Doctorul Ou

Prietena mea Mihaela nu e prea versata in folosirea calculatorului. Totusi, de dragul meu, mi-a fw un articol interesant primit de la cineva care, asa cum se procedeaza de obicei si cum ma enerveaza pe mine (nu, draga Mihaela, nu te speria, nu tu ma enervezi ci obiceiul de a trece intr-o forma de folclor materiale la care cineva a trudit destul, fie si numai compiland sau traducand alte articole, ca sa merite sa i se pomeneasca numele) nu pomeneste nimic de sursa. 


Am gasit f repede sursa si acum, de dragul Mihaelei, voi copia articolul, dar nu de pe email, unde se folosesc doua marimi diferite de fonturi, ci direct de la izvor; Trebuie insa sa fac o precizare: eu nu verific pe propria persoana retetele naturiste pe care le public. Cand am comentarii le fac, de data asta insa nu am nimic de comentat. 

Doctorul OU


Un ou este o capodopera neintrecuta a naturii. El contine aproape toate vitaminele si microelementele necesare pentru intarirea sanatatii. Motiv temeinic ca sa-l folosim si ca medicament 


Au trecut timpurile cand domina o teorie gresita, precum ca ouale contin colesterol daunator. Ultimele cercetari medicale arata ca in componenta lor se gasesc lecitina, holina si colesterol "bun". Ficatul nostru foloseste colesterolul din ou pentru producerea de secretii biliare si formarea de celule noi; lecitina hraneste creierul si dizolva depunerile aterosclerotice din vasele sanguine, iar holina este foarte importanta pentru imbunatatirea memoriei si eliminarea toxinelor din ficat.
Ouale sunt un depozit adevarat de vitamine A, K, E, grupa B, niacina, biotina si acid folic. Dupa cantitatea de vitamina D, de care ducem li 


psa aproape toti, ouale sunt pe locul doi dupa uleiul de peste. In ou se afla combinatia optima de microelemente: fosfor, fier, cupru, mangan si cobalt, iar in coaja - Ca si Mg. Ouale contin si niste fermenti cu efect antimicrobian, antiedemic si antiinflamator. 
Dar asta nu inseamna ca de acum inainte trebuie sa incepem ziua cu omleta, ou fiert sau ochiuri, ca sa nu epuizam pancreasul si tractul digestiv, care inca nu "s-au trezit". 


Nutritionistii recomanda:


* Sa mancam ouale dupa ora 14, cand organismul asimileaza mai bine nutrientii din ou, mai ales in perioada septembrie-iunie, cand organismul are nevoie crescuta de vitamine.
* Pentru intarirea imunitatii si imbogatirea organismului cu vitamine si microelemente se prepara bucate in care ouale se combina cu zarzavat, legume si frunze verzi de papadie, trifoi, podbal, tei, artar dulce si urzica.
* Pentru copii si tineri este util consumul zilnic de ou, iar la varsta a III-a, sunt de ajuns 2-3 oua pe saptamana.
* Ca sa pastram nutrientii din ou si sa asiguram asimilarea lor, ouale de gaina se tin pe foc un timp scurt, pana se intaresc putin (omleta sau oua fierte).
* Ouale crude nu sunt sterile. Coaja lor are multi pori prin care respira viitorul pui, dar si prin care microbii patrund inauntru. De aceea, se recomanda sa spalati bine ouale, chiar si inainte de fierbere, ca sa preveniti salmoneloza.


Vindecatorii recomanda:


Din mosi-stramosi ouale au fost folosite de romani atat pentru vindecare, cat si pentru indeletniciri magice.
1. Pentru tratarea arsurilor, vracii de la tara amestecau doua albusuri cu o lingura de ulei si o lingura de frisca. Cu acest amestec se ungea locul afectat de cateva ori pe zi.
2. Pentru tusea provocata de o raceala puternica se amesteca bine doua oua crude, doua capatani de usturoi pisate si 100 g de osanza topita. Se frectioneaza cu alifia obtinuta talpile, apoi gleznele si in continuare pana la genunchi, timp de 3 zile.
3. Furunculoza si abcesul se trateaza cu efect bun folosind un "aluat" obtinut din doua galbenusuri crude, o lingura miere de albine, 1/2 lingurita de sare si putina faina. Se obtine un amestec asemanator cu argila umeda. Se modeleaza o turtita care se aplica pe furuncul si se tine pana la spargerea lui, datorata antibioticului natural din ou.
4. Pentru vindecarea ranilor si arsurilor se foloseste si o alifie preparata din oua fierte tari. Se scot galbenusurile din 5 oua si se prajesc in 100 g de unt topit sau untura, pana se obtine o masa omogena, de culoare maro, cu care se ung de doua ori pe zi locurile bolnave, ranile, ulceratiile, arsurile etc. Alifia se pastreaza la frigider, in sticluta de culoare inchisa.
5. In tratarea psoriazisului se foloseste alifie care contine albus de ou. Intr-un vas de sticla se amesteca 5 linguri de vaselina curata, 1 lingura crema de corp pentru copii, 1 lingura miere de albine si un albus de ou. Toate componentele se bat 20 minute cu furculita sau se amesteca cu mixerul, pana se obtine un unguent solid, care se va pastra in borcane inchise etans, in frigider. Locurile afectate se freaca cu alifia obtinuta, de 2 ori pe zi, un timp indelungat. In primele doua luni, efectul nu se observa, iar apoi pielea se curata repede. Pe locul afectat ramane o pata pigmentata diferit de culoarea naturala, dar cu timpul pata dispare.
6. Pentru diminuarea durerii in articulatiile inflamate se prepara un amestec din doua linguri de sare si un ou. Ingredientele se bat bine, se intind pe o bucata de tifon impaturit sau pe un prosopel de bumbac si se infasoara articulatiile bolnave. Pe masura ce pansamentul se usuca, se mai aplica din amestec, de 3-4 ori. 
7. Persoanele cu ulcer stomacal sau duodenal pot sa-si rezolve problema cu un amestec din doua albusuri de ou crude, 1,5 linguri miere de albine si 15 g de unt. Amestecul incalzit pe baie de aburi se bea cu 2 ore inainte de ora obisnuita de trezire, dupa care se mai sta in pat 2 ore, intai pe partea dreapta, apoi pe spate si pe partea stanga. Regimul dureaza 6 luni.
8. Pentru vindecarea ranilor, taieturilor, mai ales pe degete, batranii folosesc si acum o metoda straveche. Se sparge un ou crud, se desprinde de coaja pielita alba si se infasoara taietura cu ea (pe partea umeda). Se panseaza cu o fasa de tifon. Pielita se lipeste strans de deget dupa ce se usuca, protejeaza rana de infectie si favorizeaza procesul de granulare. In functie de gravitatea problemei, se lasa pe deget 7-10 zile.


Leacuri cu coaja de ou

Au trecut timpurile cand se considera ca lipsa de calciu provoaca numai rahitism la copii si osteoporoza la batrani. Cercetarile medicale au dovedit ca insuficienta de calciu afecteaza sistemul cardio-vascular, provoaca aparitia celulelor canceroase, nervozitate, scadere de memorie, insomnie, iar la femeile aflate la menopauza apar crampe la muschii pulpei. Dar calciul din ou regleaza si procesul de crestere a celulelor, tesuturilor, participa in procesul de metabolism, este indispensabil in activitatea corecta a sistemului nervos si in contractia musculara. Calciul asigura coagularea sangelui si o imunitate buna. El este elementul principal care asigura PH-ul corect in organism. Toate calitatile enumerate ne ajuta sa mentinem o stare de sanatate buna.
Concomitent cu descoperirile medicale, farmaciile s-au umplut cu tot felul de preparate de calciu, mai ieftine si mai scumpe, dar numarul de bolnavi tot nu scade, deoarece noi nu avem nevoie de orice fel de calciu, avem nevoie doar de calciu organic, usor asimilabil. In natura exista doua feluri de asemenea calciu - in corali si in coaja de ou. Atata timp cat in Romania nu exista corali, ramane sa ne indreptam atentia asupra cojilor de ou, care contin aproape 90% din elementul-minune calciu.


Preparate din coaja de ou


* Cea mai simpla metoda de imbogatire a organismului cu microelementul calciu este prepararea citratului de calciu, obtinut din 2 g de coaja pisata, amestecata cu o lingura de suc de lamaie proaspat stors. In varianta asta, calciul se asimileaza aproape in totalitate si nu provoaca aparitia de pietre la rinichi si in vezica biliara sau depuneri in articulatii si in vasele sangvine. 
Cea mai potrivita perioada pentru luarea citratului este intre orele 19-20, deoarece calciul se asimileaza mai bine pe timpul noptii. Este bine ca toti oamenii peste 40 de ani, mai ales femeile in perioada de premenopauza, sa consume regulat, in mod deosebit iarna, citratul de calciu, nu neaparat pentru profilaxia osteoporozei, dar mai ales pentru intarirea tuturor sistemelor organismului. 
* Pulberea de ou (obtinuta prin pisarea si cernerea cojilor bine spalate) se da copiilor incepand de la varsta de 6 luni, adolescentilor si neaparat femeilor insarcinate. O cura dureaza o luna, cu pauza de o luna. Curele se repeta. 
* Balsam din ou. Li se recomanda persoanelor cu boli ale aparatului locomotor, cardio-vascular, astm bronsic, parodontoza, exfolierea unghiilor, alopecie (caderea parului), crampe musculare nocturne si insomnie. Un borcan de 3 litri se umple cu oua de casa, dar mai bine cu oua de prepelita bine spalate si uscate. Peste oua se toarna suc de lamaie, ca sa fie cu 2 degete deasupra lor.
Borcanul se inchide cu capac de plastic si se lasa 2 saptamani la racoare. Dupa dizolvarea cojilor, amestecul se agita energic cu o lingura de lemn, in asa fel ca peliculele sa se rupa. Amestecul se strecoara prin sita, peliculele si bucatelele de coaja ramasa nedizolvata se arunca, iar in lichid se adauga 250 ml de coniac de calitate (in loc de conservant) si, dupa dorinta, 200 g miere de albine. Se consuma cate o lingura, de 3 ori pe zi, cu 30 minute inainte de masa sau la 40-60 minute dupa masa. Balsamul se foloseste cu succes si in caz de fractura, deoarece ajuta la formarea rapida a calusului osos.
Culoarea cojii nu are importanta, conditia principala este ca ouale sa fie proaspete, de la gaini sau prepelite sanatoase, cel mai bine sa fie din gospodaria proprie. Efectul maxim se obtine daca se folosesc oua de prepelita, care au o componenta mai bogata de microelemente.
ATENTIE: ouale de rata, gasca sau de la pasarile salbatice nu se folosesc pentru tratamente.

Elena Josan


Am zis eu ca nu comentez dar nu inteleg de ce se recomanda coniacul drept conservant. Tuica de 40 de grade (a-ntaia, sau palinca) de casa n-o fi la fel de buna? In plus e si mai usor de gasit, fiind autohtona. Pesemne materialul a fost tradus, cel putin in acesta parte, din franceza

Neştiutele proprietăţi terapeutice ale cireşelor

Inainte de a copia din ziarul Lumina articolul cu acest nume vreau sa spun ca se pare ca am devenit persoana importanta, pt ca din ce in ce mai multe comentarii, unele cerandu-mi schimb de linkuri, sunt de fapt reclame la diferite produse. De aceea imi pare bine ca am setat moderare la comentarii pt ca deja nu mai fac greseala sa le public, cum s-a intamplat la inceput, ci le resping direct.

De pilda cineva incearca sa-mi vindece "Durerile de cap" prin reclame la genti, nici macar Louis Vuitton.

Si acum sa trec la articolul propriu zis. Am povestit candva ca una din frustrarile copilariei mele a fost aceea ca in gradina nu aveam ciresi. Cand fetita mea mai mare (zic fetita pt ca avea doar 2 ani si opt luni) s-a imbolnavit de hepatita si a fost trimisa val-cartej cu salvarea la spitalul Victor Babes (n-am inteles niciodata de ce a trebuit sa vina salvarea noaptea), spre sfarsitul lui Decembrie m-am internat si eu cu ea.

In salon se organizase o adevarata gradinita si copiii mai marisori, care veneau sa le citesc poezii si povesti, stiind ca vor trebui sa tina un regim destul de strict intrebau invariabil "dar cirese avem voie?". Mai era atat pana la vremea cireselor dar micutii de ei visau inca de atunci la acele fructe.

Nu mai spun ca a fost o vreme in care nici nu gaseai fructe in piata, mai ales cirese (la Aprozare, magazinele de stat care vindeau fructe si legume se mai gaseau cateodata fructe, dar ffff rar cirese, va vine a crede cand vedeti abundenta de acum?) si imi amintesc ca am stat odata la o coada enorma si in fata mea era o fetita pe care adultii o tot depaseau. M-am revoltat de nesimtirea lor si am impus ca fetita sa-si pastreze randul la coada. Asa a reusit ea sa cumpere ultimele cirese de pe taraba. Desi eu n-am mai apucat am fost multumita ca macar fetita a reusit sa aiba cirese la masa.

Si acum trec la copy/paste, poate dupa asta dati o fuga in piata si mai gasiti cirese.

Neştiutele proprietăţi terapeutice ale cireşelor
Duminica, 13 Iunie 2010

prof. univ. dr. Constantin I. MILICĂ

A venit vremea cireşelor şi puţini cunosc câte efecte miraculoase au atât fructele, cât şi codiţele lor pentru sănătatea noastră. De aceea, astăzi vă prezentăm toate informaţiile legate de beneficiile pe care aceste fructe le aduc celor aflaţi în suferinţă.

Cireşii sunt arbori fructiferi cultivaţi în toate regiunile ţării, la câmpie, deal şi în zona de munte, până la altitudinea de 1.000 m. În stare sălbatică, cireşul creşte spontan prin păduri, tufişuri, coaste însorite, grohotişuri, preferând soluri uşoare, nisipoase, reavene, aluvionare, brun-roşcate şi cernoziomuri. Denumirea ştiinţifică a cireşului este Cerasus avium - sin. Prunus cerasus. În România există 3 varietăţi de cireş, cu peste 25 de soiuri cultivate.

Cultura cireşului este cunoscută de peste 2.500 de ani, la început în Asia, între Marea Neagră şi Marea Caspică, de unde a trecut în Europa. În stare sălbătică se întâlneşte în China, Iran, Turkestan, Caucaz, Crimeea, Turcia, Africa de Nord şi sud-estul Europei.

Cireşul este un arbore impozant, înalt de 10-20 de metri, cu rădăcini puternic ramificate, cu trunchiul drept, scoarţa netedă, brun-cenuşie, ce se exfoliază în fâşii circulare, frunze alungit-ovale şi flori albe.

Înflorirea are loc în lunile aprilie-mai, iar fructificarea începe în mai-iunie, în funcţie de particularităţile soiului. Cireşul cultivat trăieşte 25-40 de ani, iar cel sălbatic ajunge până la 100 de ani.

În scopuri terapeutice se folosesc fructele bine coapte, intens colorate şi neatacate de dăunători. Îm paralel, se colectează, separat, codiţele fructelor, care se usucă la soare în strat subţire. Pentru a evita mucegăirea sau brunificarea, codiţele se întorc în fiecare zi şi se păstrează în pungi de hârtie. În aceste condiţii, codiţele vor avea gust amărui-astringent şi culoarea brun-verzuie.

Fructele de cireş au o valoare energetică redusă, cuprinsă între 43-89 kcal/100 g fructe proaspete, în medie 57 kcal/100 g. Conţin o mare diversitate de componente nutritive, între care pot fi menţionate: 6-15% zaharuri (mai ales levuloză asimilabilă de către diabetici), acizi organici (îndeosebi acid salicilic), proteine, pectine, caroten, saponine, flavonoizi, vitamine (C, A, B1, B2, E, PP) şi o cantitate optimă de săruri minerale, îndeosebi potasiu (220 mg%), precum şi Ca, P, Mg, Fe şi unele microelemente absolut necesare în terapia umană (Zn, Cu, Mn, Co). Mare importanţă are acidul elagic, care anihilează efectele unor substanţe cancerigene, naturale sau sintetice, prevenind astfel incidenţa cancerului.

Proprietăţile terapeutice şi acţiunile specifice

Cozile de cireşe au puternice efecte diuretice datorită conţinutului ridicat de săruri de potasiu şi flavonoide. În plus, s-au constatat şi proprietăţi astringente şi antidiareice (datorită conţinutului în taninuri), apoi proprietăţi depurative, antifebrile şi antiinflamatoare renal.

Pentru aceste proprietăţi, ceaiul din cozi de cireşe sau vişine este mult recomandat în:

- afecţiuni renale (litiază urică, pielite, nefrite, pielonefrite, cistite, uretrite, retenţie urinară, colici renali, infecţii renale, hidropizie);

- afecţiuni ale aparatului digestiv (diaree, ascită);

- reumatism, gută, artrite;

- prevenirea aterosclerozei şi pericarditei;

- tratarea edemelor şi a celulitei.

Forme de utilizare

- decoct preparat dintr-un pumn de codiţe uscate la 600 ml apă rece; se fierbe 10 minute la foc mic, se infuzează acoperit 20 de minute, se îndulceşte şi se bea călduţ între mese, prin fracţionare în 3-4 reprize în cursul zilei, având efect în tratarea durerilor de rinichi provocate de litiază renală. Efectul diuretic se măreşte în cazul când se asociază cu frunze de merişor, mesteacăn, coada-calului, teci de fasole, mătase de porumb şi seminţe de măceş. Pentru a îmbunătăţi gustul, ceaiul strecurat se toarnă fierbinte peste 250 g cireşe proaspete sau mere tăiate în felii, ţinându-se vasul acoperit încă 20 de minute. Fructele se zdrobesc prin presare, se amestecă cu ceaiul şi se bea cu mare plăcere;

- infuzia din cozi de cireşe neîndulcită se bea contra tusei, la dureri de stomac şi lumbago, precum şi în boli de rinichi.

În uz extern, se fac băi de mâini şi picioare cu decoct din cozi de cireşe (un pumn de cozi uscate la un litru apă clocotită); se fierbe 5 minute, se infuzează acoperit 10 minute şi se fac două băi pe zi.

- fructele de cireş prezintă efecte diuretice, laxative, depurative, detoxifiante, antianemice, hemostatice, sedative, antimigrenoase, diaforetice, antigripale, hipotensoare, antireumatismale, remineralizante, energizante fizic şi psihic, tonice, reconfortante, răcoritoare.

Consumul de fructe are efecte vindecătoare în:

- boli ale aparatului digestiv (constipaţie, gastrite, atonie hepatică, vome, colite de fermentaţie şi de putrefacţie, hepatite cronice, litiază biliară, dureri de stomac, gastroenterite). Un rol important al fructelor constă în favorizarea digestiei ca urmare a normalizării tranzitului intestinal.

Infuzia din fructe uscate (o lingură la 250 ml apă clocotită) se mai fierbe 1-2 minute, se infuzează acoperit 10-15 minute, se strecoară şi se beau 3 căni pe zi, cu recomandare la persoanele care suferă de colite de fermentaţie, litiază biliară, ateroscleroză, obezitate şi pentru prevenirea bătrâneţii.

În uz extern, se aplică fructe zdrobite sub formă de cataplasmă pusă pe frunte, pentru tratarea stărilor de ameţeli, migrene şi dureri de cap. Cataplasma aplicată pe obraz şi gât, sub formă de mască cosmetică, redă elasticitatea pielii prin efecte tonice, revigorante şi vitaminizante. În plus, combate petele de bătrâneţe, pecingine, pistrui şi crăpături ale pielii.

Recomandări pentru soiurile timpurii

Întrucât sunt mai puţin dulci, cireşele de la soiurile timpurii pot fi considerate ca un panaceu universal în tratarea unor boli metabolice (diabet zaharat, colesterol ridicat, obezitate, celulită):

- boli cardiovasculare (hipertensiune arterială, ateroscleroză, insuficienţă cardiacă, arterită);

- afecţiuni respiratorii (tuse, gripă, stări febrile, faringită, laringită, bronşite, pleurezie, favorizarea transpiraţiei);

- afecţiuni renale (litiază, nefrită, uretrită, catar urinar, cistită, ciclu menstrual abundent);

- artrite, reumatism, dureri lombare şi gută;

- combaterea anemiei, demineralizării organismului şi creşterii întârziate la copii;

- eliminarea toxinelor din organism;

- acţiune tonică pentru sistemul nervos şi vitalizantă a organismului;

- combaterea obezităţii şi celulitei (se consumă două zile pe săptămână 0,5-1 kg vişine, fără alte alimente);

- prevenirea şi întârzierea procesului de îmbătrânire.

Posibilităţi de conservare a fructelor

Consumul fructelor se face atât în stare proaspătă, cât şi sub diferite preparate culinare (compoturi, sucuri, siropuri, dulceţuri, gemuri):

- sucul din fructe, obţinut prin presarea cireşelor proaspete, se consumă câte 2-3 căni pe zi, fiind un adjuvant de calitate în combaterea colitelor de fermentaţie, dureri intestinale, hepatite cronice, litiază biliară, sechele după hepatite şi pentru dezintoxicarea sângelui;

- compotul de cireşe este un bun remediu pentru stările de indigestie, mai ales la copii şi persoane în vârstă;

- siropul de cireşe, preparat dintr-un kg suc de fructe şi 1,5 kg zahăr, se consumă diluat cu apă minerală sau plată şi este o excelentă băutură răcoritoare, cu efecte antifebrile, reconfortante, antianemice şi cu acţiuni în stimularea creşterii întârziate la copii, precum şi în menţinerea tinereţii;

- dulceaţa de cireşe este indicată în caz de indigestie la bătrâni şi copii.

Ienuparul

Umbland dupa vraci morti care continua sa-si faca reclama prin intermediul emailurilor am dat peste un interesant articol despre ienupar:

FARMACIA FAMILIEI

IENUPARUL
(Juniperus communis)

Este un arbust conifer care creste in palcuri, in raristi si margini de paduri, in zona de deal si de munte. Are frunze aciculare, cu o dunga alba pe fata si verde inchis pe dos, cu flori mici, galbene si verzi. Fructul, rotund si carnos, care contine un ulei aromat volatil, precum si frunzele se folosesc in scopuri terapeutice. Principiile active ale ienuparului actioneaza diuretic, sudorific, expectorant, antitusiv, antispastic, antireumatic. Activeaza puternic metabolismul. Administrarea indelungata provoaca iritatii renale. Cura cu ienupar nu se prescrie in nefrita acuta si cronica, in nefroza, deoarece provoaca hematurie si chiar hemoragii intestinale. Atentie: nici un preparat de ienupar nu se administreaza mai mult de sase saptamani.

Tuse si bronsite cronice

- Peste doua lingurite de planta se toarna o cana de apa clocotita. Se lasa sa se infuzeze 15 minute. Se strecoara. Se beau patru linguri pe zi.
- Inhalatie cu doua lingurite de boabe oparite cu o cana de apa. Se inspira aburul emanat.
- Inhalatie cu cateva picaturi de ulei de ienupar (se gaseste in farmacii) puse intr-un vas cu apa fierbinte. Se inspira profund.

Diabet

Se prepara o infuzie dintr-o lingurita de boabe uscate, oparite cu o cana de apa clocotita. Se lasa acoperita 15-20 de minute. Se strecoara. Se bea de-a lungul unei zile in mai multe reprize.

Reumatism

- Infuzie din doua lingurite de boabe uscate peste care se toarna o cana de apa in clocot. Se acopera si se lasa sa se infuzeze 15-20 de minute. Se strecoara. Se iau patru linguri pe zi, la intervale egale de timp.
- Decoct din 100 g boabe de ienupar, fierte intr-un litru de apa, vreme de cinci minute. Se adauga cu totul in apa din baie.
- Masaje pe locurile dureroase, cu tinctura de ienupar (10 g de boabe se macereaza in 100 ml de alcool concentrat, vreme de zece zile).

Stimularea circulatiei periferice

Se fac bai cu apa la o temperatura de 37?C, in care se adauga zece litri de solutie de ienupar (se obtine prin fierberea a trei kilograme ramurele si 200 de boabe in zece litri de apa).

Hepatita epidemica

Infuzie din doua lingurite de mladite tinere (se recolteaza acum, primavara) maruntite, oparite cu o cana de apa. Se bea intr-o zi, cate o lingura, din ora in ora.

Retineri de lichid in tesuturi

Infuzie dintr-o lingurita de boabe oparite cu o cana de apa. Se lasa sa stea acoperita zece minute, se strecoara si se bea in mai multe reprize pe zi (la ore fixe).

Cura de primavara

Ienuparul este un depurativ foarte puternic. Favorizeaza eliminarea toxinelor din organism prin diureza si transpiratie. Se recomanda administrarea unui decoct diluat (se fierbe cinci minute) cu 10-20 boabe la un litru de apa. Cantitatea se bea in cursul unei zile. Se recomanda in cure de primavara.

Cura cu 213 boabe

Pentru a face o cura completa aveti nevoie de 213 boabe de ienupar. (Cura este contraindicata in afectiunile renale inflamatorii). Modul de administrare: in prima zi se mesteca 4 boabe de ienupar, a doua zi - 5 boabe si asa mai departe, pana la 13 zile, apoi se scade cate un bob pe zi, pana se ajunge iarasi la 4 boabe. Inainte de a fi inghitite, boabele se maruntesc foarte bine cu dintii. Cura este indicata in urmatoarele afectiuni: obezitate, mastoza chistica, guta, litiaza urinara, reumatism, dereglari hormonale, afectiuni hepatice si biliare, afectiuni gastro-intestinale, afectiuni circulatorii, astm bronsic, viroza respiratorie.
Prof. OCTAVIAN BARBU

Fasolea verde

In anul 2000, cand inca mai figuram in evidenta cabinetului de oncologie al Sectorului 6 doctorita m-a anuntat, dupa niste analize repetate, ca m-am procopsit cu un dragut de diabet. Cantaream atunci nici mai mult nici mai putin decat 100 (o suta) de kg.

Pt ca unul din factorii favorizanti pt diabetul de tip II este obezitatea si pt ca vazusem pe cineva care avea aceasta maladie dar nu a tinut regim ca a murit urat, m-am speriat si am decis ca e cazul sa iau masuri pt a controla diabetul prin dieta. Am scos din alimentatie timp de trei luni orice urma de fainoase, orez, morcovi, sfecla rosie, pt a putea consuma ceva mai multe fructe decat era indicat in cartea pe care mi-am procurat-o.

Rezultatul a fost ca am slabit 15 kg in acele trei luni, din pacate mare parte din ele le-am pus la loc in deceniul care a urmat, am mai dat putin jos in timpul excursiei in Paris, in plus la un moment dat dr de familie mi-a recomandat si glurenorm, pt ca dieta nu mai e suficienta pt controlul glicemiei (mai ales ca nu mai respect cu strictete consumul de carbohidrati). N-am putut slabi mai mult nu numai din lipsa de vointa, ci si pt ca sufar si de insuficienta tiroidiana.

Am avut noroc in acea vara ca pe piata s-a gasit multa fasole verde la preturi f accesibile, a fost baza alimentatiei mele, pe langa fructe si salata verde, se stie ca tecile uscate de fasole sunt reputate ca scad glicemia, cred ca acelasi efect l-a avut si fasolea verde. Am baut si ceaiuri de urzica, frunze de dud si de afine si teci de fasole uscata. Acum mi s-a cam acrit de atatea ceaiuri (mi se face greata cand beau), poate totusi am facut abuz.

Trecand in revista niste emailuri mai vechi am gasit unul care-mi fusese fw de o prietena, care email continea un articol preluat din Formula As, despre efectele binefacatoare ale consumului de fasole verde. Asa ca o sa fac un copy/paste, spre bucuria celor interesati de tratamentele naturiste si de farmacia din gradina de zarzavat.

FASOLEA VERDE

Cu cat mai colorata, cu atat mai puternica

- un aliment-medicament prea putin cunoscut -

Originara din America Centrala, a fost adusa de conchistadorii spanioli in Europa, si apoi raspandita si in Asia. In Romania, prima folosire a fasolei in alimentatie este consemnata in anul 1742, iar de atunci, pastaile sale au devenit parte integranta a bucatariei traditionale. Adesea a fost denumita carnea saracului, pentru ca este foarte bogata in proteine, la fel ca surata sa, lintea. Ceea ce s-a stiut mai putin despre fasole pana de curand este ca pastaile sale constituie si un medicament foarte valoros, asa cum vom vedea:

Soiuri de fasole cu valoare terapeutica

Desi titulatura oficiala este de fasole verde, de regula, fasolea pastai pe care o gasim in piete si in magazine are culoarea... galbena, mai rar verde sau verde cu dungi rosietice. Culoarea galbena a pastailor vine de la flavonoidele (substante cu efecte antiinflamatoare si antioxidante) pe care le contine; culoarea verde - de la continutul mare de clorofila (care are o actiune depurativa, antitoxica); culoarea roscata, cu care este uneori impestritata fasolea, vine de la asa-numitii pigmenti antocianici (cu efecte antitumorale si antioxidante puternice). Asadar, toate varietatile de pastai sunt bune in terapie, cu conditia sa fie sanatoase, fara brunificari, fara portiuni deshidratate sau cu coloratia schimbata. Cu cat fasolea are, indiferent de soiul sau, o coloratie mai vie, mai intensa, cu atat are o actiune mai puternica.
Cum preparam si cum consumam fasolea verde

De regula, fasolea se consuma fiarta rapid in apa sau, mai bine, in abur, gatirea prin prajire sau la cuptor distrugandu- i mare parte din vitamine si din alte principii active. De asemenea, conservele cu fasole pastai nu mai pastreaza - conform studiilor nutritionistilor - aproape nimic din puterea curativa a pastailor proaspat gatite.

Fasolea verde fiarta se obtine prin punerea pastailor bine spalate si curatate de impuritati intr-o oala de inox, in care apa deja fierbe. Se lasa sa clocoteasca la foc mic si se inteapa din timp in timp pastaile cu o furculita. In momentul in care devin moi si furculita intra cu usurinta in ele, fierberea s-a incheiat. Unii bucatari profesionisti adauga bicarbonat de sodiu la fierbere, pentru a mentine culoarea vie a pastailor - este o greseala, prin aceasta metoda distrugandu- se multe principii active. Spre final se adauga ulei, suc de rosii, condimente si sos alb.

Fasolea verde fiarta in aburi se obtine cu ajutorul asa-numitelor steamere, aparate electrice care se gasesc in comert. Inainte de a fierbe fasolea, pastaile se spala bine si se curata. Dupa expunerea la abur, fasolea se lasa sa se raceasca si se poate consuma simpla (cu ulei de masline si cu sare) ori cu diferite sosuri (de usturoi, de busuioc, de masline, de menta, de ghimbir, de cimbru). Fierberea fasolei in abur este cea mai sanatoasa metoda de preparare termica descoperita pana in prezent, prin care sunt pastrate foarte multe din vitaminele, mineralele in forma asimilabila, pigmentii si alte substante active din aceasta leguminoasa.

Tratamente preventive

Ateroscleroza
- foarte multe din substantele active continute de fasolea verde au o actiune demonstrata de prevenire a formarii placilor de aterom pe artere. Vitamina A si C, magneziul, potasiul, acizii grasi Omega 3 continuti in pastaile de fasole, toate contribuie la acest efect antiaterosclerotic, scazand procentul de colesterol negativ (LDL) si impiedicand oxidarea si depunerea acestuia pe peretii vaselor de sange.

Diabetul
- un consum ridicat de fasole verde pe timpul verii impiedica asimilarea zaharurilor, datorita continutului de fibre alimentare al acestei leguminoase. Se recomanda curele cu o durata de o luna, timp in care se consuma fasole patru zile pe saptamana.

Prevenirea cancerului de colon
- vitaminele si pigmentii din tecile pastailor protejeaza celulele intestinului gros de actiunea mutagena a unor substante cancerigene, prezente frecvent in alimentatia moderna. Apoi, fibrele alimentare continute de fasole reduc, cu peste 50%, posibilitatea de a face cancer de colon, daca sunt consumate constant.

Tulburari de memorie
- vitamina B1, continuta de catre fasolea verde, are un rol important in stimularea si in mentinerea functiilor cognitive ale creierului, in special a memoriei. Ea participa la sinteza acetilcolinei, un neurotransmitator esential pentru memorie si a carui absenta este corelata cu aparitia Alzheimer-ului.

Osteoporoza, rahitism
- fasolea este printre cele mai bogate alimente in vitamina K si, in plus, prezinta avantajul ca poate fi consumata in mari cantitati. Or, vitamina K joaca un rol crucial in mentinerea sanatatii sistemului osos. Un studiu german arata, de pilda, ca femeile ajunse la menopauza si care consuma regulat vitamina K, din surse naturale, sunt mult mai putin afectate de osteoporoza si mult mai putin susceptibile la fracturi. Aceasta vitamina, continuta din abundenta de catre fasole, incetineste actiunea unor celule, numite osteoclaste, care sunt responsabile de pierderea de substanta osoasa.

Litiaza biliara
- consumul de fasole verde aduce in organism o cantitate importanta de fibre alimentare, adica de substante nedigerabile, care joaca un rol de matura, curatand tubul digestiv. Ei bine, cercetarile arata ca un consum regulat al acestor fibre alimentare previne si aparitia litiazei biliare.

Tratamente interne

Hipertensiune arteriala
- magneziul si potasiul din fasolea verde sunt doua medicamente care fac un tandem redutabil in reducerea si stabilizarea tensiunii arteriale. Se recomanda consumul a 240 g de fasole pe zi, vreme de macar o luna, tratamentul fiind util si pentru prevenirea unor complicatii grave ale hipertensiunii arteriale, cum ar fi infarctul sau accidentul vascular cerebral.

Constipatia
- cercetatorii de la Facultatea de Medicina din Chicago au aratat ca doua portii de fasole verde (aproximativ 280 g), consumate zilnic, contin doza ideala de fibre alimentare insolubile necesara pentru normalizarea tranzitului intestinal. Cele aproximativ 30 g de fibre alimentare continute in doua portii de fasole verde imping precum un piston materiile reziduale din colon, curata peretii intestinului gros si ajuta la refacerea florei intestinale, afectata de hrana nesanatoasa.

Valori ridicate ale colesterolului si ale trigliceridelor
- aceleasi fibre alimentare anterior mentionate intervin si in scaderea nivelului grasimilor si al zaharului din sange. Cercetatorii au aratat ca doar 180 g de fasole verde, consumate zilnic, vreme de 28 de zile, contribuie la o scadere a colesterolului negativ (LDL) cu 10-20%.

Adjuvant in diabetul de tip II
- consumul frecvent de fasole verde este de natura sa scada glicemia, prin actiune directa (tecile de fasole contin substante hipoglicemiante) , dar si prin stimularea activitatii pancreasului. Ca atare, se recomanda consumarea de macar trei ori pe saptamana a unei portii de fasole verde.

Adjuvant in hepatita si in ciroza
- fasolea verde fiarta este printre mancarurile cele mai bine tolerate de ficat, fiind recomandata in mod special persoanelor care sufera de hepatita cronica, mai ales cu evolutie spre ciroza. Ea contine proteine cu grad redus de toxicitate, vitamine care sustin activitatea ficatului, dar si alte substante cu efect tonic hepatic. Doza zilnica de fasole pastai recomandata este de 150-200 g.

Astm
- beta-carotenul si flavonoidele continute din belsug de pastaile de culoare galbena intensa, precum si vitamina C, pe care o gasim in toate tipurile de fasole verde, au efecte antiinflamatoare puternice asupra cailor respiratorii si reduc intensitatea reactiei alergice. Pe timpul verii, se recomanda curele cu o durata de o luna, timp in care se consuma cate 250 g de fasole, de cinci ori pe saptamana.

Ingrasare
- o portie mare de pastai (240 g), gatite cu putin ulei, condimente si ceapa verde, contine mai putin de 300 de calorii, in schimb, creeaza o senzatie de satietate durabila, constituind un felul doi mai mult decat indestulator. De aceea, acest aliment este un adevarat medicament de slabit, recomandat cu atat mai mult cu cat stimuleaza tranzitul intestinal si are proprietati diuretice, ajutand astfel la o scadere mai rapida in greutate.

Osteoartrita, artrita reumatoida
- fasolea verde contine, pe langa antireumaticele clasice (vitamina A si C, flavonoidele) , un oligoelement mai putin intalnit: cuprul in forma organica, asimilabila. O suplimentare a cuprului din dieta duce la o reducere semnificativa a simptomelor reumatismului (in special a durerii si a rigiditatii articulare), efectele fiind durabile. Se recomanda, ca atare, curele de 3-6 saptamani, timp in care se consuma minimum 1,6 kg de fasole pastai saptamanal.

Imunitate
- se recomanda consumul pastailor galbene sau verzi, cu pigmentatii inchise, rosietice. Aceste soiuri contin numeroase substante active (vitamine, flavonoide, antociani), care stimuleaza productia si activeaza celulele sistemului imunitar. Persoanele care sunt sensibile la infectii, care au predispozitii spre afectiuni tumorale, ar trebui sa consume macar o data la doua zile o portie de fasole gatita la abur sau prin fierbere rapida.

Convalescenta, astenie
- fasolea verde se consuma fiarta, adaugandu-i- se doar sare si condimente, putin ulei si suc de lamaie, asa incat sa fie foarte digerabila. Este usor de metabolizat, cu conditia sa nu aveti intoleranta digestiva la acest aliment, iar in plus, contine, pe langa o serie intreaga de minerale si de vitamine, acid silicic, o substanta cu proprietati energizante.

Migrena
- riboflavina (vitamina B2), siliciul organic, flavonoidele continute de fasolea verde s-a demonstrat ca reduc frecventa atacurilor de migrena, indiferent de natura acestora. Persoanele care sufera de migrena ar trebui sa consume macar de 4 ori pe saptamana acest aliment, mai ales in zilele in care trebuie sa faca eforturi mari, psihice sau intelectuale.

Carente de minerale si vitamine

Magneziu si calciu - 250 g de fasole pastai asigura aproape un sfert din necesarul zilnic din aceste doua minerale constitutive. Mai putin de 25% din necesarul de calciu sau de magneziu nu pare sa fie mult, insa cercetarile au demonstrat ca mineralele primite din diferite surse naturale sunt mult mai eficient asimilate si folosite de catre organism decat cele primite dintr-o sursa unica, cum ar fi lactatele ori tabletele cu calciu. Astfel, fasolea verde, desi nu este o campioana a acestor minerale, este foarte importanta, deoarece ajuta la diversificarea surselor din care acestea provin.

Fier
- fasolea verde este una din cele mai bune surse vegetale de fier organic, continand un procentaj mai mare din acest oligoelement decat spanacul sau chiar decat urzica. Acest mineral este esential pentru transportul oxigenului de la plamani catre toate tesuturile organismului, pentru producerea de energie in organism. In afara de fier, fasolea verde mai contine alte doua oligoelemente importante, si anume: cuprul si zincul.

Vitamina A
- o portie de fasole verde asigura in mod normal 30% din necesarul acestei vitamine, insa la fasolea de un galben intens se poate ajunge si la 50%. Aceasta vitamina este esentiala pentru vedere, pentru sistemul imunitar si pentru protectia organismului impotriva radicalilor liberi.

Vitamine din complexul B
- patru vitamine din acest complex, adica B1, B2, B3 si B6 sunt continute in cantitati considerabile de catre pastaile de fasole. Sunt vitamine foarte importante pentru organism, esentiale pentru sistemul nervos, pentru sistemul imunitar, pentru procesele de asimilatie ale zaharurilor, proteinelor si grasimilor.

Vitamina C
- 250 g de fasole consumata zilnic acopera aproape 50% din necesarul zilnic de vitamina C, esentiala pentru lupta organismului impotriva infectiilor, pentru mentinerea sanatatii aparatului cardiovascular, pentru echilibrul hormonal.

Vitamina K
- in acest domeniu, fasolea este pe podium, fiind printre cele mai bogate alimente in aceasta vitamina. Doar 250 g de pastai acopera aproape 100% din necesarul de vitamina K, foarte importanta pentru rezistenta oaselor (ajuta la sudarea moleculelor de calciu din os), pentru procesele de coagulare si de refacere a tesuturilor distruse.

PRECAUTII SI CONTRAINDICATII

Persoanele care sufera de litiaza renala cu oxalati vor consuma cu prudenta fasole verde, nu mai des de o data pe saptamana. Aceasta, deoarece fasolea are un continut destul de ridicat de saruri ale acidului oxalic.

In caz de dispepsie, de predispozitie spre meteorism, fasolea verde se va consuma de preferinta condimentata cu plante carminative, cum ar fi cimbrul, busuiocul, chimenul, oregano.

Ilie Tudor

În ce boli sunt recomandate preparatele din coada-şoricelului

In sfarsit, ma pot deda la ocupatia mea favorita, copy/paste. Pt ca din camara mea nu lipseste niciodata coada soricelului, pe care o prefer de mult in locul musetelului (nu stiu de ce musetelul imi produce greata in timp ce coada soricelului, care e mult mai amara, e mai suportabila) cred ca e util sa copiez si pt altii articolul scris de prof univ dr preferat al meu, C-tin Milica.

Eu am folosit c. s. in diferite ocazii, amestecata cu urzica si flori de galbenele ca anticancerigen mamar, infuzia am folosit-o ca gargara pt tratarea gingivitei (stomatologa insa sustine ca infuzia de galbenele e mei eficace) dar si pt calmarea durerilor de stomac sau pt combaterea diareei.

Aflu acum din articol ca si frunzele uscate si tulpinile (herba) ar fi f folositoare, cand ma gandesc ca am aruncat un borcanel intreg acum cativa ani imi pare rau ca nu s-a publicat mai devreme acest articol, pe care il voi copia mai jos, tot din ziarul Lumina.

Totusi nu va recomand sa folositi in scopuri terapeutice inflorescentele colorate de florarese pt a face parte din aranjamentele florale "nemuritoare".

În ce boli sunt recomandate preparatele din coada-şoricelului

prof. univ. dr. Constantin MILICĂ

Coada-şoricelului are, de sute de ani, reputaţia de vindecătoare universală. De aceea, este foarte utilizată în medicina naturistă încă din cele mai vechi timpuri. Astăzi vă vom prezenta bolile în care sunt recomandate tratamentele pe bază de coada-şoricelului, precum şi preparatele ce trebuie administrate.


Complexitatea biochimică a plantelor de coada-şoricelului (Achillea millefolium) se reflectă într-o gamă largă de proprietăţi, cu acţiuni asupra întregului organism.

La nivelul aparatului digestiv au fost stabilite o multitudine de efecte: gastrice, hepatice, decongestive hepatic, antiseptice biliar, coleretice biliar, antispastice biliar, stomahice, astringente, spasmolitice, anticolitice, antibiotice, laxative, antihemoragice, antihelmintice, vermifuge.

Asupra aparatului respirator preparatele din coada-şoricelului au proprietăţi antitusive, antiastmatice, bronşice, antispastice, bronhodilatatoare, antiinflamatoare, expectorante şi decongestive.

În bolile cardiovasculare acţionează ca hipotensiv, vasoconstrictor şi depurativ al sângelui.

Prin consumul produselor din coada-şoricelului se realizează efecte tonic-amare, aperitive, imunostimulatoare, vitaminizante şi mineralizante.

La nivel dermatic exercită proprietăţi antiinflamatoare, dezinfectante, antiseptice, antibacteriene, cicatrizante, epitelizante, analgezice, vulnerare, calmante, antihemoroidale şi protectoare contra radiaţiilor.

Toate aceste proprietăţi terapeutice justifică interesul deosebit al celor suferinzi care apelează, foarte frecvent, la preparate naturiste din Achillea.

Cură de primăvară pentru combaterea bronşitelor

În tratamente interne:

- infuzie din două linguri herba uscată la 500 ml apă clocotită, se infuzează acoperit 5 minute şi se beau două ceaiuri călduţe înainte de mese, având efecte în tratarea gastritelor hiperacide, ulcere gastrice şi duodenale, hepatite, dischinezie biliară, enterocolite, balonări abdominale, greaţă, lipsa poftei de mâncare, astm bronşic, congestie cerebrală, ameţeli, migrene la schimbarea vremii, cefalee, dureri acute de ochi cu lăcrimare, sângerări din nas, tulburări de circulaţie a sângelui, varice, cistite, leucoree, menopauză, combaterea hemoragiilor uterine abundente (hipermenoree) cu calmarea durerilor şi normalizarea menstruaţiei.

Se consumă câte trei căni pe zi, în amestec cu frunze de urzică, pentru cardiopatie ischemică, afecţiuni renale, hemoroizi, hematemeză, melenă şi reumatism. Norma de patru căni pe zi este indicată în caz de cancer uterin.

În cura de primăvară ajută la curăţirea sângelui, la ameliorarea unor afecţiuni respiratorii (tuse, bronşită) şi în unele stări nervoase (cu adaos de muşeţel şi roiniţă). Având un principiu amar (achileina), infuzia are proprietăţi tonice şi stimulatorii asupra poftei de mâncare.

- infuzia din flori de coada-şoricelului, băută dimineaţa şi seara, concomitent cu mestecarea rădăcinilor de obligeană, are efect în combaterea cancerului pulmonar;

- infuzia concentrată din 10 g herba uscată la 100 ml apă concentrată, se bea dimineaţa, înainte de masă, pentru combaterea viermilor intestinali la copii;

- decoct din două linguri flori uscate la 500 ml apă rece, se fierbe 5 minute şi se bea fracţionat în caz de ulcer gastric, colici abdominale, diaree şi hemoragii interne;

- tinctură preparată din 10-20 g flori proaspete, macerate 14 zile în 100 ml alcool 400. Se iau câte 20-30 picături diluate în 100 ml apă, de 3-4 ori pe zi, înainte de mesele principale, cu acţiune în disfuncţii digestive, balonări, crampe stomacale, inflamaţii ale tractului gastro-intestinal, lipsa poftei de mâncare şi pentru eliminarea viermilor intestinali.

Observaţii: nu se prepară o cantitate mai mare decât consumul imediat deoarece ceaiul se înnegreşte şi se deteriorează la lumină. La consumul intern nu se vor depăşi dozele recomandate întrucât poate să survină un fenomen de toxicitate datorat achileinei care, ajunsă în stomac, se hidrolizează prin intermediul unor enzime, în acid cianhidric toxic.

Tratamente externe

- comprese cu infuzie concentrată (50-60 g flori uscate la un litru apă clocotită) aplicate pe arsuri, plăgi, supuraţii, eczeme zemuinde, ulceraţii cronice de gambă, contuzii, fisuri ale mameloanelor, tenuri iritate şi înroşite;

- băi locale cu infuzie din amestec de coada-şoricelului şi frunze de urzică pentru combaterea hemoroizilor şi a crăpăturilor în palme şi tălpi;

- băi locale cu amestec de coada-şoricelului şi rădăcină de tătăneasă (30-60 g la un litru apă), făcute în caz de arsuri, plăgi supurate, eczeme, ulcere varicoase şi hemoragii;

- spălarea rănilor vechi şi infectate cu infuzie preparată din două linguri flori uscate la 250 ml apă clocotită;

- băi de şezut cu decoct concentrat (100 g plantă uscată la un litru apă rece); se macerează peste noapte, iar a doua zi se reîncălzeşte până la fierbere şi se adaugă în apa de baie, cu efecte în inflamaţii ale ovarelor, fibrom uterin, prolaps uterin;

- băi de mâini şi de picioare, cu rol calmant, indicate în nevroze, ameţeli, dureri de cap, dureri oculare şi lăcrimare;

- inhalaţii cu infuzie din flori de coada-şoricelului în caz de bronşită şi astm bronşic;

- frecţii locale cu tinctură din flori uscate în alcool 400 aplicate pe afecţiunile coloanei vertebrale, în zona pelviană la femei, în cazul prolapsului uterin, şi pe pielea capului, cu rol de activare a creşterii părului;

- unguent preparat din 15 g flori proaspete de Achillea şi 15 g frunze de zmeur în 90 g untură sau unt nesărat şi ulei eteric adăugat în proporţie de 1%; se aplică în tratamentul scabiei, arsurilor, hemoroizilor, ulcer varicos al gambei şi alte afecţiuni dermatologice, având efecte antiseptice şi hemostatice;

- gargarisme cu infuzie concentrată şi neîndulcită, efectuate dimineaţa şi seara, în caz de stomatite, gingivite, infecţii bucale şi abcese dentare;

- sucul proaspăt, obţinut prin presarea părţii aeriene a plantei verzi, care se aplică pe răni, ulcere varicoase, hemoroizi, fisuri anale, crăpături de sâni şi călcâie. Amestecat cu usturoi, are efecte contra durerilor de măsele;

- plante proaspete, spălate şi zdrobite, se aplică pe răni sângerânde, ulcere varicoase şi hemoragii externe, având acţiuni vulnerare.

Frunzele proaspete se pot utiliza la prepararea salatelor

- în alimentaţie, primăvara, se consumă frunze proaspete sub formă de salată, garnitură la preparatele din carne, peşte şi cartofi fierţi;

- frunzele aromate şi lăstarii tineri pot servi la prepararea unor supe de verdeţuri şi sosuri. Ca aperitiv, se pot consuma tocate şi amestecate cu unt, margarină ori brânză de vaci, cu adaos de pătrunjel, ceapă şi cimbrişor. Frunzele verzi se utilizează şi ca arome la chiftele din cartofi;

- plantele uscate servesc la aromatizarea unor lichioruri, vermuturi, bitter, vinuri roşii şi băuturi răcoritoare nealcoolice;

- uleiul eteric, intens colorat în albastru-azuriu, este o bună materie primă în industria farmaceutică, la prepararea unor produse cosmetice (paste de dinţi, creme, şampoane, loţiuni), cu efecte antiinflamatoare şi antiseptice;

- florile de Achillea constituie materie primă valoroasă pentru obţinerea azulenelor naturale, devenind un înlocuitor al muşeţelului;

- un săculeţ cu seminţe de coada-şoricelului, introdus într-un butoi cu 200-300 litri de vin, are capacitatea de a conserva vinul, fără alterare;

- ca plantă decorativă prin frunze şi flori, coada-şoricelului poate fi cultivată în parcuri şi grădini sub formă de borduri, pe stâncării şi în locuri umede.

Tratamente naturiste pentru afecţiunile vezicii biliare

Cand am ramas insarcinata cu primul copil am avut probleme cu functionarea vezicii biliare. Asta a fost concluzia medicului de intreprindere la care m-am dus sa cer ajutor pt ca, desi trecusera primele luni de sarcina cand pare normal ca o gravida sa aiba greturi eu inca nu ma simteam mai bine. Mi-a explicat f frumos ca se pare ca pruncul se misca mai mult in zona ficatului si ca mi-a provocat diskinezie biliara dar ca, odata ce el va vedea lumina zilei lucrurile in ce ma priveste vor reveni la normal.

Persoane cu mai multa experienta au fost sceptice in ce priveste vindecarea spontana si, helas, au avut dreptate. Din cand in cand, mai ales in perioadele de mare stres sau de mare suparare sau cand consumam mai multa cafea decat era necesar (desi niciodata n-am ajuns sa beau cantitati uriase din acest lichid atat de placut la gust), mai nou si cand asociez consumul de oua cu cel de cafea (in weekend) faceam cate o criza diagnosticata de sora medicului de intreprindere, care a venit cu salvarea ca sa ma vada, drept colica biliara.

Toti medicii care m-au consultat in acesta problema dealungul vietii au fost categoric impotriva sa folosesc drept tratament uleiul, pe atunci de floarea soarelui, pt ca cel de masline nu se gasea in comertul socialist de stat si nici in piata zis libera (normal, doar maslinii nu cresc la noi in tara iar importul... ce sa mai vorbim, noi nu eram masini unelte ca sa se importe materie prima sau subansamble pt noi).

Am incercat totusi sa folosesc, cu multa precautie, rostopasca, chelidonium majus, (e toxica, de aceea se ia doar cate o lingura din infuzie, nu stiu cum de se recomanda in amestecuri de ceaiuri, eu am folosit cu succes sucul ei cel portocaliu pt tratarea negilor sau a micilor tumori care mi-au aparut pe mana sau pe picior, indicatoare ca unele din celulele mele au luat-o razna, aceste mici tumori s-au redus semnificativ in timpul chimioterapiei, dar nu s-au vindecat niciodata, ma uit cu groaza la ele cand incep sa intre in alerta) dar cu adevarat efective au fost capsulele de Lizadon si, de cand nu se mai fabrica (mai bine, pt ca ele contin si ciclobarbital, care poate da dependenta) pastilele de No-Spa forte (prima data cand mi le-a recomandat doctorul de familie a fost in timpul unei crize de cistita, el a inteles colecistita, am povestit undeva, nu mai stiu pe unde, cum a fost).

Crizele mele de colica biliara incep cel mai adesea cu dureri de cap si arsuri in dosul sternului, cu dureri in partea dreapta (f eficace e repausul la pat cu o compresa calda sau alcoolizata pe zona respectiva) si, daca lucrurile se complica, cu senzatii de voma si chiar varsaturi si scaune dese (uite ca cititorul meu cu ID Virtual games avea dreptate, chiar are fierea lenesa). Cu tratamentul descris mai sus si un regim de crutare, cu ceaiuri din plante, urzica, coada soricelului sau sunatoare (atentie, cimbrul ridica tensiunea arteriala, eu nu-l folosesc) sau chiar numai ceai de tei trec f repede.

Am mai spus ca in timpul chimioterapiei, mai ales, am folosit ceai de macese culese cu mana proprie de pe coclauri, eviscerate de samburi si perisori (nu ma intrebati cat ma mancau toate alea dupa ce terminam operatia, pt ca blestematii de perisori intrau peste tot) si uscate, deasemena am consumat f multe fructe, mai ales mere si grapefruituri si ca ma suportat relativ usor primele sessiuni de tratament.

Acum am sa spun de ce public articolul de mai jos atat de tarziu dupa aparitia lui (22 noiembrie 2009). Citesc cu mult interes ziarul Lumina, desi nu sunt totdeauna de acord cu ce scrie acolo. De ex formatia mea mai degraba stiintifica decat umanista ma face sa nu apreciez deloc cum incearca un anumit diacon sa ne induca subliminal ideea ID, Inteligent Design, prin care unii propagandisti religiosi din Occident, in special din America, incearca sa combata teoria evolutionista mergand pana la a cere scoaterea evolutionismului din programa scolara si introducerea in loc a creationismului (sa reamintim aici de celebrul "Proces al maimutelor"?, cred ca nu e cazul).

Dar din pacate nu reusesc sa ma tin la zi cu tot ce se publica acolo si astefel am un maldar de ziare necitite din care extrag la intamplare cate un exemplar. Astazi a fost randul celui din 22 noiembrie in care prolificul profesor universitar specialist in Stiinte Agricole si Medicina Veterinara abordeaza subiectul tratamentului naturist al afectiunilor vezicii biliare.

Tratamente naturiste pentru afecţiunile vezicii biliare
prof. univ. dr. Constantin I. MILICĂ

Vezica biliară este o anexă a ficatului ce îndeplineşte un mare rol fiziologic, asigurând tranziţia sucului biliar (bila, fierea), care este secretat, în flux continuu, de anumite celule specializate din ficat. Aceasta prezintă boli la fel de agravante şi de dureroase ca şi ficatul, cuprinzând o gamă foarte largă de afecţiuni, printre care şi cele pe care le prezentăm astăzi: angiocolita, calculoza biliară şi dischinezia biliară.

Angiocolitele sunt inflamaţii acute ale căilor biliare din interiorul şi din afara ficatului, cauzate de unele toxiinfecţii alimentare cu colibacili, enterococi, stafilococi, salmonele şi germeni anaerobi.

Simptomele angiocolitei constau în: hepatomegalie (ficat mărit, moale şi sensibil la apăsare), greaţă, vărsături, diaree, anorexie, febră cu oscilaţii mari până la 400C, frisoane prelungite şi intense, tahicardie, splenomegalie, stare generală alterată, cu somnolenţă şi posibile hemoragii interne.

Tratamentul fitoterapeutic se face cu infuzii din frunze de frasin, decocturi din rădăcini de cicoare şi scoarţă de cruşin.

În faza acută se recomandă o dietă absolut hidrică cu supe de zarzavat strecurat, compoturi, sucuri de fructe, oranjade şi apă potabilă. Treptat, se continuă cu lapte amestecat cu ceai, piure de legume, fructe coapte şi rase, cartofi fierţi, biscuiţi şi pâine prăjită. Este absolut obligatoriu repausul la pat în timpul crizelor şi aplicarea unei pungi cu gheaţă în zona ficatului şi a vezicii biliare. Pe abdomenul superior se aplică parafină caldă.

Simptomele şi tratamentul calculozei biliare

Calculoza biliară este o afecţiune care constă din depunerea, zilnică, a circa 500 ml fiere, bogată în colesterol, bilirubină (pigmenţi cristalini) şi săruri biliare (carbonaţi şi fosfaţi de calciu) în vezica şi canalele biliare. Boala se manifestă prin dureri violente, mai ales noaptea, dând colică biliară, însoţită de crampe, vărsături bilioase de culoare verde-închis, transpiraţii reci şi febră. Urina devine închisă la culoare datorită unor pigmenţi şi săruri biliare. În paralel, persistă un prurit generalizat, cu mâncărimi pe tot corpul.

Sunt utilizate speciile de plante care au proprietatea de a diminua ritmul de formare şi depunere a calculilor (pietrelor) sau de a contribui la dizolvarea şi eliminarea lor. În faza acută se va începe cu plante antispastice, calmante ale durerilor, iar apoi, imediat după ce durerile au încetat, se recomandă tratamentul cu:

- infuzii calde din coada şoricelului, albăstrele, lavandă, rostopască, sunătoare, porumb (mătase), păpădie, mentă, urzică vie, ventrilică, măceş (fructe), turiţă mare, asmăţui;

- decocturi din rădăcini (de brusture, valeriană, lemn-dulce, frăsinel, pătrunjel), herba (de coada calului), frunze (de anghinare) şi fructe (de păpălău);

- decoct din amestec cu scoarţă de dracilă (50 g), mătase de porumb (50 g), frunze de anghinare (30 g), herba de sunătoare (30 g), trei-fraţi-pătaţi (20 g) şi rostopască (10 g), rădăcini de păpădie (30 g) şi brusture (20 g); din amestec se iau 10 g la 250 ml apă rece care se fierbe 5-10 minute, se infuzează acoperit 15 minute, se strecoară şi se beau 2-3 ceaiuri pe zi, cu 20-30 minute înainte de mesele principale. Când calculii s-au redus în volum la circa 5 mm în diametru, se adaugă la reţetă herba de turiţă mare şi se continuă tratamentul încă 1-2 luni, până la eliminarea totală a pietrelor şi a nisipului;

- macerat, timp de 8 zile, în vin alb cu hrean, pedicuţă, iederă, verbină, seminţe de fenicul şi scoarţă de tei, din care se beau 3-4 păhărele mici pe zi;

- ulei de sunătoare (câte 20 picături de 3 ori pe zi în apă sau ceai);
- pulbere din rădăcini de pătrunjel de câmp (câte un vârf de cuţit de 3 ori pe zi, înainte de mese);

În tratamente externe sunt indicate:

- decoct cu amestec din paie de ovăz, coada calului şi flori de fân, turnate în cada de baie, unde bolnavul stă în apa caldă la 37-380C, timp de 15-20 minute, cu repetare zilnică pe o perioadă de 3 săptămâni;

- băi de mâini şi picioare cu decoct cald din pir, cicoare, mac roşu şi păpădie, ţinute câte 8 minute, dimineaţa şi seara.

Tratament cu ulei de măsline

Bolnavii cu calculi biliari vor ţine un regim strict timp de câţiva ani pentru a evita tendinţa de formare a noi pietre sau nisip. Se vor evita mesele copioase, încărcate cu cărnuri şi grăsimi. Sunt indicate crudităţi şi sucuri de legume, pe cât posibil neprelucrate prin fierbere (1-2 cepe pe zi, usturoi, salată verde, morcov, ţelină, tomate, pătrunjel, mărar, leuştean, conopidă, sfeclă roşie, hrean, dovlecei).

Bune rezultate dă cura de 6 săptămâni cu suc combinat din morcovi, castraveţi, ridichi şi sfeclă roşie, în părţi egale, din care se bea câte un păhărel (100 ml) de 3 ori pe zi, având acţiune directă în dizolvarea pietrelor din vezică. Sunt admise şi alte alimente: lapte acru amestecat cu tărâţe de grâu, lapte degresat, iaurt, brânză de vaci, caş, urdă, telemea desărată, supe de zarzavat cu orez, griş sau tăiţei, borşuri de legume, piure de cartofi, carne rasol de vită şi pui, peşte slab, untdelemn (neprăjit), paste făinoase, pâine albă, uscată sau prăjită.

Se mai recomandă o cură de 7-14 zile cu fructe dulci proaspete (cireşe, vişine, piersice, fragi, mere, pere, prune, pepene verde, zmeură, struguri, lămâi, portocale, ananas), sucuri de fructe, compoturi, jeleuri sau dulceţuri, toate cu rol decisiv în drenarea vezicii.

Mulţi bolnavi au constatat efectele foarte bune ale tratamentului cu ulei de măsline sau floarea-soarelui (250 ml) în amestec cu suc de lămâie (250 ml stors de la circa 6 lămâi). Tratamentul începe seara, la ora 20:00, când se bea un păhărel cu 50 ml ulei şi un păhărel cu 50 ml suc de lămâie, cu repetare de 4 ori la intervale de 15 minute. După fiecare ingerare de ulei şi lămâie, pacientul va sta culcat pe partea dreaptă şi va ţine o pernă electrică încălzită pe zona ficatului. La culcare se va dormi pe spate până dimineaţă.

Alimentele interzise care favorizează formarea calculilor sunt: carnea de porc, oaie, raţă, gâscă, vânat şi peşte gras, grăsimi animale, slănină, cârnaţi, afumături, şuncă, tocături, sardele, sosuri cu rântaşi şi prăjeli, ouă tari sau prăjite, unt, smântână, frişcă, maioneză, pâine neagră şi proaspătă, ciuperci, legume bogate în celuloză grosieră (fasole boabe, varză, praz, mazăre), nuci, alune, prăjituri, cafea, ceai rusesc, cacao, ciocolată, condimente iuţi, tutun, băuturi alcoolice şi alimente prea reci (îngheţate, siropuri, bere).

În timpul crizelor se recomandă :

- aşezarea bolnavului la orizontală cu capul ceva mai jos;

- baie generală cu apă caldă sau duş cald, dirijat spre regiunea ficatului;

- comprese calde cu apă simplă sau alcoolizată aplicate local.

Plante recomandate în tratamentul dischineziei biliare

Dischinezia biliară constă din dereglarea funcţională a mecanismului de eliminare a bilei, prin reducerea capacităţii vezicii de a asigura circulaţia fierii prin canalul coledoc spre duoden. Declanşarea bolii este cauzată de unele tulburări digestive complexe, a unor procese inflamatorii abdominale (apendicită, anexită, sarcină, menopauză) sau a unor stări nevrotice declanşate în urma unor discuţii tensionate, în timpul mesei sau imediat după masă.

Tratamentul fitoterapeutic este foarte diversificat prin numărul mare de plante cu efecte terapeutice şi ameliorative, având acţiuni sedative, antispastice, carminative, coleretice şi stomahice. Se administrează specii separate sau în amestecuri, sub formă de infuzii, decocturi, tincturi, uleiuri, vinuri medicinale, băi generale şi locale.

Infuzii din:

- flori de arnică, gălbenele, coada şoricelului, lavandă, tei, lemnul Domnului;

- frunze de anghinare, mentă, roiniţă, salvie;

- herba de cimbru, rostopască, sunătoare, ţintaură, turiţă mare, coada racului, unguraş, volbură;

- fructe de coriandru şi măceş;

- rădăcini de păpădie.

Decoct din:

- herba de vinariţă;

- rădăcini de cicoare, iarbă mare, pir, săpunariţă.


Consumaţi produse lactate şi multe legume verzi

Se recomandă o hrană dietetică, repartizată în 4-5 mese mici pe zi, complete cantitativ şi calitativ. Alimentele permise cuprind, mai întâi, produse lactate (iaurt, lapte bătut, lapte smântânit, brânzeturi nefermentate, brânză de vaci, lapte cu cafea de cicoare), legume verzi (fasole verde, cartofi, morcov, dovlecei, spanac, salată verde, vinete, tomate). Se mai poate consuma carne fiartă de pasăre, viţel, peşte slab. Dintre făinoase sunt admise griş, orez, macaroane, fidea, tăiţei, arpacaş, fulgi de ovăz, biscuiţi.

Ca desert se pot consuma prăjituri uscate, tarte cu fructe, plăcinte cu mere sau brânză, fructe crude (mere, pere, prune, struguri, pepeni, zmeură), apoi compoturi, dulceţuri, marmelade, miere de albine, gelatine, oranjade.

Se impune odihnă la pat, timp de o oră după mese, iar în cursul zilei, plimbări în aer liber, gimnastică uşoară şi evitarea sedentarismului.

Remedii naturiste contra intoxicaţiei cu tutun

De sute si chiar mii de ani oamenii se drogheaza cu trei substante, dar pt ca au intrat in cultura popoarelor nici nu realizeaza ca e vorba de droguri.

In fond ce este un drog? In engleza sensul principal ar fi cel de medicament, si faptul ca existau si la noi Drogherii (una din ele chiar la intersectia dintre Lipscani si bulevard, in apropiere de magazinul Bucuresti) arata ca in acest sens a fost folosit si la noi acest cuvant. Din pacate acest substantiv este cunoscut mai degraba in acceptiunea lui negativa, de substanta care produce intoxicatie si dependenta.

Cele trei droguri amintite mai sus sunt: alcoolul, cafeaua si tutunul. Desigur, nu toti consumatorii de alcool devin dependenti, adica alcoolici, mai toti consumatorii de cafea simt ca nu pot functiona fara acest lichid aromat, amarui si fierbinte (n-am scris dulce pt ca unele persoane prefera cafeaua fara zahar) si dovada ca poate fi toxic dar poate crea dependenta este faptul ca persoanele care sufera de boli ale vezicii biliare continua sa testeze daca o pot suporta desi le face rau, insa se stie f bine ca odata ce te-ai apucat de fumat te poti lasa cu foarte mari eforturi, avand in acest caz deaface si cu efectul de sevraj.

Nicotina e cea care da dependenta, exista studii bine documentate care demonstreaza asta, de aceea unii medici recomanda plasturi cu nicotina drept tratament pt cei care vor sa renunte la fumat.

Cand m-am casatorit atat eu cat si sotul meu fumam. Eu nu fumam prea mult, mai mult pufaiam 5-6 tigari pe zi, sotul meu ajunsese la un pachet. Din fericire am avut o gripa care m-a lasat cu o sensibilitate la fum (poate fi si de friptura, ca tot tusesc) si pur si simplu nu am mai suportat sa fumez. Sotul meu in schimb a dat dovada de o vointa de fier in momentul in care s-a hotarat sa se lase de fumat si sunt deja cateva decenii de cand nu mai pune tigara in gura.

De aceeasi vointa a dat dovada tatal meu in anul in care m-am nascut iar el a aflat ca bacilul lui Koch s-a cuibarit in plamanii lui, pe atunci TBcul nu se trata cu antibiotice, lui i s-a provocat pneumotorax, adica unul din plamani a fost scos din circuit si a trait cu un singur plaman 43 de ani, incat atunci cand s-a constatat ca are arterita (care de obicei are ca factor de risc fumatul) nu a fost nevoie sa i se amputeze piciorul care nu mai era bine irigat cu sange pt ca boala nu s-a agravat, el nefumand.

Din pacate sotul unei colege nu a avut acest avantaj si, pt ca a ignorat sfatul medicilor de a renunta la fumat a ajuns sa i se amputeze piciorul. Iar sora mea s-a decis mult prea tarziu sa se lase de fumat, cand deja tumora care ii sugruma aorta pulmonara era prea mare pt a fi operata. Totusi a rezistat unui tratament de soc, chimio si radio terapie in acelasi timp, tumora s-a redus si, extirpandu-i-se un plaman, i-a fost salvata viata. Operatia a avut loc in 2003.

De cate ori vad fete fumand le dau ex surorii mele, dar din pacate fara rezultat. Mai ales fetele tinere se cred nemuritoare si invincibile.

Cred ca pe net exista multe recomandari pt a ajuta pe cei care vor sa renunte la fumat, eu am ramas la ziarul Lumina si la prof. univ. dr. Constantin I. MILICĂ care, desi lucreaza la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Iasi, s-a specializat in tratarea naturista a oamenilor. Exista insa in articolul de mai jos o recomandare care m-a amuzat, cea care recomanda cate un paharel (80-100ml) de extract alcoolic cu plante verzi de ovaz de 3 ori pe zi, fiindca in acest caz scapi de un rau si risti sa dai de ta-su, scapi de dependenta de tutun si devii dependent de alcool.

Remedii naturiste contra intoxicaţiei cu tutun
prof. univ. dr. Constantin I. MILICĂ

Simptomele intoxicării cu tutun încep cu dureri de cap, ameţeli, greaţă, vomă, oboseală generală, pierderea memoriei, tremurături, sughiţ, transpiraţii reci, salivaţie abundentă, degradarea dinţilor şi a papilelor gustative, lipsa poftei de mâncare, scăderea rapidă în greutate, uneori leşin. Dat fiind că această intoxicare dă o dependenţă greu de controlat, încercaţi să renunţaţi la fumat la timp, utilizând remedii fitoterapeutice la îndemână.

Principalul compus toxic din fumul de ţigară este nicotina, implicată în provocarea bolilor cardiovasculare, cu acţiune directă asupra vaselor sanguine şi a celulelor nervoase din creier; creşte tensiunea arterială şi colesterolul din sânge, cu risc de congestie cerebrală şi tromboze vasculare. Gudronul are efecte puternic cancerigene, cu localizare mai frecventă pe esofag, laringe, buze, stomac, ficat, pancreas şi rinichi.

Monoxidul de carbon irită laringele, bronhiile şi plămânii, fiind implicat în declanşarea cancerelor la nivelul aparatului respirator. Prin trecere din plămâni în sânge se cuplează cu hemoglobina din eritrocitele sanguine şi blochează oxigenarea creierului până la asfixiere totală.

Din cauza acestor efecte nocive, tabagismul este considerat o toxicomanie licită, o maladie cu atributele unei epidemii grave, într-o continuă extindere, cu aprobarea tacită a factorilor de răspundere din toate ţările, indiferent de stadiul lor de civilizaţie şi cultură.

Tabagismul se află la originea multor boli:

- afecţiuni cardiovasculare, inclusiv angina pectorală, infarct miocardic, creşterea tensiunii arteriale, arterite obliterante şi tromboze;

- boli pulmonare cronice şi acute, bronşite, tuse tabagică, pneumonie, scleroză pulmonară, emfizem pulmonar, tuberculoză;

- cancere cu diferite localizări (plămâni, laringe, esofag, buze, limbă, pancreas, ficat, stomac, colon, prostată);

- boli gastro-intestinale (gastrite, ulcer gastric şi duodenal, halenă);

- slăbirea reflexelor la conducătorii auto, contribuind la creşterea riscurilor de accidente.

Fumătorii pasivi, îmbolnăviţi fără voia lor

O boală gravă provocată de tabagism este bronho-pneumonia obstructivă cronică (BPOC). Aceasta prezintă câteva simptome distincte: sufocare severă, producerea excesivă de spută, respiraţie şuierătoare, usturime în gât, congestie şi hipersecreţie nazală, tuse, febră, somnolenţă, intoxicare cu CO2, insomnie, depresie psihică, poftă de alimente dulci şi reducerea atenţiei. La o acutizare mai avansată, unul din opt pacienţi necesită spitalizare şi terapie intensivă.

La copii şi adolescenţi există riscul cel mai mare al dependenţei şi intoxicării cu tutun. În primul rând, din mai multe motive psihologice, tinerii adoptă cu mare uşurinţă fumatul, pe care îl asociază cu maturitatea, independenţa, virilitatea şi modernismul, fără să cunoască riscurile majore ale unor îmbolnăviri grave după instalarea dependenţei de nicotină.

Nefumătorii care inhalează, fără voia lor, fumul de ţigară din mediul de viaţă (locuinţe, birouri, şedinţe, restaurante, trenuri) vor trebui să beneficieze de o protecţie specială, întrucât se apreciază că fumătorii preiau doar 15% din fum, iar restul de 85% se împrăştie în atmosfera din jur. Fumătorii pasivi, în primul rând copiii, se pot îmbolnăvi de aceleaşi boli ca şi fumătorii activi. Mai întâi apar iritaţii oculare, urmate de afecţiuni ale căilor respiratorii (tuse, bronşite), ulcere, boli coronariene şi unele forme de cancer (pulmonar şi laringian). S-a constatat că un nefumător care stă 20 de ani lângă o persoană ce fumează câte 20 de ţigări pe zi acumulează în plămâni circa 4 kg de funingine, prezentând cantităţi mari de nicotină în sânge şi urină.

Remedii pentru a renunţa la fumat

În uz intern, se recomandă folosirea produselor care modifică gustul nicotinei sau acţionează împotriva tulburărilor provocate de lipsa acestui drog:

- infuzie de pedicuţă, numită şi brădişor, preparată din 5 g pulbere uscată şi măcinată la 200 ml apă clocotită: se infuzează 5 minute, se strecoară şi se bea dimineaţa, pe stomacul gol, cu o oră înainte de micul dejun, într-o cură de durată până la abandonarea fumatului, provocând o senzaţie de vomă la aprinderea ţigării;

- infuzie de cimbrişor (4 linguri la un litru apă clocotită; se infuzează 3 minute, se strecoară şi se bea întreaga cantitate fracţionată în doze de 50 ml, la intervale de 15-20 de minute. La aprinderea ţigării apare senzaţia de vomă care dispare imediat după înlăturarea fumului;

- decoct din rizomi de obligeană, din care se bea câte o lingură, înainte şi după mesele din cursul zilei;

- sirop de creson, din care se ia câte o linguriţă de 8-10 ori pe zi, la intervale de două ore;

- mestecarea unei linguriţe de rizomi sau frunze uscate de obligeană, care se ţine în gură timp de 5-10 minute, de 3-4 ori pe zi, având un gust amar şi aromat, cu efect de diminuare a poftei de fumat şi de respingere a fumului.

Un procedeu străvechi de denicotinizare, absolut inofensiv, constă în utilizarea unui extract alcoolic cu plante verzi de ovăz, luând câte un păhărel (80-100 ml) de 3 ori pe zi, cu efect imediat de dezintoxicare şi inhibare a apetitului pentru fumat.

Alte tratamente recomandă ceaiuri cu alga brună sau cătunică, decoct din frunze de nuc sau hrean (două căni pe zi), macerat din usturoi (o cană dimineaţa), leurdă, frunze de pătrunjel, ulei de mentă sau de ricin.

Reţeta autorului: pedicuţă, obligeană, cimbrişor, cimbru, dovleac, hrean, usturoi, mentă, nuc, pelin.

În uz extern, se pot aplica pe abdomen cataplasme cu frunze fierte de pelin.

Consumaţi multe seminţe de dovleac şi fructe

Regimul alimentar va include câteva reţete care şi-au dovedit eficacitatea:

- seminţe de dovleac (60 g) decojite şi pisate, care se amestecă cu 20 g zahăr şi 10 g coji de portocale rase în 160 ml apă; se bea prin înghiţituri rare, iar după 5 ore se ia o lingură cu ulei de ricin;

- seminţe de dovleac (300 g) decojite şi bine pisate, amestecate cu miere de albine pentru a fi consumate dimineaţa, pe nemâncate, iar după câteva ore se ia o lingură de ulei de ricin.

La acest tratament se adaugă o cură cu propolis, drojdie de bere, borş de tărâţe şi oţet de mere.

Se vor evita alimentele cu gust amar (cafea, ciocolată amăruie, bere, sucuri cu cofeină, alcooluri tari, unele mirodenii), care pot trezi dorinţa de fumat. De asemenea, se vor evita alimentele care îngraşă (dulciuri, paste făinoase, pâine) şi se vor înlocui cu fructe, legume sau alte alimente sărace în calorii.

Ce trebuie făcut în perioada de sevraj

Renunţarea definitivă la fumat este un act de mare voinţă, pentru fiecare fumător existând o motivaţie individuală, pro sau contra. Pentru abandonarea definitivă a fumatului se propun următoarele acţiuni:

- alegerea perioadei optime de renunţare la fumat, în zile lipsite de stres, fiind preferate concediile petrecute la munte sau în momentul apariţiei unor afecţiuni care impun interzicerea fumatului (gripe, guturai, bronşite, viroze respiratorii, pneumonie, ulcere, infarct miocardic);

- evitarea locurilor cu mulţi fumători (restaurante, cafenele, cluburi, discoteci);

- evitarea fumatului în spaţii închise (birouri, dormitor, camera copiilor);

- renunţarea la fumatul din timpul nopţii şi mai ales la ţigara foarte dăunătoare de dimineaţă, luată pe nemâncate;

- vor fi îndepărtate toate obiectele ispititoare (ţigări, pipe, scrumiere, brichete, chibrituri), care nu vor mai fi lăsate pe masa de lucru sau în buzunarele fumătorului;

- dimineaţa şi seara se va face o baie caldă şi o spălare pe dinţii îngălbeniţi;

- membrii de familie, prietenii şi colegii de muncă, de preferat nefumători, vor susţine ideea renunţării totale şi definitive la fumat, întrucât reducerea treptată a numărului de ţigări s-a dovedit ineficace, pacientul căutând uşor noi pretexte de a relua fumatul intensiv;

- în perioada de sevraj, când reapare pofta de fumat, se va mesteca un fruct, un morcov, bomboane mentolate şi se va bea multă apă pentru a elimina toxinele din sânge.

Sport şi alimentaţie sănătoasă

Timpul liber va fi ocupat cu plimbări pe jos sau cu bicicleta, alergări zilnice, exerciţii de inspirare a aerului curat, practicarea unor sporturi uşoare în compania nefumătorilor, vizionarea de spectacole şi lectură în săli de nefumători.

În cazul copiilor şi tinerilor fumători este necesară o educaţie mai atentă, atât în familie cât şi în şcoli, fără pedepse şi interdicţii severe, dar cu exemplu personal al educatorului, urmărind inocularea convingerii că prin renunţare la fumat scade riscul unor îmbolnăviri grave, creşte speranţa de viaţă şi se pot economisi sume importante din bugetul familiei.

Există opinia că renunţarea la tutun poate duce la creşterea în greutate a corpului, în medie, cu 2-3 kg la bărbaţi şi cu peste 5 kg la femei. În acest caz se va reduce o cantitate de 300-500 de calorii din alimentaţia zilnică, mai ales la carne, mezeluri, sosuri, cartofi prăjiţi, pâine albă, alcool şi cafea.

După reuşita renunţării definitive la fumat, monoxidul de carbon va fi înlăturat din organism în timp de 12 ore, nicotina va dispărea după două zile, după două luni se va îmbunătăţi circulaţia sângelui în membrele inferioare, iar riscul cancerului pulmonar şi al bolilor cardiovasculare se va reduce substanţial după un an.

Tonicul din grădină: menta

In copilaria mea bomboanele cele mai apreciate erau cele "spirtoase", adica bomboanele de menta. Nu stiu daca au disparut ele de pe piata sau mi-a disparut mie interesul, cert e ca de curand m-am bucurat sa regasesc gustul cunoscut din copilarie in niste bomboane sugar free, speciale pt diabetici.

Intr-una din newsletterele primite de mine, cu sfaturi Feng Shui, se recomanda uleiul eteric de menta pt improspatarea aerului in automobil si mai ales pt a inviora soferul daca se simte cuprins de toropeala si il apuca somnolenta. Pot sa spun ca am aplicat acest sfat cu succes, folosin un tampon de vata pe care am picurat uleiul eteric de menta si apoi l-am pastrat intr-o cutiuta de plastic pt medicamente, deschizand cutiuta la nevoie.

Am aflat rasfoind carti de bucate ca sosul de menta e f apreciat, in special pt preparatele din miel. De aceea cred ca e interesant articolul de mai jos, scris tot de terapeutul in fitoterapie prof. univ. dr. Constantin I. MILICĂ pt ziarul Lumina.

Tonicul din grădină: menta

prof. univ. dr. Constantin I. MILICĂ

Menta este una dintre cele mai vechi plante, cunoscută şi utilizată cu milenii în urmă în scopuri aromatizante şi pentru vindecare. Egiptenii o foloseau încă din anul 1550 î.Hr. Originile ei legendare erau descrise în mitologia greacă. În credinţa populară a creştinilor, menta era considerată o iarbă sfântă, dăruită de Iisus Hristos Apostolului Petru pentru a-şi potoli setea în călătoria făcută împreună într-o pustietate lipsită total de apă. În prezent sunt cunoscute numeroase subgenuri, specii şi varietăţi de mentă, fiecare având proprietăţi distincte din punct de vedere biologic şi terapeutic.

Astăzi sunt mult apreciate unele preparate alimentare din mentă şi anume salatele şi sosurile din Anglia, cocktailurile din Statele Unite, ruladele din Vietman şi salatele din China.

În secolul al XIX-lea, Lemery a emis ipoteza că denumirea genului ar deriva de la cuvântul latin „mens“ - „minte“, ţinând seamă că planta are proprietatea de a fortifia creierul şi de a înviora gândirea şi memoria.

Carl Linné (1751) descria 10 specii şi trei varietăţi de mentă, iar Alphonse de Candolle a grupat formele de mentă în patru subgenuri (Terminalis, Arvenses, Eriodontes, Pulegium) şi a descris 29 de specii şi 31 de varietăţi.

În flora României sunt prezentate 8 specii şi 7 hibrizi, dintre care cele mai răspândite sunt Mentha de apă (Mentha aquatica), menta sălbatică (Mentha pulegium), menta dulce (Mentha viridis), menta creaţă (Mentha crispa) şi, mai ales, menta albă sau izma bună (Mentha piperita). Toate speciile de mentă au, practic, proprietăţi terapeutice asemănătoare, având comun mentolul (în proporţii diferite din componenţa uleiului eteric), precum şi alte componente biochimice.

La Mentha piperita, denumirea de specie derivă de la cuvântul latin „piperus“ - „iute“, „piperat“, cu aluzie la mirosul şi gustul arzător, cu toate că planta nu are nimic comun cu iuţeala piperului şi este răcoritor şi puternic aromat.

Mentha piperita este de origine engleză, fiind rezultată din încrucişarea dintre Mentha aquatica şi Mentha viridis. Nu creşte în flora spontană, ci este cultivată, în principal, în ţările sud-europene, dar şi în America de Nord şi Asia. Cele mai mari ţări cultivatoare sunt Anglia, Spania, Italia, Portugalia, Franţa, Statele Unite, Tunisia, Maroc, Turcia, Argentina, Brazilia, China şi Japonia.

În România, găseşte condiţii favorabile de vegetaţie în toate zonele naturale, preferând solurile uşoare, afânate, fertile, aluviare, locuri umde, desecate şi uşor umbrite. Se cultivă, mai ales, în Câmpia Timişului, sudul Olteniei, Câmpia Burnazului, Bărăgan, Dobrogea şi Ţara Bârsei. În fiecare din aceste zone, menta este cunoscută sub o multitudine de denumiri populare.

Recoltarea mentei, numai în zilele însorite

Într-o descriere succintă se poate arăta că menta este o plantă erbacee, perenă, cu tulpină subterană din care iau naştere stolonii orizontali. Tulpina aeriană este erectă, ramificată, înaltă de 30-80 cm, cu 4 muchii, de culoare verde sau violacee. Frunzele au culoarea verde-închis, cu perişori pe ambele feţe, cu miros pătrunzător, aromatic, înţepător şi răcoritor, dat de celulele secretoare, situate pe ambele feţe ale limbului.

Florile sunt albe, roze sau violacee.

Recoltarea părţilor aeriene se face când sunt deschise 20-30% din flori, atunci când planta are cel mai ridicat potenţial terapeutic. Pentru extragerea uleiului eteric, recoltarea se face în zile însorite, după ora 10 dimineaţa, după ce s-a ridicat roua, când 50% din plante sunt înflorite şi au conţinut maxim de ulei în frunze. Uscarea se face în încăperi bine aerisite, în strat subţire. Produsul, bine uscat, păstrează culoarea verde şi miros puternic.

Conţinutul chimic

Frunzele recoltate, împreună cu părţile superioare ale tulpinii, conţin, în principal, ulei eteric şi materii tanante. Cantitatea de ulei eteric variază între 0,2-0,6% în frunzele proaspete şi 1-3,5% în frunzele uscate, asigurând o producţie mondială de circa 5.000 de tone anual.

Uleiul conţine circa 40 de componente odorante, dintre care 26 compuşi se găsesc şi în speciile cultivate în ţara noastră. Principalul component al uleiului eteric este mentolul. În menta cultivată în România, mentolul reprezintă circa 40-60%, în timp ce în menta japoneză (Mentha canadensis var. piperascens) există peste 80% din cantitatea de ulei volatil.

Pe lângă ulei eteric, există alte substanţe biochimice cu acţiuni specifice în tratamentele medicale:

- taninuri (5-8%), substanţe amare, compuşi antibiotici;

- flavonoide (hesperidină), polifenoli, tocoferoli, carotenoizi;

- acizi organici (cafeic, fenolic, ursolic, clorogenic, nicotinic, piruvic);

- acizi graşi (oleic, linoleic, oleanolic);

- glucide (galactoză, fructoză, rafinoză, zaharoză, glucoză);

- vitamine (A, C, D, PP);

- săruri minerale (8-12%) cu K, P, Ca, Mg, Fe, Mn, Cu, Zn.

Rolul sărurilor minerale, îndeosebi K, Ca, Fe, şi cel al vitaminelor sunt deosebit de importante în creşterea tonusului muscular şi a imunităţii.

Proprietăţile terapeutice

La nivelul aparatului digestiv exercită acţiuni antiseptice, antibacteriene, antivirale, antifermentative, antidiareice, antispastice, stomahice, gastrice, hepatice, carminative, coleretice, decongestive, astringente, anticolitice, antivomitive, vermifuge, tonic-eupeptice, răcoritoare.

La nivelul aparatului respirator există efecte expectorante, bacteriostatice, decongestive, antiastmatice, antitusive şi sudorifice.

În sistemul nervos, menta intervine prin acţiuni fortifiante, stimulatoare, excitante, antispasmodice, decontractante, tranchilizante şi sedative.

În afecţiuni dermatice acţionează ca analgezic, revulsiv, antiseptic şi răcoritor al pielii.

Împotriva cancerului, menta acţionează prin proprietăţile antioxidante.

Efecte aromatizante în alimentaţie

În alimentaţie, menta este folosită la aromatizarea băuturilor alcoolice (lichioruri) şi a băuturilor nealcoolice (sucuri), la prepararea unor dulciuri, bomboane, creme, produse lactate, salate, sosuri pentru fripturi de miel şi a altor produse alimentare.
Lichiorul de mentă se prepară prin macerarea timp de 14 zile a 200 g frunze proaspete la un litru alcool absolut; se filtrează şi se amestecă cu siropul preparat din 600 g zahăr şi 500 ml apă.

În fabricarea gumei de mestecat, cu efecte aromate şi răcoritoare, menta este principalul component.

Utilizată la prepararea pastei de dinţi, datorită proprietăţilor antiseptice

În cosmetică se utilizează uleiul eteric pentru fabricarea pastelor de dinţi, spume de ras, loţiuni după ras, loţiuni pentru păr, creme, rujuri de buze, săpunuri de toaletă. În combinaţii cu alte produse intră în reţetele apelor de gură cu proprietăţi antiseptice şi răcoritoare, cu efecte în tratarea infecţiilor orale şi a halenei bucale.

În parfumerie, uleiurile de mentă pot induce efecte calmante şi răcoritoare (ex. în produsele after-shave), cât şi senzaţia de prospeţime subtilă din nota de debut.

La prepararea parfumurilor feminine, uleiul eteric de mentă este un component important într-o serie de parfumuri fine cum ar fi: Halston, Armani, Polo Sport Women şi Lauren, alături de alte uleiuri eterice (galbanum, ananas, tagetes, bergamote).

În parfumurile masculine, uleiul de mentă este principalul component la categoria Chypre fiind prezent în Metropolis, Aqua Velva Ice Blue, Polo Sport, Lacoste Booster etc.

De remarcat că, în prezent, cel mai important producător de ulei eteric pentru parfumerie sunt SUA, care controlează circa 95% din producţia mondială, restul de 5% fiind produsă în Italia, Bulgaria, India, Algeria, Australia şi Japonia. Preţul uleiului pleacă de la 35 euro/kg, ajunge la 45 euro pentru uleiul american şi 75 euro pentru uleiul englez din soiul Micham.

În prepararea produselor farmaceutice, uleiul sau mentolul este folosit ca agent aromatizant, corector de gust al unor medicamente, anestezic local, carminativ, antiseptic şi antitusiv.

Dezodorizant pentru încăperi, prin imprimarea unui miros răcoritor şi în aşternuturi pentru îndepărtarea unor insecte (purici, molii).

În zootehnie se foloseşte un furaj valoros din rezidiul rămas după extragerea uleiului, având 18% proteine şi 40% grăsimi brute.

În medicina veterinară este utilizată infuzia din 30 g frunze uscate la 1 litru apă clocotită, având efecte în indigestii şi colici la cabaline şi caprine sau contra sterilităţii acestora. Pentru înţărcarea vacilor se dă timp de 15 zile câte un pumn de mentă în furaj, la intervale de două zile.

Despre indicaţiile terapeutice ale uleiului de măsline

In retetele mele adesea vorbesc despre faptul ca folosesc ulei extra vergin de masline. Dar majoritatea celor care cumpara acest gen de ulei il folosesc in scopuri terapeutice. De curand, terminandu-mi-se uleiul EV am mers la pravalia cu produse in principal grecesti sa-mi reinnoiesc stocul si vanzatoarea mi-a recomandat in loc de EV ulei pur de masline. In articolul de mai jos nu scrie nimic despre acest sortiment si am preferat sa raman la uleiul de masline ale carui proprietati le cunosc, spre necazul doamnei, care ma cunoaste de multi ani (in unele carti de bucate, chiar predecembriste, se recomanda sa-ti faci pe cat posibil cumparaturile de la aceeasi pravalie sau farmacie pt ca daca te cunoaste vanzatoarea te serveste cu mai multa grija, am verificat acest lucru, e adevarat, cu conditia ca pravalia, farmacia sau magazinul sa nu dea faliment din motive de criza). Totusi am constatat intr-un comentariu la un articol ca pt fierea lenesa se recomanda consumarea unei linguri de ulei de masline pur , ce nu spune Gabi in comentariu e ca dupa consumare e bine sa stea culcat 20-30 de minute pe partea dreapta, pt drenarea vezicii biliare.

Articolul de mai jos l-am luat tot din ziarul Lumina, unde prof. univ. dr. Constantin I. MILICĂ (profesor la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Iasi, specializat in fitoterapie) are publicate f multe articole consacrate fitoterapiei. Printre aceste articole se numara si cel dedicat maslinului, pt care deasemenea am facut copy/paste.

Dupa citirea articolului am inceput si eu sa consum din cand in cand cate o lingura de ulei de masline EV si pot spune ca a avut rezultate, in special actionand ca un pansament gastric.

Despre indicaţiile terapeutice ale uleiului de măsline

prof. univ. dr. Constantin MILICĂ

În decursul a mii de ani, uleiul extra-virgin de măsline a dovedit calităţi deosebite, atât pentru alimentaţie, cât şi pentru tratarea diferitelor afecţiuni. Din acest punct de vedere, este concludent faptul că locuitorii din ţările mediteraneene, care consumă mult ulei de măsline, suferă mai puţin de boli cardiovasculare, ca urmare a înlocuirii aproape totale a surselor de grăsimi animale.

Obţinerea uleiului din măsline coapte se făcea, încă din Antichitate, prin strivirea manuală a fructelor în bazine sferice din piatră de granit. În prezent, extragerea se face mecanizat, în vase din oţel inoxidabil, iar separarea uleiului de pastă se face prin centrifugare. Întrega operaţie se execută la temperaturi scăzute, sub 300C, fără chimicale, asigurându-se menţinerea gustului, a culorii şi a valorii nutritive. Din cinci kilograme de fructe incomplet mature se obţine un litru de ulei extra-virgin. Are culoarea galbenă, cu nuanţă verzuie, gust uşor iute şi miros plăcut. Se păstrează la rece (8-140C) şi se transportă în bidoane de cinci sau 20 de litri (nu în vase de plastic sau metale oxidabile).

După modul de procesare, există trei tipuri de ulei:

- extra-virgin, obţinut din prima presare la rece, cu aciditate sub 0,8% şi gust superior;

- virgin, obţinut după a doua presare, cu aciditate sub 2%;

- rafinat, rezultat după un tratament chimic pentru neutralizarea acizilor şi a defectelor de gust.

Pentru consum, cel mai indicat este uleiul extra-virgin, nerafinat şi fără adausuri de substanţe chimice. Are cele mai bune efecte te-rapeutice, iar în alimentaţie este foarte hrănitor, ideal pentru prăjit, deoarece are un punct de ardere (de fum) la 2100C, mult mai ridicat decât temperatura obişnuită de prăjire în untură sau în alt ulei vegetal (1800C). Din acest considerent, uleiul extra-virgin de măsline nu poate deveni toxic prin descompunere termică, ceea ce a determinat pe vechii greci să-l considere cheia longevităţii şi a păstrării integrităţii mentale.

Specialiştii au descoperit că acizii graşi nesaturaţi şi monosaturaţi, care reprezintă circa 75% din compoziţia uleiului, sunt similari cu cei prezenţi în laptele matern, ceea ce explică de ce uleiul de măsline este atât de bine tolerat de organism.

Calitatea uleiului depinde de zona geografică, climă, sol, varietate, vârsta pomilor şi de tehnologia de cultivare şi de procesare. La trei ani după extragere, uleiul virgin îşi pierde calităţile gustative şi te-rapeutice.

Uleiul de măsline conţine vitamine şi substanţe antioxidante

Statisticile arată că în prezent se fabrică 1.600.000 tone de ulei, consumat mai mult în ţările din jurul Mării Mediterane: Italia (28% din întreaga cantitate produsă), Spania (23%) şi Grecia (11%).

Datorită valorii nutritive, uleiul este larg folosit în alimentaţie, mai mult în salate, la prepararea pastelor făinoase, la prăjeli şi la toate mâncărurile din legume şi carne.

În uz intern, acţiunile vindecătoare ale uleiului sunt datorate conţinutului ridicat în acizi graşi mononesaturaţi, în vitamine şi în substanţe antioxidante, care întăresc sistemul imunitar al organismului, reduc riscul bolilor cardiace şi canceroase, măresc rezistenţa vaselor sanguine, inclusiv a pereţilor arteriali, şi previn îmbătrânirea celulelor.

Principalele proprietăţi terapeutice ale uleiului sunt: laxative (fără să producă colici), colagoge, coleretice, emoliente, descongestionante hepatic, antiinfecţioase, cicatrizante, antirahitice, antianemice, antihelmintice, antiglicemiante şi anticolesterolice.

Uleiul are efecte pozitive în:

- reglarea metabolismului complex al lipidelor, cu prevenirea creşterii colesterolului dăunător (LDL) şi reducerea depozitelor depuse pe vasele sanguine (se consumă câte două linguri ulei pe zi, pe stomacul gol, timp de opt săptămâni);

- îmbunătăţirea funcţionării ficatului, a bilei şi a intestinelor, evitând steatoza hepatică, litiaza şi dischinezia biliară, gastritele şi ulcerele gastroduodenale, având rol de pansament gastric (se iau 250 ml ulei măsline şi 250 ml zeamă de lămâie, fracţionate, alternativ, câte o lingură din fiecare, până la terminarea cantităţii, asigurând eliminarea pietrelor biliare şi degajarea căilor biliare);

- tratarea constipaţiei spastice prin efecte laxative (se iau două-trei linguri cu ulei seara la culcare);

- eliminarea viermilor intestinali prin acţiuni antihelmintice (se înghit 20-40 ml ulei pe stomacul gol);

- creşterea nivelului compuşilor antioxidanţi din sânge, prevenind cancerul de colon;

- protejarea aparatului cardiovascular, evitând bolile de inimă, hipertensiunea arterială şi ateroscleroza coronariană (se iau câte două linguri ulei seara la culcare);

- prevenirea diabetului zaharat;

- prevenirea şi combaterea unor afecţiuni ginecologice, a durerilor de urechi, gută şi intervine în frânarea dezvoltării bacilului Koch, implicat în declanşarea tuberculozei.

Preparate cu ulei pentru uz extern

Din experienţe îndelungate a rezultat că uleiul de măsline este un antidot ideal împotriva intoxicaţiilor cu ciuperci otrăvitoare şi cu alte substanţe toxice, ca urmare a formării unei pelicule protectoare pe tubul digestiv care evită absorbţia substanţei otrăvitoare de către mucoasa stomacală.

Cercetări recente au dovedit efectul uleiului în activarea vitaminelor liposolubile (A, D, E, K), mărind efectele asupra sănătăţii organismului, asupra întineririi şi creşterii viabilităţii.

Extern, uleiul de măsline intră în prepararea unor soluţii uleioase, unguente şi a altor preparate medicamentoase cu care se tratează:

- durerile reumatice, nevrite şi entorse, folosind unguente preparate din 200 ml ulei şi o căpăţână de usturoi dată prin răzătoare, care se macerează timp de două-trei zile pentru a face frecţii locale;

- parodontoze şi gingivite tratate prin clătirea gurii cu ceai de cimbru, în care se pun 10-15 picături de tinctură de propolis şi apoi se masează gingiile cu ulei de măsline (de două-trei ori pe zi);

- furuncule, abcese, eczeme, crăpături de palme, călcâie, unghii şi buze, pecingine, supuraţii ale rănilor (se face masaj cu ulei amestecat cu suc de lămâie sau glicerină în părţi egale sau se pune o cataplasmă pe zona afectată cu o măslină zdrobită);

- arsuri pe piele tratate cu ulei de măsline amestecat cu albuş de ou care se bat într-un vas curat, cu care se unge locul afectat pentru calmarea durerilor şi grăbirea vindecării;

- anemia şi rahitismul la copii se tratează prin frecţii pe tot corpul cu ulei, mai ales după baie;

- la afecţiunile urechilor (otite, hipoacuzie, acufene) se picură în conductul auditiv patru-cinci picături de ulei călduţ, iar după cinci-zece minute se stă culcat pe urechea respectivă pentru a permite scurgerea uleiului în afară;

- în cuzul muşcăturilor de animale, al înţepăturilor de insecte şi al iritaţiilor de piele se fac masaje locale cu un amestec din ulei de măsline, ulei de rozmarin şi puţin alcool;

- la căderea părului şi mătreaţă se fac frecţii pe pielea capului cu ulei, în fiecare seară, timp de 10 zile, după care se acoperă capul în timpul nopţii;

- în ulcere cutanate şi ulcere varicoase se pun cataplasme cu ulei de măsline (un litru), vin alb (0,5 litri) şi flori proaspete de sunătoare (500 g), care se fierb pe baia de apă până se evaporă vinul.

Recomandări pentru tratamentele tenului

În cosmetică se foloseşte uleiul de măsline pentru proprietatea de catifelare a pielii, intrând în compoziţia cremelor de plajă şi a unor măşti cosmetice:

- mască din ulei amestecat cu tărâţe de grâu sau mălai şi amidon, aplicată pe tenurile uscate şi iritate;

- mască preparată dintr-o linguriţă ulei, un gălbenuş de ou şi suc natural de fructe, aplicate pe tenurile uscate şi ridate, asigurând menţinerea pielii întinse şi fără zbârcituri dacă se întinde prin mişcări circulare şi repezi;

- mască din ulei de măsline şi ulei de migdale (în părţi egale) pentru tenurile uscate, în eriteme produse de frig, ger şi exces de soare, asigurând calmarea iritaţiilor, o bronzare uniformă şi evitarea arsurilor solare.