa de corespondent nu i-a adus cine stie ce notorietate, T E preferand sa lase in anonimat numele celor care contribuie la articolele sale. Totusi se pare ca numele sau incepe sa devina cunoscut datorita initiativei de a scrie o carte despre tara in care si-a petrecut atatia ani.

Trebuie sa-i multumesc prietenei mele de pe fb, Silvia, pt ca mi-a semnalat cartea. Ei autorul i se pare cunoscut, dar nu stie de unde si cand. Cautand date despre autor si carte am citit cateva interviuri f interesante date de el diferitelor publicatii. Pe primul pe care l-am citit, in The Korea Times, "Obvious xenophobia" nu am reusit sa-l mai redeschid dupa ce am inchis tagul din Ff, si imi pare rau, pt ca e de departe cel mai interesant.

Autorul a ajuns in Coreea in 2002, cu ocazia Cupei mondiale la fotbal, apoi a activat ca si corespondent pt T E precum si ca profesor de engleza...S-a hotarat sa scrie acesta carte, spune  el, pentru ca, spre deosebire de China sau Japonia, exista destul de putine carti despre Coreea.

Totusi, in articolul din The Wall Street Journal la care tocmai am dat link se nominalizeaza si alte carti despre Coreea care sunt "must read": 

 Michael Breen,  “The Koreans,” which was originally published in 1998, Korea Unmasked” by Rhie Won-bok, “Diamond Dilemma” by Tariq Hussain, “Korean Dynasty” by Donald Kirk, Tom Coyner’s guides to doing business in Korea and the Seoul Selection guidebooks for places and sightseeing.

Daniel Tudor spune in interviul din  TWSJ ca a fost indemnat sa scrie acesta carte de faptul ca cei care vor sa stie mai multe despre Coreea contemporana nu au prea multe surse scrise. El a incercat sa faca o trecere in revista din punct de vedere atat economic cat si cultural a modului in care Coreea, care avea un venit pe cap de locuitor de 100$ anual in 1953 a ajuns acum la 30 000$. 

Pentru asta a introdus mai multe interviuri:

• Choi Min-sik, the star of "Old Boy"
• Park Won-soon, Mayor of Seoul
• Soyeon Yi, Korea's first astronaut 
• Hong Myung-bo, legendary captain of Korea’s 2002 FIFA World Cup team
• Shin Joong-hyun, the 'Godfather of Korean Rock'
• Ko Un, poet
• Hong Seok-cheon, restaurateur, and the first Korean celebrity to 'come out'

And many more, including a former advisor to President Park Chung-hee; a Shaman priestess ('mudang'); the boss of Korea's largest matchmaking agency; a 'room salon' hostess; an architect; as well as chefs, musicians, academics, entrepreneurs, homemakers, and chaebol conglomerate employees. 

Pentru ca recenzia de la prestidigioasa editura Barnes & Nobles este foarte interesanta, am sa mai public cateva extrase din ea:

Long overshadowed by Japan and China, South Korea is a small country that happens to be one of the great national success stories of the postwar period. From a failed state with no democratic tradition, ruined and partitioned by war, and sapped by a half-century of colonial rule, South Korea transformed itself in just fifty years into an economic powerhouse and a democracy that serves as a model for other countries. With no natural resources and a tradition of authoritarian rule, Korea managed to accomplish a second Asian miracle.

Aflata multa vreme in umbra Japoniei si a Chinei, Coreea de Sud este o tara mica si a devenit una din povestile cu cel mai  mare succes din peroada postbelica. Dintr-un stat falit cu nici un fel de traditie democratica, ruinat si impartit in doua dupa razboi, si avnad de suferit dupa o jumatrate de secol de dominatie coloniala, Coreea de Sus s-a transformat in numai 50 de ani intr-o putere economica si intr-o democratie care este un model pt alte tari. Fara nici un fel de resurse naturale si cu o traditie de guvernare autoritara, Corea a reusit sa produca un al doilea miracol asiatic.

South Korea has undergone two miracles at once: economic development and complete democratization. The question now is, will it become as some see Japan, a rich yet aging society, devoid of energy and momentum? Or will the dynamism of Korean society and its willingness to change—as well as the opportunity it has now to welcome outsiders into its fold—enable it to experience a third miracle that will propel it into the ranks of the world's leading nations in terms of human culture, democracy, and wealth?

Coreea a cunoscut doua miracole deodata, dezvoltare economica si democratizare completa. Intrebarea este: va deveni asa cum vad unii Japonia, o societate bogata dar in curs de imbatranire,  lipsita de energie si viteza? Sau dinamismul si dorinta de schimbare a Coreei, ca si oportunitatea de a include straini in sanul sau, ii vor permite sa cunoasca un al treilea miracol care o va propulsa in randurile natiunilor ce vor conduce lumea in termeni de cultura, democratie, si bogatie?

Desigur, cartea nu da un raspuns, din cate am inteles din recenzii si interviuri, la toate intrebarile de mai sus, ea face mai degraba o trecere in revista a modului cum se prezinta societatea acum, incepand de la xenofobia juranlistilor de la MBC, care ii prezinta pe straini ca pe niste pradatori gata sa ademeneasca tinerele inocente coreene si sa le umple de HIV si alte nenorociri, si continuind cu o multime de alte aspecte.

Ceea ce l-a impresionat cel mai mult pe autor este setea de noutate care exista in Coreea. Rugat sa explice titlul el spune:

I interviewed a guy who was an advisor to Park Chung Hee back in the 60s who said, “Korea was the poorest, most impossible country on the planet.” People didn’t even expect Korea to survive as a country then. The fact that it became what it’s become would have seemed impossible at the time. There’s also the pressure and stress that many of my Korean friends experience and how it’s almost impossible to live up to the standards this society sets on people. It describes Korea’s “need-to-succeed” mentality. 

Am luat interviu unui tip care a fost consilierul lui  Park Chung Hee in anii 60 si care a spus: "Coreea a fost cea mai saraca, cea mai imposibila tara de pe planeta" Atunci oamenii nici nu se asteptau ca ea sa supravetuisca precum o tara. Faptul ca a devenit ce a devenit atunci parea imposibil. Prietenii mei coreni simt deasemenea o mare presiune is stress care ii face sa creada ca e imposibil sa se ridice la standardele pe care le pune societatea in fata lor. Acesta descrie mentalitatea coreeana "ai nevoie de succes". 

Intr-adevar, prietenul meu despre care v-am mai vorbit, dr Hong, nu odata publica in postarile sale citate care cuprind sfaturi despre cum sa ai succes. Nu e mai putin adevarat ca el insista mai mult pe nevoia de fericire si de dragoste si intelegere intre oameni, si de ce face asta mi-a devenit mai clar dupa ce am citit in Oxford Today pasajul urmator:

Somewhat like China, the miracle has been achieved at the sacrifice of much else, particularly general happiness: Koreans set themselves impossible tick lists in every aspect of life and work, Tudor explains, and then feel dreadful when reality falls short. The country has the world’s second highest suicide rate.

Cumva precum China, miracolul coreean s-a produs cu sacrificarea multor altor aspecte, in particular fericirea generala.: coreenii isi impun obiective imposibile in orice aspect al vietii sau al muncii, explica Tudor, si se simt ingrozitor cand realitatea nu le indeplineste. Tara este pe locul doi in lume in ce priveste numarul sinuciderilor.

Personal am remarcat aceasta cruda realitate citind despre unul din actorii care a jucat in Winter Sonata, serialul care practic a declansat Hallyu, valul sud-coreean,  care a patruns si in tara noastra si care mi-a adus destui cititori pe blog si multe prietenii pe fb, acest actor deci s-a sinucis...si nu e deloc singurul exemplu notoriu.

In incheiere am sa mai public un scurt pasaj dintr-un interviu al lui Daniel Tudor, ramanand sa cititi, daca gasiti cartea si stiti engleza, pare a fi o lectura interesanta si captivanta:

I wanted to look at what are the results of this rapid economic development, positive and negative. The work culture here. How people date and get married, how that has changed. The spirit of competition in Korea. That’s one of the most important aspects of Korean society, in my opinion, this competition that has arisen in the rapid development phase.

Am vrut sa vad care sunt rezultatele acestei dezvoltari economice rapide, pozitive si negative. Cum lucreaza cultura aici. Cum se stabilesc intalnirile amoroase si cum se casa toresc oamenii, cum s-a schimbat asta. Spritiul de competitie in Coreea. Dupa parerea mea, acesta este unul dintre cele mai importante aspecte ale societatiii coreene, acesta competitie care a aparut in faza de dezvoltare rapida.

Daca aveti timp si stiti engleza va invit sa mergeti la linkurile pe care le-am pus, citatele mele dau numai o palida imagine a lucrurilor interesante pe care le puteti gasi in ele.

Longing for Kumgang Mountains--Dor de Muntii Kumgang

"Imagine there's no countries

It isn't hard to do

Nothing to kill or die for "

Imaginati-va ca nu mai exista tari

Nici nu e asa greu

N-am mai avea pentru ce ucidem si pentru ce sa murim.

Asa canta John Lennon...dar el era un utopic. dar poate ca faptul ca exista mai multe tari nu e c el mai rau lucru, ci acela ca unele dintre aceste tari sunt impartite, iar fratii sunt adesea indemnati sa se urasca intre ei. Iar noi, cei care stim cu cata durere a scris Eminescu in "Doina" lui "De la Nistru pan-la Tisa/ Tot romanul plansu-mi-sa" si vedem ca azi Nistrul e in alta tara poate intelegem cel mai bine de ce sud-coreenii plang asa de tare dupa "Muntele Diamant" aflat in Coreea de Nord incat pana si un cantaret strain, Placido Domingo s-a simtit indemnat sa cante, in limba coreeana, cantecul " " (unele surse sustin ca l-a cantat si impreuna cu Angela Gheorghiu, dar n-am gasit nici o inregistrare pe net)

Desigur, situatia noastra nu e chiar asa de ingrata ca a coreenilor, care nu sunt despartiti doar de o zona demilitarizata (ei teoretic fiind inca in razboi unii cu altii) ci si de doua sisteme economice si, mai ales, ideologice.

Totusi, pana nu demult, s-a reusit ca zona muntelui acesta, vestit pentru frumusetea peisajelor sale inca din vremuri stravechi, dovada stand picturile care s-au pastrat pana in zilele noastre, sa fie deschisa pentru  turistii sud coreeni, aceast lucru fiind o sursa de valuta pt Coreea de nord, plata serviciilor fiind facuta in dolari americani.

Picturile de mai sus au fost facute de Cheong Seon (1676–1759)(unii scriu Jeong Seon dar se citeste Chon Son)

Dar poate ar fi trebuit sa incep cu localizarea acestui munte pe harta Coreei.

Daca dati click pe harta fizica a Coreei de Nord undeva jos in dreapta, in regiunea Kangwon o sa vedeti ca scrie Kumgang (se mai scrie si Gumgangsan, san inseamna munte in coreeana). Doar pentru informare am sa pun si harta fizica a Coreei de sud

Se poate observa usor, facand o comparatie, ca zona de nord este mult mai muntoasa decat zona de sud. De aceea nu e de mirare ca pictorii nord coreeni picteaza de predilectie peisaje muntoase, in timp ce aceia sud coreeni au si tablouri cu munca de pe camp. Unul din pictorii coreeni vestiti, Kim Ki Chang (1913-2001), are numeroase tablouri f frumoase in care sunt prezenti atat muntii, cat si plugarii care vin de pe camp. Puteti admira cateva din tablourile cu acesta tema publicate in Tumblir. Muntele din acele imagini este ChungSan (Muntele Curat--Clear Mountain)

Dar sa revenim la muntele care face coreenii din sud sa planga si sa duca dorul frumusetilor sale. Conform New World Encyclopedia numele muntelui vine de la  Kŭmgangsǒk (금강석), cuvantul corean pentru diamant. Este al doilea munte ca inaltime din Coreea (nu ma intrebati care e primul pentru ca nu stiu...inca) iar varful sau cel mai inalt, Pirobong, atinge 1638m. Face parte din lantul muntos Taebek si este localizat la 38.58 N latitude, 128.17 E longitude, in Kŭmgangsan Tourist Region, parte din fosta regiune Kangwon. A fost deschis pentru vizitare in 1998, dar in 11 iulie 2008 s-a produs un incident care a dus la inasprirea relatiilor dintre cele doua tari.

O turista sudcoreeana de 53 de ani a fost impuscata si ucisa iar partea nordica nu a permis celei sudice sa investigheze in ce imprejurari s-a produs neplacutul eveniment. Din acest motiv partea sud-coreeana a dispus suspendarea vizitelor in zona, nord-coreenii au luat masuri represive incepand cu 2010, din cauza ca le-au scazut veniturile valutare...inca nu imi e clar daca aceste vizite s-au reluat, inclin sa cred ca nu, deoarece un bun prieten al meu sud-coreean a postat de curand de doua ori videoclipul cu dorul de Muntele de Diamant, interpretat in limba coreeana de Placido Domingo impreuna cu soprana Hei-Kyung Hong si tenorul Kim Dongho.

Rocile care alcatuiesc muntele sunt in principal roci dure, de granit si diorit (spre deosebire de cele din muntii nostri, majoritatea fiind de calcar, care sub actiunea apei au creat multime de pesteri care de care  mai frumoase si mai interesante, pe care le-am vazut doar in poze sau psuri --exemplu, Pestera Altarului din Muntii Apuseni) care sub actiunea factorilor de eroziune au creat peste 12000 de formatiuni stancoase, ravine, stanci, stalpi de piatra si varfuri. In partea nordica sunt varfurile Yǒngrangbong (영랑봉, 永郎峰/1,601m), Oknyǒbong (옥녀봉/1,424m), Sangdǔngbong (상등봉,上登峰/1,227m), si Obongsan (오봉산,五峰山/1,264m), iar in partea sudica Wǒlchulbon (월출봉/1,580m), Ilchulbong (일출봉/1,552m), Chailbong (차일봉,遮日峰/ 1,529m), Mirǔkbong (미륵봉/ 1,538m), Paekmabong ( 백마봉, 白馬峰 /1,510m), Horyongbong (호룡봉,虎龍峰, /1,403m), si Kuksabong (국사봉, 國士峰 /1,385m). (presupun ca bong inseamna varf)

Muntele a primit, datorita aspectului sau, nume diferite in functie de anotimpuri: Kumgang primavara, Pongrae vara, Pungak toamna si Kaegonal iarna, totusi numele cel mai raspandit ramane cel de Kumgangsan= Mumtele Diamant. Exista trei regiuni in acest munte: Muntele Exterior Kumgang sau Oekŭmgang (외금강, 外金剛), Muntele  Interior Kumgang sau Naekŭmgang (내금강, 內金剛) si Muntele Maritim Kumgang sau Haekŭmgang (해금강, 海金剛).

Oekŭmgang are pante mai abrupte, multe varfuri  si multe cascade. Una dintre cele mai vestite cascade este Kuryong, (76m inaltime si 4m latime) adica Noua Dragoni...exista o legenda cum ca in lacul format la poalele sale ar salaslui noua dragoni care apara muntele, oricat am cautat nu am gasit traducerea in engleza a acestei legende. In schimb deasupra cascadei exista opt lacuri (Sal Pang) care au dat nastere altei legende, despre opt zane care faceau baie in aceste lacuri, in una din sursele pe care le-am consultat este povestita foarte pe scurt tocmai povestea taietorului pe care am intalnit-o in "Thorn Bird", dar legenda se opreste la momentul in care cei doi soti si copiii lor si-au reintregit familia, actiunea petrecandu-se taman in Muntele de Diamant.

Nu mai lungesc mult prezentarea muntelui, va las sa va delectati cu pozele pe care le-am cules de pe net, in principal de pe situri de turism.

Kumgang Exterior (Oekŭmgang)

Kumgang Interior (Naekŭmgang)

Kumgang Maritim (Haekŭmgang)

Kumgang Mountain (denumirea de primavara)

Pongrae Mountain (denumirea de vara)

Pungak Mountain (denumirea de toamna)

Kaegonal Mountain (denumirea de iarna)

Manmulsang (Stanca--Rock-- cu o mie de fete) se poate observa ca Cheong Seon a imortalizat-o in tablourile sale.

Dupa cum arata asta trebuie sa fie tot Manmulsang.

Cascada Kuryong, se vede si lacul celor noua dragoni

Sampaltang, o parte din Sal Pang, lacurile celor opt zane.

Stanca Sambul

Trecatoarea Tamballyong

Devil's Face

Myogil Statue

Podok Hermitage

Phyohun Temple

Okryudong--Rapa (Ravine) Okryu

Jongyang Temple

Ultima imagine a fost publicata de bunul meu prieten coreean in acelasi post in care a publicat si videoclipul cu cantecul de mai sus.