Despre maslin si rolul lui in terapie

Cand am inceput blogul, pe platforma Windows Live, acum mai bine de doi ani, intentionam sa il folosesc ca pe un fel de aide memoir, adica sa copiez in el articolele care mi se pareau mai interesante. Nu-mi era mie prea clar despre ce este vorba in blogging dar am inceput sa scriu in blog si "panseuri" pe diverse teme. Fiica mea mai mare era (si mai este) o cititoare de bloguri si ea imi recomanda diverse articole. Asa am ajuns sa comentez la Dono sau Ciupercitza. Dono m-a trecut pe blogrollul lui (nici nu-mi dadeam seama atunci ce mare onoare imi face) iar Ciupercutza m-a indemnat sa ma ocup mai intens de blogul propriu.Atat mi-a trebuit, un sut bine plasat. De atunci uite,am trecut de 800 de articole si-mi face o reala placere sa scriu sau sa copiez si pt cititorii mei, atatia cati sunt mai mult sau mai putini fideli tot ceea ce ma intereseaza pe mine.

Dupa aceasta introducere care se vrea un fel de aniversare a toddlerului (bebe care incepe sa mearga copacel) care este blogul meu am sa copiez un articol care mi se pare extrem de interesant, scris de un profesor universitar pt ziarul Lumina:

Măslinul, una dintre cele mai vechi plante de leac
prof. univ. dr. Constantin I. MILICĂ

In terapeutica medicală, măslinele sunt deosebit de preţioase pentru sănătate. Încă din Antichitate, Hipocrate, părintele medicinei, recomanda măslinele pentru vindecarea ulcerelor, iar sucul stors din fructele proaspete, neconservate, era indicat pentru tratarea multor boli cronice. Cercetările actuale au demonstrat multiple proprietăţi terapeutice ale măslinelor: digestive, cicatrizante, vermifuge, astringente, febrifuge, nutritive, condimentare şi emoliente.

Oricine ar aprecia cât de dificilă este încercarea de a prezenta una dintre primele plante de pe pământ, care a fost luată în cultură cu multe milenii în urmă. Timp de mii de ani, măslinul a fost considerat un simbol al păcii, al gloriei, al înţelepciunii şi fericirii, fiind martor al atâtor evenimente biblice.

Măslinul a fost la mare preţuire în Grecia Antică, devenind monedă de schimb cu care se plăteau obiectele de preţ cum ar fi vazele de alabastru, îmbrăcămintea de lux, bronzul şi vinul de calitate. În legile elaborate de regele Solon, în jurul anului 600 î.e.n., se prevedea că „orice cetăţean grec care tăia un măslin era condamnat la moarte sau la exil“.

În Ţara Sfântă, pe vremea lui Iisus Hristos, existau păduri compacte de măslin la nord de Gaza, pe şesurile Şaronului şi ale Hebronului, în grădina Ghetsimani (în traducere înseamnă „teasc de untdelemn“), situată la baza Muntelui Măslinilor din Ierusalim, unde Mântuitorul venea adesea pentru a se ruga sub măslinii bătrâni şi de unde a şi fost arestat.

Se susţine ideea că din lemn de măslin a fost cioplită crucea pe care a fost răstignit Iisus pe Golgota. Tot din lemn de măslin, cu o structură fină şi densă, au fost ciopliţi heruvimii, uşile şi stâlpii Templului lui Solomon.

Originile culturilor de măslin se pierd în negura vremurilor, pornind de la măslinii sălbatici, care existau în Insula Creta cu mult înainte de apariţia civilizaţiei. Se pare că primele plantaţii de măslin au apărut acum 6.000 de ani, pe coasta estică a Mediteranei, din Siria şi Liban până la sudul Mării Caspice. De aici s-au extins în Egipt (cu 2000 de ani î.e.n.), unde măslinul era considerat arborele sacru. Treptat, a trecut în Grecia şi în Roma Antică, elaborându-se primele reguli de cultivare (alinierea rândurilor şi distanţa dintre pomi). Aici era extras uleiul de măslin, folosit în ritualuri religioase de purificare, la prepararea mirului, ca sursă de iluminat, în alimentaţie şi pentru vindecarea rănilor.

După descoperirea Americii, măslinul a fost printre primii pomi care au traversat Oceanul, fiind trimis din Sevilla spre Lumea Nouă, astfel că în anul 1560 existau deja livezi în Mexic. Ulterior s-au extins în Peru, Chile, Argentina, Africa de Sud, Australia şi California. În prezent, plantaţiile din California sunt atât de întinse, încât asigură 70-80% din necesarul de consum al Statelor Unite.

Cele mai mari suprafeţe ocupate în prezent se găsesc în ţările din jurul Mării Mediterane, mai ales în Spania unde există plantaţii cu aproape 200 de milioane de măslini din totalul de 800 de milioane cât ar exista pe tot Globul. Astăzi, marile ţări producătoare de ulei de măsline sunt: Spania (44%), Italia (20%), Grecia (13%) şi Tunisia (7%).

Plantaţiile de măslin au nevoie de mult soare

Pe lângă plantaţiile tinere, foarte intensive, sunt păstraţi pomii foarte bătrâni, unii de vârste milenare. Se crede că în Italia de astăzi ar exista pomi rămaşi încă din primii ani ai Imperiului Roman, ajungând la grosimea de peste 10 metri în diametru.

Extinderea măslinului în zonele climatice subtropicale se explică prin rezistenţa mare la căldurile uscate, având o transpiraţie redusă la nivelul frunzelor lucioase. În general, preferă climatul cu veri toride şi ierni blânde şi creşte bine pe soluri calcaroase, atinse de briza mării. Nu întâmplător, grecii antici spuneau că plantaţiile de măslini cer mult soare, secetă, piatră, linişte şi singurătate.

Pomul, cu o longevitate cu totul neobişnuită de 1000-2000 de ani, are tulpina uşor ondulată, cu lemn dens şi grosimi variate, în funcţie de vârstă. Ramurile sunt muchiate, adesea spinoase şi încolăcite, ceea ce îi dă o înfăţişare fantastică. Frunzele sunt mici, lanceolate, persistente, opuse, întregi, groase, lucioase, argintii şi păroase pe faţa inferioară.

Recoltarea fructelor verzi se face prin scuturare uşoară, cu puţin timp înainte de maturare, se conservă prin saramurare şi se consumă cu preparate alimentare din peşte, ardei, tomate, migdale. Fructele negre se recoltează la maturitatea completă, în lunile noiembrie-decembrie, se conservă prin fierbere în ulei sau prin murare şi sunt nelipsite de la un bufet rece, la brânzeturi şi cocktailuri.

Soiuri de măsline şi tipuri de ulei

La recoltare, măslinele sunt foarte amare şi nu pot fi consumate. De aceea sunt tratate cu o leşie specială care le extrage substanţa amară timp de câteva zile, după care se pun în saramură sau sunt acoperite cu sare timp de câteva săptămâni, pentru a-şi păstra culoarea intensă.

Din producţia mondială de 860.000 de tone de măsline folosite în consumul direct, cea mai mare cantitate este utilizată în ţările mediteraneene, fiecare sat având reţete proprii de preparare, pe care le oferă vizitatorilor sub forma a zeci de specialităţi tradiţionale.

Sunt cunoascute câteva tipuri de măsline:

- kalamata - culoare purpurie;

- nicoise - culoare roşie-maronie, puţin acre şi uşor sărate;

- picholine - mici, ţuguiate, gust slab picant.

Obţinerea uleiului din măsline coapte se făcea, încă din Antichitate, prin strivirea manuală a fructelor în bazine sferice din piatră de granit. În prezent, extragerea se face mecanizat, în vase din oţel inoxidabil, iar separarea uleiului de pastă se face prin centrifugare. Întreaga operaţie se execută la temperaturi scăzute, sub 300C, fără chimicale, asigurându-se menţinerea gustului, a culorii şi a valorii nutritive. Din 5 kg de fructe incomplet mature se obţine un litru ulei extra-virgin. Are culoarea galbenă, cu nuanţă verzuie, gust uşor iute şi miros plăcut. Se păstrează la rece (8-140C) şi se transportă în bidoane de 5 sau 20 litri (nu în vase de plastic sau metale oxidabile).

După modul de procesare există 3 tipuri de ulei:

- extra-virgin, obţinut din prima presare la rece, cu aciditate sub 0,8 % şi gust superior;

- virgin, obţinut după a doua presare, cu aciditate sub 2%;

- rafinat, rezultat după un tratament chimic pentru neutralizarea acizilor şi a defectelor de gust.

Uleiul extra-virgin de măsline, cheia longevităţii

Pentru consum, cel mai indicat este uleiul extra-virgin, nerafinat şi fără adausuri de substanţe chimice. Are cele mai bune efecte terapeutice, iar în alimentaţie este foarte hrănitor, ideal pentru prăjit, deoarece are un punct de ardere (de fum) la 2100C, mult mai ridicat decât temperatura obişnuită de prăjire în untură sau în alt ulei vegetal (1800C).

Din acest considerent, uleiul extra-virgin de măsline nu poate deveni toxic prin descompunere termică, ceea ce a determinat pe vechii greci să-l considere cheia longevităţii şi a păstrării integrităţii mentale.

Specialiştii au descoperit că acizii graşi nesaturaţi şi monosaturaţi, care reprezintă circa 75% din compoziţia uleiului sunt similari cu cei prezenţi în laptele matern, ceea ce explică de ce uleiul de măsline este atât de bine tolerat de organism.

Calitatea uleiului depinde de zona geografică, climă, sol, varietate, vârsta pomilor şi de tehnologia de cultivare şi de procesare. La 3 ani după extragere, uleiul virgin îşi pierde calităţile gustative şi terapeutice.

După conservare în saramură sau în ulei, măslinele existente în comerţ au un important rol alimentar, cu o valoare nutritivă egală cu cea a cărnii. Se folosesc în salate, conserve şi la prepararea multor mâncăruri.

Prin condimentare cu diferite arome (mărar, anason, chimion), mâncărurile cu măsline capătă un gust unic şi sunt preparate în diferite combinaţii cu limbă de vită, ciuperci, iepure, peşte, pasăre şi sos alb sau în pizza cu şuncă.

Măslinele, medicament contra rahitismului

În tratamente interne, măslinele sunt eficiente în afecţiunile hepatice, în litiază biliară, dischinezie biliară, insuficienţă hepatică, catar stomacal şi intestinal, rahitism, afecţiuni ale vaselor sangvine, anemie, laringită şi paradontoză.

În tratamente externe au efecte imediate de combatere a diferite abcese, furuncule şi panariţiu, aplicând pe răni cataplasme cu măsline zdrobite, schimbate de 4-5 ori pe zi.

În decursul miilor de ani, uleiul extra-virgin a dovedit calităţi deosebite atât pentru alimentaţie, cât şi pentru tratarea diferitelor afecţiuni. Este concludent faptul că locuitorii din ţările mediteraneene, care consumă mult ulei de măsline, suferă mai puţin de boli cardiovasculare ca urmare a înlocuirii aproape totală a surselor de grăsimi animale. Statisticile arată că în prezent se fabrică 1.600.000 de tone de ulei, consumat mai mult în ţările din jurul Mării Mediterane: Italia (28% din întreaga cantitate produsă), Spania (23%) şi Grecia (11%).

Datorită valorii nutritive, uleiul este larg folosit în alimentaţie, mai mult în salate, la prepararea pastelor făinoase, la prăjeli şi la toate mâncărurile din legume şi carne.

Uleiul în tratamentele interne

În uz intern, acţiunile vindecătoare ale uleiului sunt datorate conţinutului ridicat în acizi graşi mononesaturaţi, în vitamine şi în substanţe antioxidante, care întăresc sistemul imunitar al organismului, reduc riscul bolilor cardiace şi canceroase, măresc rezistenţa vaselor sangvine, inclusiv a pereţilor arteriali şi previn îmbătrânirea celulelor.

Principalele proprietăţi terapeutice ale uleiului sunt: laxative (fără să producă colici), colagoge, coleretice, emoliente, decongestionante hepatic, antiinfecţioase, cicatrizante, antirahitice, antianemice, antihelmintice, antiglicemiante şi anticolesterolice.

Uleiul are efecte pozitive în:

- reglarea metabolismului complex al lipidelor, cu prevenirea creşterii colesterolului dăunător (LDL) şi reducerea depozitelor depuse pe vasele sangvine (se consumă câte două linguri ulei pe zi, pe stomacul gol, timp de 8 săptămâni);

- îmbunătăţirea funcţionării ficatului, a bilei şi a intestinelor, evitând steatoza hepatică, litiaza şi dischinezia biliară, gastritele şi ulcerele gastro-duodenale, având rol de pansament gastric (se iau 250 ml ulei măsline şi 250 ml zeamă de lămâie, fracţionate, alternativ, câte o lingură din fiecare, până la terminarea cantităţii, asigurând eliminarea pietrelor biliare şi degajarea căilor biliare);

- tratarea constipaţiei spastice prin efecte laxative (se iau 2-3 linguri cu ulei seara la culcare);

- eliminarea viermilor intestinali prin acţiuni antihelmintice (se înghit 20-40 ml ulei pe stomacul gol);

- creşterea nivelului compuşilor antioxidanţi din sânge, prevenind cancerul de colon;

- protejarea aparatului cardiovascular, evitând bolile de inimă, hipertensiunea arterială şi ateroscleroza coronariană (se iau câte două linguri ulei seara la culcare);

- prevenirea diabetului zaharat;

- prevenirea şi combaterea unor afecţiuni ginecologice, a durerilor de urechi, gută şi intervine în frânarea dezvoltării bacilului Koch, implicat în declanşarea tuberculozei.

Cercetări recente au dovedit efectul uleiului în activarea vitaminelor liposolubile (A, D, E, K), mărind efectele asupra sănătăţii organismului, asupra întineririi şi creşterii viabilităţii.

Tratamente pentru uz extern

Extern, uleiul de măsline intră în prepararea unor soluţii uleioase, unguente şi a altor preparate medicamentoase cu care se tratează:

- durerile reumatice, nevrite şi entorse, folosind unguente preparate din 200 ml ulei şi o căpăţână de usturoi dată prin răzătoare, care se macerează timp de 2-3 zile pentru a face frecţii locale;

- paradontoze şi gingivite tratate prin clătirea gurii cu ceai de cimbru, în care se pun 10-15 picături de tinctură de propolis şi apoi se masează gingiile cu ulei de măsline (de 2-3 ori pe zi);

- furuncule, abcese, eczeme, crăpături de palme, călcâie, unghii şi buze, pecingine, supuraţii ale rănilor (se face masaj cu ulei amestecat cu suc de lămâie sau glicerină în părţi egale sau se pune o cataplasmă pe zona afectată cu o măslină zdrobită);

- arsuri pe piele tratate cu ulei de măsline amestecat cu albuş de ou care se bat într-un vas curat, cu care se unge locul afectat pentru calmarea durerilor şi grăbirea vindecării;

- anemia şi rahitismul la copii se tratează prin frecţii pe tot corpul cu ulei, mai ales după baie;

- la afecţiunile urechilor (otite, hipoacuzie, acufene) se picură în conductul auditiv 4-5 picături de ulei călduţ, iar după 5-10 minute se stă culcat pe urechea respectivă pentru a permite scurgerea uleiului în afară;

- în cazul muşcăturilor de animale, a înţepăturilor de insecte şi a iritaţiilor de piele se face masaje locale cu un amestec din ulei de măsline, ulei de rozmarin şi puţin alcool;

- la căderea părului şi mătreaţă se fac frecţii pe pielea capului cu ulei, în fiecare seară, timp de 10 zile, după care se acoperă capul în timpul nopţii;

- în ulcere cutanate şi ulcere varicoase se pun cataplasme cu ulei de măsline (1 litru), vin alb (0,5 litri) şi flori proaspete de sunătoare (500 g), care se fierb pe baia de apă până se evaporă vinul.

Măşti cu ulei de măsline pentru ten uscat

În cosmetică se foloseşte uleiul de măsline pentru proprietatea de catifelare a pielii, intrând în compoziţia cremelor de plajă şi a unor măşti cosmetice:

- mască din ulei amestecat cu tărâţe de grâu sau mălai şi amidon, aplicată pe tenurile uscate şi iritate;

- mască preparată dintr-o linguriţă ulei, un gălbenuş de ou şi suc natural de fructe, aplicate pe tenurile uscate şi ridate, asigurând menţinerea pielii întinse şi fără zbârcituri dacă se întinde prin mişcări circulare şi repezi;

- mască din ulei de măsline şi ulei de migdale (în părţi egale) pentru tenurile uscate, în eriteme produse de frig, ger şi exces de soare, asigurând calmarea iritaţiilor, o bronzare uniformă şi evitarea arsurilor solare;

- sâmburii de măsline: după măcinarea fină se utilizează pentru purificarea sângelui, revigorarea circulaţiei sangvine, revitalizarea pielii şi eliminarea impurităţilor, lăsând pielea moale şi mătăsoasă.

Frunzele de măslin

Frunzele se culeg în lunile aprilie-mai, înainte de apariţia mugurilor florali şi prezintă proprietăţi terapeutice benefice: hepatoprotectoare, hipotensoare, antidiabetice, antireumatice, antivaricoase, antihemoroidale, antibacteriene, diuretice, vasodilatatoare, febrifuge, revigorante, tonice şi vulnerare.

Pentru tratamente interne se utilizează diferite preparate din frunze (infuzii, decocturi, extracte fluide sau hidroglicerice) cu rol în:

- reducerea hipertensiunii arteriale şi a aterosclerozei coronariene, evitarea anginei pectorale, a palpitaţiilor cardiace, precum şi diverse tulburări ale microcirculaţiei, prin dilatarea arterelor şi menţinerea elasticităţii lor, datorită conţinutului în oleuropeină, triterpene şi flavonoide (infuzii calde);

- eliminarea ureei din sânge (uremie), a edemelor cardio-renale şi a litiazei renale;

- calmarea sistemului nervos;

- scăderea colesterolului dăunător (LDL), folosind extractul hidrogliceric din frunze proaspete (câte 30-40 picături de 3 ori pe zi);

- reducerea nivelului glicemiei din sânge, evitând apariţia diabetului zaharat (tinctură din frunze proaspete de măslin luând câte 60 picturi pe zi, fracţionate înainte de mese);

- combaterea stărilor gripale (decoct din 30 g frunze de măslin, 20 g scoarţă de salcie albă la un litru apă şi se beau două ceaiuri pe zi).

În tratamente externe, frunzele sunt eficiente în caz de furuncule repetate şi rebele, la căderea părului şi ca remedii antimătreaţă (infuzie din amestec cu frunze de măslin, frunze de mesteacăn şi de rozmarin cu care se clăteşte părul după fiecare spălare până la dispariţia mătreţii).