Se afișează postările cu eticheta RIP. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta RIP. Afișați toate postările

vineri, 4 ianuarie 2013

Sergiu Nicolaescu

Se spun multe acum, si bune, si rele (mai ales rele) despre acest regizor despre care am auzit prima data ca e un inginer pasionat de filmografie care a facut un documentar intitulat "Memoria Trandafirului" 

 Apoi am stat si eu la acea coada imensa, nemaivazuta vreodata in capitala noastra, mai ales la un film romanesc, la "Dacii"...a meritat efortul...

 Am mai vazut si alte filme facute de cel mai prolific regizor roman dar ce mi s-a intiparit cel mai bine in minte a fost afirmatia auzita la o conferinta de la Universitatea Populara, in Aula de la Sala Dalles, cand ne-a povestit despre filmul la care lucra, "Mihai Viteazul"

 "Mihai Viteazul nu a fost iubit" de popor

 Am fost socata...nu asta invatasem noi la scoala...

 Nu vreau sa spun mai mult...deja s-a spus si se spune prea mult. Poate daca nu intra in politica nu ar exista unii care sa spuna candva

 "Sergiu Nicolaescu nu a fost iubit" de popor

 Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca.

 Imi face bine ca am redus atat de mult privitul la TV si cititul ziarelor...Sunt mai linistita, mia relaxata si mai putin scarbita de ce se spune si se scrie... 

 Despre el numai de bine, sper, in Wikipedia....N-am rabdare sa citesc.
















Filmografie

Regizor

Scenarist

Actor

Cărți publicate

  • Revoluția. Începutul adevărului, Ed. Topaz, București 1995
  • Un senator acuză, București 1996 (a 2-a ediție în 1998)
  • Sergiu Nicolaescu acuză, București 1998 (ediția a 2-a a cărții Un senator acuză)
  • Cartea revoluției române decembrie '89, Editura Ion Cristoiu, București 1999
  • Recviem pentru adevăr, București 1999
  • Lupta pentru putere. Decembrie '89, Editura All, București 2005
  • Destin și film. Destăinuirile unui cineast, Editura Axioma Print, București 2009
  • Mămăliga a explodat. Decembrie 1989, Editura Institutului Revoluției Române din decembrie 1989, 2011

Posted by at Un comentariu:
Labels: ,

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Catren pentru sora mea...

Ti-e bine, sora mea, acolo unde esti?
Ar trebui. Nu te mai chinuiesti...
Te striga mama noastra...n-o auzi
Acolo unde esti cu totii-s surzi...

+ + + + + + + + + + + + + + + + +
Posted by at Niciun comentariu:
Labels: ,

miercuri, 6 iunie 2012

Ray Bradburry

Cine nu a auzit de Fahrenheit 451? Cred ca aproape toata lumea. Sunt insa mult mai putini cei care stiu ca romanul dupa care a fost facut filmul a fost scris de Ray Bradbury. Azi New York Times mi-a trimis un trist Breaking News, RB a murit...Dumnezeu sa-l odihneasca. Stiu ca nu e frumos ce fac, dar o sa copiez mare parte din articolul dedicat lui fara sa il mai traduc.


Ray Bradbury, Master of Science Fiction, Dies at 91, A.P. Says

Ray Bradbury, a master of science fiction whose lyrical evocations of the future reflected both the optimism and the anxieties of his own postwar America, died on Tuesday in Southern California. He was 91.

By many estimations Mr. Bradbury was the writer most responsible for bringing modern science fiction into the literary mainstream. His name would appear near the top of any list of major science-fiction writers of the 20th century, beside those of Isaac Asimov, Arthur C. Clarke, Robert A. Heinlein and the Polish author Stanislaw Lem.

In Mr. Bradbury’s lifetime more than eight million copies of his books were sold in 36 languages. They included the short-story collections “The Martian Chronicles,” “The Illustrated Man” and “The Golden Apples of the Sun,” and the novels “Fahrenheit 451” and “Something Wicked This Way Comes.”

Though none won a Pulitzer Prize, Mr. Bradbury received a special Pulitzer citation in 2007 “for his distinguished, prolific and deeply influential career as an unmatched author of science fiction and fantasy.”
Mr. Bradbury sold his first story to a magazine called Super Science Stories before his 21st birthday, and by the time he was 30 he had made his reputation with “The Martian Chronicles,” a collection of thematically linked stories published in 1950. 

The book celebrated the romance of space travel while condemning the social abuses that modern technology had made possible, and its impact was immediate and lasting. Critics who had dismissed science fiction as adolescent prattle praised “Chronicles” as stylishly written morality tales set in a future that seemed just around the corner. 

Mr. Bradbury was hardly the first writer to represent science and technology as a mixed bag of blessings and abominations. The advent of the atomic bomb in 1945 left many Americans deeply ambivalent toward science. The same “super science” that had ended World War II now appeared to threaten the very existence of civilization. Science-fiction writers, who were accustomed to thinking about the role of science in society, had trenchant things to say about this threat. 

But the audience for science fiction, published mostly in pulp magazines, was small and insignificant. Mr. Bradbury looked to a larger audience: the readers of mass-circulation magazines like Mademoiselle and The Saturday Evening Post. These readers had no patience for the technical jargon of the science-fiction pulps. So he eliminated the jargon; he packaged his troubling speculations about the future in an appealing blend of cozy colloquialisms and poetic metaphors. 

“The Martian Chronicles” remains perhaps Mr. Bradbury’s best-known work. It became a staple of high school and college English courses, an achievement not without irony; Mr. Bradbury disdained formal education. He went so far as to attribute his success as a writer to his never having gone to college.
Instead he read everything he could get his hands on, by authors including Edgar Allan Poe, Jules Verne, H. G. Wells, Edgar Rice Burroughs, Thomas Wolfe and Ernest Hemingway. He paid homage to them in 1971 in the autobiographical essay “How Instead of Being Educated in College, I Was Graduated From Libraries.” (Late in life he took an active role in fund-raising efforts for public libraries in Southern California.) 

Mr. Bradbury referred to himself as an “idea writer,” by which he meant something quite different from erudite or scholarly. “I have fun with ideas; I play with them,” he said. “ I’m not a serious person, and I don’t like serious people. I don’t see myself as a philosopher. That’s awfully boring.” He added, “My goal is to entertain myself and others.” 

He described his method of composition as “word association,” often triggered by a favorite line of poetry. 

Mr. Bradbury’s passion for books found expression in his dystopian novel “Fahrenheit 451,” published in 1953. But he drew his primary inspiration from his childhood in Illinois. He boasted that he had total recall of his earliest years, including the moment of his birth. Readers had no reason to doubt him. In his best stories and in his autobiographical novel, “Dandelion Wine” (1957), he gave voice to both the joys and fears of childhood. 

As for the protagonists of his stories, no matter how far they journeyed from home, they learned that they could never escape the past.

Raymond Douglas Bradbury was born Aug. 22, 1920, in Waukegan, Ill., a small city whose Norman Rockwellesque charms he later reprised in his depiction of the fictional Green Town in “Dandelion Wine” and “Something Wicked This Way Comes,” and in the fatally alluring fantasies of the astronauts in “The Martian Chronicles.” His father, a lineman with the electric company, numbered among his ancestors one of the women tried as a witch in Salem, Mass.  


An unathletic child who suffered from bad dreams, he relished the tales of the Brothers Grimm and the Oz stories of L. Frank Baum, which his mother read to him. An aunt, Neva Bradbury, took him to his first stage plays, dressed him in monster costumes for Halloween and introduced him to Poe’s stories. He discovered the science-fiction pulps and began collecting the comic-strip adventures of Buck Rogers and Flash Gordon. A conversation with a carnival magician named Mr. Electrico that touched on immortality gave the 12-year-old Bradbury the impetus to become a writer. 

In 1934 the family moved to Los Angeles, where Mr. Bradbury became a movie buff, sneaking into theaters as often as nine times a week. Encouraged by a high school English teacher and the professional writers he met at the Los Angeles chapter of the Science Fiction League, he began a lifelong routine of turning out at least a thousand words a day on his typewriter. 

His first big success came in 1947 with the short story “Homecoming,” narrated by a boy who feels like an outsider at a family reunion of witches, vampires and werewolves because he lacks supernatural powers. The story, plucked from the pile of unsolicited manuscripts at Mademoiselle by a young editor named Truman Capote, earned the 27-year-old Mr. Bradbury an O. Henry Award in 1947 as one of the best American short stories of the year. 

With 26 other stories in a similar vein, “Homecoming” appeared in Mr. Bradbury’s first book, “Dark Carnival,” published by a small specialty press in 1947. That same year he married Marguerite Susan McClure, whom he had met in a Los Angeles bookstore. 

Having written himself “down out of the attic,” as he later put it, Mr. Bradbury focused on science fiction. In a burst of creativity from 1946 to 1950, he produced most of the stories later collected in “The Martian Chronicles” and “The Illustrated Man” and the novella that formed the basis of “Fahrenheit 451.”
While science-fiction purists complained about Mr. Bradbury’s cavalier attitude toward scientific facts — he gave his fictional Mars an impossibly breathable atmosphere — the literary establishment waxed enthusiastic. The novelist Christopher Isherwood greeted Mr. Bradbury as “a very great and unusual talent,” and one of Mr. Bradbury’s personal heroes, Aldous Huxley, hailed him as a poet. In 1954, the National Institute of Arts and Letters honored Mr. Bradbury for “his contributions to American literature,” in particular the novel “Fahrenheit 451.” 

“The Martian Chronicles” was pieced together from 26 stories, only a few of which were written with the book in mind. The patchwork narrative spans the years 1999 to 2026, depicting a series of expeditions to Mars and their aftermath. The native Martians, who can read minds, resist the early arrivals from Earth, but are finally no match for them and their advanced technology as the humans proceed to destroy the remains of an ancient civilization. 

Parallels to the fate of American Indian cultures are pushed to the point of parody; the Martians are finally wiped out by an epidemic of chickenpox. When nuclear war destroys Earth, the descendants of the human colonists realize that they have become the Martians, with a second chance to create a just society.
“Fahrenheit 451,” Mr. Bradbury’s indictment of book-burning in a near-future America (the title refers to the temperature at which paper ignites), is perhaps his most successful book-length narrative. It was made into a well-received movie by François Truffaut in 1966. The cautionary tale of a so-called fireman, whose job is to start fires, “Fahrenheit 451” has been favorably compared to George Orwell’s “1984.” 

As Mr. Bradbury’s reputation grew, he found new outlets for his talents. He wrote the screenplay for John Huston’s 1956 film version of “Moby-Dick,” scripts for the television series “Alfred Hitchcock Presents” and collections of poetry and plays.
Posted by at Niciun comentariu:
Labels:

duminică, 12 februarie 2012

We will always love you, Whitney

S-a mai stins o stea...

Posted by at 3 comentarii:
Labels:

joi, 26 ianuarie 2012

Tot cei buni se duc...

A murit asa cum mi-as dori sa mor si eu, ca lovit de fulger. Ar fi putut sa mai stea, mai avea atatea de facut....Dumnezeu sa il odihneasca
Posted by at Un comentariu:
Labels:

marți, 11 octombrie 2011

A murit Ion Diaconescu-Dumnezeu sa-l odihneasca...

Stirea am aflat-o din unul din emailurile pe care mi le trimite zilnic Stiri. rol. ro. Tot de acolo am copiat si biografia de mai jos:


Ion Diaconescu s-a nascut la 25 august 1917, in comuna Botesti, judetul Arges, a fost inginer si om politic national-taranist, presedinte al PNŢ-CD, presedinte al CDR si presedinte al Camerei Deputatilor.
Nepot pe linie materna al lui Ion Mihalache, Diaconescu a intrat in PNŢ inca din 1936, in organizatia de tineret a partidului, unde a fost membru al Biroului Central (1944-1947).
Dupa absolvirea Facultatii de Electromecanica a Institutului Politehnic din Bucuresti (1942), Diaconescu a lucrat ca referent tehnic in cadrul Ministerului Economiei Nationale pana in 1947, cand a fost epurat. Arestat la 1 decembrie 1947, prins in valul de arestari ale liderilor PNŢ, Diaconescu a fost detinut politic intre 1947 si 1964.
Dupa eliberarea din inchisoare, a lucrat ca inginer la intreprinderea Ascensorul Bucuresti, pana in 1980, continuand sa tina legatura cu fosti fruntasi taranisti, intre care se afla si Corneliu Coposu.
În zilele Revolutiei din decembrie 1989 participa la relansarea partidului, semnand Apelul pentru intrarea PNŢ in legalitate (22 decembrie 1989), alaturi de alti fosti membri.
Îl secondeaza pe Corneliu Coposu la conducerea partidului (ca prim-vicepresedinte, ianuarie 1990 - noiembrie 1995), iar dupa moartea acestuia preia presedintia (12 noiembrie 1995 - 27 noiembrie 2000).
Diaconescu a fost presedinte al CDR (1996 - 2000), dupa alegerea lui Emil Constantinescu in functia de presedinte al tarii.
De asemenea, Diaconescu a fost presedinte al Camerei Deputatilor (27 noiembrie 1996 - 15 decembrie 2000), intr-o perioada dificila, in care PNŢCD a fost figura centrala intr-o coalitie de guvernare larga si eterogena.
Partidul s-a erodat electoral foarte puternic in perioada de guvernare, caracterizata prin dispute acute si lungi in coalitia aflata la putere. Perioada a coincis si cu o criza economica, astfel incat, la finele perioadei de guvernare, formatiunea nu a mai atins pragul electoral. Ca partid neparlamentar, PNŢCD a intrat intr-un con de umbra, presarat cu rabufniri publice periodice ale scandalurilor dintre diverse factiuni.
Diaconescu a demisionat din functia de presedinte al PNŢCD la 27 noiembrie 2000, ulterior fiind ales presedinte de onoare, in 21 ianuarie 2001.
În lunga sa cariera parlamentara - membru CPUN (februarie-mai 1990), deputat de Bucuresti (1990 si 2000) - Diaconescu a sustinut programul partidului de anulare a consecintelor regimului comunist.
Diaconescu a militat pentru restituirea in integrum a proprietatilor, revenirea la monarhie, lustrarea fostelor cadre ale PCR, reforma morala prin Biserica, privatizare.
În perioada detentiei politice, la fel ca si dupa eliberare, i-a fost apreciata, potrivit analistilor, moralitatea precum si atitudinea de necooperare cu autoritatile comuniste. Dupa 1989, Diaconescu a fost vazut ca un politician cu o atitudine democrata si anticomunista.
De asemenea, potrivit analistilor vietii politice postcomuniste, statura morala a lui Diaconescu a intrecut-o pe cea de om politic, pentru ca acesta nu a reusit sa mentina partidul in viata politica intr-un context politic dificil.
În unul dintre ultimele interviuri acordate presei, Ion Diaconescu spunea ca este crescut in spiritul vechii democratii, iar adversarii politici nu ii sunt dusmani de moarte, ci oameni cu care poate vorbi, lucra. De altfel, el mentiona ca a ramas in relatii bune cu Ion Iliescu, in sensul ca se felicita de sarbatori.
De asemenea, el spunea ca Traian Basescu ar putea ajuta PNŢCD sa reintre in normalitate.
"Îmi vin mereu in minte cuvintele lui Maniu (fondatorul PNŢ), care, intalnindu-se pe un coridor din inchisoare cu Coposu (n.r. - care fusese secretarul lui, pe vremea cand conducea PNŢ), i-a spus: «Cornele, sa nu lasati partidul sa moara». Lupta si suferintele noastre reprezinta un capital moral urias, pagini din istoria acestei tari. Ganditi-va ca atatea personalitati marcante - Maniu, Mihalache (n.r. - unchiul sau) si multi altii - au murit in puscarie, in chinuri, pentru PNŢ. Cand compar puscaria in care ne-au chinuit pe noi cu cele actuale, astea de azi sunt un fel de pension. Puscariile comuniste au fost chinurile de pe lume. Atata suferinta... Sigur ca PNŢ are un capital si-i pacat ca se pierde", afirma Diaconescu.
Ion Diaconescu si-a publicat memoriile in volumele "Temnita -destinul generatiei noastre" (1998), "Dupa temnita" (2003) si "Dupa Revolutie" (2003). 
Posted by at Un comentariu:
Labels:

joi, 6 octombrie 2011

Omagiu

Desi folosesc f rar tehnologie Apples, fiind tributara in special Microsoftului cu "ferestrele" sale, vreau sa-mi exprim parerea de rau ca un om care a contat atat de mult in istoria IT, Steve Jobs, s-a dus prea devreme dintre noi. Dumnezeu sa-l odihneasca!
Credit photo NYTimes
Posted by at Un comentariu:
Labels:

miercuri, 21 septembrie 2011

In memoriam Vali Sterian

Am aflat de pe fb ca azi si-ar fi serbat 59 de ani. Pt ca de cele mai multe ori isi scria singur versurile cantecelor am ales pt azi Anxietate.

1.Lasa-ti ochiul sa priveasca în voie
Tot ce mâine ai putea sa nu mai vezi
Si asculta ecoul durerii
Coborât peste noi cu prea multe dovezi.

R: Cauta azi sa te bucuri pentru toate
Pentru ca mâine s-ar putea sa nu mai fii.
Poate mâine ai sa fii în libertate
In libertate dar plecat dintre cei vii.

2.Si încearca sa mai crezi si în bine
Si încearca sa mai crezi în bunul Dumnezeu
Poate El sa nu uite de tine
Si o clipa sa-i pese de sufletul tau.

3.Si încearca daca vrei sa nu mai plângi
Pentru teama ascunsa în noi toti
Bucuria din suflet sa n-o alungi
Mai încearca sa traiesti atât cât mai poti.

Asta incerc sa fac zi de zi, sa ma bucur de toate....
Posted by at Niciun comentariu:
Labels: ,

marți, 18 ianuarie 2011

Dormi in pace, Cristi Paturca...

Nici nu-mi vine sa cred ca au trecut atatia ani de cand fredonam, impreuna cu Cristi Paturca si ceilalti participanti la demonstratia din Piata Universitatii, Imnul Golanilor. Si drept rezultat a urmat Mineriada din 13-15 iunie (OK, stiu ca minerii au venit abia pe 14)si tot ce a apoi a dus la situatia actuala. Ne doream democratie adevarata si nu una originala, ne doream ca punctul 8 de la Timisoara sa devina lege si acum dupa atatia ani, avem ca presedinte un fost comunist, dupa cum singur a declarat.
Posted by at Niciun comentariu:
Labels: ,

vineri, 5 noiembrie 2010

Repetabila Povara

Eram in anul trei cand prietena mea Vali (helas, nu mai stiu nimic despre ea, s-a maritat din timpul facultatii si prietenia noastra s-a racit) mi-a spus f entuziasmata; "am fost la cenaclu la Facultatea de litere. M-a impresionat f mult un student, Adrian Paunescu". Anii au dovedit ca prietena mea avea de ce sa fie impresionata. Poetul atat de prolific si-a pus amprenta pe generatia mea si poate si pe cele urmatoare. Daca el, ca om, a fost nu odata controversat nu i se poate nega talentul (desi eu am daruit bucuroasa una din cartile sale de poezii unei admiratoare a lui pt ca nu mi-a placut deloc continutul) si nici patriotismul. In timpul manifestatiei din Piata Universitatii nu odata a sunat indemnul lui catre Stefanm cel mare"Ridica-te Stefane si vezi-ti fiii". Dumnezeu sa-l odihneasca!


Poate pt ca am un parinte in gand si altul pe pamant poeziile cele mai dragi inimii mele sunt cele inchinate parintilor.

Repetabila povară


Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.


Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.


Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!


Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.


Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.


Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,


Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.


Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...


Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.


Rugă pentru părinţi


Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.


Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.


Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.


Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.


Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.


Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.


E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.


Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.


Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,


Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.


Leagăn pentru toată copilăria


Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Te-asteaptă vise, prunc adormit,
În vise viaţa este eternă,
Cu ceruri blânde şi fără sfârşit.


Ce ştii tu-n lume câte se-ntâmplă,
Nici nu e bine tu să le şti,
Lumea-ngenunche la a ta tâmplă,
Şi, lângă tine suflet, cor de copii.


Astăzi, copile, eu îţi dau pâine,
Tu pâinea asta o muşti firesc,
Ce-ţi dau eu astăzi tu-mi vei da mâine,
Eu, legănându-te, îmbătrânesc.


Trupul tau fraged ca un mesteacăn
Să se îndoaie galeş în somn,
Ca să creşti mare, plâng şi te leagan,
Copile dulce, prea tinere domn.


La geam lumina lunii ţi-o scapăr
Luminii tale să-i dau ecou,
Dormi, fericitule, că eu te apăr,
Că eu în tine mă nasc din nou.


Capu-l pe perna pune-l, copile,
Totul e bine, ai tai sunt vii
Şi mai au viaţă şi mai au zile,
Să crezi că pururea ei vor trăi.


Mama şi tata ţie-ţi vor face
Leagăn de stele şi de ninsori,
Să-ţi fie bine, să dormi în pace,
Să ai lumina la ursitori.


Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Dormi şi viseaza bunul tău vis,
Că-n vise viaţa este eternă,
Visul e lumea ce eu ţi-am promis.


Pat de rachită mirositoare,
Leagăn albastru şi-ncondeiat,
Pentru copilul care răsare
Şi-ai cărui ochi ritmul lumii îl bat.


Mama te leagană, veghează tata,
Somnul ţi-l apară ochi părinteşti,
Dormi şi visează că lumea-i gata
Şi te asteaptă numai să creşti.


Mie-mi trec anii, ţie-ţi vin anii,
Poate că mâine îţi va fi greu,
S-accepti ca astăzi eu ţi-am spus nani,
Dar nani-nani, frumosul meu.


Basarabia pe cruce


Se urcă Basarabia pe cruce
Şi cuie pentru ea se pregătesc
Şi primăvara jertfe noi aduce
Şi plînge iarăşi neamul românesc.


Noi n-avem nici un drept la fericire,
Mereu în casă moare cineva
Şi n-are ţara dreptul să respire
Şi nici pe-acela, simplu, de-a visa.


De-acolo unde s-a sfîrşit pămîntul,
Vin triburi, să ne ia pămînt şi fraţi
Şi-n faţa lor abia rostim cuvîntul
Şi, prin tăcere, suntem vinovaţi.


Ce cale poate ţara să apuce?
În tragica, neconvertita zi,
Se urcă Basarabia pe cruce
Şi nu ştim învierea cînd va fi.


JURAMANT LA PUTNA
A. Paunescu,


1.Luati-va-n brate copiii ca pe strategice arme
Si haideti cu totii la Putna unde Maria Sa doarme
Doamne a toata Moldova, nu ne-am facut de rusine
Sufletul nostru te cheama are nevoie de tine.


R: Ridica-te Stefane si vezi-ti fiii!
Ca vremea in lume e grea
Credinta vesnica patriei noastre
Juram Maria Ta!


2.Inconjurandu-ti mormantul Stefane, Stefan Cel Mare
Reinviaza o clipa ca ti-am adus inchinare
Tot ce-ai visat asa fie precum lasatu-ne-ai slava
Casa a Dacilor liberi este si fi-va Moldova.


3.Suntem aici toti plaiesii, iar un poet mereu-ngana
Trageti din clopotul Putnei tragica doina romana
Cu innoita putere neamul intreg sa tresara
De la mormantul lui Stefan sa ne rugam pentru tara.
Posted by at Niciun comentariu:
Labels: ,

vineri, 8 octombrie 2010

IMAGINE

Cand am deschis Google Chrome am fost curioasa sa vad ce cantecel ne invita sa ascultam. Era vorba despre "Imagine" al lui John Lennon. Mi-e drag cantecul acesta, oricat de furiosi ar fi cei religiosi si nationalisti din cauza mesajului sau. Cum sa-ti imaginezi o lume fara razboaie, in care oamenii sa traiasca precum fratii, in care sa nu existe divergente teritoriale sau in care oamenii sa nu se ucida intre ei pt ca se roaga la divinitati diferite? Da, era un visator John Lennon, si sigur nu e singurul...


Iata versurile, culese de pe net:

Imagine there's no Heaven
It's easy if you try
No hell below us
Above us only sky
Imagine all the people
Living for today


Imagine there's no countries
It isn't hard to do
Nothing to kill or die for
And no religion too
Imagine all the people
Living life in peace


You may say that I'm a dreamer
But I'm not the only one
I hope someday you'll join us
And the world will be as one


Imagine no possessions
I wonder if you can
No need for greed or hunger
A brotherhood of man
Imagine all the people
Sharing all the world


You may say that I'm a dreamer
But I'm not the only one
I hope someday you'll join us
And the world will live as one

Si un videoclip de pe youtube:



Motivul pt care Google.ie a ales acest cantec este ca, pe langa faptul ca regretatul cantaret si poet ar fi implinit azi 70 de ani, John Lennon a fost mandru de radacinile sale irlandeze, bunicul sau fiind irlandez si parasind tara in anii ce au urmat marii foamete din 1840. Deasemenea el, ca si Paul Mac Carthy, a luat atitudine ferma dupa masacrul din Derry din 1972, cand trupele britanice au ucis 14 demonstranti in ceea ce avea sa intre in istorie ca Bloody Sunday.


Am gasit versurile scrise cu acest prilej pe doua situri, unul din ele clamand ca JL este cel mai mare poet si cantaret irlandez, chiar daca a debutat in Liverpool, ca membru al formatiei Beatles.

Well it was sunday
bloody sunday
When they shot the people there
The crys of thirteen marty martyrs
Filled the free derry air.
Is there any one among you
Dare to blame it on the kids?
Not a soldier boy was
bleeding


When they nailed the
coffin lidds!


Sunday bloody sunday
Bloody sunday's the day!


You claim to be majority
Well you know that it's a lie
You're really a minority
Oh this sweet emerald asle.
When Stormont bans
our marchers


They've got a lot to learn
Internment is no answer
It's those mother's turn
to burn!


Sunday bloody sunday
Bloody sunday's the day!


You anglo pigs and scotties
Sent to colonize the north
You wave your bloody
Union Jacks
And you know what it's worth!
How dare you hold on to ransom
A people proud and free
Keep ireland for the irish
Put the english back to sea!


Sunday bloody sunday
Bloody sunday's the day!


Yes it's always bloody sunday
In the concentration camps
Keep Falls and roads free forever
From the bloody english hands


Repatriate to britain
All of you who call it home
Leave ireland to the irish
Not for London or for Rome!


Sunday bloody sunday
Bloody sunday's the day!

Videoclipul, sfasietor prin refrenul cantat cu durere de Yoko Ono, e de pe youtube:



Un alt cantec, scris tot de John Lennon impreuna cu Yoko Ono, caruia o sa-i dau doar versurile, vorbeste deasemenea despre durerea de a fi irlandez, al carui noroc il face sa-si doreasca sa fie mort sau mai bine englez:

If you have the luck of the Irish,
You'd be sorry and wish you were dead
You should have the luck of the Irish
And you'd wish you was English instead!
A thousand years of torture and hunger
Drove the people away from their land,
A land full of beauty and wonder
Was raped by the British brigands!
Goddamn!
Goddamn!
If you could keep voices like flowers
There'd be shamrock all over the world.
If you could drink dreams like the Irish streams
Then the world would be high as the mountain of morn
In the Pool they told us the story
How the English divided the land,
Of the pain, the death and the glory
And the poets of auld Eireland
If we could make chains with the morning dew
The world would be like Galway Bay
Let's walk over rainbows like leprechauns
The world would be one big Blarney stone
Why the hell are the English there anyway?
As they kill with god on their side!
Blame it all on the kids and the IRA!
As the bastards commit genocide
Aye! Aye!
Genocide!
If you had the luck of the Irish
You should have the luck of the Irish
You'd be sorry and wish you were dead
And you's wish you were English instead!
Yes you'd wish you was English instead

Iar dovada ca JL chiar era un visator, mai ales daca ne amintim in ce "rai" am trait noi in timpul dictaturii proletariatului este un alt cantec "Working class hero", in care autorul invita omul muncii sa-l urmeze daca vrea sa fie erou. Si cum John Lennon a devenit un erou mort inainte de vreme...

As soon as your born they make you feel small,
By giving you no time instead of it all,
Till the pain is so big you feel nothing at all,
A working class hero is something to be,
A working class hero is something to be.
They hurt you at home and they hit you at school,
They hate you if you're clever and they despise a fool,
Till you're so fucking crazy you can't follow their rules,
A working class hero is something to be,
A working class hero is something to be.
When they've tortured and scared you for twenty odd years,
Then they expect you to pick a career,
When you can't really function you're so full of fear,
A working class hero is something to be,
A working class hero is something to be.
Keep you doped with religion and sex and TV,
And you think you're so clever and classless and free,
But you're still fucking peasents as far as I can see,
A working class hero is something to be,
A working class hero is something to be.
There's room at the top they are telling you still,
But first you must learn how to smile as you kill,
If you want to be like the folks on the hill,
A working class hero is something to be.
A working class hero is something to be.
If you want to be a hero well just follow me,
If you want to be a hero well just follow me.

Videoclipul este tot de pe youtube, merita vazut:

Posted by at 2 comentarii:
Labels: , ,

marți, 5 octombrie 2010

Hei, ce ploaie si ce vant!

Azi mi-a rasunat mereu in minte "Cantecul Bufonului" compus de Dan Andrei Aldea pe versuri de Shakespeare. Si cum era sa nu-l fredonez in gand daca afara, pe unde m-am falfait cu treburi care mi se parea ca nu sufera amanare era ploaie si vant exact ca in cantec!


A fost cea mai urata zi (dar dupa 5 pm s-a potolit ploaia, ba chiar si soarele a zambit, timid, dintre nori) de cand sunt in Irlanda. Nu numai ca ploua si era vant dar era si frig! Credeam ca nu voi avea deloc ocazia sa imbrac pulovarul cel gros de lana si sa-mi pun sepcuta de toamna dar uite ca mi-au prins bine. Cu toate ca irlandezii sunt rezistenti la vremea rea si sunt in stare sa umble in maneca scurta si cu pantaloni scurti cand noi tremuram numai privindu-i de data asta umblau si ei cam infofoliti si zgribuliti pe strada. Mi-era tare mila de toti oamenii strazii, de pescarii nevoiti sa iasa pe mare, de aviatori si toti cei  care nu aveau speranta de a ajunge repede la un adapost confortabil.

Cand am reusit sa am si eu acces la calculator, dupa ce mi-am asternut pe taste reteta de salata, m-am apucat sa caut versurile cantecului obsedant (il stiu cam pe sarite, desi l-am ascultat de zeci de ori, pt ca mie imi place mult muzica folk, muzica generatiei mele) am descoperit cu tristete ca azi ar fi fost ziua de nastere a lui Motzu Pittis. Sunt unii oameni care lasa in urma nenumarate strangeri de inima si multe amintiri frumoase, Pittis e printre ei. O sa copiez scurta biografie publicata azi (am inceput sa scriu articolul pe 4 octombrie) de Ziuaonline

Nascut pe 4 octombrie 1943, Florian Pittis a fost actor, regizor, traducator, interpret de muzica folk si realizator de emisiuni radio. A scris texte pentru cantecele Andei Calugareanu, pentru Mircea Vintila, sau Sorin Chifiriuc. A lucrat la Teatrul Municipal „Lucia Sturza-Bulandra”, colaborand cu regizori de renume precum Liviu Ciulei, Andrei Serban si Alexandru Tocilescu. A tradus si a regizat piese de teatru. In domeniul muzical s-a facut cunoscut intr-un trio cu Anda Calugareanu si Dan Tufaru, iar mai tarziu in Cenaclul Flacara. In anul 1992 intemeiaza, alaturi de Mircea Baniciu, Mircea Vintila si Vladi Cnejevici, formatia Pasarea Colibri, la care activeaza pana in 2001 si impreuna cu care inregistreaza patru albume. 


Semneaza cronica muzicala in diverse publicatii, iar in 1998 devine directorul Canalului Tineret al Radiodifuziunii Romane, urmand ca apoi sa devina redactor-sef al postului de radio Radio3net.ro, ce emite exclusiv pe Internet, proiectul care i-a fost cel mai drag marelui Pittis. A adus o contributie notabila in popularizarea muzicii pop-rock prin realizarea unor emisiuni radiofonice in cadrul seriei Pittis Show.





Versurile, asa cum le-am gasit pe net:

Cantecul Bufonului

Cand eram flacau la mama,
Hei, ce ploaie si ce vant,
Dam si eu prin fete iama
Fiindca ploua pe pamant!

Iar cand mi-a mijit mustata,
Hei, ce ploaie si ce vant,
Tot in ras am luat viata
Fiindca ploua pe pamant!

Dar de cand m-a ars napasta,
Hei, ce ploaie si ce vant,
Si mi-am luat si eu nevasta
Ploua intr-una pe pamant.

Si de-atunci batu-o-ar gaia,
Fie ploaie, fie vant,
Beau si eu cat toata ploaia,
Care cade pe pamant.

Piesa-i gata, trag oblonul,
Hei, ce ploaie e afara!
Daca v-a placut bufonul,
Mai poftiti sï-n alta seara ... 


Iata si varianta in engleza:



Hey Ho, the Wind and the Rain

When that I was and a little tiny boy,
With hey, ho, the wind and the rain,
A foolish thing was but a toy,
For the rain it raineth every day.

But when I came to man's estate,
With hey, ho, the wind and the rain,
'Gainst knaves and thieves men shut their gate,
For the rain, it raineth every day.

But when I came, alas! to wive,
With hey, ho, the wind and the rain,
By swaggering could I never thrive,
For the rain, it raineth every day.

But when I came unto my beds,
With hey, ho, the wind and the rain,
With toss-pots still had drunken heads,
For the rain, it raineth every day.

A great while ago the world begun,
With hey, ho, the wind and the rain.
But that's all one, our play is done,
And we'll strive to please you every day.

Acesta este Clown Song from Act V Scene I William Shakepeare’s Twelfth Night






Si pt ca se implinesc 23 de ani de cand Tatitzu ne-a parasit, lasandu-ne parca mai saraci fara zambetul lui larg si voia buna care il caracteriza, o sa-l pomenesc si pe el aici, ca tare ii mai placea sa cante " Bun e vinul ghiurghiuliu/Cules toamna pe tarziu/ Mai pe bruma, mai pe-omat/Mult mai beau si nu ma-mbat." Tare mi-e dor de tine, Tatitzule.....

Ascultati cantecul in interpretarea inegalabila a Mariei Tanase



Versurile sunt copiate tot de pe net, le-am facut mici corecturi necesare:

Maria Tanase - Bun e vinul ghiurghiuliu


Bun ii vinul ghiurghiuliu
Cules toamna pi tarziu
Mai pe bruma, mai pe-omat
Mult mai beu si nu ma-mbat


M-am jurat ca n-oi mai be
Dar eu nu ma pot tine
Bun ii vinul, bine-mi place
Nu stiu viei ce i-oi face


Vinisor de poama rara
Se suie-n cap far' de scara
Vinisor de boghizi verzi
Face pe om de nu-l vezi


Bun ii vinul si gustos
Cind il bei cu-n om frumos
Dar de-l bei cu-n om urat
Se opreste vinu-n gat
Posted by at 2 comentarii:
Labels: , ,
Abonați-vă la: Postări (Atom)