The ugly face of a bad neighbourhood

Asa cum am mai spus, anul acesta aspectul Strandului Dambovita (pe care eu l-am numit cand Ciurel, cand Crangasi, pt ca abia de curand a aparut si la portita dinspre pod tablita cu numele) s-a imbunatatit mult. Primul lucru pe care l-am observat a fost ca s-a civilizat si intrarea folosita de noi, locuitorii Militariului, anume ceea ce era doar o spartura in gard, o panta prevazuta cu o balustrada si o scara ca vai de lume s-au transformat intr-o intrare cu portita si tablita, precum si doua scari pe care putem cobori in relativa siguranta. Jos nu ne mai asteapta doar doi insi protapiti langa o masuta (if any) ci o ghereta cu preturi afisate (ca la ora destul de tarzie cand intram noi de obicei anul acesta plateam mai putin si nu vedeam culoarea biletelor e alta poveste) si astfel uitam putin de aspectul Dambovitei (ce poate fi "admirat" in prima poza), ca si de putoarea degajata de aceasta.

Inainte de a ajunge in strandul propriu zis se pot admira grafittiurile de pe zidul care cred ca e si el nou-nout, sau cele de pe picioarele podului..

Pe langa pomii plantati proaspat (din pacate salcamii ornamentali din lazi au inceput sa se usuce) si petunii am apreciat pozitiv existenta cabinelor deschise de dus. Exista si WCuri ecologice, dar puradeii din cartierul invecinat prefera locul de sub toboganul terestru de langa bazinul cu tobogane acvatice (odata chiar bazinul insusi, a doua zi langa bazine au fost postati bodiguarzi)

Si pt ca am amintit de acesti puradei am sa spun ca regret ca nu au fost educati (daca educatie se poate numi cresterea pe care o capata) de bona pe care am avut-o la copii, femeie f curata, facand parte din aceeasi minoritate conlocuitoare.

Si ca sa ajung in sfarsit la titlul articolului am sa trec peste faptul ca tanarul minoritar care insotea ceata de 6 puradei destul de curatei a tinut sa demonstreze cat de calda e apa stropindu-ma pe mine, care imi supravegheam nepoata de pe marginea bazinului si care, cand i-am atras atentia ca nu-mi face nici o placere gestul lui, in loc sa-si ceara scuze a racnit "sunt nebun!", dar a incetat sa ma stropeasca si s-a indepartat, oferind astfel mult dorita educatie necesara clanului, si am sa expun motivul mahnirii mele.

In scurtul rastimp in care eu am raspuns la telefon iar nepotica s-a indreptat inotand spre mijlocul bazinului mingea de plaja, desi defecta si cam rasuflata (dar, ca in jocul copilariei mele cu hotul si armasul "chioara, oarba cum era/ imi faceam treaba cu ea") a disparut pt totdeauna.

As mai mentiona doar faptul ca fiica mea, reeditand o mai veche experienta cu strandurile bucurestene cand, fiind cam de varsta nepotelei si inaugurand o pereche de sandale de piele intoarsa gasite cu multa alergatura si pe care si le-ar fi dorit fiica cea mare, dar n-am gasit numarul ei nicaieri, s-a intors de la Strandul Tineretului in picioarele goale (OK, doar pana la Piata Filantropiei, unde am cumparat o pereche de sandale de panza cu care a umblat toata vara) s-a trezit ca o bareta a frumoaselor ei sandale de piele (veti vedea ca e important), cadou de la soacra, a fost roasa de coltii unui maidanez din multii care se plimba liberi prin strand. N-a fost nici o consolare ca de data aceasta vinovatul era patruped, si nu biped.

Ce verde era valea mea Petunii

Prima data am vazut marea intr-o excursie organizata de IASul unde lucra tatal meu. In cele doua zile am mers cu autobuzul de la Mamaia la Mangalia si am facut baie in Mamaia, Eforie (cred ca Nord) si Mangalia.

Insa ce ne-a impresionat cel mai tare, pe mine si pe mamitza, au fost petuniile din Mamaia, mult mai mari si mai frumos colorate decat banalele noastre petunii albe si mov deschis din gradina de acasa. Doar parfumul Reginei noptii de acasa mai putea rivaliza cu frumusetea acelor flori de la mare. De cativa ani am vazut si in Bucuresti petunii frumos colorate, mai ales la balcoane. Chiar si eu mi-am cumparat un ghiveci cu cateva tufe mov, invoalte (cu petale mai multe decat soiul obisnuit) si cu un parfum puternic, care amintea de cel al crinilor imperiali.

In vara asta administratia Strandului Ciurel a impodobit strandul cu nenumarate lazi cu flori, in special petunii. S-au plantat si pomisori decorativi in cutii, dar parca tot petuniile, cu florile lor viu colorate, inveselesc mai tare atmosfera.

Romania, Land of Choice

In atentia Ministerului Turismului: poate va uitati nitel pe harta aceasta:

E adevarat ca pare expirata, fiind doar o biata "Romania Tara Turismului 1938" dar daca tinem cont ce pozitie avea Romania in 1938 cand leul, departe de a fi asa jigarit cum e acum, era la paritate cu dolarul (si ce dolar!) iar in tara noastra se imigra, spre deosebire de prezent, cand multi dintre tinerii ramasi se gandesc sa emigreze, poate onor Ministerul Turismului ar avea ceva de invatat.

Ramane de vazut, ce e mai interesant: sa fie Romania "Land of Choice", sau "Tara Turismului"? Un raspuns poate fi fotografia de mai jos, facuta azi:


Am primit candva un pps al unui artist care crea adevarate opere de arta, de o maiestrie rara, pe praful depus pe ferestrele automobilelor. La noi s-a reusit doar un soi de caricatura, care reprezinta un mare progres fata de clasicul: "Spala-ma"

UPDATE: Masina din imagine nu apartine familiei mele. Era parcata langa Piata Veteranilor, unde ma aflam in calitate de pieton.

Eu si prietenul meu

Daca cineva si-a inchipuit ca o sa vorbesc despre un catel sau alta fiinta animata s-a inselat. Prietenul despre care este vorba in propozitie e un aparat foto tip "savoniera" dar care de ceva vreme imi e tovaras credincios la orice iesire din casa, fie si numai sa duc gunoiul (ei,nici chiar asa, am exagerat un picut). Dar cum se intampla cu prietenii credinciosi mai uitam de existenta lor, poate tocmai pt ca sunt atat de aproape de noi, cum mi s-a intamplat si mie cu ceva vreme in urma, cand am comentat la "o leapsa mica" la Inah si m-am laudat cu o multime de lucruri purtate in posheta, dar am uitat taman de el.

De cand suntem nedespartiti am inceput parca sa privesc lumea cu alti ochi, sa vad o multime de lucruri ce s-ar cere imortalizate si sa-mi para rau ca nu am totdeauna prilejul sa fac fotografii reusite.

De data asta am ales niste flori ciudate de salcam, de departe ar parea obisnuite, de aproape au o culoare rozalie. Am fotografiat si anul trecut acesti salcami dar era spre sfarsitul lui august. Anul acesta parca toate plantele se grabesc sa infloreasca, chiar si a doua oara, ba chiar si pasarile mai canta a nunta, desi e toiul verii.

Am pozat insa si niste salcami de-ai nostri, autohtoni, dar si altii despre care stiu ca ar fi japonezi (cam toate florile cu aer mai exotic sunt japoneze, chiar si hibiscus sinensis, trandafirul zis japonez, de fapt un hibiscus chinezesc). Sunt curioasa daca nu cumva si tufele cu flori uriase de datura stramonium (ciumafaia autohtona, sau "porci" cum le ziceam in copilarie, cand plantele acestea erau jucariile noastre preferate, desi sunt toxice--, populatia unui orasel din USA, Jacksonville, a confundat frunzele cu cele de spanac si toti au fost intoxicati--noi sorbeam nectarul dulce din florile lor albe,ca niste palnii, fara sa avem vreo greata) provin tot din Japonia.

Iar animalutele de ipsos din ultima poza sunt expuse pe terasa care tine loc de acoperis al casei pt ca proprietarul are o curticica tare mica.>

Magnolii de vara

O familie fericita

Daca mai avea cineva vreo indoiala ca s-a schimbat clima fotografiile de mai sus sunt destinate sa arate care e realitatea. Sa vezi o magnolie inflorita in plina vara, in capitala noastra pe care o asteapta valuri de caldura, nu e un lucru obisnuit, dar tinde sa devina, avand in vedere ca e al doilea an in care asist la acest fenomen. In plus aceasta anomalie anunta, din nou,o toamna lunga. Iar albitzia atat de spectaculoasa cu pamatufurile ei albe rozalii (alta decat cea din titlu) e alta dovada ca avem parte de o clima subtropicala f convenabila pt ea.

Singurii care se pot bucura cu adevarat de schimbarea climei sunt membrii acestei fericite familii de mai sus.

Se-ntorc pasarile calatoare

Daca pana mai ieri cartierul nostru rasuna de strigatele "fiaareeee veeeechi" sau "peeeepeni veeerzi" ieri, intorcandu-ma de la Cora am auzit o strigare noua, o oferta nesteptata de servicii: "Tai buruianu' ". Am priceput din prima despre ce e vorba pt ca vazusem un individ f bronzat, strigand la geamul uni bloc "Domnu',domnu'". La intrarea pe alee astepta cuminte un miniutilaj de taiat iarba. Se vede treaba ca domnu' nu a catadicsit sa deschida fereastra pt ca oferta bronzatului de "Tai buruianu', tai gazonu' " m-a insotit pana f aproape de casa.

Am remarcat progresul tehnic si renuntarea la obisnuita caruta ca vai de ea si la calul costeliv si neingrijit. Si parca mi-a parut nitel rau ca dorinta omului de a castiga un ban cinstit nu parea a avea sorti de implinire.

Fotografii pe furtuna

Oricat ar parea de greu de crezut primele doua fotografii sunt fotografii de fulgere facute prin fereastra dubla de la apartament (ca sa iasa fulgerul ca lumea trebuia sa am aparat foto, nu o "savoniera" pe post de camera foto, in plus ar fi trebuit sa stau in aer liber, sub umbrela, asa spun specialistii aka Petreanu sau Ill, dar insanitatea mea are limite.). Ultima a prins doar luminatia produsa de un fulger care nu s-a vazut pt ca era pe cealalta parte a blocului.

Mi se pare interesant ca fotografiile mele seamana cu fotografiile de fulgere globulare, niste bestii care sunt in stare sa intre pe gaura cheii sau in corturile turistilor, sa se plimbe prin camera si sa explodeze pe neasteptate. Nu stiu daca s-a reusit sa se explice cum apar aceste fulgere globulare, data fiind raritatea lor, dar se stie ca uneori pot sa apara din senin.

Sursa intelepciunii mele este un f vechi numar din Stiinta si Tehnica, cred ca eram la liceu cand am citit articolul si am vazut pozele, mai tarziu am citit o relatare a unor turisti aflati pe munte cu cortul, cativa dintre ei s-au trezit cu un fulger globular care s-a plimbat prin cort, nu-mi amintesc daca au fost sau nu victime..

O multime de acari Pauni

Breaking news: Antena3.

Descinderi în forţă, joi dimineaţă, la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa. 39 de poliţişti şi patru civili sunt suspectaţi de acte de corupţie. Ofiţerii anticorupţie au efectuat aproape 50 de percheziţii la sediul SPR şi la locuinţele acestora.

Toate bune si frumoase, initiativa laudabila, era mare nevoie de asa ceva, coruptia e pe cale sa fie eradicata cu totul din iubita noastra patrie, etc. Dar ce nu inteleg eu este precizarea ca sunt anchetati numai agenti si nici un ofiter. Ai naibii agenti, cum au stiut ei sa se coalizeze si sa se organizeze atat de bine incat nici un ofiter sa nu se prinda ce blastamatii faceau subordonatii lor!

Speak for yourself, Mr President

Din Evenimentul Zilei:


Băsescu: Am vrut să zic tâmpiţi, nu filosofi

Romulus Georgescu
Joi, 18 Iunie 2009
PRECIZARE. Preşedintele Traian Băsescu i-a spus, ieri, lui Gabriel Liiceanu, referitor la declaraţia sa făcută duminică la guvern, că a vrut să spună: “Şcoala scoate tâmpiţi”.

Cei doi s-au întâlnit, la Bookfest, iar şeful statului i s-a adresat lui Liiceanu cu formula: “Ce faceţi, domnu’ filosof?”. Gabriel Liiceanu l-a întrebat, la rândul său, pe Traian Băsescu ce face, iar acesta i-a răspuns: “Încerc să aleg şi eu între un tinichigiu şi un filosof”. Liiceanu i-a relatat şefului statului că, după declaraţia de la guvern, a fost sunat de presă, pentru a comenta afirmaţiile. Băsescu s-a repliat: “Acu, şi eu am greşit. Eu am vrut să spun: şcoala scoate tâmpiţi, şi în ultima clipă am zis să nu spun această vorbă, este o prostie ce voiam să spun. Ea, pe fond, era corectă”.

Deh, stie omul ce spune, doar are doua odrasle ce au urmat scoala romaneasca despre care vorbeste atat de frumos. Scoala pe care au urmat-o fetele mele si nenumarate alte fete si nenumarati baieti din Romania e insa diferita. N-or fi iesit toti filozofi, dar nici tampiti.

Fata babei

Una din povestile des citate in familia noastra este "Fata mosului si fata babei".

Dupa cum se stie mosul, ramas vaduv cu o fata teribil de harnica si buna la suflet n-a avut de lucru si s-a recasatorit cu o baba posesoare si ea de una bucata fata, dar diametral opusa surorii sale vitrege, adica asta era vitrega, da' vitrega de tot, adica urata, lenesa, lacoma si rea.

Ei, si cum se intampla adesea pe lumea asta cu cei buni dar lipsiti de noroc, fata mosului fu alungata de acasa. Si printre multe patanii e si cea cu parul plin de uscaturi si spini pe care fata mosului l-a ingrijit ca un adevarat gradinar (adica a stiut ea exact care anume ramuri se taie la pomii fructiferi ca sa dea roada dulce si bogata). Si pt ca pe lumea asta totul se plateste, si binele si raul, dar mai ales modestia, a primit ea de la Sf Vineri, careia i-a hranit orataniile cele cumplit de flamande ca o dieteticiana innascuta, un cufaras micut si ponosit dar care s-a dovedit la intoarcerea acasa (ca pana si cei mai napastuiti exilati tot se intorc la casa parinteasca dupa ce-i ajunge si-i biruie dorul de cei dragi, in cazul nostru mosul cel natang, care a ascultat mai degraba de glasul amorului tarziu decat de glasul sangelui) plin de nemasurate bogatii (pt ca numai un fost presedinte de profesie activist de partid comunist isi poate inchipui ca idealul uman il constituie calitatea de "sarac si cinstit").

Dar in drumul spre casa a fost rasplatita, printre altele, si cu pere moi, dulci si zemoase, numai bune de potolit foamea si de castigat energia necesara continuarii drumului.

Si cum dorul de bogatii e, se pare, de nebiruit pt stirpea umana, si-a alungat si baba podoaba de acasa. Numai ca loaza lipsise de la lectiile de cunostinte agricole (cum le sta bine pruncilor de la tara sa invete ca sa nu devina cumva niste filozofi care nu-si gasesc de lucru, ci niste fiinte cu cunostinte practice solide, care sa-si ajute tara sa iasa din recesiune pana la viitoarele alegeri prezidentiale) si n-a stiut si nici n-a vrut sa curete parul, iar de la Sf Vineri, dupa ce i-a oparit odraslele cele fioroase, a ales, bien sur, cel mai mare, mai frumos si mai incapator cufar care curgea pe apa (dar nu a Sambetei, ca doara era Sf Vineri, nu Sambata).

Ei, si cand a ajuns fata babei la par acesta era, ca orice par din basme, incarcat in mod miraculos cu fructe moi, dulci si zemoase, dar oricat se intindea fata babei, nu reusea sa culeaga nici o para, pt ca pomul isi ridica in sus crengile, ba chiar o si biciuia cu ele de cate ori incerca sa le atinga.

Sar peste scena horror cu sositul acasa, deschisul cufarului si napustirea serpilor si balaurilor asupra babei si progeniturii ei,de a ramas iar mosul vaduv si neconsolat, dar uns la suflet cu bogatiile aduse de fie-sa de pe coclauri si am sa spun ca, desi sora mea era (zic era pt ca acum saracuta, operata de cancer la plamani, nu mai are puterea de a fi atat de harnica pe cat isi doreste, aviz fumatorilor!) mult mai enrgica si mai harnica decat mine eu eram fata mosului, pt ca datorita ereditatatii am mostenit mai multe gene de la tatal nostru decat de la mama noastra.

Iar legatura cu basmul de mai sus consta in trairea pe viu a senzatiilor fetei babei cand, vrand sa culeg visine de la mamitza din pom, de cate ori apucam o ramura mai plina de fructe incepea sa bata un vant napraznic, care indeparta cu atata putere ramura de mine, incat nu odata m-am temut ca o sa ma arunce jos de pe scara, si poate ca s-ar fi si intamplat asta daca inertia datorata masei mele adipoase n-ar fi fost suficienta sa ma mentina pe treapta. Inutil sa spun ca eu am biruit in aceasta lupta, ca o adevarata fata a mosului ce sunt.

Patriotism local

MediaFax anunta:

Unirea Urziceni a câştigat titlul de campioană a României

Chiar daca avem un campionat de cacao, chiar daca Poli Timisoara ar fi fost, poate, mai indreptatita sa castige campionatul, chiar daca de mult nu ma mai uit la meciuri (in familia noastra eu eram singura care avea acest microb in dotare) patriotismul local nu-mi da pace. Bravo Unirea Valahorum! La mai mare!

Ce verde era valea mea Dupa furtuna

Cand m-am mutat in apartamentul sotului meu, in 1971, am cantarit bine argumentele pro si contra pt ca aveam de ales intre acest apartament si cel aflat inca in constructie in Drumul Taberei, unde eu eram proprietara.

Argumentul principal pro a fost de ordin ecologic: pt ca era cam la margine de Bucuresti (de la noi a treia strada incepea campul), situat in fosta comuna Militari, cartierul era inverzit, cu aer mai putin poluat decat in alte zone ale, pe atunci, frumoasei noastre capitale. Casutele marunte, ca de tara, erau situate in curti din care nu lipseau tufele de iasomie si bolta de vita, pe strazi infloreau trandafiri "de luna" iar in iunie mireasma florilor din nenumaratii tei te faceau sa te simti in paradis, nu mai vorbesc de mirosul de caprifoi (mana Maicii Domnului).

Existau parculete cu leagane rudimentare in comparatie cu cele de acum, terenuri virane inconjurate de garduri care ma faceau sa doresc sa am ceva bani sa cumpar unul ca loc de joaca pt copii (n-am avut nicodata, cu atat mai putin acum), ce mai, zona asta nu suferea comparatie cu cartierul dormitor alcatuit numai din blocuri, din care nici acum nu se iese cu usurinta pt ca sunt prea putine cai de acces pt atata amar de populatie cata e in Drumul Taberei.

Acum multe din casute au disparut, locul lor fiind luat de vile enorme, care ocupa aproape toata curtea (printre ele si sediul firmei lui Zmarandescu) , iar contributia lor la ecologizarea zonei (pe care au "dezecologizat-o" taind si din pomii de pe strada) o constituie cate un balcon frumos ornat cu flori.

Prin nu stiu ce capriciu administrativ a rasarit in mijlocul acestui peisaj patriarhal, descris mai sus, microcartierul nostru de blocuri nu prea inalte, de proprietari amarati, majoritatea intelectuali, care nu au avut bani sau pile sa cumpere apartamente in zone mai rasarite (multi au oftat dupa blocurile din 1 Mai). Avantajul nostru a fost ca am avut microcentrala termica, separata de termoficarea orasului, care ne-a dat o oarece independenta energetica, dar am avut si avantajul unui generos spatiu verde, plantat cu entuziasm de tinerii proprietari cu multime de pomi de diverse soiuri,printre ei si niste tei.

Ei, si de curand, cand a fost acea furtuna care mie mi s-a parut ca a fost de o intensitate neobisnuita, nemaivazuta, varful unuia din falnicii tei s-a frant. Din fericire nu a produs nici un fel de daune, cum s-a intamplat cu vreo doi-trei ani inainte cand unul din copacii (frasin) ce margineau terenul de joaca, cu radacinile slabite cu ocazia amenajarii acelui teren, s-a prabusit peste masa la care se adunau, sub umbrar, tinerii parinti sa stea la taclale, dar din fericire parintii erau deja in paturile lor, fiind noaptea tarziu.

O ceata de copilasi, condusa de unul din tati, a indepartat cu elan crengile care ajunsesera pe jos. Apoi au venit cei de la ADP si au mutilat teiul, asa cum se vede in poza. Parca simt ca respir deja cu mai multa greutate.

Caldura mare, moncher!

Pt ca de cateva zile luna mai a devenit o luna de vara bucurestenii au luat cu asalt nu numai strandurile ("La 5 ligheane", adica Strandul Ciurel, sau Crangasi, cu greu se mai gasea un loc la plaja) ci si Herastraul. Nu m-am speriat de cei cativa nori de pe cer (ciro-stratus, nu sunt nori de ploaie, in plus meteorologii au anuntat seceta, deci as putea pune umbrela in repaos, totusi ieri a fost utila pt ca au cazut cativa stropi de ploaie) si m-am numarat si eu printre ei pt ca voiam sa vad trandafirii cei multi de pe insula.

M-am bucurat de frumusetea si varietatea lor, apoi am facut doua poze puradeilor care au transformat lacusorul dinspre malul lacului Herastrau in piscina. Unul dintre puradei mi-a multumit pt ca l-am fotografiat facandu-ma din nou sa remarc faptul ca nu numai ca nu e nevoie sa cer permisiunea copiilor de a-i poza ci ei chiar sunt gata sa-mi ceara sa le fac poze.

In Gradina Japoneza am regasit aceeasi atmosfera de calm si relaxare dintotdeauna. Mai multe poze facute azi se gasesc aici si aici