Anca a organizat totul. Ea a venit cu ideea, ea a stabilit durata și a rezervat hotelul. Am fost și noi consultați, desigur, și ea a ținut cont de părerile noastre. Aveam deja experiență din sejurul din 2018, la Cheia, când tot ea s-a ocupat de rezervarea unui apartament cu bucătărie, baie, living și dormitoare.
De data aceasta am avut două băi, frigider, plită și cană de fiert apă plus alte ustensile aflate, cum e modern, în living room. Dar cel mai important pentru vara aceasta, am avut aer condiționat și termopane care au atenuat zgomotul produs de trafic pe bulevardul din fața hotelului. Hotelul se numește Tomis Garden. Nu i-am făcut poze frontale, doar cumva din lateral, ca să pun în evidență mica grădină din față.
Parcarea era ocupată complet și ocupată avea să rămână tot sejurul, dar soțul meu a găsit un loc pe o alee laterală. Aveam ceva emoții că ne va costa o groază de bani, până la urmă nu ne-a costat nimic dar nici nu a mișcat mașina din loc.
Odată instalați ne-am grăbit spre plajă. Fiind duminică mi s-a părut normal să nu fie multă lume la plajă dar ce am văzut mi-a întrecut așteptările. O pustietate dezolantă, asta a fost prima impresie. Spunea cineva că s-a construit un fel de aerodrom în loc de plajă, avea dreptate.
Relatările televiziunilor erau copleșitoare vorbind de tarife exorbitante cerute celor care își pun cearceaful lângă apă. Unde ne-am pus noi cearceaful era o plajă dezafectată, cum văzusem și în Grecia, deci nu ne-a costat nimic. Dar nici șezlongurile de lângă acea plajă nu erau prea solicitate, deși, cum aveam să aflăm mai târziu, când am închiriat și noi, prețul nu era chiar de speriat.
Ascultam cândva un cântec care spunea ”Marea Neagră e albastră”. Da, era albastră.
Era însă ușor agitată, lucru care s-a dovedit important pentru mine când am vrut să ies din apă și, încercând să pășesc peste șanțul (nu prea adânc) de lângă mal a venit un val care m-a răsturnat. Deși mi-au sărit imediat în ajutor o turistă și apoi soțul meu m-am speriat atât de tare încât în ziua următoare, când de asemenea erau valuri, a durat până să găsească soțul meu un loc mai lin de unde să ies fără teamă.
Am fost total nemulțumită de aspectul plajei, plină de cochilii sparte de scoici care îmi agresau tălpile. M-am trezit că sunt nostalgică după nisipul fin și fundul lin al mării care se întindea până departe, dar e clar că nimic nu rămâne veșnic. Doar spunea și Heraclit din Efes ”Panta Rei!”, ”Totul curge”.
În zare se zărea Mamaia Nord și Combinatul Petrochimic Năvodari iar în sud o lungă pasarelă.
Pe măsură ce se însera păsările pe care până atunci le admirasem din zbor au început să se plimbe pe plajă, în căutarea hranei.
Ca să ajungem la plajă din hotelul nostru a trebuit să ocolim hotelul Tomis, care are în față o grădină splendidă, probabil singura grădină de pe toată faleza. Am fost extrem de încântată de frumusețea ei și i-am făcut multe poze, în special rondului principal.
În fața restaurantului hotelului Tomis am regăsit oleandrii, atât de dragi mie încă din copilărie dar mai ales din sejurul din Grecia.
Ajunsă în hotel am ieșit pe balcon și am început să fac poze atât Lacului Siutghiol, atât cât se vedea din el, cât și bulevardului. Am descoperit cu această ocazie cât de aproape se afla de noi un supermarket cu care eram familiarizată încă din cartierul în care locuiesc (sunt 3 în apropiere), lucru care avea să joace un rol important în asigurarea noastră cu hrană.
După cum se vede din pozele de mai sus, cu excepția ultimeia, nimic nu prevestea furtuna care avea să vină în acea seară, furtună anunțată de RoAlert, cum altfel, la câteva minute bune după ce s-a declanșat.
Dar cum totul e bine când se termină cu bine am avut până la urmă o noapte liniștită.
