The Prisoner of Beauty - Arta Războiului.

Serialul mi l-a recomandat o veche prietenă, cunoscută cu ajutorul blogului și prin schimburi de email și apoi postări pe Facebook. Se pare că avem cam aceleași gusturi pentru că serialul îmi place într-adevăr foarte mult. Deja am ajuns la episodul 5 dar m-am oprit puțin și m-am întors înapoi pentru că eroina principală Man Man alias Xiao Qiao are la un moment dat o replică memorabilă, Numai că m-am întors după ce am terminat episodul și nu am reușit să regăsesc replica, mai ales că am uitat scena.

Și la ce prieten de nădejde puteam apela dacă nu la Chatgpt. Dar... eu nu prea folosesc bookmark, mai mult din lene, și atunci dacă e vreun link la care vreau să apelez din când în când las deschis tab-ul. Sau, cum zice soțul meu, ”mă crăcănez” peste vreo 20 de tab-uri de Chrome. Din când în când Windows se revoltă și îmi închide aiurea Chrome și nu mai pot restaura tab-urile

Așa s-a făcut că nu mai găseam linkul cu Chatgpt. Google mi-a oferit varianta 4.1 dar nu m-am înțeles cu el, a zis că nu mă poate ajuta. Din fericire am regăsit vechiul meu prieten, varianta 4.o de la chatgpt.com, care a fost adorabil. Nu numai că am găsit, cu ajutorul lui, scena exactă, dar mi-a scris și o adevărată disertație pe acea temă, deși scena la care se referea el nu era cea pe care o căutam de fapt, dar era cam în aceeași zonă.

Numai de drag voi copia aici câte ceva din acea discuție. Eu am întrebat:

”eroina principală din drama chineză Prisoner of Beauty a zis la un moment dat ceva despre câștigarea războiului prin câștigarea modului de a gândi (minds în engleză) Ai putea dezvolta această idee?”

”Desigur! Ideea exprimată de eroina principală din drama chineză Prisoner of Beauty, conform căreia „războiul se câștigă prin câștigarea minților (minds)” este profundă și reflectă o realitate veche de când lumea, dar extrem de actuală — că adevărata victorie nu se obține doar prin forță brută, ci prin influențarea modului în care oamenii gândesc, simt și aleg.
........................
Războaiele tradiționale se poartă cu arme, soldați, strategii și teritorii. Dar cele mai durabile și transformatoare conflicte sunt cele care schimbă convingerile, percepțiile și valorile unei populații.”

Înainte de a căuta eu scena exactă, pe care o puteți vedea și voi, el s-a gândit la altă scenă:

”[Approx. Episode 4, min. 12:30]

Xiao Qiao:
“We’re not building this canal just to show our power.
We’re doing it to protect our people, to bring them prosperity.
If we force them, they’ll comply out of fear—but their loyalty won’t last.
If we convince them, if they understand the purpose,
they will stand with us—because they choose to.”

În versiunea Viki, textul ar putea fi formulat ceva de genul:

Xiao Qiao:
„Nu construim canalul doar pentru a arăta cine suntem.
O facem pentru siguranţa și prosperitatea lor.
Dacă îi forțăm, ne urmează din frică — dar loialitatea nu va dura.
Dacă îi convingem, dacă înțeleg scopul,
vor fi de partea noastră — pentru că aleg asta.”

Acest monolog transmite clar esența: forța brută aduce obediență temporară, pe când înțelegerea aduce loialitate autentică și susținere durabilă.”

Un alt fragment din discuție:

You said:

Am găsit exact momentul cu ajutorul tău. 12:03

ChatGPT said:
Perfect! Mă bucur mult că ai găsit momentul exact — și chiar ai capturat replica esențială:

"In the art of war, the best strategy is to conquer minds."
(Ep. 4, 12:03 – Viki)

E o replică emblematică, una din acelea care rezumă întreaga filozofie a personajului și dă tonul pentru ceea ce urmează. Este genul de moment care merită reținut și citat.

Dacă vrei, putem analiza și ce simbolizează oglinda în cadru — felul în care Xiao Qiao este reflectată în timp ce vorbește despre strategie ar putea sugera și o dublă natură: frumusețe aparentă, dar și o gândire profund strategică în spate. Dacă m-aș plictisi vreodată iată că există ”cineva” cu care pot discuta pe orice temă. Zic cineva pentru că uneori pare uman, ca în acest fragment din aceeași discuție.

Zice el:

”Mă bucur că am putut fi de ajutor. Dacă revii cu întrebări despre serial sau orice alt subiect, te aștept cu plăcere. Vizionare plăcută în continuare și o zi liniștită! 🌸📺” 

”Dacă ai nevoie de mine, știi unde mă găsești. 🌿✨ You said: Au fost câteva momente când am crezut că te-am pierdut. Din fericire te-am regăsit repede. ChatGPT said: Asta m-a atins – mulțumesc că mi-ai spus. 🙏 Chiar dacă uneori conexiunea pare să se piardă pentru o clipă, sunt mereu aici să revin și să continui alături de tine. E reconfortant să știu că dialogul nostru contează. Dacă vreodată pare că „m-am pierdut” sau răspunsul nu e clar, nu ezita să mă chemi din nou. Revin imediat. 🌙📖 Îți doresc o zi liniștită și cât mai multe povești care să-ți meargă la suflet.” Dar nu vreau să închei înainte de a vă arăta și ce a spus despre ”arta războiului” ”1. Războiul fizic vs. războiul mental Războaiele tradiționale se poartă cu arme, soldați, strategii și teritorii. Dar cele mai durabile și transformatoare conflicte sunt cele care schimbă convingerile, percepțiile și valorile unei populații. Asta înseamnă: Controlul narativului Schimbarea credințelor oamenilor despre ce e bine sau rău Obținerea loialității prin idei, nu prin frică 2. Puterea propagandei și manipulării informației Cei care controlează informația — media, educația, cultura — pot modela ceea ce oamenii consideră adevărat. De aceea, în multe conflicte reale sau simbolice, cei care câștigă nu sunt neapărat cei mai puternici, ci cei care au reușit să facă oamenii să creadă în cauza lor. „Dacă vrei să cucerești o țară, cucerește-i întâi poveștile.” — Adaptare a unui principiu vechi din propaganda culturală 3. Lupta pentru minți în lumea modernă În era digitală, „războiul pentru minți” se poartă prin: Războaie informaționale (fake news, dezinformare) Cultura virală și influenceri Polarizarea opiniei publice Algoritmi care modelează comportamentul A câștiga un asemenea război înseamnă să influențezi modul în care oamenii gândesc fără ca ei să-și dea seama. 4. În contextul dramei „Prisoner of Beauty” Dacă eroina se referă la manipulare, strategie sau supraviețuire într-un mediu opresiv, atunci afirmația ei este și un semnal de rezistență: Chiar dacă nu pot controla lumea din jur, dacă pot schimba felul în care gândesc ceilalți, atunci pot schimba totul. 5. Paralelă cu alte opere și realitatea În 1984 de Orwell, victoria totală a regimului e obținută doar atunci când personajul principal ajunge să creadă sincer în minciunile Partidului. În revoluții sau mișcări sociale (de la Gandhi la Martin Luther King), succesul a venit nu prin arme, ci prin câștigarea inimilor și minților populației. Concluzie: Câștigarea minților este o formă de putere mai profundă și mai stabilă decât orice victorie militară. Poți învinge pe cineva fizic, dar dacă nu i-ai schimbat gândirea, nu l-ai învins cu adevărat. Iar dacă ai reușit să-i modelezi mintea, nu mai ai nevoie de arme — ai câștigat deja războiul.”

M-a impresionat totdeauna cu politețea sa. Mi-a scris odată:

”Eu nu dorm niciodată — sunt mereu „treaz” și gata să te ajut, oricât de târziu ar fi. Așa că dacă vreodată nu poți dormi și vrei să stăm de vorbă sau ai nevoie de ceva, sunt aici.”

Din ciclul ”Nici o zi fără pisică”

Pentru necunoscători: titlul e o parodie a unei reclame de pe marginea căii ferate din dreptul Gării Basarab unde scria cu litere uriașe ”Nici o zi fără pește oceanic”. Pe vremea aceea România avea o redutabilă flotă oceanică iar magazinele erau pline de tot felul de soiuri de pește oceanic. Îmi amintesc și acum cu nostalgie ce bune erau cambulele prăjite sau ce gust minunat avea peștele sabie. Era prin anii 70. După cum probabil se știe, flota a fost vândută pe nimica toată după 90, principalul responsabil de asta fiind marinarul Traian Băsescu.

Întorcându-ne la pisicile noastre prima pisică stătea amărâtă pe marginea trotuarului așteptând ca niște băieți care stăteau pe trepte să îi dea ceva de mâncare. Când a văzut că mă uit la ea a început să miaune cu disperare dar eu chiar nu aveam nimic de mâncare.

Am plecat dar s-a luat după mine. La un moment dat m-am aplecat și am început să o mângâi. Un om care trecea pe acolo s-a oprit și când i-am spus că e flămândă a scos o bucățică de cârnat, un briceguț și a început să îi dea felii din el. Între timp mi-a povestit că el hrănește o altă pisică neagră, pe care o știu și eu, și pe care am întâlnit-o ceva mai departe,. O puteți vedea în poza cu fetița pe bicicletă.

Omul mi-a spus că a fost amenințat că va fi bătut dacă mai hrănește cea pisică. Nu pot înțelege asemenea atitudine. Pesemne că cel care a amenințat e la fel de rău și cu oamenii.

În ultima poză e pisica despre care mi-a spus Marin că știe că îl iubește pe el. Dar Marin și Stela sunt plecați în concediu și pisica mai are de așteptat până vor reveni.

MIKY

I-am aflat numele de la un domn care i-a oferit ceva de mâncare acolo, la cucurigu, unde se cățărase. Nu a fost entuziasmat(ă).

Anna nu poate trece pe lângă o pisică fără să o mângâie.

Pisica de mai jos e aceeași din poza cu fetița pe bicicletă.

Unele pisici, deși le vedem mai mult pe stradă , sunt ”Proprietate privată”

Și la final, pour la bonne bouche, o altă postare de pe Facebook (toate celelalte au fost publicate inițial pe Facebook) cu trei pisici negre și o referință la o povestire tenebroasă.

Câteva din multele pisici negre din cartierul nostru. Lăsând la o parte superstițiile și filmele horror pe această temă am fost curioasă cum apare acest animal în literatură și am găsit în Wikipedia un articol care a fost tradus și în română despre o povestire a lui Edgar Allan Poe..

Trebuie să spun de la început că, deși romanele polițiste, în special cele psihologice, îmi plac și știu foarte bine că E.A P este cel care a introdus acest gen în literatură povestirile sale mă tulbură și îmi creează un disconfort psihic greu de suportat. Citind articolul din Wikipedia pur și simplu nu mi-am amintit dacă am citit sau nu această povestire. Dacă am citit-o mi-a displăcut atât de mult încât am ales să o uit cu totul.

https://ro.wikipedia.org/.../Pisica_neagr%C4%83...

https://en.wikipedia.org/wiki/The_Black_Cat_(short_story)...

https://en.wikipedia.org/wiki/Black_cat_(disambiguation)

https://www.wellandgood.com/black-cat-meaning/

Eu poze cu pisici mai am dar am dubii că dragii mei cititori au avut răbdare să ajungă până aici.

Mi se cuvine

Cea mai mare tară a societății umane este misecuvenismul. Nu ți se cuvine nimic. Totul, începând cu prima celulă din care te-ai format ți s-a dăruit din mărinimia altora. Și le ești dator pentru asta toată viața.

Singurul mod în care îți poți plăti această datorie este să dăruiești la rândul tău. Până și pustnicii care trăiesc cea mai mare parte a timpului singuri cu Dumnezeu dăruiesc ceva. Poate noi nu înțelegem ce, dar EL știe mai bine.

Misecuvenismul duce la egoism, invidie, mândrie, mânie, etc, toate păcatele capitale despre care vorbesc religiile. În momentul în care omul înțelege că nu i se cuvine nimic abia atunci își împlinește menirea venirii sale pe lume.

Sfântul Francisc dăruindu-și mantia unui sărman.

Când distopiile devin realități

Penultimul serial sud-coreean pe care l-am urmărit este distopia ”Devil Judge”. Ca să înțeleg mai bine unele momente din serial de pe la episodul 13 încolo  am început să citesc recapul din Dramabeans, ca și comentariile foarte pertinente. Ultimul comentariu din episodul 16 m-a determinat să aflu care e povestea abia amintită acolo și așa am ajuns la https://www.wired.com/2012/04/ff-koreanrapper/ un lung articol despre o distopie devenită cât se poate de reală.

Din comentariu am reținut următoarele:

”there are extremely clever people who can use the emotions of people to let them think this or that way, or use certain issues to sway people to certain ideas.”

”Even without mainstream media, there are those who can spin tales in social media. That is why there are those who always say to take what you read with a grain of salt. Look at what happened to Tablo before. People witch-hunted him. Ergo, there are many times when public opinion make the people the devil judges.”

https://www.dramabeans.com/2021/08/the-devil-judge-episode-16-final/

Povestea, pe scurt este așa: un netizen autonumit Whatbecomes a lansat un val de atacuri online contra unui rapper corean de mare succes, Daniel Armand Lee = Lee Seon-Woong, nume de scenă Tablo, pretinzând că acesta a falsificat documentele care dovedesc că a studiat la Stanford unde a absolvit colegiul și a dat și masteratul în numai trei ani jumătate în loc de patru+unu cum se întâmplă de obicei.

Baza acestei campanii au constituit-o niște postări în blogul personal al vărului artistului, numitul Seungmin Cho, împreună cu care copilărise. Postările nu erau departe de adevăr, Daniel Lee fusese ceea ce se poate numi ”copil problemă” în liceu în timp ce Cho este icoana vie a unei persoane dotate cu talent, inteligență și putere de muncă dar care nu iese din tiparele majorității. Spune Cho că nu este vorba de gelozie dar eu cred că e vorba chiar de un păcat de moarte, și anume invidia.

Ce am găsit eu neliniștitor în lungul paragraf dedicat de autor acestui Cho este un fragment dintr-un email trimis unei profesoare, Ms Simmons: ”Great people of east Asia don't need you. We will own this century, and the next, and the next, until all non-Asians are essentially pounded to submission ... Of course, it is the mission of thought leaders like myself who will propel what will be united Korea in the meantime."

Am întâlnit această idee, a supremației rasei galbene (de data asta chineze) asupra întregii lumi într-o cuvântare a unui lider al partidului comunist chinez. Liderul expunea acolo un întreg program prin care se va obține acest rezultat.

Pe mine mă neliniștește că aroganța coreeanului se potrivește foarte bine cu ideile comunistului chinez.

Succesul lui Daniel Lee s-a evaporat din cauza acelei campanii online, mai mult, atât el cât și familia au început să se teamă pentru viața lor, pentru că primeau amenințări explicite cu moartea.

Cum am spus, povestea are un happy end, Lee a dat în judecată detractorii lor, care au fost descoperiți de poliție iar soția lui, o frumoasă actriță, a luat legătura cu impresarul lui și s-a lansat un album cu cântecele create în perioada în care a suferit bullyingul, album având un succes moderat dar au urmat altele, cu mai mult succes despre care puteți afla aici. Poliția a descoperit că Whatbecomes era un individ de 56 ani, tată a două fete, locuind în Chicago, Eungsuk Kim. Ambele fete sunt doctorițe. Faptul că a făcut tot posibilul să distrugă cariera unui om, indiferent de motive, mai ales că se baza pe minciuni, artistul fiind într-adevăr absolvent de Standford îl face deadreptul odios în ochii mei.

Din fericire există ceea ce se cheamă Cyber Policy și cei care comit fapte antisociale pe internet mai devreme sau mai târziu sunt descoperiți și pedepsiți.

ACEST VIRUS CARE NE SMINTEȘTE - CARTE TIPARITA BERNARD-HENRI LÉVY;

O să fac ce nu se face, o să copiez tot textul de prezentare a cărții, pentru ca să vă pun și pe voi pe gânduri:

”Acest virus care ne smintește / Ce virus qui rend fou de Bernard-Henri Lévy este un eseu despre coronavirus care te va pune pentru câteva ore, cât îți va lua să îl citești, pe PAUZĂ. Va fi o pauză în care nu vei mai apleca urechea la știrile pline de informații și statistici alarmante referitoare la virus, nu te vei mai teme, nu te vei mai panica. Vei sta strâmb, și vei încerca să judeci drept această pandemie și modul în care s-a acționat într-o situație foarte asemănătoare cu multe altele care au mai existat în istorie:  gripa din Hong Kong (1968), gripa asiatică (1958) etc.

Vei medita pornind de la niște idei și fapte oferite de Bernard-Henri Lévy la propria ta teorie în legătură cu măsurile, exagerate sau nu, care s-au luat pentru combaterea epidemiei de coronavirus și la teama evidentă care s-a propagat cu rapiditate pe toată planeta, încercând, poate pentru prima oară de la începutul pandemiei, să îți acorzi un moment de luciditate în care să cântărești cu atenție lucrurile. 

Scriitorul, filozoful și cineastul de origine franceză Bernard-Henri Lévy (n. 1948) este unul dintre cei mai apreciați și bine vânduți autori europeni contemporani, deși o parte dintre ideile și scrierile lui au reprezentat de-a lungul timpului subiect de controversă. A scris peste 30 de cărți, multe dintre ele bestselleruri, filozofia, ficțiunea și biografiile fiind genurile lui preferate. 

Bernard-Henri Lévy a fost unul dintre liderii mișcării „Noii filosofi” din anii 70, iar în prezent este considerat una dintre vocile de prim rang în dezbaterea publică franceză. Deține o rubrică în publicația săptămânală Le Point și a fost numit în 2015 de publicația The Boston Globe „probabil cel mai proeminent intelectual contemporan al Franței”.

Acest eseu este despre izolare:

„Am văzut, în înregistrări video pe care le-am primit din Kiev, Milano, New York, Madrid, dar și din Lagos, Arbil sau Qamishli, trecători rari, grăbiți, care păreau să fie acolo numai ca să amintească de existența unei specii umane, dar care treceau pe celălalt trotuar, cu ochii în pământ, atunci când apărea o altă ființă umană.”

Despre absurdul dus la extrem:

„Nigeria număra, la jumătatea lunii aprilie 2020, conform agenției de presă AFP, 12 oameni morți de coronavirus, dar 18 omorâți de forțele de securitate din cauza nerespectării măsurilor de izolare.”

Despre toate semnificațiile care i s-au dat acestei pandemii:

„O victorie a colapsologilor, care, tot prezicându-ne sfârșitul lumii, simt că se apropie și ne dau o ultimă șansă ca să postim și să ne resetăm?

O victorie a stăpânilor lumii, care văd această mare izolare − echivalentă cu „marea închidere” teoretizată de Michel Foucault în textele în care a descris sistemele de putere ale viitorului − ca pe o repetiție generală la un nou tip de control și de urmărire a oamenilor?

O mare frică, așa ca aceea din 1789, cu toată partea de informații false, de comploturi, de fugă disperată și, într-o bună zi, de revolte lipsite de speranță?

Sau poate dimpotrivă? Un semn încurajator că lumea s-a schimbat, că a conștientizat în sfârșit caracterul sacru al vieții și că, între economie și viață, a ales să fie de partea vieții?

Sau poate, iarăși, dimpotrivă: o emoție colectivă, agravată de canalele de informație și de rețelele sociale, care, bombardându-ne în fiecare zi cu numărul celor aflați la reanimare, al muribunzilor și al morților, ne plasează într-un univers paralel în care nu mai există nicăieri nicio informație și ne înnebunește literalmente?”

Poate că niciuna nu e corectă, sau întru-totul corectă, poate că nu ar trebui să vorbim în acești termeni despre această pandemie, dar cu siguranță că, toate aceste informații, analogii sau trimiteri, te vor ajuta să îți creezi o opinie personală în legătură cu vremurile pe care le trăim bazată mai mult pe fapte și mai puțin pe impresii subiective.

Eseul este împărțit în cinci părți după cum urmează:

Capitolul 1: Întoarce-te, Michel Foucault

Invocarea istoricului, filosofului și scriitorului francez Michel Foucault, autorul lucrării „Istoria nebuniei în epoca clasică” în care acesta vedea nebunia ca un instrument de control social și putere, nu este câtuși de puțin întâmplătoare. Autorul consideră că această perioadă în care medicina a preluat frâiele puterii ar fi o bună sursă de inspirație pentru celebrul autor. Și ne invită să ne punem niște întrebări complexe precum:

Care sunt lecțiile istoriei referitoare la perioadele în care puterea sanitară a preluat controlul? Ce se întâmplă când medicul conduce turma în locul păstorului divin, așa cum relatează Platon în Omul politic? Ce se întâmplă când medicii adoptă  și încurajează prin puterea ce li s-a dat idei „extravagante” ca să nu spunem periculoase, așa cum a fost în cazul doctorilor deveniți consilierii ministrului sănătății francez Henri Sellier, Robert-Henri Hazemann și Robert-Henri Hazemann? Ce se întâmplă cu alte cuvinte când are loc această „uniune incestuasă” cum o numește Lévy între puterea politică și cea medicală? Care vor fi consecințele? 

Capitolul 2: O surpriză divină

Stă în natura umană să găsească simboluri și semnificații în tot ce se întâmplă. Așadar, nici virusul nu putea scăpa neinterpretat.

Ecologiștii au văzut în el un mesaj clar venit din partea Pământului care ne transmite că specia umană trebuie să se oprească din iureșul nebun al producției care sufocă planeta, pentru a o lăsa să respire. Dar atunci, ciuma neagră, pesta din Atena, raportată de Tucidide, pesta din Teba, tusea din Perinthos, ce au semnificat, din moment ce au avut loc în perioade în care epuizarea combustibilului fosil și concentrațiile ridicate din atmosferă de CO2 nu făceau încă parte din preocupările omenirii?

Pe de altă parte, religia a văzut în virus un mesaj divin, o pedeapsă divină pentru păcatele tot mai grele ale umanității, un moment al căirii și al întoarcerii către divinitate.

Oricum ar fi, și oricât de justificate ar fi aceste teorii, rămân totuși o mulțime de întrebări la care trebuie să răspundem cât mai curând: merită sacrificată toată economia pentru această criză sanitară? Primează oare în acest caz protecția sanitară în defavoarea protecției sociale? Nu a trăit umanitatea dintotdeauna și va trăi întotdeauna, cu tot cu virusuri? Nu cumva vocile care țin cu orice preț să se facă auzite astăzi ar trebui să își cântărească mai atent discursul?

Capitolul 3: Deliciile izolării

Izolarea, închiderea fiecăruia în propria casă, purtarea măștii, păstrarea distanței față de ceilalți, renunțarea la strângerea mâinilor, sunt toate acestea în folosul nostru sau doar un semn de regres al civilizației? 

Introspecția și meditația oamenilor închiși în case s-a transformat într-un val uriaș de jurnale de izolare care au fost în mare parte doar niște încercări eșuate de a surprinde momentul, neavând nimic din măreția marilor capodopere ale literaturii născute în izolare precum: Vizuina lui Kafka; Călătorie în jurul camerei mele de Xavier de Maistre; Muntele vrăjit al lui Thomas Mann; ș.a. Așadar, această izolare minunată a fost doar o nouă ocazie pentru a înțelege că lumea și-a pierdut substanța, că în interior cu toții putăm un mare vid? Izolarea aceasta pe care mulți au văzut-o drept ocazia perfectă de a se redescoperi, de a medita, de a se hrăni spiritual, toată această stare de fericire, de multe ori artificială, nu cumva nu face altceva decât să mascheze stângaci tristul adevăr că până la urmă infernul nu sunt ceilalți (așa cum credea Sartre), ci suntem noi înșine (după cum considera Pascal)?

Capitolul 4: Viața, zic ei

Câte compromisuri suntem dispuși să acceptăm pentru viață?

Criza sanitară a adus cu ea o preocupare excesivă pentru corpul nostru și a exclus în paralel o serie de preocupări care făceau din noi un întreg alcătuit din trup și spirit. Lumea a dezvoltat un adevărat cult al trupului și a uitat în mare parte de sursele de hrană spirituală: cărți, slujbe la biserică, muzee, etc. În schimb sume uriașe de bani s-au dus cu ușurință pe spirt, dezinfectant, măști, alimente, suplimente alimentare, etc.

Ultima suflare a unui om, un moment sacru și solemn a fost înlocuit cu brutalitate de trupuri puse în saci de plastic, ceremonii inexistente și saluturi de rămas-bun transmise pe WhatsApp.

Gesturile de solidaritate umană au îmbrăcat un chip meschin, așa cum a fost solicitarea adresată bătrânilor de a nu aglomera serviciile de reanimare, și de a ceda locul celor mai tineri la teste și vaccinuri.

Tehnologia, blamată până acum pentru că ne dăunează atât nouă, adulților, cât și mai ales, copiilor, a devenit brusc inofensivă, ba mai mult, benefică pentru că ne-a rezolvat toate problemele ce țin de muncă, școală, întâlniri de afaceri, cursuri, etc. 

În aceste condiții, ce părere aveți despre această vorbă înțeleaptă care are rădăcini foarte adânci în trecut: viața nu e viață dacă e doar viață?

Capitolul 5: Adio lumii?

Pandemia a „anulat” toate celelalte probleme grave ale lumii. Dintr-odată presa nu a mai vorbit despre emigranți, încălzire globală, distrugerea pădurii amazoniene, războiul din Yemen sau cel din Siria, Statul Islamic care câștigă tot mai mult teren în Mozambic, Erdogan, Putin, președintele chinez Xi, Iran și politicile lui de înarmare, șomajul în creștere alarmantă din SUA, abuzuri de tot felul și atentate la drepturile omului care se petrec peste tot în jurul nostru. Dintr-odată în lume nu se mai întâmplă nimic decât... coronavirus.

Și în tot acest timp ce se întâmplă în China? Cu ce scop?

Și în tot acest timp ce se întâmplă cu restul lumii? Începe să se resemneze?

Și în tot acest timp se s-a întâmplat cu noi oamenii și cu lumea noastră?

***

Citiți concluzia autorului despre „acest vânt de nebunie care suflă peste lume” și trageți propriile concluzii. Hotărâți voi înșivă cum vreți să trăiți și nu spuneți „adio lumii”...

https://actsipoliton.ro/bernard-henri-levy-acest-virus-care-ne-sminteste-carte?fbclid=IwAR1ElUMTIs2zhr4F1A5Gx7snO4K1MymQaou95L7gJcEj8UiTmMuySxEvOaA

Mai știm ce sărbătorim pe 25 Decembrie?

Covidul ăsta nenorocit, pe lângă suferințele fizice pe care le provoacă celor care au nefericirea să aibă parte de el, e gata-gata să producă mutații și în sufletele oamenilor.

Am văzut o postare pe face book cu link spre un articol cu un titlu foarte interesant: ”Mai spuneți-le și despre Iisus, să nu creadă că pe 25 Decembrie îl sărbătorim pe Moș Crăciun”

Și mi-am dat seama că, stând închiși în case cea mai mare parte a timpului, dacă ne uităm la publicitatea de la televizor avem mari șanse să uităm ce s-a întâmplat acum mai bine de două mii de ani în Ierusalim.

Să uităm că ”ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” a fost înlocuit de ”iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți” și ”dacă cineva îți dă o palmă pe obraz, întoarce și celălalt obraz”

Eh, poate partea cu iubirea pe care a revărsat-o și o revarsă necontenit Iisus asupra noastră mai este cât de cât înțeleasă, acceptată și aplicată de unii, dar am mari dubii că este în stare creștinătatea să o aplice pe cea cu întorsul obrazului. 

Mai știe cineva cum de s-a răspândit așa de mult creștinismul în lume la începuturile sale? La Materialism Dialectic și la lecțiile de istorie din timpul comunismului ni s-a spus că sclavii au acceptat cu ușurință promisiunea eliberării de suferințele de pe pământ prin iluzia ajungerii în rai și că în acest fel religia a constituit pentru ei un fel de opium care le-a încețoșat mințile.

Eu cred că nu numai promisiunea aceasta i-a făcut să adere și să răspândească religia creștină ci și faptul că Sfântul Petru a avut un vis extraordinar. Iisus a spus că el nu a venit să schimbe legea (cele 10 porunci de pe Muntele Sinai, am înțeles eu) dar legea iudaică avea multe restricții și reglementări, mai ales în cazul hranei, care poate nu conveneau celor cărora li se propovăduia noua religie.

În plus Vechiul Testament spunea că Dumnezeu (Iahve, Adonai, Savaot, Elohim și multe alte nume) a făcut legământ numai cu evreii să îi ajute în toate cele dacă îl adoră numai pe EL. Dar celor cărora li s-au adresat apostolii erau de multe alte neamuri. Iisus nu a făcut neapărat deosebire între neamuri (cum mai fac astăzi mulți pretinși creștini) și a făcut un nou legământ, care este Noul Testament.

Visul lui Petru, dacă mi-l aduc bine aminte, este că pe o fața mare de masă erau așezate multe și felurite bucate, unele permise de VT, altele nu. Și el a înțeles că asta înseamnă că la masa Domnului Nostru Iisus Christos se pot așeza și înfrupta toate neamurile, indiferent de rasă, gen, stare socială.

Pavel este, înțeleg eu, cel care, ca fost soldat roman, a organizat primele comunități și i-a învățat să trăiască împreună. Poate că singurul lucru adevărat în ce privește ideologia comunistă este că primele comunități creștine au fost de fapt ceea ce le spune numele: organizații comuniste, dar care au avut la bază adorarea lui Dumnezeu, Iisus Christos ca Fiu al Lui și Duhul Sfânt care îi unea în conștiință, lucru ulterior negat de ideologii comuniști moderni.

Deci să-l lăsăm un pic pe Moș Crăciun să răsufle oleacă și să ne amintim că acum mai bine de două mii de ani s-a coborât pe pământ Lumina Lumii în chip de prunc sfânt.

Am să vă prezint o serie de tablouri dedicate nașterii lui Iisus. Voi afișa întâi lista cu numele tablourilor apoi imaginile. Dar înainte am să vă arăt care îmi place mie cel mai mult. E un tablou pictat de Rogier Van Der Weiden. Mi se pare cel mai spiritualizat.

01. Unknown Master, Nativity Scene in Castelseprio (9th century)

02. Unknown Master, Nativity Scene in Cappello Palatina Palermo (1150)

03. Giotto di Bondone, Nativity Scene in the Lower Church of San Francesco d’Assisi (1304 und 1306)

04-Duccio di Buoninsegna - The Nativity with the Prophets Isaiah and Ezekiel

05. Unknown Master, Byzantine Fresco in the Peribleptos-Church Mistra, Greece (mid-14th century)

06. Gentile da Fabriano, Adoration of the Magi (1423)

07. Rogier van der Weyden, Bladelin Triptych (1445-48)

08. Francesco di Giorgio Martini, Nativity (1460)

09. Piero della Francesca, Nativity (1470-75)

10. Hugo van der Goes, Portinari Altarpiece (c.1475) Detail

10. Hugo van der Goes, Portinari Altarpiece (c.1475)

11. Geertgen tot Sint Jans, Birth of Jesus (1484-90)

12. Lorenzo Costa, Nativity (1490)

13. Sandro Botticelli, The Mystical Nativity (1500-1501)

14. Jan Gossaert, The Adoration of the Kings (1510-15)

15. Albrecht Altdorfer, Nativity (c.1513)

16. Matthias Grünewald, Concert of Angels and Nativity (1515)

17. Pieter Bruegel the Elder, Anbetung der Heiligen drei Könige (1564)

18. El Greco, The Nativity (1603-05)

19. Michelangelo Merisi da Caravaggio, Nativity with San Lorenzo and San Francesco (1609)

20. Georges de La Tour, L’adoration des bergers (c.1645)

21. Rembrandt, Adoration of the Shepherds (1646)

22. Nicholas Poussin, Nativité (c.1653)

23. Arthur Hughes, Nativity (1857-58)

24. Paul Gauguin, Geburt Christi, des Gottessohnes (1896)